MARIANA PAPARA – MATERIA CONVULSIVA – PICTURA – INSTALATIE – OBIECT

Expoziția “Materia Convulsivă” care cuprinde peste 120 de lucrări,  a avut vernisajul miercuri, 21 martie, ora 17 și a fost prezentată de criticii de artă Emil Nicolae și Lucian Strochi.

Mariana Papară este un pictor heraclitic, imprevizibil, mereu în căutarea noutăţii de expresie, dar, în egală măsură, un artist eleatic, rămânând fidel de decenii formulei de expresie care i-a adus consacrarea. Prin urmare avem ca rezultat vectorial o personalitate echilibrată, semn al celor aleşi. Căutările Marianei se îndreaptă spre izvoarele artei, spre începuturile creştinismului şi mai nou, spre arta egipteană, neschimbată fundamental de peste trei milenii. Materia convulsivă nu este una maladivă, ci, dimpotrivă, o materie vie, trezită la viaţă de penelul artistei. Prin urmare, apar denivelările aşa cum putem avea o hartă atârnată pe perete, dar şi una în relief, mai adevărată, cred. Pictura Marianei Papară oscilează între istorie şi mit, iar aliatul ei permanent este religiozitatea. Această iniţiere inversă (un poet vorbea de „calea negativă”) o fac să se apropie tot mai mult de arta parietală, acolo unde arta se desparte pentru prima dată de om, supunându-i- se. Culorile se supun ochiului, mâinii şi sufletului artistei, dar materia îşi cere suav sau brutal, dreptul la o existenţă autonomă. Rezultă o artă care vibrează şi care ne obligă la o replică pe măsură.

Prof. dr. Lucian Strochi, critic de arta

UN TRIPTIC INTERESANT: GHEORGHE CUCIUREANU – SABINE LE VARNET – DORIN CRENGANIS

GHEORGHE CUCIUREANU este un pictor generos, un spirit tânăr, deschis permanent inovaţiilor din domeniul artelor vizuale, cu multe iniţiativepersonale, unele având chiar un ecou internaţional.

Realizează un parteneriat permanent, durabil şi semnificativ cu Franţa.

Iată un scurt palmares din ultimii săi cinci ani, care ilustrează cele afirmate mai înainte:

GHEORGHE VADANA si PEISAJUL SAU

Intrat în rândul longevivilor  (la 3 februarie 2018 a împlinit vârsta de 87 de ani), Gheorghe Vadana este patriarhul pictorilor nemţeni, cu o activitate neîntreruptă în domeniul artelor plastice de peste 60 de ani.

Este un rapsod autentic, inspirat al ţinutului Neamţului, în special al zonei montane, Tarcăul şi Ceahlăul fiind aproape mituri personale.

Este atras de perspectivele largi, de liniile orizontului, ale pădurilor, ale stâncilor, ale văilor care se întretaie mereu, mărind iluzia de adâncime, dar şi de implicare, peisajele sale fiind o inedită invitaţie la drumeţie, implicit la iniţiere.

Iubind statornic, fidel natura, este indiferent la timp şi la anotimp, adorând atât toamnele blânde, cât şi iernile bogate, verile răcoroase şi primăverile târzii, când floarea învinge vremelnic frunza.

INTRE CER SI PAMANT – ELENA BORUNDEL

Una dintre cele mai importante expoziţii de icoane din ultimul an în Neamţ a fost cea a pictoriţei ELENA BORUNDEL, deschisă la Galeriile Lascăr Vorel, intitulată „Între cer şi pământ.”

Se cuvine să amintim câteva date definitorii despre artistă despre traseul său artistic.

ELENA BORUNDEL s-a născut la 25 mai 1968 în Bucureşti. Este licenţiată a Academiei de artă  Bucureşti din anul 1996, iar din 2014 este şi absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”– specialitatea Artă Sacră și a masterului cu același profil, programul „Arta Sacră în Contemporaneitate” în 2016.

Este expert consultant la secţia Decoraţiuni Interioare – şcoala de Artă Buc.2007-2016.

A obţinut în 2009 –Premiul „In Honoris” pentru contribuţia adusa la renaşterea  „Şcolii de Artă Bucureşti “ din partea Primăriei  Bucureşti.

