Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (7)

CORNEL PAIU: Şi, o alta, desprinsă tot din dialogul amintit, dar cu trimitere la critica literară de ieri şi de azi şi la determinanta acestea asupra creaţiei: „…critica a scăzut foarte mult, nu mai există mari critici cum erau, pe vremuri, Ion Negoiţescu, Lucian Raicu, oameni care ne-au ajutat enorm să rezistăm şi să ne clarificăm. Creaţia de la un anumit nivel ţine foarte mult de critică, de conlucrarea unor spirite frăţeşti, identice.” Dumneavoastră ce credeţi, în privinţa primei afirmaţii cu referire la critică şi critici?

LUCIAN STROCHI: Fiecare generaţie de scriitori îşi are criticii săi. Nu mai avem acum un Călinescu, un Eugen Lovinescu, un Titu Maiorescu, un Garabet Ibrăileanu. Dar lucrurile se schimbă şi criticii de azi îşi fac bine treaba. Dar depinde şi de ce „material” ai la dispoziţie.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (6)

CORNEL PAIU: Aş vrea să comentaţi două afirmaţii ale scriitorului Nicolae Breban. Prima cu referire la „tinerii romancieri”: „Tinerii romancieri spun că nu mai este important personajul ori, pentru mine şi pentru tot romanul uriaş al secolelor XIX şi XX, personajul este cel care a urcat romanul pe cele mai înalte culmi de spiritualitate” („Impresii, opinii, consemnări: Nicolae Manolescu, Nicolae Breban, D. R. Popescu (dialoguri de Violeta Simina Moşu)”, în „Antiteze”, # 46/47, Seria a III-a, nr. 1-2/ 2017, anul XXVII, Piatra-Neamţ, p. 15).

LUCIAN STROCHI: E.M. Forster, un distins critic şi romancier englez, spunea tranşant: „Personajele sunt flotoarele luminoase ale ideii.”  Deci…. E drept că Noul roman francez a încercat să elimine personajul, dar în ciuda unor prozatori talentaţi Alain Robbe-Grillet, Michel Butor, Claude Simon, Nathalie Sarraute şi alţii, eşecul a fost total. La fel,  literatura expresionistă a încercat să înlocuiască personajul cu porecla sau profesia sa. Expresioniştii n-au reuşit să omoare personajul…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (4)

Lucian StrochiCORNEL PAIU: În care din momentele din viaţa dvs. v-a izbit mireasma de iarbă crudă?

LUCIAN STROCHI: Niciodată. Sunt un citadin. În casa copilăriei mele aveam totuşi un petic de pământ şi cel mai mult îmi plăcea mirosul mărarului. Nici nu ştiu dacă iarba crudă are miros. Fânul proaspăt cosit, da. Îmi plac „ierburile”: chimenul, cimbrul, coriandrul, enibaharul, busuiocul, menta, salvia, tarhonul, haţmaţuchi, şofranul. Mirosul lor, dar şi gustul.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (3)

CORNEL PAIU: Ce simpatii aveţi pentru/ printre zeii antici?

LUCIAN STROCHI: M-au impresionat destul de puţin zeii. I-am considerat cârcotaşi, mărginiţi, puşi permanent pe gâlceavă, fiind obsedaţi sexuali. Imaginea lor îmi apare eminamente negativă. În schimb am multe simpatii pentru  semizei. Sunt mai umani, sunt muritori, iar faptele lor se fac de cele mai multe ori în numele umanităţii. Îmi plac Prometeu, Hercule, Tezeu. Dintre eroi îmi plac Ulise, Penelopa, Achile, Hector, Orfeu, Ghilgameş (îl consider erou).

CORNEL PAIU: Care dintre aceştia v-ar plăcea să vă fie prieteni şi care, dimpotrivă, nicidecum duşmani?

LUCIAN STROCHI: Nu mi-am propus să am prieteni printre zei. Nu mă tem de ei. Dar mă plictisesc. Sunt mult prea previzibili.

CORNEL PAIU: Credeţi că există zei contemporani, moderni, zâmbesc puţin, deşi n-ar trebui, postmoderni?

