DUHUL DELFINILOR (KARUMI)

teme-te de cei2

fără umbră:3 ei vin din4

prea limpezi ape5

   Lucian Strochi

Duhul delfinilor1 – şi acest haiku a avut o variantă, într-o poezie fără titlu, din volumul Cuvântul cuvânt, care începea aşa:   „teme-te de cei fără umbră: ei vin/din ne-ncepute ape şi sunt/de stirpe aleasă şi care se termina cu distihul: „şi vin să îndrepte să culce/făpturile noastre piezişe”. Poezia era un elogiu adus actorilor. Am aflat apoi de faptul că delfinii sunt suflete de tâlhari care acum se pocăiesc. (v. poezia Delfinul din Alfabetul animalelor). Transferul s-a făcut uşor, actorii fiind nişte tâlhari ai inimilor noastre, răpindu-ne lacrimi, zâmbete şi sentimente.

teme-te de cei2   – să remarcăm onomatopeea obţinută prin prezenţa vocalei „e” în toate cuvintele din primul vers; de altfel aceeaşi vocală e prezentă şi în toate cuvintele din ultimul vers.

fără umbră:3 ei vin din4 – între primul şi al doilea vers avem un enjambament, cezura venind la jumătatea versului al doilea. Fără umbră e doar cineva care e în plină lumină şi mai mult este un duh, un spirit, un suflet (orice corp are o umbră). Se sugerează că absenţa umbrei se datorează mediului pur din care provin acele duhuri ale delfinilor.

prea limpezi ape5 –apele nu ascund, ci dimpotrivă evidenţiază dansul delfinilor care însoţesc nava. Poemul este realizat din cuvinte care exprimă vagul. De altfel tot haikuul nu are decât două substantive (umbră şi ape  – şi acelea fluide, fără corporalitate) la un total de 12 cuvinte. Structura haikuului este una clasică: un tristih cu 5-7-5 silabe.

DANS (WABI)

sinucigaşa1

sete de simetrie2

semn străveziul3

Lucian Strochi

 Dans (wabi)

sinucigaşa1    – dansul m-a fascinat dintotdeauna. Mi-a plăcut faptul că e o artă totală: poezie, pictură, sculptură, muzică, poză şi… dans.  Mi se părea că dansul surprinde ritmul pur, forma perfectă a naturii. În acelaşi timp l-am considerat un joc al asimetriilor şi simetriilor. Într-un poem din volumul Cuvântul cuvânt începeam o poezie omonimă astfel: „ sinucigaşa sete de simetrie/dorită asemenea unui joc de copii/şi iată viaţa/ împrejmuindu-mi hotarul despicat /între haos şi ritm.” Cuvântul sinucigaşa prezintă câteva particularităţi interesante: are cinci vocale (cifra actului, a atmanului), are doi de „i” şi doi de „a”, adică cea mai închisă şi mai deschisă vocală,     sugerându-se o apertură maximă şi un „u” vocala care asigură vibraţia

sete de simetrie2    – simetria este una din obsesiile universului atunci când haosul  se cosmicizează. În fond noi, oamenii, suntem realizaţi simetric.

semn străveziul3 –dansul nu lasă urme, el este o permanentă mişcare străvezie, un semn străveziu. Am văzut cu mulţi ani în urmă un film de animaţie a lui Mc Larren (cu un fond muzical asigurat de naiul lui Gheorghe Zamfir), în care dansul descompus, aproape străveziu, realiza adevărate volute, o artă uluitoare.

Acest haiku este realizat în formulă clasică: tristih cu silabele structurate după canonul 5-7-5, nu conţine nici un verb, are doar şase cuvinte şi cu excepţia unei prepoziţii,toate cuvintele încep cu „s”, s indicând şerpuirea, voalul care înconjură trupul cântăreţei.

CASA (FUEKI)

un cheag de umbre-i casa2

şi numai visul 3

o părere păreţii4

Lucian Strochi

CASA (FUEKI) 

şi numai visul1  visul este un copil al imaginarului, extrem de insistent şi de acaparator. El devine tiranic, nimeni nereuşind să scape de el.

un cheag de umbre-i casa2  –umbra este eternă, în timp ce fiinţa este perisabilă. Casa este o lume a umbrelor. Umbrele nu au identitate, pot aparţine oricui. Altfel spus, o casă supravieţuieşte în general mai multor generaţii de proprietari.

doar patru pereţi3 –o casă este o construcţie cu forme extrem de diferite. Dar ideea de casă va avea întotdeauna doar patru pereţi.

