Până să intru în adolescenţă,¹
Păream candid şi plin de inocenţă,²
Lipsit de ticuri şi de indecenţă,³
Bunicii îi făceam chiar reverenţă.⁴
Pe piept nu îmi crescuse nicio excrescenţă,⁵
Visam la lucruri pline de esenţă⁶
Şi viaţa o trăiam intens, secvenţă
Cu secvenţă (cu consecvenţă).⁷
Nu mă-ncercase încă vreo demenţă,⁸
Şi nu mă bucurasem de clemenţă,⁹
Când mai greşisem prin perseverenţă.¹⁰
Nu mă gândeam pe-atunci la vreo docenţă;¹¹
Eram copil cu-o vagă redevenţă.¹²
Am fost copil plin de decenţă.¹³

Lucian Strochi

Copilărie (LIED)   6  236

Până să intru în adolescenţă,¹– acest lied are ca temă timpul, personificat, deghizat în vârste. Copilăria este o trecere, iar adolescenţa „o poartă pe care o deschide cineva şi nu o închide nimeni” –cum spuneam într-un vers cândva.

Primul născut nu se naşte vreodată.¹
Ştiu asta printr-o alchimie ciudată,²
De la o fată care nu mai era fată³
Şi nu fusese, cred, niciodată.⁴

Mi-am smuls frunzele,¹ mi-au căzut dinţii,²
Ploile timpului mi-au săpat, adânc, în obraz, riduri.³
M-au durut ierni,⁴ m-au uitat şi părinţii,⁵
Fantomele timpului⁶ se spânzură, cenuşii, de ziduri.⁷

Dacă am fi plecaţi deasupra noastră¹
Sau pietre răbdătoare dac-am fi,²
Ne-ar tremura o umbră, adâncă şi albastră,³
Şi-un dans solar, păgân, ne-ar tot roti.⁴

Uneori ajuns la râu îţi vezi chipul¹
Galben, cum se cerne nisipul,²
Îmbătrânit, de parcă-ai trecut prin pădure,³
Printre spini şi desişuri sure,
Şi-o plasă de păianjen, ascunsă, ţi-a mângâiat faţa,
Cum mângâie soarele poteca, dimineaţa, ⁴
Sau tânăr (obrazul are atunci strălucire de ceară).⁵
Lunatică, de iarbă, strălucind sub lună într-o seară,

Fata cu nume umbros,²
Tricotează lumina:³
Un ochi pe faţă, unul pe dos.⁴
Fata cu nume ciudat,⁵
Ascunsă într-un colţ de pat,
De palat,
Într-un iatac,
Colecţionează fiecare citat