Astăzi mă-ntorc în burgul meu natal, montan, iubit¹
E-o  vremea clară, înaltă, de octombrie spre asfinţit,
Mă nimeresc pe-o stradă, sonoră şi văduvă,²
Şi frigul mă pătrunde tăios, până-n măduvă.³
Încerc să regăsesc grădina în care nucii,
Se înfruntau cu noi, când ne jucam de-a haiducii.⁴
Da, cunoşteam şi piatra ce mi-a julit genunchii,⁵
Casele-n care trăiau mătuşile şi unchii.⁶

Era cândva o casă între munţi pierdută,
Cu ziduri vechi de piatră, aproape o redută.
Prin vagi odăi trecea o umbră rece, mută,
O văduvă în negru cu privirea  slută.²
Nouă băieţi cât brazii avea şi înc-o fată plăpândă,³
Cu buze-n rugăciune, cu ochii stând la pândă,
Privea mereu în zare, în vale, pe furiş,
Se vede că-i venise vremea de ducă, de măritiş.⁴

Nu am precupeţit nici timpul, nici ştiinţa: ²
Aşa am învăţat ce este suferinţa.³
De la bolnavul care-şi aştepta sentinţa,
Am învăţat cât de puternică-i credinţa,⁴
Cât de puternică e-n suflet pocăinţa,
Cât e de necesară umilinţa.⁵
Nu mi-am precupeţit nici somnul, iscusinţa,⁶
Şi pentru fiecare om mi-am dat toată silinţa.⁷

La început am fost şi eu o zână,²
Prin vrăji m-au preschimbat într-o fântână,³
Iar timpul, vechi prieten, vechi călăuz,⁴
M-a transformat şi el în aurit havuz.⁵
Veneau, însetaţi drumeţi, din patru zări,
Îi vindecam de  moarte, de depărtări…⁶
Apoi, de ce nu ştiu, n-am fost iubită
Şi preschimbată-n plânsă stalactită.⁷
Un ţurţur străveziu, suspendat în cer,
O minune pură, de adânc mister,
Veneau din nou la mine să mă vadă,
Mii pelerini ce nu puteau să creadă,
Ce mintea refuza să înţeleagă.⁸
Veneau să vadă, minunea întreagă, ⁹
Apoi într-o noapte şi încă o zi,
Trupul meu cu stele se acoperi.¹⁰

Într-un coşmar, mă-nconjurară biblioteci,¹
Cu cărţi închise ca pumnale-n teci,²
Păreau flori albe prinse în ghiveci,³
Sau turme nesfârşite de berbeci,⁴
Eram acum în peşteri, cu tomuri lilieci,⁵
Zburând deasupră – mi multe, poate zeci,⁶
Eram în junglă cu cercopiteci,⁷
Croindu-şi, printre crengi, poteci.⁸

Am uitat că dintr-o ghindă m-am născut²
Şi că însuşi timpul mi-a fost tandru scut³
Şi a crescut pe trupu-mi ca o coajă⁴
O scoarţă ce-aduna mituri şi vrajă.⁵
Cu fulgerul ades mă luam la trântă,⁶
Mereu s-a ales cu creanga-i albă, frântă.⁷
Din crengi anume, meşterii făcură,
Un tulnic ce un tunet purta-n gură.⁸

N-am fost frumos, dar am iubit frumoase,²
Cu sâni divini, cu piele de mătase,³
Cu ele poţi îmbogăţi iconostase,⁴
Timide şi tăcute, ţâfnoase sau focoase,⁵
Beam fine băuturi spirtoase⁶
Sau vin liturgic de la parastase.⁷
Da, ne iubeam păgân, până la oase,
Din când în când, strigam învinşi: Cristoase!⁸

M-am născut la ţară, între cai şi boi,¹
Pacea mi-a găsisem, între câini şi oi,²
La margini de livadă sădisem păpuşoi,
Credeam c-am scăpat de griji şi de nevoi.³
Apoi căzură, grele, peste sat ploi
Şi peste toate, veniră ape puhoi…⁴
Cerul arăta mereu ca un buboi,⁵
Un lac adânc se pripăşise prin zăvoi.⁶

Unde ajung, nimeni nu poate-ajunge,²
Şi, dacă vreau, şi-un munte pot străpunge,³
Pot merge peste câmp, livezi, păşune,
Pot trece peste lacuri ori genune.⁴
Mă pierd, când trec printre păduri,⁵
Şi sunt adesea cântat de trubaduri.⁶
Sunt respectat şi plopii-mi dau onorul,⁷
Prin mine, vremea-şi trece lin fuiorul.⁸

Scrie-n cronică cartea comisului Ioniţă,²
Despre netrebnicul, tâlharul Răzmeriţă,
Ce-şi zicea că e haiduc între haiduci³
Când bea vin aspriu, cu soţii, la hanul „La trei cuci”,
Ce băgase-n boale fete şi femei lehuze,
Când le căuta la sâni şi-aprig le muşca de buze,⁴
Şi le lua la boiernaşi, doar cu mâinile goale,
Giuvaieruri scumpe, straie şi multe parale.⁵