RONDELUL OMULUI

Suntem urmaşii stelei de mare,1

Dar purtăm galactice nostalgii.2

Mintea noastră caută hotare3

Pentru siderale, albe făclii.4

Lumini ne-aducem din depărtare:5

Vrem să cunoaştem şi vrem să fim vii;6

Suntem urmaşii stelei de mare,7

Dar purtăm galactice nostalgii.8

RONDELUL OCHIULUI

„În ochi e singurul înec” 2

Nu-n vise, ape sau oglinzi… 3

Aşa spunea un mare grec;4

O rază altfel n-o cuprinzi.5

Lumina pare timbru sec,6

Când se strecoară printre grinzi.7

În ochi e singurul înec8

Nu-n vise, ape sau oglinzi.9

Pe plaje trupuri se petrec10

Şi umbre din iubiri desprinzi.11

Nu scapi de trasul la edec. 12

De-un adevăr poţi să depinzi:13

În ochi e singurul înec.14

Lucian Strochi

RONDELUL 1 OCHIULUI

RONDELUL 1 OCHIULUI –  rondelul este o poezie de formă fixă, obligatoriu cu refren şi a apărut în Franţa Evului Mediu sub numele de rondeau. Este o formă muzicală, rondelul fiind legat la începuturi de cântec şi de dans, aşa încât în secolul al XV-lea era considerat mai mult o formă muzicală decât una literară. În secolul XIV se scria rondelul simplu, din care a derivat trioletul şi rondelul avea pe atunci şapte sau opt versuri şi doar două rime. Rondelul evoluează şi în funcţie de refren, trecând de la două la trei, patru şi chiar cinci versuri (rondeau terset, rondeau double, rondeau cinquain). În secolul al XVI-lea rondelul se schimbă în primul rând datorită lui Clément Marot (1496- 1544). Lungimea versului devine variabilă, dar repartiţia versurilor pe strofe este fixă. Strofele pot avea patru, cinci sau şase versuri. Principala temă a rondelului este dragostea, dar poate fi şi o meditaţie asupra lumii. Există o tradiţie impresionantă în Franţa în ceea ce priveşte rondelul. Amintesc pe cei mai cunoscuţi autori de rondeluri: Adam de la Halle, Guillaume de Machaut, Eustache Deschamps, Charles d Orleans, Vincent Voiture, Saint-Amant, Alfred de Musset, Theodore de Banville. La noi, Alexandru Macedonski şi Leonid Dimov.

(1) „În ochi e singurul înec” 2 acest vers m-a obsedat multă vreme şi apare în mai multe poeme ale mele. Trebuie spus de la bun început că refrenul din rondelurile mele nu e doar o simplă repetiţie formală, ci o adâncire a înţelesurilor versurilor. În acest lucru constă în primul rând originalitatea acestor rondeluri. Ochiul înghite totul, fără să mai restituie ceva. E vorba de un înec perfect, total.   

(2) Nu-n vise, ape sau oglinzi… 3visul, apa şi oglinda sunt alte medii propice înecului. Atâta doar că ele restituie „corpul” înecatului.

(3) Aşa spunea un mare grec;4   – ironie. Nici un grec nu a rostit aceste cuvinte. Avem mereu tendinţa de a face trimiteri ilustre la filosofi antici, în loc să ne asumăm originalitatea gândirii noastre.

(4) O rază altfel n-o cuprinzi.5     – ambiguitate: nu ştim dacă e vorba de raza raţiunii sau de raza de lumină. În primul caz ironia continuă: avem nevoia de validări antice; în al doilea caz se referă la faptul că doar prin înghiţire pot cuprinde toată lumina, raza fiind o sinecdocă.   

(5) Lumina pare timbru sec,6 –timbrul sec nu colorează obiectul, dar îl deformează prin compresie. În plus el asigură autenticitatea unui act.

(6) Când se strecoară printre grinzi.7prin urmare lumina nu taie grinda, dar îi modifică în timp culoarea şi stare.

(7) În ochi e singurul înec8  – ochiul este cel mai încăpător ocean, înecând toată realitatea înconjurătoare după ce a convertit-o în lumină.                                        

(8) Nu-n vise, ape sau oglinzi.9visele, apele şi oglinzile au o suprafaţă superficială. Prin urmare corpul înecatului nu poate trece de aceste suprafeţe, înecul nefiind unul real. Din vis te trezeşti, din apă poţi ieşi, salvându-te, în oglindă nici nu poţi intra.                    

(9) Pe plaje trupuri se petrec10    – vers metaforic, din cauza verbului a (se) petrece, acesta având sensul de a sărbători, dar şi a trece unul prin altul.