De aici şi opţiunea mea de a considera acest kaiku ca aparţinând categoriei estetice FUEKI, care, amintim, semnifică eternul, ceea ce este constant, dimensiunea atemporală a artei, a naturii. Trebuie spus că natura naturata – adică natura aşa cum o ştim, fără intervenţia omului, e completată de o casă, adică de natura artifex. Adevărata natură cuprinde, vectorial, atât natura naturata, cât şi natura artifex.

HAIKU (SABI)

Privighetoarea – 2

s-a sinucis în cântec3

nu am văzut-o4

 Lucian Strochi

HAIKU (SABI1

privighetoarea2 –acest haiku, perfect din punct de vedere formal (tristih, 5-7-5 silabe (onji)) este unul dintre poemele mele preferate. Privighetoarea este o pasăre neînsemnată ca dimensiuni sau culori. Dar este incontestabil, regina cântecului. E o pasăre enigmatică, arareori văzută. E  o pasăre nocturnă. Categoria estetică SABI adică tristeţea singurătăţii, a declinului a sărăciei acceptate, a timpului atotdistrugător este foarte bine reprezentată.

s-a sinucis în cântec3  – arta cere jertfă, iar trilurile divine ale bărbătuşului trebuie „pedepsite”, pentru că nimeni nu are dreptul să deţină atâta frumuseţe.

nu am văzut-o4  – ultimul vers conclusiv, încheiat brutal, ar vrea parcă să anuleze o emoţie firească. În acelaşi timp e vorba de o tristeţe imensă a singurătăţii, atât pentru că poetul nu poate fi complicele păsării, cât şi pentru faptul că nu poate împărtăşi nimănui, eventual iubitei, miraculul la care tocmai a asistat, e drept doar auditiv. Primele două versuri conţin câte şapte vocale, ceea ce presupune o iniţiere completă.

HAIKU (WABI)

o noapte albă –1

şi roua dimineţii2

un nou univers3

Lucian Strochi

 HAIKU (WABI) 

o noapte albă – şi acest kaiku are o structură clasică: tristih cu 5-7-5 silabe. Haikuul debutează cu un kenygen.  Nu ştim dacă e vorba de o noapte albă, ca fenomen natural, ce indică apropierea de pol, indicând o prelungire a zilei sau este vorba de o noapte albă, adică una a insomniei. Şi într-un caz şi în altul e vorba totuşi de un timp smuls pentru viaţa activă. Kirejiul nu este anulat de conjuncţia „şi” datorită cezurii marcată grafic. Roua dimineţii este o prelungire a nopţii albe, dar şi o sferă-oglindă ce poate reflecta un întreg univers.

şi roua dimineţii2 –adesea roua dimineţii permite şi descompunerea culorii albe în spectrul rogvaiv, încă un semn de supunere a universului.

un nou univers3 –prin ultimul vers este asigurată curgerea eternă (ryuko). Vocala „o” plasată în cuvinte-cheie asigură echilibrul compoziţional. Primul cuvânt din fiecare vers contribuie la realizarea esenţei androgine a lumii sau altfel spus  o tensiune conciliată.

HAIKU (KARUMI)

zece haikuuri1

pentru un mare poet2

eu o silabă3 haiku (Karumi)

haiku (Karumi)

Lucian Strochi

zece haikuuri1  – acest haiku este o aluzie la o afirmaţie a lui Bashō. Acesta spunea că un poet este mare, „dacă reuşeşte să scrie într-o viaţă şase haikuuri reuşite”.

pentru un mare poet2   – un poet care scrie zece haikuuri este un foarte mare poet, de valoarea lui Bashō, Buson, Issa sau Shiki.

eu o silabă3  – e vorba aici de o hiperbolă diminutivală. Un poet oarecare e mulţumit dacă reuşeşte să fie o silabă dintr-un haiku nemuritor.

SHOGUN (KARUMI)

tăiş sabie2

prea departe de lume3

salvator haiku4

 Lucian Strochi

Shogun1  -shogun este un termen esenţial pentru Japonia; fără el e greu să ne imaginăm atât istoria, cât şi cultura acestei ţări. Numele complet al shogunului este Sei-i-tat shogun cea ce ar însemna marele general care subjugă barbarii de est, ca instituţie guvernamentală fiind echivalent cu cel de generalissim (titlu pe care îl purta şi Stalin). Pentru prima dată titlul a fost acordat de împăratul Go-Toba (1184-1198), şefului clanului Minamoto, Yoritomo, în anul 1192, conferindu-i-se puterea militară în stat. Japonia a fost condusă de shoguni timp de şapte secole, dar doar cinci familii au deţinut această demnitate: Minamoto, Fujiwara, familia imperială, Ashikaga şi Tokugawa.

tăiş sabie2 – sabia (nihonto  -în japoneză şi apoi katana), era simbolul shogunului, el fiind conducătorul militar.

