Cerneala simpatica-Aforisme (6)
-
- Atunci când îți dorești să te iubești cu o femeie și nu te gândești atunci să ai cu ea un copil, e ca și cum ai viola-o sau au macula-o.
- Atunci când ți-e frică trebuie să ai o imaginație nebună. Când n-ai imaginație, ai curaj. Când ai curaj și ți-e frică, ești înțelept. Dar nu știu dacă un înțelept are sau nu imaginație.
- Atunci când vrei să ștergi un geam și nu reușești, gândește-te că are două fețe.
- Au trecut mii de ani până când protagonistul s-a desprins din cor. Tot cam atunci au apărut și zeii. Și antagoniștii, adică semizeii sau chiar unii oameni. Asta dacă acceptăm că lumea e un teatru.
- Aud mereu: „Și acum întoarce în formă de U”. Am întors, dar am ajuns în altă parte. Numai când am întors în formă de O, abia atunci am ajuns de unde am plecat. Dar de ce m-am întors? Că doar mergeam bine…
- Autorul este un bârfitor care îi pârăște pe toți ceilalți din jur cititorilor neștiutori. (din gândirea unui copil)
- Avea o inimă atât de deosebită, încât m-am temut să nu devină sferă.
- Avem două emisfere, pentru a cuprinde întreg universul. Una e pentru cosmos, cealaltă pentru haos.
- Avem mai multe fețe, mai multe nume, mai multe măști. Și cu toate astea am vrea să fim considerați unici.
- Avem nevoie de gol tot atât de mult cât avem nevoie de plin. Altfel n-ar mai fi fost inventate amforele, pocalele, butoaiele, alambicurile, bazinele, sticlele, baloanele, eprubetele, retortele, cisternele, halbele, țoiurile, vasele, ulcioarele, burdufurile. Asta ca nu mai amintim de paginile goale, care abia așteaptă să fie scrise. Sau de matrițele pentru metalele lichide.
Lucian Strochi