Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (9)

CORNEL PAIU. De câtă imaginaţie are nevoie un critic literar şi de artă? Este imaginaţia criticului literar similară, egală sau diferită de cea de care trebuie să dispună criticul de artă?

LUCIAN STROCHI: Un brutar poate pregăti la fel de bine un covrig, un colac, o pâine sau un cozonac. Nu văd vreo diferență între un critic literar și unul de artă. Limbajul e același, oricum împrumutat din alte zone (arte, științe).

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (8)

CORNEL PAIU. Ce rol au, din punctul dvs. de vedere, cronicile literare şi cronicile de artă?

LUCIAN STROCHI: Cronicile au un rol inițiatic și autoinițiatic. Îl ajută pe scriitor să se analizeze, să primească un verdict, să se redimensioneze. Mulți mi-au spus că i-am ajutat să vadă și ceea ce ei nu văzuseră inițial. Asta m-a încurajat să continui. În unele cazuri, criticul joacă rolul de îndrumător, maestru pentru mai tânărul artist. Importantă e însă comunicarea, modul în care îl îndrumi. Foarte important e să-i arăți și propriile tale limite. Critica este un dialog permanent, biunivoc.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (7)

CORNEL PAIU. Ce obsesii, nelinişti, îndoieli şi angoase are criticul literar şi de artă Lucian Strochi? Dar un critic în general?

LUCIAN STROCHI: Nu știu dacă cineva este conștient de propriile obsesii. S-ar putea ca ele să i se pară preocupări normale, firești. Îndoielile sunt bune pentru că ele îți arată că nu ești preaplin, adică epuizat. Angoasele, mai rare, vin din teama de a nu greși: față de tine, față de un alt artist, față de cititori sau privitori. Neliniștile sunt fermentul care alimentează cunoașterea. Dacă totul ar fi clar de la început… Dacă te referi la personalizarea acestor obsesii, neliniști, îndoieli și angoase, îți pot spune că ele nu depășesc un regim de normalitate și moralitate. Nu am avut niciodată spaima că pot greși, deși desigur am greșit nu o dată. Dar cititorul, privitorul, artistul are posibilitatea de a se despărți amiabil de mine, în căutarea altor opinii, care i se potrivesc mai mult. De un lucru sunt sigur: nu am fost niciodată conjunctural. Politicos, da. Dacă un pictor sau un scriitor realiza o expoziție slabă sau un volum aproximativ, nu i-am prezentat expoziția sau nu      i-am prefațat cartea. Uneori am fost chiar ironic, afirmând că nu mă pot ridica la înălțimea operei pe care tocmai a comis-o scriitorul sau pictorul respectiv.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (6)

CORNEL PAIU. Ce mi-aţi putea dezvălui despre colecţia de artă permanentă deţinută de Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ? Personal am văzut acolo nişte lucrări – picturi şi sculpturi – care mi-au tăiat respiraţia! Un patrimoniu de artă inestimabil!

LUCIAN STROCHI: Orice muzeu conține piese inestimabile. Opera de artă nu poate fi corect evaluată. O pictură poate fi achiziționată prima oară cu câțiva lei, pentru ca după câteva decenii să valoreze milioane.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (5)

CORNEL PAIU. Dar cel care v-a fost dedicat şi la care au participat personalităţi culturale şi artistice din Piatra-Neamţ şi din Roman?

LUCIAN STROCHI: Am încercat în câteva rânduri să apropii pictorii de poeți, muzicienii de prozatori, actorii de critici… În fond alcătuim același popor artistic. La fel se întâmplă și cu „geografiile” artistice. Nu le accept. Ce înseamnă pictor romașcan, pietrean, ieșean? Un artist se poate naște la Roman, se poate forma ca artist la școala ieșeană și poate trăi la Piatra – Neamț…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (4)

CORNEL PAIU. După părerea mea, expoziţia recentă a dnei Mariana Papară de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, „Materia convulsivă – pictură, instalaţie, obiect”, prima a artistei, în această instituţie, pe care, de altfel, şi dvs. aţi vernisat-o în data de 21 martie, a fost un eveniment de talie naţională şi internaţională. Am avut bucuria de a o vedea şi eu într-o după-amiază, înaintea unui eveniment care vă era dedicat – „Lucian Strochi şi prietenii”. Cum aţi cataloga/ comenta/ analiza dvs. acest eveniment expoziţional?

