N-ai obosit¹ vorbind² despre iubire,³
Statui⁴ să-nalţi iubirii⁵, ori menhire,⁶
Să cauţi chipul drag, departe de privire,⁷
Şi clipei veşnice să îi fii mire? ⁸
Minuni mai sunt⁹, pentr-o mare zidire,¹⁰
Pentru eternităţi¹¹ şi pentru fire¹²,
Sunt multe lucruri demne de smerire¹³,
Şi suflete¹⁴ ieşite din robire.¹⁵

Să aleg între Orfeu şi-Euridice,¹
Dante poet şi pura Beatrice,²
Legenda Isoldei şi a lui Tristan,³
Între iubiri, zăpezi de acum un an. ⁴
Romeo, Julieta⁵ – cine-mi zice
Cum pot s-aleg din melancolic, trist lan,

Mirat mă uit la tine ca-n oglindă, ¹
Şi suntem lerui ler² dintr-o colindă,³–
Şi amândoi asemeni între semeni,⁴
Născuţi se vede-n peşti⁵ sau poate gemeni.⁶
Cu noi se-ntemeiază începuturi,⁷
Plecăm în literă grecească⁸ şi perfidă,⁹
Noi refuzăm orice efemeridă,¹⁰
Cu inima pictată clar pe scuturi.¹¹

Pure, ca floare prea albă de cais,¹
Timidele iubiri se văd doar în vis.²
Acolo poţi găsi uşor un paradis,³
Unde iubiţii au, doar ei, alb permis.⁴
Nimic nu este însă povestit sau scris,⁵
Nu poţi afla nimic din vreun manuscris,⁶
Deşi nimic nu-i confirmat, contrazis,⁷
Şi crezi că poate iubi orice metis.⁸
Doar pentru iubire, raiul e deschis,⁹
Aşa cum, visând, poeţii au prezis,¹⁰
Niciun amor nu e brutal interzis,¹¹
Niciun suflet nu este nicicând proscris.¹²
Nici vis, nici gând, nici dor nu e ucis,¹³
De Domnul, îngerul ne este trimis.¹⁴

Doar pentru iubire, raiul e deschis.¹⁵

Lucian Strochi

ANCADA  IUBIRII MISTICE 21

 Pure, ca floare prea albă de cais,¹  – şi această ancadă se bazează pe monorimă. A fost aleasă floarea de cais şi nu de cireş – de exemplu -, pentru că floarea de cireş este exponenta unei alte culturi, cea niponă. În plus, caisul înfloreşte foarte devreme, când încă nu e biruitor verdele. Evident, albul induce ideea de puritate, atât în sens moral, cât şi fizic şi metafizic. Sâmburii de cais (prunus armeniaca) sunt atât de dulci, încât înlocuiesc migdalele. În acelaşi timp, ei pot fi uneori şi amari şi chiar toxici, provocând simptome comune cu cele provocate de dragoste. O dragoste, am văzut, dulce-amară.

Timidele iubiri se văd doar în vis.² – am mai subliniat importanţa visului în iubire. Visul nu poate fi programat, ca şi iubirea. Fiind un proces lent, non-agresiv, visul se poate confunda cu dragostea, aşadar timidele ar putea lega logic atât iubirile, cât şi visele.

Acolo poţi găsi uşor un paradis,³ –tocmai datorită acestei legături „covalente”, acest vers este uşor ambiguu: unde se găseşte paradisul? În iubire sau în vis? Sau poate în amândouă…

Unde iubiţii au, doar ei, alb permis.⁴– paradisul e un teritoriu cu multe restricţii. Nu oricine poate intra în  paradis. Iubiţii însă au liberă trecere, întrucât iubirea lor e sfântă, pură şi agreată de Dumnezeu însuşi.

Nimic nu este însă povestit sau scris,⁵– din fericire sau nefericire, iubirea nu este însă un proces lesne de descris, de povestit, de comentat în scris, pentru că e unic de fiecare dată.

Nu poţi afla nimic din vreun manuscris,⁶ –nimeni nu a deţinut şi nu deţine reţeta dragostei.

Deşi nimic nu-i confirmat, contrazis,⁷–cei care au încercat să definească iubirea, au avut iluzia că au reuşit, dar nicio definiţie nu seamănă cu alta, tocmai din cauza subiectivităţii şi din cauză că procesul percepţie – analiză – sinteză este perturbat: percepem, în el mai bun caz analizăm iubirea, dar în niciun caz nu putem face o sinteză a fenomenului complex numit iubire. Primele trei versuri din catren conţin o dublă negaţie: nimic nu.