FRUNZA ARSA (YUGEN)

melancolie –1

nervii-au rămas în mine2

copacul lăptos3

Lucian Strochi

 Frunză arsă (yugen)

melancolie 1  şi acest poem este haiku, fiind un triptic cu o structură clasică a silabelor: 5-7-5. Există două cezuri, prima după primul vers marcată şi grafic. Kigo e prezent în al treilea vers, printr-o sinecdocă.

nervii-au rămas în mine2  – vers pregătitor pentru ultimul vers, original şi surprinzător. Nervii par a se individualiza, încercând parcă să devină vizibili, ca într-o radiografie. După acest al doilea vers avem şi o a doua cezură.

copacul lăptos3 – vers greu de interpretat. Cine este copacul lăptos? Poetul? În acest caz lăptos fluidizează ideea de nervi.  Dar tot lăptos este o aluzie la statutul omului care este în primul rând un mamifer. Copacul lăptos, crescut în interiorul omului este tocmai sistemul nervos, care poate avea prin ramificaţii imaginea unui copac concrescut odată cu scheletul sau sistemul muscular. Frunză arsă este legată desigur de copac, iar melancolia se explică prin faptul că nu reuşim să eliberăm copacul din noi, ciudata simbioză făcând acest copac prizonierul nostru, iar noi fiind prizonierul copacului.

ELOGIUL CURBEI (WABI )

podul şi luna1

la fel de încordate2

blânde închinări3

Lucian Strochi

 Elogiul curbei (wabi) 

podul şi luna1  – şi acest poem are structura unui haiku: tristih cu 5-7-5 onji. Podul şi luna apar încă o dată unificate. Podul este o hemisferă, iar luna o sferă. În apă însă, prin răsfrângere, şi podul devine o sferă.

la fel de încordate2  – încordarea este un element de personificare: podul este încordat, întrucât ascunde tensiunile fireşti ale unei asemenea construcţii, iar luna este încordată deoarece simte iminenţa a două pericole: norul care o poate acoperi, răpindu-i strălucirea şi soarele care practic o anulează.

blânde închinări3  – plecăciunea, închinarea e prezentă la toate popoarele, indicând ideea de respect sau chiar de supunere. La orientali, la asiatici acest gest este mult accentuat. Nu ştim însă cui aparţin aceste închinări: oamenilor sau podului şi lunii. În primul caz ar fi vorba de o atitudine panistă; în a doua variantă e vorba de o personificare, de o recunoaştere a unei naturi divine, podul şi luna nefiind decât fiicele naturii: podul al naturii artifex, luna al naturii naturata. Oricum, e vorba de un elogiu adus curbei:  curba – ştim acest lucru de la Leonardo da Vinci – este de origine divină. Nici acest haiku nu conţine nici un verb la mod personal. De aici şi tensiunea obţinută prin absenţă.

PRIETENIE (KARUMI)

pe pod sub lună1

împreună cu Bashō2

umanitate3

Lucian Strochi

Prietenie (karumi) 

pe pod sub lună1 – şi acest text este un haiku, din punct de vedere formal (tristih cu structura 5-7-5 silabe). Podul şi luna sunt două elemente întâlnite frecvent în lirica niponă, precum şi în stampe.

împreună cu Bashō2 – e vorba desigur de MATSUO BASHō, cel mai important autor de haikuuri din lume, din toate timpurilor, figură aproape legendară, căruia i se atribuie şi numeroase maxime şi cugetări.

umanitate3 – umanitatea este sensul ultim şi poate cel mai înalt al culturii. Umanitatea cuprinde atât ideea de dragoste, de solidaritate, de compasiune, cât şi de prietenie. Ultimul cuvânt din haiku leagă tot textul, dându-i unitatea necesară. Umanitatea este un pod – pentru că podul uneşte, este o lună – pentru că toţi vedem la fel luna indiferent de naţiei, sex, religie etc. Dar umanitate înseamnă şi prietenie, aici desigur o prietenie care vine din respectul pentru un mare poet şi pentru o mare cultură. Triunghiul logic al haikuului: pod – împreună – umanitate. Se remarcă absenţa totală a verbului şi folosirea doar a opt cuvinte.