EMINESCIANA (AWARE)

lacul codrilor1

galben îneacă priviri 2

nuferi albaştri3

Lucian Strochi

 Eminesciană (aware)  

lacul codrilor1   – acest text este  primul haiku dacă ţinem cont de aspectul formal (triptic, structura 5-7-5 silabe). Punctul de plecare a haikuului este desigur poemul Lacul de Mihai Eminescu, mai exact prima strofă: „Lacul codrilor albastru/Nuferi galbeni îl încarcă/ tresărind în cercuri albe/ El cutremură o barcă.” Desigur nu e doar o întâmplare faptul că acest prim haiku trimite la Eminescu. Primul vers este identic cu primele două cuvinte din textul eminescian. Eminescu, cu o intuiţie genială, stabileşte cele două noi valori cromatice, pentru galben  şi albastru, respectiv verde şi alb. Prin suprapunerea celor două culori se obţine verdele, prin rotire, albul (experienţa cu discul colorat alternativ albastru-galben şi care prin rotire devine alb este edificatoare).

galben îneacă priviri 2  – pe mine m-a interesat altceva şi anume sugestia. Lumina galbenă a lacului cotropeşte privirea, o copleşeşte, o îneacă.

nuferi albaştri3   – nuferi albaştri este un oximoron, întrucât reuneşte două realităţi incompatibile. Nufărul nu e niciodată albastru, dar el se află într-o logică de succesiune a imaginarului: alb – galben – albastru. Nufărul albastru este însă şi o  floare albastră, floarea romantică a nostalgiei, a infinitului, a imensităţii. (Eminescu are o poezie care se numeşte Floare albastră). Dar nufărul este floarea Asiei, replica trandafirului european. Este floarea budismului. Dar budismul înseamnă şi nirvana, stingerea, atingerea echilibrului absolut, cucerirea infinitului. O ultimă posibilă interpretare: Eminescu este un nufăr albastru.

 

CELE TREI DIMENSIUNI (KARUMI)

lungă e noaptea încărunţind încordată2

lată-i poteca şi teama vărgată3

înaltă-i doar tâmpla de fată4

Lucian Strochi

CELE TREI DIMENSIUNI1 – e vorba desigur de dimensiunile spaţiale: lungimea, lăţimea şi înălţimea. De aici şi ideea realizării portretului iubitei, în toate dimensiunile. Nu pot nega nici ideea unui portret cubist. Tristihul are forma 13-11-9 silabe. Fiecare vers are ceva inedit. Noaptea apare personificată, încordată, plină de tensiuni şi încărunţită; poteca şi teama vărgată apar late, adică largi, mari, impresionante, iar tâmpla de fată este înaltă, sugerând spiritualitatea.

lungă e noaptea încărunţind încordată2 –primul vers conţine toate vocalele (şapte) ale limbii române, deci întregul triunghi vocalic.  Se remarcă oximoronul noapte – încărunţind (negru-alb) mai puţin obişnuit întrucât e vorba de părţi de vorbire diferită. În primul vers noaptea e cuvântul-cheie, celelalte nefiind decât adjectivări, calificative ale nopţii.

lată-i poteca şi teama vărgată3  – al doilea oximoron e între potecă ceea ce înseamnă certitudine, siguranţă şi teama care apare vărgată, sugerând atât o posibilă fiară (tigrul de exemplu), dar şi incertitudinea (vărgat însemnând alternanţe, inclusiv cromatice)

înaltă-i doar tâmpla de fată4   – acest vers poate fi citit în mai multe moduri. Tâmpla este şi un termen religios, desemnând catapeteasma, iconostasul, adică peretele despărţitor împodobit cu icoane dintre altar  şi restul bisericii. Dar primul sens pentru tâmplă se referă la o parte laterală a capului, un loc geometric între ochi, frunte, ureche şi obraz. Şi tot tâmplă e şi părul care creşte în acea parte. Tâmpla înaltă (ca şi fruntea) sugerează inteligenţa, dar şi frumuseţea, cochetăria. Prin faptul că vorbim adesea de tâmple încărunţite, tâmplă se leagă de noapte, noaptea devenind astfel o tâmplă. Dar noaptea este şi o teamă vărgată datorită alternanţei întuneric / lumină, dar şi o potecă pentru vis(are). Dimensiunile spaţiale ce contopesc şi se topesc în alte dimensiuni, spirituale. Interesant, cuvântul tâmplă are o dublă etimologie romană, provenind din tempus (timp) sau templum (templu). În prima situaţie timpul este a patra dimensiune a labirintului spaţio – temporal (dimensiunea oblică); în a doua situaţie craniul este un templu al gândirii.

