GROAPA (CATREN)

Aproape ghicitoare e aceasta:1

De unde iei, la ea tot creşte,2

Şi face totul creştineşte:3

Să-ţi tacă, în sfârşit, nevasta.4

Lucian Strochi

GROAPA (CATREN) 5  

 Aproape ghicitoare e aceasta:1 catrenul permite o gamă întreagă de sentimente şi poate propune o serie practic infinită de istorii morale. Catrenul permite filozofarea sub aparenţa unei ghicitori.

De unde iei, la ea tot creşte,2 – nu o dată ghicitoarea e bazată pe echivoc sau pe paradox. Oricum ea invită la gândire, fiind un joc al inteligenţei. Într-adevăr: cu cât iei mai mult pământ, cu atât creşte groapa.

Şi face totul creştineşte:3 groapa este un termen vag, general, nediferenţiat. Groapa mortuară este o particularizare, o individualizare puternică. Se sugerează chiar un sentiment de pioşenie, de ritual creştin.

Să-ţi tacă, în sfârşit, nevasta.4adevăratele sentimente sunt relevate în ultimul vers. Pare o răbufnire împotriva sinceră a cuiva, obligat de convenţii să trăiască o viaţă întreagă alături de o nevastă gălăgioasă, guralivă. Şi acest catren are rima îmbrăţişată.

CATRENUL STRIGOIULUI

Deşi afară-i zloată şi noroi,1

El a venit curat, fără vreo pată.2

Iar eu am înţeles pe dată,3

Că nu-i om viu, ci doar moroi.4

Lucian Strochi

CATRENUL STRIGOIULUI 4  

 Deşi afară-i zloată şi noroi,1un catren interesant, inedit ca tematică, în care poanta este ultimul cuvânt şi anume moroi.

El a venit curat, fără vreo pată.2  interesant este jocul aparenţelor. Maleficul poate părea imaculat, împrumutând atributele seraficului.

Iar eu am înţeles pe dată,3 –experienţa de viaţă îi dă eului narator posibilitatea de a înţelege ceva ce nu e prea lesne de ghicit…

Că nu-i om viu, ci doar moroi.4umanul fiind anulat, obişnuitul pus în paranteză, singura soluţie care se impune este cea conclusivă: acel el nu este om, ci strigoi. Rima este îmbrăţişată. Există şi o o motivare psihologică pentru aceasta: în faţa spaimei simţi nevoia unei îmbrăţişări.

CATRENUL APARENTEI CONFUZII

Confuzie: nervurile frunzelor1

Sunt venele decise ale copacilor2

Sau nervii lor cedând3

După atâtea, reţinute emoţii ?4

Lucian Strochi

CATRENUL APARENTEI CONFUZII 3  

 Confuzie: nervurile frunzelor1iată o noutate: un catren fără rimă. Se remarcă însă unitatea ideatică a catrenului care devine o unică, dar despicată întrebare.

Sunt venele decise ale copacilor2 –are loc o antropomorfizare a naturii

Sau nervii lor cedând3 –care se transformă într-o personificare. Imagine de ansamblu este cea a unei dezvoltări oarecum haotice, dar gale ca devenire: nervură, venă, nervi şi în final emoţie.

După atâtea, reţinute emoţii ?4 metafora este adevărată şi inedită:nervurile frunzelor sunt nervii lor care cedează după „reţinute emoţii”. E vorba desigur şi de unitatea lumii vii.

UN VERS PENTRU VIRTUTE (CATREN)

N-ajunge-n patru versuri să vorbeşti1

Despre-omeneşti, grele păcate.2

Despre virtuţi să pomeneşti (şi nu greşeşti)3

Destul e-un vers, nu toate.4

Lucian Strochi

 

 UN VERS PENTRU VIRTUTE (CATREN) 2  

 N- ajunge – n patru versuri să vorbeşti1 –acest catren încearcă să fie  o meditaţie ironică asupra vieţii.

Despre-omeneşti, grele păcate.2 Păcatele omeneşti sunt atât de numeroase încât nu ajunge un poem să le aminteşti pe toate.