LUCIAN STROCHI: Mariana Papară este un artist important și, ca orice artist autentic, se îndreaptă mereu spre izvoarele artei. Materia convulsivă nu este una maladivă, ci, dimpotrivă, o materie vie, trezită la viață de penelul artistei. Prin urmare, apar denivelările, așa cum putem avea o hartă atârnată pe perete, bidimensională, dar și una în relief, mai adevărată, cred. Pictura Marianei Papară oscilează între istorie și mit, iar aliatul ei permanent ester religiozitatea. Această inițiere inversă (un poet vorbea de „calea negativă din deșert”) o fac să se apropie tot mai mult de arta parietală, acolo unde arta se desparte pentru prima dată de om, supunându-i-se.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (3)

CORNEL PAIU. În altă ordine de idei, v-aş întreba, cât de mult se poate lăsa influenţat un autor (indiferent de genul artistic în care creează), de opera unuia sau a mai multor autori? Oare, după un anumit nivel, autenticitatea actului artistic respectiv nu devine cel puţin discutabil?

LUCIAN STROCHI: Marile teme sunt universale: iubirea, destinul, timpul. Artiștii sunt influențați de opera altor artiști. Sunt și câteva specii care chiar presupun obligatoriu această influență. Un exemplu: Parodiile originale ale lui Topârceanu. Multe din parodiile lui sunt superioare „originalului”… Să nu uităm că pe timpul lui Shakespeare ideea de pastișă (sau chiar de plagiat!) nu exista. Nimeni nu poate avea pretenția că el e primul care a impus o specie, un gen, un anume tip de scriere. Oricând poate fi contrazis… Capodoperele sunt tiranice, dar orice artist autentic va încerca să le dea o replică viabilă, să polemizeze cu ele. Și așa apare Mona Lisa cu mustăți…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (2)

CORNEL PAIU. Până unde poate merge interpretarea operei de artă, indiferent, desigur, de gen? Ce i se îngăduie criticului sau nu, fără a-i fi ştirbită libertatea de exprimare?

LUCIAN STROCHI: Există mai multe modalități și metode de cercetare a operei de artă. Se poate folosi opera ca punct de plecare, iar eșafodajul critic să fie el însuși o operă de artă. Criticului i se îngăduie orice, cu obligația de a fi logic, coerent, convingător. Nu există rețete. Opera de artă dictează până la urmă abordarea. Există însă și o critică –  pe care o constat, dar nu o accept, – care încearcă să „traducă” opera de artă, încercând să-i spună cititorului (sau privitorului) „ce a vrut să spună artistul”.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (1)

CORNEL PAIU. În preocupările dvs. ce loc aţi acordat psihologiei?

LUCIAN STROCHI: Psihologia nu este doar o știință despre suflet cum se trădează etimologic, ci și o știință a raporturilor interumane, a știință a comunicării și non-comunicării, a fobiilor, a obsesiilor, teritorii care interesează orice cuceritor precum autorul. Nu întâmplător avem nuvela psihologică, romanul psihologic, vorbim de psihologia personajelor etc.. Limbajul psihologiei  și cel al psihiatriei au influențat enorm  limbajul critic. Într-un fel e normal: literatura nu tratează (despre) oameni sănătoși. Sunt neinteresanți, previzibili, normali. Literatura înseamnă diferență de potențial, tensiune, anormalitate.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (16)

CORNEL  PAIU: Ce înţelegeţi dvs. printr-un autor/ creator de succes?

LUCIAN STROCHI: Te referi probabil la un autor care e la modă, care are cotă, care întruneşte aprecierile tuturor. Sincer, nu cred într-un asemenea autor. Un autor autentic trebuie să fie şi contestat şi adulat aproape în egală măsură. Eminescu, Alecsandri, Caragiale, Rebreanu, G. Călinescu, Sadoveanu, Marin Preda, Ion Lăncrănjan,  Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Ion Gheorghe au avut întotdeauna fani, dar şi detractori de nădejde.

CORNEL  PAIU: Cum trebuie sau cum nu trebuie, cum ar trebui sau poate nu ar trebui scrisă Poezia?

LUCIAN STROCHI: Dacă aş şti, ţi-aş împrumuta reţeta prietene. Călinescu spunea: nu ştim ce este, ci doar cum este poezia. Poezia se bazează pe inefabil, pe ambiguitate, pe surpriză. Dacă cineva ar şti cum se scrie poezia, aceasta ar muri. Din fericire se scrie poezie de câteva mii de ani şi se va mai scrie câteva milenii de acum încolo.