Şi crezi că poate iubi orice metis.⁸– metisul este o persoană născută dintr-un tată alb şi o mamă indiană sau invers, dintre un tată alb şi o mamă negresă (sau invers). E sinonim cu corcitură sau cu hibrid. Corcitură e un termen cu conotaţie negativă, dar teoria hibridului arată că acesta este superior celor două componente iniţiale. (a se vedea leotigrul, (tigon sau ligru) un uriaş, faţă de leu sau tigru). Hibridul poate fi o plantă sau un animal. Una din probleme ar fi însă aceea că hibridul nu se reproduce sau o face foarte greu. (exemplu: catârul, provenit dintr-un măgar şi o iapă). Versul se referă la această posibilitate, dar şi este puţin rasist, în sensul că iubirea trebuie să fie pură, nu impură, „încrucişată”.

Doar pentru iubire, raiul e deschis,⁹– acest catren plasează iubirea în paradis, insistând esenţa divină a iubirii.

Aşa cum, visând, poeţii au prezis,¹⁰– aluzie poate la Dante, dar şi la alţi poeţi care şi-au plasat iubirile în Paradis. De unde şi iubirile paradisiace.

Niciun amor nu e brutal interzis,¹¹ – chiar dacă iubirea pare nepotrivită (din varii motive: diferenţa de vârstă, de avere, de castă, de religie etc.) ea este acceptată în rai.

Niciun suflet nu este nicicând proscris.¹²– iubirea este o realitate duală: suflet şi trup. Dacă trupul poate fi constrâns, proscris, martirizat, sufletul rămâne liber, etern şi din această cauză iubirea e atottriumfătoare.

 Nici vis, nici gând, nici dor nu e ucis,¹³– din nou negaţii, cu rol restrictiv, tocmai pentru a evidenţia o afirmaţie:

De Domnul, îngerul ne este trimis.¹⁴– fiecare dintre noi avem un înger. De obicei el se numeşte îngerul păzitor. Pentru că a fost ideea sa fundamentală, Dumnezeu apără iubirea, trimiţându-le celor doi îndrăgostiţi un înger. Îngerul iubirii…

¹⁵Doar pentru iubire, raiul e deschis. –monostihul reia acest vers conclusiv şi categoric, impunând o „sentinţă” definitivă. Monorima are ca scop o mare linişte, un susur adormitor, o muzică a sferelor, o muzică de vis şi în vis, o muzică o şoaptelor din paradis, acolo unde orice vorbă devine muzică…

Gândul întors¹, privirile străine,²
Dar poate că iubirea iarăşi vine,
Mai aprigă, vie, sfâşietoare,
Aşa cum după nor s-arată soare.³
Ploaie de vară e iubirea noastră,⁴
Capricioasă, cum e orice vreme,⁵
Mai rară ca o inimă în steme,⁶
Mai rară, pură, ca o roză-albastră.⁷

Cine n-a văzut, rotindu-şi coada, păunii¹
N-a atins marginea de jos a genunii.²
Cine n-a fost vreodată sperjur³, cabotin,⁴
Nu a băut, din aceeaşi cupă⁵, venin,⁶
Nu a muşcat, într-o noapte, cornul lunii,⁷
Cine, pentru-o idee⁸, n-a fost spadasin, ⁹
Cine n-a fost ateu¹⁰, cine n-a fost creştin,¹¹
Cine nu a mirosit trupul minunii,¹²

Un domn scria, într-o celebră carte,
„Că marile iubiri sfârşesc în moarte”,¹
Că giulgiul este vălul de mireasă ²
Şi cu doar durerea poţi face casă.
Şi iar citim, în a iubirii carte,³
De jurăminte sacre⁴, de sărutări,⁵
De nopţi fierbinţi⁶, de crime⁷ şi de trădări,⁸
De visele albe⁹, înmuiate-n moarte.¹⁰

Când suntem printre semeni, nu ne mai vorbim,¹
Crezând că de iubirea noastră, doar noi ştim.²
Privim alături, ne ocolim priviri,³
Şi buzele le răcorim în trandafiri.⁴

Îngerii te poartă sub a lor aripă ¹
Şi timpu-şi năruie, clipă după clipă.²
Pentru tine înfloresc florile de crin³,
Mitul în tine creşte darnic⁴ şi-androgin.⁵
O, cu tine domnul a făcut risipă⁶
Şi te-a întrupat ca roză albă, fără spin,⁷
Cioplindu-te în albastru, în cer senin,⁸
Da, în tine frumuseţea saltă, ţipă.⁹

Şi ce tineri suntem astăzi amândoi,¹
Mângâiaţi de-aceleaşi, provensale ploi,²
Ca două versuri,³ dintr-un subtil gazel,⁴
Ca prinţii slăviţi, din vechi, burgund castel.⁵
O singură floare-aceleaşi petale,⁶
Aceleaşi drum⁷, aceleaşi călăuze,⁸ 
Acelaşi gust, dulce, amar, pe buze, ⁹
Şi aceleaşi fascinante cristale.¹⁰