Despre virtuţi să pomeneşti (şi nu greşeşti)3 –există desigur şi virtuţi…

Destul e-un vers, nu toate.4 –dar numărul virtuţilor este atât de mic, încât şi un vers e prea mult pentru a le evoca. Rima este încrucişată.

PATRU VERSURI (CATREN)

Prin patru versuri, lumea ai stârnit.1

Pe patru versuri, lumea se-odihneşte.2

În patru versuri, poţi cuprinde-un mit.3

Cu-aceste patru versuri, universul creşte.4

Lucian Strochi

 

PATRU VERSURI (CATREN) 1  

 Prin patru versuri, lumea ai stârnit.1 – Catrenul (quatrain în franceză) seamănă mult cu rubaiatul, fiind adesea confundat cu acesta. Diferenţa o constituia în primul rând diferenţa de viziune: mai senină, glumeaţă, ironică în catren, mai gravă, filosofică în rubaiat. Temele şi motivele din catren sunt mult mai numeroase decât cele din rubaiat. Catrenul se poate înrudi cu epigrama, epitaful, epitalamul, dar toate aceste specii s-au specializat în timp şi şi-au câştigat astfel independenţa. Tot catrenul poate fi strofa pentru sonetul italian sau englez şi pentru alte specii. Acest prim catren este un omagiu adus speciei, cifrei patru (care este cifra perfecţiunii). Sunt suficiente patru versuri pentru a stârni, a construi, a contura, a impune o lume.

Pe patru versuri, lumea se-odihneşte.2aluzie la faptul că în mod tradiţional avem patru stâlpi, patru picioare (ale scaunului), ale patrupedelor, patru fiind cifra echilibrului, a pătratului, a rombului perfect. Aluzie poate şi la cele patru evanghelii canonice.  

În patru versuri, poţi cuprinde-un mit.3se reia ideea din primul vers, uşor hiperbolizată. Tot patru cuprinde formula: în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Tot patru sunt braţele crucii.

Cu-aceste patru versuri, universul creşte.4 prin faptul că fiecare catren este o lecţie de cunoaştere, universul creşte. Rima în catren este de obicei încrucişată.

RUBAIAT IV

Luă cupa1 forma sânului femeii,2

Băură până-n miez târziu de noapte.3

Dar n-au putut să dea răspuns ideii:

De ce e în cupă-i vin, în loc de lapte?4

Lucian Strochi

RUBAIAT IV 6 

 Luă cupa1 –simbolistica şi mitologia cupei este extrem de arborescentă. Paharul, cupa, pocalul au fost recipientele setei şi prin urmare au fost legate de această dorinţă. Graalul este un asemenea exemplu. Dar cupa poate păstra şi veninul şi sângele şi orice elixir. Forma cupei este de asemenea esenţială.

forma sânului femeii,2  – se pare că o asemenea cupă având şi forma dorinţei este una perfectă.

Băură până-n miez târziu de noapte.3 –cupa poate fi şi un simbol al beţiei, al desfrâului, după cum poate fi legată şi de sacralitate. Oricum, cupa se opune antitetic bastonului, fiind un simbol feminin. O demonstraţie amplă o oferă Gilbert Durand în Structurile antropologice ale imaginarului.

Dar n-au putut să dea răspuns ideii:  

De ce e în cupă-i vin, în loc de lapte?4  –ultimul vers face apel la logica unui beţiv, dar întrebarea e îndreptăţită. Dacă această cupă are forma unui sân de femeie, normal ar fi ca în cupă să fie lapte.

RUBAIAT III

Se sinucide-un soare înecat în struguri1

Şi calm mor struguri roşii torturaţi în teascuri.2

Din must şi vin învie bucuroşii muguri,3

Se-aprinde iarăşi soare din amare vreascuri.4

Lucian Strochi

 

RUBAIAT III 5 

 Se sinucide-un soare înecat în struguri1 unul dintre cele mai frumoase rubaiate. E închinat vinului, băutură divină, ce are în toate culturile mari un zeu. Metaforă pentru a spune că soarele dă dulceaţă boabelor de struguri, c se topeşte în aceste boabe.

