Au rămas doar teci, ¹⁵ –sămânţa ascunsă nu e specifică doar cuvintelor sau nucilor. Şi mazărea sau fasolea au seminţele ascunse.

Altele-s amare,¹⁶ –cuvintele sau nucile? Ambiguitatea se păstrează.

Parcă-s aduse din mare,¹⁷ –marea are un gust săra, dar şi amar. Prin urmare, cuvintele şi nucile care iau contact cu marea pot fi şi amare.

De la mare depărtare;

Alte – dureros de dulci,¹⁸ –aluzie la sintagma lui Eminescu „dureros de dulce”, devenită un cunoscut oximoron în Odă (în metrul antic).

Să le sugi şi să te culci,¹⁹ –copilul pus să muncească ar vrea să evadeze, preferând muncii, somnul.

Clătindu-mi cerul gurii,

Descântec şi Colindă¹  – aşa cum am mai arătat,  speciile folclorice sunt adesea secante, se interpătrund, împrumutându-şi una alteia caracteristici, mărci, proprietăţi, aşa încât multe texte par de tranziţie. Un asemenea text este şi Descântec  şi colindă, care are atât aspectul şi conţinutul unei incantaţii, apropiindu-se de valorile eufonice ale descântecului, dar şi o descriere epică a pregătirilor pentru Crăciun şi Anul nou.

Leru-i ler şi leruri,² –cuvântul „ler” are o etimologie extrem de disputată şi discutată. Dimitrie Cantemir deriva acest termen de la împăratul roman Aurelian. Victor Kernbach considera cuvântul „ler” un mitologem –element mitologic prim, formă mitică elementară pură, unitatea  cea mai mică, indivizibilă, a unui mit, a unei naraţiuni mitologice, care se autodefineşte, nemaiavând nevoie de alte interpretări: „Ler este de fapt un   evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman.” După mulţi „ler” provine din lat. Halleluiah, Domine. Miron Costin crede că ler este de origine slavă (lei), însemnând Cupidon. DEX-ul dă o definiţie vagă, exterioară:       „Ler= cuvânt care apare ca refren în colinde, cărora le dă un anumit colorit eufonic.” Alte teorii susţin că adevăratul sens al cuvântului ar fi „boier” sau „stăpân al casei”. Termenul  nu provine din latină deoarece Halleluiah este de origine ebraică.  Mult mai credibilă apare ipoteza lui I. G. Sbierea care derivă termenul de la singularul latinesc al numelui Divinităţii domestice romane (Lari –Lar, ler).

Leru-i ler şi leruri,²

Se deschid iar ceruri,³

Se desparte anul,⁴

Muncă-i cu toptanul.⁵

Mama face cozonaci,

Tata-i doar frământă,

Îi tot cântă,

Şi-i descântă,

Sătulă de muncă,

Plecai în luncă,

Ca la sfântă poruncă,¹

Pe cale întoarsă,

Cu iarbă arsă,

Pe drum tăinuit,²

De iubit iubit,³

Pe potecă verde,

Rană de cuţit,¹

Rană de iubit,²

De bici împletit,³

De şarpe nuntit,⁴

Rană de săgeată,⁵

De privire beată,⁶

Cine-o obosit cuvântul²

Să-l acopere pământul.³

Cine-a obosit litera⁴

Să îl muşte vipera.⁵

Cine-a obosit gura⁶

Să i se strâmbe făptura.⁷

Cine-a deochiat cuvântul⁸

Şi-a încălcat legământul⁹

Să-l usuce vântul.¹⁰