COPILARIE (YUGEN)

am început să mă tem de păsări3

am văzut ieri câteva vrăbii4

ciugulind drumul5

Lucian Strochi

COPILĂRIE1 – copilăria este extrem de preţuită la japonezi pentru inocenţă, naivitate, puritate (vezi şi afirmaţia lui Bashō).

yugen2  este o categorie estetică specifică haikuului desemnând misterul singurătăţii, al însingurării.

Poemul cultivă această mirare extremă faţă de natură. Aparenţele devin esenţe văzute prin ochii copilului. Poemul are structura 10-9-5 silabe, ultimul vers asigurând surpriza. Originalitatea poemului constă în inversarea simbolului: pasărea devine dintr-un simbol al liniştii, al păcii, un agent al unei agresivităţi extreme.

am început să mă tem de păsări3:  copilul vede o realitate şi o interpretează în felul său. Spaima de păsări nu este chiar una neobişnuită. Multă vreme am fost terorizat în copilărie de un gânsac. Există apoi păsările de pradă care nu ezită să atace chiar oameni. A te obişnuit cu teama înseamnă o năpârlire pentru un copil, trecerea    într-o altă vârstă.

am văzut ieri câteva vrăbiivrabia este cea mai comună pasăre. Nu întâmplător, prin extensie de sens, numele ei (paser domestica) a fost atribuit tuturor aripatelor.

ciugulind drumul5 – gestul de a ciuguli, nu este unul doar inocent, aproape tandru. Am văzut şi anterior că ciugulitul poate fi simbolul unei agresivităţi extreme. Copilul se teme că drumul va fi mâncat de păsări. Dar, într-o altă interpretare, păsările ciugulesc drumul, pulberea, pentru a arăta tuturor adevăratul drum, cel prin aer, e drept cucerit prin zbor. Interesantă este folosirea vocalelor: nicio vocală „o”, vocala echilibrului; în schimb apare de şapte ori „i” şi de şase ori „ă” şi „u”.” I” este vocala mirării, „ă” este a ezitării, iar „u” a vibraţiei  (apare de patru ori în ultimul vers care nu are decât cinci silabe).

Poemul a mai apărut în volumul Totul despre mine.

DECLARATIE (AWARE )

mi-ai spus1

iată m-arunc în tine2 străveziule3

ca de pe fereastră4

Lucian Strochi

DECLARAŢIE (aware ) 

mi-ai spus1 – poemul este un tristih, dezechilibrat din punct de vedere al lungimii versurilor (2-12–6 silabe). Sunt trei cezuri: prima după primul vers care poate fi marcată grafic, a doua după o apoziţie tine/străveziule) şi a treia după al doilea vers.

iată m-arunc în tine2 – vers neobişnuit, dar care, cu siguranţă, trebuie citit conotativ. E vorba de a te arunca într-o relaţie, de a te dărui total, de a reface androginic unitatea pierdută.

străveziule3 –prin articulare adjectivul se substantivizează. Cuvântul trebuie citit ca fiind un  kenyogen. Străveziu înseamnă enigmatic, invizibil, lipsit de pete (defecte), uşor de citit, de descifrat, aparţinând unei alte lumi, poate imaculate.

ca de pe fereastră4  – această dăruire e poate una sinucigaşă. Dar iubita acceptă acest sacrificiu suprem, al dăruirii totale. Prăbuşirea poate însemna în acest caz o înălţare. Altfel spus, trupul se sacrifică în favoarea spiritului, a sentimentului. Cezurile se explică şi prin ezitarea în faţa sacrificiului suprem.

Poemul a mai apărut şi în volumul Totul despre mine.

MARELE ORB (MONO NO AWARE)

atât de virilă-mi privirea3

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4

până şi aerul ar înmuguri5

 Lucian Strochi

  MARELE ORB1 – orbul este o obsesie perenă a literaturii. Mari poeţi (Homer, Milton, Borges) au fost orbi. Marele orb este acela care este indiferent la tentaţiile diurne. Orbul vede  – compensatoriu – mai bine decât cel cu privirea normală. Ca personaj se găseşte la mulţi poeţi români sau străini.

(mono no aware2)  este o categorie estetică a haikuului  referitoare la „patosul   lucrurilor”.

