PICTURA VIE (TANKA)

alb pe cer cocori1

pentru cireşi în floare2

senine linişti

 

podul un arc încordat4

pentru aceste săgeţi5

Lucian Strochi

Pictură vie (Tanka)       

alb pe cer cocori1  – e prezent kigo, cocorul fiind un simbol al primăverii nu numai pentru niponi, ci şi pentru noi, europenii, cocorii fiind păsări migratoare şi care se  reîntorc primăvara. Prin cocor am „unificat” de fapt  lumile.

pentru cireşi în floare2  – cireşul în floare este o realitate vizuală mistică a Japoniei. Cireşul Japonez nu fructifică, nu are fructe comestibile, prin urmare admiraţia pentru el rămâne una pur estetică. Am folosit acest al doilea kigo, de data aceasta floral, pentru a întări ideea de primăvară (cocorul devine vizibil şi toamna, când pleacă spre ţinuturi mai calde), dar şi pentru a uni regnurile.

senine linişti3 –această meditaţie admirativă, uşor melancolică permite o relaxare absolută, în contrat cu kami no ku  din prima tanka ce ne oferea imaginea unui război crâncen. De fapt aceste vers ne pregăteşte pentru distihul final, surprinzător.

podul un arc încordat4 – vers conţinând o metaforă lexicală, devenită uzuală, previzibilă prin folosire (arcele podului, podul ca un arc peste ape, podul arcuit etc.)

pentru aceste săgeţi5surpriza acestei tanka este acest ultim vers, ambiguu, folosind un kenyogen interesant. Arcul poate fi atât al podului, dar poate fi şi un arc de luptă, obligaţi fiind la această interpretare prin prezenta săgeţilor din acest vers. Săgeţile de pe pod pot fi cele trase de arcaşi într-o luptă pe pod (multe lupte se desfăşoară pentru cucerirea unui pod), după cum cocorii pot fi săgeţi pe cer lansate de pe un pod arcuit. În fine, podul poate fi privit cu atâta intensitate, încât să devină un arc pentru săgeţile din privirile noastre.

Şi această tanka respectă condiţia formală a speciei în ceea ce priveşte versul şi numărul silabelor: 5-7-5 /7-7. În plus, poemul nu are decât un verb şi acela la participiu (încordat), devenit adjectiv.

DINASTIE (TANKA)

steaguri  şi  oameni

caii-şi nechează moartea3

făclii  strigăte4

 

se naşte-o dinastie5

azi  vei  muri  împărat6

Lucian Strochi

Dinastie1   – poate că acest cuvânt este coloana vertebrală a Japoniei. Istoria ei trebuie înţeleasă ca fiind o succesiune de dinastii; împăratul trebuie înţeles ca piatra de temelie  şi piatra celestă a acestui neam.

steaguri  şi  oameni2 –această tanka este un ecou direct al unui film pe care l-am văzut în 1980 şi care se numeşte Kagemusha. (Umbra unui războinic) de AKIRO KUROSAWA. Dincolo de ineditul unui poveşti  cu sosii, cu un prinţ carismatic care vrea să-şi ascundă timp de trei ani moartea, pentru ca clanul său Takeda să reziste, rămân imaginile uluitoare ale oamenilor şi steagurilor aflate într-o dinamică extraordinară, într-o viermuire ce te face să înţelegi abia acum războiul. Abia atunci am înţeles importanţa steagurilor şi nu privind parade şi mitinguri festive.

caii-şi nechează moartea3 – nu ştiu de ce, într-un război, nu moartea oamenilor, ci a cailor m-a impresionat cel mai mult. Poate pentru faptul că aceste animale nobile nu ucid, dar sunt ucise. Poate pentru că nu se pot apăra şi nu pot trăda. Evident, mă refer la imaginile războiului văzute de mine în filmele „de război”.

făclii  strigăte4 – kami no ku  se termină tot cu imaginile vizuale şi auditive ale războiului. Focul din vatră devine făclie, vorba domoală, dialogul devine strigăt.

se naşte-o dinastie5 – gustul amar al unui război este moartea  şi naşterea unei lumi, a unei dinastii. Învingătorul ia totul, cel puţin până la următoarea bătălie. Distihul final  shimo no ku (versurile de jos), rupe brutal imaginea războiului, permiţând meditaţia şi contemplaţia.

azi  vei  muri  împărat6 –concluzia e ambiguă, conţinând  un inedit kenyogen : nu ştim dacă e vorba de moartea, în această luptă, a învingătorului ajuns împărat prin victoria armatei sale, dar plătind cu viaţa preţul acestei victorii sau e vorba de naşterea unei noi dinastii.

Aceasta tanka are structura formală clasică: 5-7-5 /7-7.