(10) Şi umbre din iubiri desprinzi.11 –deşi adesea nuditatea este prezentă pe plajă, nu există acolo decât umbra unei iubiri din cauza lipsei de intimitate.                     

(11) Nu scapi de trasul la edec. 12 – a trage la edec semnifică a munci din greu. Dar edecul se referă la tragerea unei ambarcaţiuni  de-a lungul unui rău. Evident e vorba de o imagine metaforică a vieţii conjugale, în doi.                     

(12) De-un adevăr poţi să depinzi:13prin urmare primul vers al rondelului tinde să aibă o valoare absolută.                         

(13) În ochi e singurul înec.14înecul înseamnă şi trecerea în altă lume. Cu ochii muţii vedem şi cea ce nu se vede, vedem dincolo de realitatea imediată. Ochiul este de fapt o prelungire a creierului, poate cel mai mare miracol al naturii. Dar după cum bine ştim, ochiul este o sinecdocă pentru iubită (Eminescu, Blaga).     

Rima acestui rondel este încrucişată: a1b1ababa1b1abababa1; se repetă versurile 1,7 şi 13 şi versurile 2 şi 8. Rondelul poate fi structurat pe două terţine şi un monostih final, care repetă de fapt primul vers.

PLUGUSORUL LUI BADICA TRAIAN (3)

Traian iar a-ncălecat,

Pe cal mândru şi rotat,57Traian devine un erou total şi pentru a ilustra acest lucru el trebuie să-şi schimbe înfăţişarea, inclusiv calul.

Şi la târg el a plecat,58părăseşte câmpul întrucât şi-a terminat misiunea de plugar şi de semănător, plecând la târg, devenind negustor.

PLUGUSORUL LUI BADICA TRAIAN (2)

 pluguşorul1pluguşorul este o colindă agrară, un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului nou. Este un obicei agrar, având ca subiect munca depusă pentru obţinerea pâinii. Grupul colindătorilor este specializat: un colindător pocneşte din bici, altul trage buhaiul, altul sună din zurgălăi. , altul ţine plugul, ornat cu hârtie colorată şi panglici. La început colindul era practicat doar de flăcăi, aflaţi la vârsta când puteau face munca în câmp. În timp pluguşorul a devenit un spectacol, adăugându-se atât urători, dar şi instrumente muzicale(fluier, cimpoi, vioară, tobă, cobză, cât şi pocnitori, puşcoace, chiar petarde. Acum pluguşorul e interpretat şi de copii. Există o mare varietate de pluguşoare, unele cu trimiteri geografice explicite (Bârlad, Tighina, Suceava), altele populate cu personaje, unele din basme sau mituri.

COLINDA CERIULUI

Colindă, colindă,1

Urcă sus în grindă,2

Uită-te-n oglindă,3

Vorba să mi-o prindă,4

Şi să mi-o întindă,5

Până-n naltul cerului,6

La stelele oierului,7

Până sus la lună,8

Să îi faci cunună,9

COLINDA DE AJUN

Cetiniţă2, cetină de brad,3

Mii de lumânări mai ard,4

Că e noapte de Ajun,5

La casă de om prea bun.6

Noi venim c-o urătură,7

C-am rămas fără căciulă,8

Că am dat cu ea în câini,9

Că erau fără stăpâni.10

BOCET PENTRU FATA CE N-A AJUNS MIREASA

„Fată cuminte1, fată frumoasă,2

De ce nu eşti acu mireasă?”3

„Mama nu mă lasă,

Stau numai în casă.”4

„Fată cuminte, fată bună,

De ce nu ţi-ai pus cunună?”5

„Tata nu mă lasă,

Stau numai întoarsă,6

Cu faţă plânsă, faţă arsă.”7

„Fată frumoasă, fată cuminte,

Cine te iubeşte şi minte?”8

„Un flăcău din sat vecin,9

Pentru el plâng şi suspin,

BOCET DE FEMEIE PENTRU BARBATUL UCIS (2)

BOCET DE FEMEIE PENTRU BĂRBATUL UCIS                  

 „De ce eşti întunecat,1acest bocet este interesant din punct de vedere tehnic întrucât este realizat sub forma unui dialog. Dialogul e purtat între o tânără neştiutoare şi Soare. Versul e ambiguu întrucât nu ştim dacă e vorba de soarele întunecat din cauza norilor sau e vorba de acel celebru soare negru al melancoliei, soare personificat, care reacţionează la toate durerile lumii.

Soare, de aur curat?”2soarele e văzut ca autoritate supremă, de o valoare inestimabilă (aur curat). Dialogul dintre soare şi femeie este până la urmă dialogul dintre cer şi pământ, dintre foc şi lut.