Tristihul are versuri lungi (9-15-12 silabe) impunând şi o pauză de respiraţie, cel puţin pentru versul doi.

atât de virilă-mi privirea3  – evident avem aici o hiperbolă augmentativă, de intensitate. Dacă într-un text anterior eul liric se dematerializa devenind privire, acum privirea se materializează. Virilitatea se referă la bărbăţie, energie, vigoare, forţă, impetuozitate; conştient de această forţă, marele orb înţelege să se sacrifice, pentru ca omenirea să poată supravieţui.

încât dacă aş deschide pentru o clipă ochii4 – marele orb ar putea  deschide ochii, dar asta ar însemna aneantizarea lumii. Prea multa lumină e la fel de periculoasă ca întunericul.

până şi aerul ar înmuguri5 – aerul care înmugureşte  este o metaforă bazată pe un paradox: înmugurirea plantelor este un dar divin. Înmugurirea aerului înseamnă însă o  catastrofă. Textul foloseşte toate vocalele limbii române, iar „î” este în dublă grafie. „I” este însă vocala ce determină eufonia (e prezent în text de 11 ori). Se remarcă şi prezenţa a două triunghiuri logice, ce asigură stabilitate poemului: privire – ochi – aer şi viril – deschide – înmugureşte.

MIT (AWARE)

o pasăre ciudată3 mă crezu un măr4

şi mă ciuguli de două ori5

de-atunci văd6

Lucian Strochi

MIT1 – literatura japoneză cultivă intens mitul, tocmai pentru că acesta presupune concentrare şi neschimbare.

(aware2)  – este o stare emoţională intensă, mai ales de bucurie, optimism, frumuseţe armonioasă, o categorie estetică pentru haiku. Poemul este un tristih (12-9-3), cu două kireji (cezuri) prima după primul vers a două după al doilea vers. Al treilea vers este unul conclusiv.

o pasăre ciudată3 – intrarea în mit se face excepţional, printr-o pasăre măiastră, imposibil de denumit şi de determinat (în acest caz  şi-ar pierde misterul)

mă crezu un măr4 –omul văzut ca măr e o virtualitate posibilă prin prisma păsării. Identitatea e posibilă întrucât atât omul, cât şi mărul, sunt simboluri ale cunoaşterii, iar omul tinde spre sfera pe care a cucerit-o deja mărul.

şi mă ciuguli de două ori5 – e vorba desigur de ideea unui sacrificiu, asemănător de pildă cu cel al lui Prometeu, cel ciugulit de vultur. Numai că în cazul de faţă e vorba de un sacrificiu necesar pentru naştere şi renaştere.

de-atunci văd6 – vederea implică desigur naşterea, dar şi pentru om orientarea spaţio-temporală, dobândirea conştiinţei. Nu trebuie uitat că prin văz omul primeşte peste 90% din informaţii.

De remarcat frecvenţa mare o vocalelor „ă” şi „u”, prezente în poem de câte 7 ori (şapte e cifra iniţierii, chiar dacă aici e vorba ca în orice naştere de o iniţiere mediată). „Ă” este vocala ezitării, iar „u”  a vibraţiei. Poemul a mai apărut în volumul „Cuvântul cuvânt”.

STATUIE (FUEKI)

te voi privi2

până când3

voi deveni privire4

Lucian Strochi

 STATUIE

(fueki1) –categorie estetică a haikuului desemnând eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii.

te voi privi2  – acest tristih poate fi citit şi ca un distih, ca o    shio –ku (fraza inferioară dintr-o tanka) având 7-7 silabe (onji) sau chiar ca un monostih de 14 silabe. Se remarcă jocul „i” urilor primul versul şi al treilea  şi al „â”- urilor din al doilea vers. Sunt folosite două verbe la viitor (voi privi, voi deveni), al doilea fiind cel mai cunoscut verb copulativ, dar asigurând durativul, eternitate.

până când3   – rolul versului doi este unul de legătură, la fel ca în primul tristih.

voi deveni privire4 –este clar o poezie de dragoste, conţinând  şi o hiperbolă, o exagerare, aşa cum procedează toţi îndrăgostiţii atunci când promit „câte lună şi în stele” iubitelor. Originalitatea discursului constă în dematerializarea eului liric, reducerea lui, folosindu-se sinecdoca, la o esenţă a iubirii. Iubitul se imaginează ca fiind o statuie a aşteptării, o statuie de aer.

Textul a apărut şi în volumul Cuvântul  cuvânt.