LUCIAN STROCHI: Există mituri moderne şi dacă nucleul unui asemenea mit este un erou, atunci da, există zei. Dar cred că mai degrabă vorbim tot de semizei şi/sau de eroi. Un Superman este un asemenea exemplu.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (2)

CORNEL PAIU: Astfel gândind, libertatea din arta plastică, mai ales în discursul său abstract, mult abordat astăzi, nu cumva se supune aceloraşi legi, constrângeri şi structuri amintite?

LUCIAN STROCHI: Ba da. De fapt arta abstractă nici nu există. Pot fi unele structuri mai laxe, mai greu de perceput la o primă percepţie şi analiză. Dar mintea omenească nu poate imagina ceva în afara formei. Suntem prizonierii ei.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (1)

CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII. Să fie toată poezia antică scrisă în vers liber? Constrângerile despre care vorbeşti sunt formidabile. Vorba lui Eminescu: „Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile. Peonii sunt patru la număr, după cum cade acceptul pe silabă (Peon I,II,III, IV). Peonul IV are decit trei silabe neaccentuate şi o a patra accentuată… Versul liber nu este libertin. Are la fel de multe constrângeri ca şi versul aşa – zis „clasic”. Uneori el se obţine din versul clasic, inventându-se cezuri inexistente. Cazul lui Ion Minulescu est cel mai elocvent. În ceea ce mă priveşte scriu la fel de uşor (sau de greu!) atât vers liber, cât şi vers clasic. O fetiţă m-a întrebat dacă îmi număr endecasilabii. I-am spus că nu: mă bazez pe un ritm interior, pe un simţ al versului pe care îl am, nu ştiu dacă de la naştere  (aşa cum un muzician se poate naşte cu un auz absolut) sau dacă prin exerciţiu, prin exersare permanentă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (15)

11CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Aş vrea să aduc în discuţie, în acest context, afirmaţia lui T. S. Eliot: „Deosebirea între versul tradiţional şi versul liber nu există, există doar versuri bune, versuri proaste şi haos…” („Reflexii asupra versului liber”). Aş pune accentul pe ultimul cuvânt: „haos”!

LUCIAN STROCHI: T. S. Eliot se joacă. Nici el nu crede în ceea ce afirmă. T. S. Eliot a scris Principiul poetic în care face o radiografie foarte exactă, necruţătoare poeziei. Tot el vorbeşte de el poetic, construit ca personaj dramatic, independent de eul auctorial. Aş spune că până la Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich nu aven o analiză mai exactă, pătrunzătoare a poeziei.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (13)

CORNEL PAIU: Şi, desigur, în muzică?

LUCIAN STROCHI: Pentru muzică mi-e greu să mă pronunţ decisiv. Oricum aş spune că fiecare compozitor cu adevărat important vine cu o viziune nouă. Nu-l poţi confunda pe Bach cu Debussy, pe Beethoven cu Wagner, pe Verdi cu Ceaikovski.

CORNEL PAIU: Coregrafie?

LUCIAN STROCHI: Dansul este un fenomen sincretic. Aş spune că dansul e cel mai aproape de viaţă dintre arte. Nu e vorba de viziune, ci de stări. Un dans războinic nu seamănă cu un tangou, un vals e diferit de o horă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Când s-au despărţit definitiv, viziunile în arta poetică?

LUCIAN STROCHI: La început poezia era eroică. Vezi Homer cu  Iliada sau Odiseeea. Sau oricare dintre epopei. Poezia era epică şi eroică. A trebuit să vină un Arhiloh şi care cu câteva versuri să anuleze o întreagă literatură „eroică”. Iată versurile, aproximative ca expresie, dar fidele ca „înţelegere”: „Mi-am pierdut scutul/ pe câmpul de luptă./ Nu-i nimic:/ voi găsi altul.” Apoi a intervenit poezia lirică. Sapho în primul  rând. A avut curajul să-şi declare şi să-şi cheme iubirea. Au mai fost apoi acele momente lirice de o intensitate incredibilă pe care le oferea un Orfeu,