Lucian Strochi – despre tanka (3)

Tanka clasică şi postclasică a folosit cu moderaţie figurile de stil: makura-kotoba (perne-cuvânt) metafore-metonimii şi epitetele, ascunse sau nu, precum şi kenyogen (cuvinte cu mai multe sensuri, calambururi şi ligamente). Renga apare acum fiind o poezie legată sau un poem în lanţ, care constă în participarea mai multor autori la un singur text. (Adolescent fiind am încercat şi eu procedeul, adăugând câte un vers la altele deja scrise, dar secrete, acoperite. Rezulta adesea o poezie surprinzătoare.)

Tanka se compune din kami no ku (versurile de sus) adică tristihul 5+7+5 silabe şi shimo no ku (versurile de jos), adică distihul final de  7+7 silabe.

Măcar formal kami no ku coincide cu haiku. De fapt primul tristih din tanrenga (renga scurtă) se numea hokku. Alături de renga serioasă a apărut şi renga hazlie (haikai-cho-no  renga).

Un orientalist francez (MICHEL REVON) a precizat sensul triadei  hokku – hai-kai – haiku: hokku desemnează forma, haikai –fondul, iar haiku  atât forma, cât şi fondul. 

Lucian Strochi – despre tanka (2)

Cel mai vechi florilegiu nipon este Manyoshu –Culegere a celor zecii mii de foi (generaţii). Antologia cuprinde 4496 de poeme, din care 4173 sunt tanka, 61 sedoka şi 262 mai lungi, dar niciunul nedepăşind 150 de versuri.

Antologia Manyoshu  cuprinde 561 de autori, dintre care 70 sunt femei, dar există şi numeroase poeme anonime.

Lirica din perioada Nara se caracterizează prin makoto (sinceritate). Primii poeţi „identificaţi” sunt cei Cinci oameni mari din Manyo (Manyo no gotaika): KAKINOMOTO NO HITOMARO, YAMABE NO AKAHITO, YAMANOUE NO OKURA, OTOMO NO TABITO ŞI OTOMO NO YAKAMOCHI.

Dintre poete se reţin: prinţesa NUKADA, doamna OTOMO din SAKONOUE şi doamna KASA, toate scriind tanka de dragoste.

Lucian Strochi – despre tanka (1)

Tanka este o poezie cu formă fixă, una dintre cele mai vechi din literatura japoneză, care constă din cinci unităţi cu versuri de 5-7-5/7-7 silabe. Partea care conţine 5-7-5 se numeşte kami-no-ku (fraza superioară), iar cea care conţine 7-7 se numeşte shio –ku (fraza inferioară). Tanka este mai veche decât haiku. Cele mai vechi tanka se numeau hanka (poem răsturnat), pentru că era de fapt o adiţionare plus concluzie la o chōka.

În era Heian a apărut renga ca un joc. Cineva recita sau crea un kami-no-ku sau shimo-nu-ku şi cerea celuilalt participant să adauge   alte versuri.

Tanka este o poezie scurtă (doar 31 de silabe) fiind întrecută doar de haiku (17 silabe). Forma populară predilectă a liricii populare japoneze este dodotsu –un catren de 26 de silabe (7+7+7+5). În secolul XI se impune imayo-uta (cântece de acum), un poem în patru versuri, fiecare de 12 silabe, cu o cezură după primele 7 silabe, acelaşi tipar folosit şi în ko-uta, mici cântece din perioada Muromachi.

REGRETE ETERNE

nu mă ia cu ea –

dublă nehotărâre2

statuie3 goală4

Lucian Strochi

 REGRETE ETERNE (SABI)

nu mă ia cu ea1  – acest ultim haiku are o formă canonică: tristih cu structura 5-7-5 onji.  Sunt prezente  toate cele şapte vocale ale limbii române. Primul vers conţine doar cuvinte monosilabice şi conţine regretul.

dublă nehotărâre2 – cele două ezitări sunt ale iubitului, dar şi ale statuii sau e vorba de nehotărârea fiecăruia din cei doi îndrăgostiţi.

statuie3 – aici statuie o folosită cu sens conotativ. (A rămas statuie.)

goală4goală amplifică ideea de însingurare. Prin vocala „o” se leagă de nehotărâre. Haikuul are doar două substantive dintr-un total de 9 cuvinte şi un singur verb.

În volumele anterioare de versuri, îndeosebi în Cuvântul cuvânt, Totul despre mine şi Imposibila dungă (adică Trilogia cuvântului) mai apar tristihuri.

O situaţie specială o prezintă grupajul Cele treizeci de petale ale trandafirului din volumul Totul despre mine, care conţine treizeci de tristihuri, de fapt treizeci de definiţii ale trandafirului, unele veritabile haikuuri.