STATUI (WABI)

ascultă-mi liniştea:3

piatra-şi ciopleşte suav oratorii4

cuvântul spus e refuzul altei rostiri5

Lucian Strochi

STATUI – statuia este o sculptură care reprezintă de obicei o persoană, o zeitate, un eveniment istoric şi/sau social, un animal sau un obiect. În cazul persoanei aceasta trebuie să fie o personalitate politică, ştiinţifică, istorică, culturală  recunoscută, un erou, cunoscut sau nu. Oricum pentru celelalte reprezentări foarte important rămâne simbolul. Statuia este realizată în tehnica ronde-bosse, adică poate fi privită din toate părţile, înfăţişând în special o fiinţă umană reprezentată în  întregime, de obicei în poziţie verticală. Poate fi şi ecvestră. Atunci când apare conturată pe lespedea unui mormânt, care reprezintă persoana îngropată, se numeşte gisant. În teatrul japonez întâlnim adesea statui vii, adică actori care îşi opresc mişcarea şi rămân nemişcaţi, într-o atitudine cât mai expresivă, fiind răsplătiţi cu aplauze.

CELALALT TARAM (KARUMI)

ce este un fluture3

altceva   decât4

negativul unui sărut5 ?

Lucian Strochi

CELĂLALT TĂRÂM1 –acest text a apărut şi în volumul Totul despre mine în 2002. Nu este decât un tristih cu 7-5-8 silabe, conţinând doar trei substantive dintr-un total de 9 cuvinte. Dar aceste substantive sunt esenţiale pentru înţelegerea poemului: fluture – negativul – sărut. Întreg textul este de fapt o întrebare poetică, marcată de altfel grafic şi care conţine şi răspunsul. Celălalt tărâm aparţine imaginarului, iluzoriului impalpabilului. Interesant este că fluturele poate fi regăsit ca imagine în amprenta unui sărut şi acest lucru l-am descoperit în copilărie atunci când mi-am uns buzele cu vopsea şi apoi am lăsat amprenta lor pe o hârtie. Am avut senzaţia că e un fluture, datorită simetriei  şi mai ales a striaţiilor de pe buze ce asigurau un alb pe hârtie şi care corespundeau nervurilor negre de pe aripile unui fluture. De altfel dacă am întoarce poemul în jurul axei altceva decât cu 90o , am obţine imaginea unui sărut sau a unui fluture. Mai mult, celălalt tărâm aparţine basmului, acolo unde totul se poate.

(KARUMI2)  – înseamnă „simplitate adâncă a formei literare, eleganţă, naturaleţe” şi este o categorie estetică a haikuului.

ce este un fluture3  – se spune că perioada de până la 5 ani a copilului este vârsta întrebărilor, a „de ce” – urilor. Răspunsul ştiinţific la întrebare nu interesează pe nimeni (Fluturele este o insectă din ordinul Lepidoptera).

Fluturele este considerat a fi un simbol al imponderabilităţii şi al instabilităţii. Fluturele este în Japonia  o emblemă a femeii; doi fluturi reprezintă fericirea conjugală. Fluturele este asociat cu crizantema, spre a simboliza toamna. La azteci fluturele este un simbol al sufletului sau al suflului vital eliberat pe gura muribundului. La romani sufletul care părăsea trupul morţilor are forma unui fluture. O fabulă a indienilor Baluba ilustrează analogia suflet-fluture  şi, deopotrivă, alunecarea simbolului către imagine.

altceva   decât4  – deşi nu par, altceva decât sunt cuvinte – cheie, de legătură între imagini. Ele reprezintă „sugrumarea” clepsidrei.

negativul unui sărut5 ?   – sărutul este o pecete, o consfinţire a unui sentiment, o imagine tandră, cu încărcătură erotică sau nu. Sărutul e uşor precum un fluture, dar poate fi şi frivol, precum fluturele care zboară din floare în floare.

Despre Haiku

Haikuul este unul dintre cele mai scurte poeme din literatura universală, fiind întrecut doar de distih şi de poemul într-un vers (monostihul).

Este un poem cu 17 silabe distribuite în trei versuri şi conţinând un cuvânt indicând anotimpul: kigo.

În general nu depăşeşte 10 cuvinte.

Haikuul provine din kokku  – primul hemistih al unei renga sau tanka, din care nu putea lipsi referinţa la anotimp. Experienţa haikuului este o experienţă integrală de viaţă, o trăire ontologică implicând o asceză, ajungându-se la satori (iluminare) şi sanzei (clipa adevărului).

Haikuul este „poemul unei răsuflări” (Kenneth Yasuda).