Are în palmares 17 expoziţii personale de artă decorativă şi religioasă.

A participat la târguri, festivaluri şi workshop-uri la: Târgul Meşterilor Populari Braşov, Bran, Sighişoara, Sibiu,Piteşti, Făgăraş,Focşani, Otopeni, Romexpo-Buc.,în Grecia 2006, Germania 2007 (in cadrul A.N.T.R.E.C.), la  Muzeul Taranului Roman , la Curtea Veche Buc, (550-553 ani ai Zilele Bucureştiului), Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” – 2007-2012,Horezu 2007-2014, Dremel-Bosh 2011-2016.

CRISTINEL IONEL PRISACARU sau INTRE ICOANA SI CARICATURA

Dacă un critic ar avea voie să iasă din neutralitatea sa şi să aibă voie să parieze pe un artist sau altul, pe destinul fast al acestuia atunci fără îndoială că eu  aş paria pe artistul plastic CRISTINEL IONEL PRISACARU.

Artistul romaşcan este un creator total, abordând mai toate tehnicile şi genurile picturale, de la caricatură la frescă, de la natură statică la portret, de la un realism bine temperat la fantezii dezlănţuite.

Când e vorba de un asemenea artist, de obicei există şi un „călcâi al lui Achile”, umorul, ironia, sarcasmul, spiritul polemic neîmpăcându-se deloc cu melancolia, cu contemplarea, cu însingurarea. Nu e şi cazul lui Prisacaru, egal cu sine şi cu arta sa, fie că e vorba de o icoană sau de o „şarjă politică”.

Dar Cristinel se simte cel mai bine în zonele indecise, de graniţă, imaginarul său pendulând între oniric şi fantastic.

Prin urmare animalul său de casă e himera, dar poate fi şi un inorog sau un leu cu coada şi limba despicate heraldic.

După cum turnurile nu se înclină ca cel din Pisa, ci par cuprinse de vortexuri, de tornade unice, devenind elicoidale şi îmbrăţişându-se.

Dintr-o „clepsidră” poate curge nu apa sau nisip, ci litere, neînchegate în cuvânt, rezultând un timp fără timp, un spaţiu increat, adică universul înaintea cuvântului.

Artistul îşi creează uşor paradisuri artificiale, refugiindu-se în decoruri exotice, de 1001 de nopţi, dar în  acest decor apare asemenea unui şarpe neliniştitor un telefon.

Putem intra  şi într-o pagină de carte, cu un cavaler în carne şi oase, adică în zale şi scuturi, călare, alergând spre oriunde.

Cristinel Ionel Prisacaru are patent pentru o invenţie tehnică interesantă, punctul – ridicat la rang de piatră de mozaic de Ravena.

Efectul plastic e devastator, asemenea unui „gemail”.

Portretele prietenilor par cuminţi, originalul pare uşor recognoscibil, dar au fiecare o sămânţă de junglă, o luminiţă de iluciditate, ceea ce dă fiecărui portret, paradoxal, un aer de nobleţe. Ilustraţia de carte e personală, textul fiind cel care traduce imaginea, potenţând-o şi nu invers.

Prin urmare ne aflăm în faţa unui artist extrem de stăpân pe arta desenului /semnul sigur al celor aleşi), cu un colorit când neutral, dominând echilibrul, când dezlănţuit şi solar, incendiind spaţiile, înecându-le apoi în oceane de roşu permanent, de vermillon şi de galben crom.

Artist matur, deşi biologic e încă foarte tânăr, Cristinel Ionel Prisacaru a reuşit să adauge unui dionisiac structural, exuberant, jubilant, o seninătate apolinică, echilibrându-şi admirabil compoziţiile.

Cristinel Ionel Prisacaru îmblânzeşte şi umanizează lucrurile: până şi focul îşi dă la o parte flăcările pentru a nu ne arde, răni privirea.

Icoanele sale sunt cu adevărat „tâmple” şi se cuvin a cunoaşte doar răcoarea unor biserici, după cum frescele sale cuceresc, biserică cu biserică, noi spaţii, transformându-le în monumente culturale.

Peisajele sale, mai puţin numeroase, conving: viziunea sa este una monadică, fiecare obiect apărut în cadru având valenţe, virtuţi şi decodări heraldice.