Acest grupaj a fost de altfel inclus în volumul anterior într-o maqamă.

Reproduc celelalte tristihuri: HAIKU. „Scrierea  – alt mod/ de a privi o piatră/peste care trece râul”. ARIPA. „scriu un cuvânt aproape rotund/aşa cum pasărea zideşte /un ou aproape rotund” ; ALB. „orice cuvânt este egalul altui cuvânt/diferă doar ezitarea lor / în faţa luminii; SCRIERE. „doar teama /de-a nu orbi / cuvântul”; SCRIERE. „cuvânt- pauza timpului/pauza dintre cuvinte/ muşcătura albă a veşniciei.

Sunt scurtcircuitări, fulgeraţii.

IMAGINI (KARUMI)

vocale grave – 1

cinci sunete secrete2

trei3 imagini reci4

Lucian Strochi

IMAGINI 

vocale grave1 –  – vocalele limbii japoneze au diferite lungimi, marcate grafic. Dispunerea vocalelor în acest haiku este una savantă: oaeae în primul vers (se remarcă alternanţa a-e), de cinci ori vocala „e”  în versul doi  şi de nouă ori în text obţinându-se efectul onomatopeic, prezenţa singurului „u”, vocala care vibrează chiar în cuvântul sunet, folosirea vocalei „i” de şapte ori în versurile doi şi trei şi de cinci ori în ultimul vers. Vocala „a” prezentă de doar trei ori este însă extrem de importantă întrucât impune un triunghi logic vocale – grave –imagini.

EROS LIVRESC (AWARE)

vai Utamaro1

două iubiri secrete2

basho3 e floarea4

Lucian Strochi

EROS LIVRESC  (AWARE)

vai Utamaro1   – într-un poem intitulat Portret vorbit din volumul Cuvântul cuvânt se găsesc referiri la doi pictori japonezi şi anume hokusai şi utamaro: „hokusai  utamaro o singură /neîntreruptă linie/coborând văi urcând munţi/ o singură  neîntreruptă linie/dând târcoale ovalului /unei femei/ despre care nu ştiam nimic.” Poemul era un comentariu liric la o lucrare înfăţişând un portret de femeie cu evantai. Kitagawa Utamaro (1753-1806) este cred pictorul japonez al femeilor frumoase (bijin-ga), indiferent de faptul că erau tinere nevinovate, prostituate, actriţe sau gheişe. Edmond de Goncourt l-a numit pictorul caselor verzi (les maison closes). Arta lui Uramaro se remarcă prin câteva noutăţi: persoanele sunt individualizate, recognoscibile în portrete, în ciuda convenţiilor artei japoneze; faţa persoanei este în prim plan, reprezentarea este de obicei „bust” (okubi-e), dând imaginii un puternic impact

PECETE (MONO NO AWARE)

patru2 samurai3

o nobilă cetate4

trei săbii roşii 5

Lucian Strochi

PECETE 1(MONO NO AWARE)  – pecetea este un simbol generos, întrucât poate însemna o rană (cicatrice), un sărut, o consfinţire, o autentificare, o marcă a timpului, un sigiliu (blazon). Cineva îmi atrăgea atenţia asupra unei ciudăţenii: dacă extragem din cuvânt vocale

RAGAZ (MONO NO AWARE)

prieteni1 – mustul – 2

toamnă lungă3 roşie4

azi sunt fericit5

Lucian Strochi

 Răgaz (mono no aware) 

prieteni1  – acest haiku are trei cezuri, trei pauze şi în acest caz titlul nu e deloc întâmplător ales.  Cuvântul-cheie este ultimul din haiku întrucât le leagă pe toate celelalte: prieteni – must  – toamnă lungă roşie – azi. Kigo este şi el interesant, fiind sugerat prin must şi indicat direct: toamnă. Dar există şi un alt determinat temporal: azi  – care întăreşte ideea de anotimp: toamna. Fericirea nu poate fi deplină dacă e consumată în singurătate. Ea trebuie consumată în doi – cazul iubirii – sau în mai mulţi – cazul prieteniei. Nu ştim dacă substantivul prieteni este la nominativ sau la vocativ.

mustul2 – băutură obţinută prin presarea la rece a fructelor, îndeosebi a strugurilor. Nu e o băutura specifică japonezilor.

toamnă lungă3toamna lungă se mai numeşte şi vara indiană şi este una dintre cele mai plăcute perioade ale anului.

roşie– aluzie la frunzele muşcate de brumă sau, mai degrabă, la fructele care, coapte, capătă această culoare.

azi sunt fericit5  – formulă conclusivă ce nu are nevoie de traducere.

Haikuul este canonic: tristih cu structura 5-7-5 silabe.