Şi calm mor struguri roşii torturaţi în teascuri.2 –este sintetizat procesul obţinerii vinului, strugurii fiind mai întâi zdrobiţi, torturaţi în teascuri.

Din must şi vin învie bucuroşii muguri,3 –şi mustul şi vinul se pot acoperi de floare. De aici şi ideea mugurilor.

Se-aprinde iarăşi soare din amare vreascuri.4ciclul e complet. Asemenea soarelui, vinul aduce bucurie oamenilor.

RUBAIAT II

Cu el, prieten eşti la toartă1

Şi te conduce pân-la poartă.2

Vrei să împarţi, cu dânsul, orice soartă:3

Dar te trezeşti… şi o laşi moartă.4

Lucian Strochi

 

RUBAIAT II 4 

 Cu el, prieten eşti la toartă1acel „el” neindividualizat poate fi orice companion, care îţi devine prieten la beţie.

Şi te conduce pân-la poartă.2beţivii se despart greu unul de altul, cuprinşi de o bruscă amiciţie.

Vrei să împarţi, cu dânsul, orice soartă:3într-o stare de beţie, poţi deveni generos, împărţind cu partenerul de băutură soarta şi lumea.

Dar te trezeşti… şi o laşi moartă.4trezirea, brutală,  dar necesară, pune lucrurile la punct.

 

 

RUBAIAT I

De te priveşti prea mult într-o oglindă,1

Ea, moartea, s-ar putea să te cuprindă.2

Pe ea nu mai poţi s-o cumperi şi s-o vinzi,3

Dar ascunde-te între două oglinzi.4

Lucian Strochi

RUBAIAT I 3 

 De te priveşti prea mult într-o oglindă,1 –oglinda este un simbol cu multiple semnificaţii. Oglinda reflectă  „adevărul, sinceritatea,conţinutul inimii şi al conştiinţei”.

Ea, moartea, s-ar putea să te cuprindă.2 –Există credinţa că oglinzile trebuie acoperite atunci când a murit cineva. Altfel oglinda ar putea reflecta moartea şi ar putea influenţa destinului celui care o priveşte.

Pe ea nu mai poţi s-o cumperi şi s-o vinzi,3oglinda este obiectivă, nu minte şi nu înfrumuseţează. Este incoruptibilă.

Dar ascunde-te între două oglinzi.4Oglinda prezintă totuşi o particularitate interesantă: dacă te plasezi între  două oglinzi, imaginea ta se multiplică la infinit şi în acest fel te îndepărtezi de moarte.

OMAGIU (RUBAIAT)

Mă-nclin,  suspin1 şi îţi spun: O, mare, cai am,2

Dever şi-averi, de veri, aferim, prin veri; 3

Livezi, cu ochii nu le vezi, le-aş da de ieri4

Pe toate, pe un vers sublim, de-Omar Khayyam.5

Lucian Strochi

OMAGIU (RUBAIAT) 2 

 Mă-nclin,  suspin1acest rubaiat are o muzicalitate aparte, rime interioare, jocuri de cuvinte, omofone, dintre cele mai inedite, mai interesante.

şi îţi spun: O, mare, cai am,2o mare, cai am care poate fi decodat în două feluri, prin invocaţie adresată mării sau unui conducător nenumit O, mare…(urmează titlul). Dar ca omofonie expresia seamănă cu numele poetului numit în ultimul vers, Omar Khayyam. Acest text este de fapt un elogiu adus de un învăţător, unul mare maestru, cum este poetul persan.

Dever şi-averi, de veri, aferim, prin veri; 3 –impresionant joc de cuvinte, de eufonii.

Livezi, cu ochii nu le vezi, le-aş da de ieri4aceeaşi observaţie

Pe toate, pe un vers sublim, de-Omar Khayyam.5   -ultimul vers conclusiv, conţine cheia între gului poem. Mai trebuie spus că rubaiatul, vine de la rub (patru, – în arabă indicându-se astfel numărul versurilor).