Sunt convins că Cervantes sau Dante, dacă l-ar fi cunoscut pe Prisacaru,  l-ar fi ales pentru a le ilustra capodoperele.

Lucian STROCHI

 

UN DIALOG INTRE SUNET SI CUVANT

Mihail    VOICU este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Iași – Secţiunea GRAFICĂ din anul 1999.

S-a născut la 16 martie 1963 în Paşcani.

Au urmat timp de aproape un sfert de veac diferite „specializări”: 1974 – 1981  Liceul de Artă  “Octav Bancilă”  Iaşi, secţia Grafică, clasa prof. Pavel GILIGOR; 1989 – 1991  Şcoala de arte, secţia Design vestimentar;1992 – 1998 Academia de Arte “George Enescu Iaşi” – Facultatea de Arte plastice, decorative şi design, secţia Grafică, clasa prof. Atena SIMIONESCU, Ion TRUICĂ.

Profesional, din 1998 este  muzeograf  atestat (muzeologie – arte vizuale) în  cadrul Muzeului de Artă Iaşi ; este expert atestat de Ministerul Culturii şi Cultelor, secţiunea „Grafică  românească” (2014), cadru didactic asociat la Facultatea de Teologie Iaşi, Secţia Artă sacră, 2006 – 2008;    Iaşi/ secţiunea Grafică (1999); membru fondator al Asociaţiei Culturale «VECTOR » (2001)

OANA CATALINA GAVRILIU SI REFACEREA UNIVERSULUI REGASIT

OANA – CĂTĂLINA  GAVRILIU este un artist plastic din Neamţ, născută în iulie 1971, la Piatra Neamţ.

Educaţie artistică  formală s-a desfăşurat fără sincope  incluzând cursuri de: Arte decorative şi design, Casa Studenţilor Iaşi 1990- 1995  Pictură, grafică, arte decorative şi design, Casa Studenţilor Iaşi1995- 2000 2006- 2009      Pictură, Şcoala populară de arte ,,Carmen Saeculare”, Piatra Neamţ Master, Grafică, Facultatea de Arte Vizuale și Design, Universitatea de Arte,,George Enescu” Iaşi  2012- 2014

Din  aprilie 2015 este membru stagiar al UAP din România, filiala Piatra Neamț- Secțiunea Grafică, iar din 2017 este membru titular al UAP.

ELENA CHIRU sau VOCATIA MINIATURALULUI

Elena Chiru s-a născut la Răzvad, în judeţul Dâmboviţa la 28 august 1952.

Om al câmpiei, va avea nostalgia muntelui pe care l-a surprins, nu o  dată, în peisajele sale.

Provenind din mediul rural, nu a avut ca atâţia alţii nostalgia după satul natal, ci a cultivat construcţiile solide, urbane, chiar cetăţi şi castele, după cum fiind „Fecioară” a ales întotdeauna să surprindă realitatea lilial, neconflictual.

De pictat a pictat de când se ştie, după propria mărturisire. Totuşi, abia după ce a absolvit cursurile de pictură din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare, clasa 2009-2012, profesor Arcadie Răileanu, a început să şi expună atât în expoziţii de grup, cu o frecvenţă anuală, începând din 2010 (Centrul Carmen Saeculare, 2010, 2011, 2012, Biblioteca Judeţeană G.T.Kirileanu  – 2014, Galeria Era Piatra –  Neamţ  -2015, Alba – Iulia, 2015, Galeria Gheorghe Vadana – 2016, 2017 –toate lucrările în ulei pe pânză), cât şi expoziţii personale (Galeria Gheorghe Vadana -2015 (ulei pe pânză), 2017 (acuarelă) şi 2017 –miniaturi (ulei pe pânză).

De la profesorul ei, Elena Chiru nu a învăţat nici viziunea monumentală, nici rezolvările abstracte, nici un cromatism dezlănţuit, „spectral”, ci o neobişnuită atenţie acordată detaliului, valorificarea simbolurilor, respectarea riguroasă a proporţiilor, (în)cadrarea, în aşa fel încât nimic din ce este esenţial într-un  peisaj natural să nu-i scape  – şi mai ales minuţia.