MAQAMA CUVINTELOR MEREU ADAUGATE (1)

Emirul al Saddam ibn Saddam1 ceru poeţilor, după o noapte de insomnie2 şi o zi arămie,3 să scrie pe hârtie,4 să se ştie,5 cuvinte cu litera capitală,6 plină de fală,7 a numelui său, adică „S”,8 cel de şarpe ales.9 Trebuiau să pornească cuminte,10 de la trei cuvinte11 şi apoi să crească,12 ca o pască.13  Al Harun Al Rashid ibn Hassan14 scrise : Salvele salvează satul. Toţi clătinară din cap, încuviinţând pe rând. Scrise şi Al Hariri ibn Haman:15 Semnează secret sfârşitul. Omar Kayyam16 zâmbi şi spuse, cu priviri supuse : Sfântă, sacră sărbătoare!”  Abu Harvash17 adăugă, ridicând mâinile a rugăciune şi pe dată spune: „Salvaţi sufletele sărmane!”  Se trece cu avânt, la încă un cuvânt. Al Mu,tamid,18 aproape livid : Savantul salvează sincronic savana. Abu Mutanabbi,19 cel iubit de arabi,20 scrise pedant şi elegant:  Sună supus sunetul simetric.  Ibn Haldun,21 cel pe jumătate geniu, pe jumătate nebun: Sacadat sună sibilinic silabe. Ibn al Nadim,22 poet delicat şi sublim: Solul salută supus solul. Emirul al Saddam,23 cu ochii-n pământ,24 ceru încă-un cuvânt.25 Ibn al Muqaffa,26 cel venit din Jaffa27 înclină carafa28 şi scrise pe vine,29 după ce bău bine:30 Soi siniliu străbate sol sicativ.  Abu Firasal,31 pentru cuvânt amant32 şi vasal,33 scrise, ca trezit din îndepărtate vise: Secretele scheletelor scapă simţurilor simandicoase. Al Gahiz,34 vecinul lui Hafiz,35 divinul, adăugă:  Solul suie sprinten spre stele

MAQAMA TERMINATA INAINTE DE A INCEPE (2)

Un arlechin,23înţelegem că e vorba de o galerie a vorbitorilor, după pehlivan, urmând acrobatul, semn că sensul turcesc e mai apropiat.

anonim,24datorită costumului, arlechinul este un anonim, nefiind personalizat, individualizat, cum ar fi un actor.

altfel blajin,25 – arlechinul e lipsit de impetuozitatea antevorbitorului.

cu bluză carmin,26 –carminul mai este numit şi cârmâz, roşu natural este un pigment obţinut din sarea de aluminiu a acidului carminic, care este produs de unele insecte, cum ar fi coşenila roşie sau cea poloneză. Este un colorant roşu-profund. Termenul provine din italiană: carmin, în latină carminium, în arabă qîrmîz (cârmâz).

 şi şalvari de satin27  – satinul este o ţesătură lucioasă şi alunecoasă pe o parte (faţă), extrem de plăcută la atingere. De obicei se obţine din mătase.

bleumarin,28 –bleumarin este o culoare albastru închis. Termenul provine din franceză: bleu marine (albastru  ca marea).

puţin libertin,29cu sensul de frivol.

spuse într-un suspin:30expresia a spune într-un suspin am auzit-o la un copil şi mi-a plăcut. Până atunci auzisem de a spune    într-un suflet.

„Ursuze muze,31spunerea arlechinului seamănă cu un descântec. Jumătate din cuvinte rimează. Ideea transmisă este aceea că până şi muzele pot fi geloase pe un discurs inspirat.

mofluze, obtuze,32muzele apar aici într-o postură mai puţin obişnuită.

MAQAMA TERMINATA INAINTE DE A INCEPE (1)

Ne-am strâns într-o seară,1 aşa într-o doară,2 când timpul de-afară,3 te înfioară.4 Înnebunise vântul,5 se-ntuneca şi cerul şi pământul,6 doar străveziu7 mai era, aşa cum îl ştiu, cuminte,  în minte,8 cuvântul.9

Stând pe divan,10 un pehlivan11 roşcovan,12 năzdrăvan,13 în haină havan,14 lâng-un paravan,15 ne zise: „E mare bravură,16 să ai cenzură,17 în dreaptă cezură,18 versul să-ţi fie captură,19 ieşită pe gură,20 cu măsură,21 a minţii dublură”.22

Un arlechin,23 anonim,24 altfel blajin,25 cu bluză carmin,26 şi şalvari de satin27  bleumarin,28 puţin libertin,29 spuse într-un suspin:30 „Ursuze muze,31 mofluze, obtuze,32 ar vrea să refuze, confuze,33 cuvinte călăuze,34 aflate în minte şi buze”.35

Un influent agent,36 aduse ca argument,37 un fragment,38 document,39 din Orient,40 scris pe pergament,41 un testament,42 transcendent,43 plin de sentiment.44

În încăpere se trezi vorbind şi-o muiere,45 cu durere,46 despre iniţiere,47 prin înviere,48 cu plăcere49 despre mistere,50 despre cariere51 şi avere.52

Un preot plin de adoraţie,53 făcu o afirmaţie,54 o imprecaţie,55 plină de incantaţie,56 despre creaţie,57 despre fascinaţie,58 într-o oraţie,59 ce-i proba o certă vocaţie60 şi inspiraţie61 ce creară senzaţie.62

În antreu,63 într-un ciudat antereu,64 un arhiereu65 certa un derbedeu,66 plebeu67 c-un provocator maieu  şi mult tupeu.68

O tânără abia ieşită din adolescenţă,69 în aparenţă,70  cerea decenţă,71 dar şi clemenţă,72 pentru lipsa de coerenţă73 şi esenţă,74 de experienţă,75 ce părea indecenţă76 sau chiar insolenţă,77 într-o secvenţă78 plină de virulenţă.79

Aşa s-a întâmplat în acea adunare,80 unde fiecare81 vorbea prea tare,82 adunare ce unii o numesc şezătoare,83 iar alţii, nicio dramă,84 îi spun maqamă.85

Lucian Strochi

 

MAQAMĂ TERMINATĂ ÎNAINTE DE A ÎNCEPE 

Ne-am strâns într-o seară,1  –maqama înseamnă în arabă sfat, şezătoare, adunare şi este o povestire în proză, rimată şi ritmată. Este un text de virtuozitate lingvistică, fiecare participant la concurs (orice maqamă presupune un concurs poetic), încercând să surprindă auditoriul cu formulări unice, memorabile. Schema epică este extrem se simplă: un învăţat, emir, calif, şeic etc. invită participanţii la o întrecere, propunând o temă sau rezolvări lingvistice dificile. Concurenţii îşi etalează pe rând talentul, iar în final se alege câştigătorii (care de obicei sunt ascultătorii), nu pot fi diferenţiaţi şi toţi concurenţii sunt declaraţi câştigători. Este aleasă seara sau noaptea, întrucât treburile zilnice s-au terminat, iar seara (noaptea) aduce cu ea mai mult mister. Aluzie şi la 1001 de nopţi.

aşa într-o doară,2 –se mimează lejeritatea, întâmplarea; în realitate lupta este extrem de disputată adesea.

când timpul de-afară,3se presupune că adunarea are loc   într-un cort sau un iatac.

te înfioară.4vremea de afară este potrivnică.

Înnebunise vântul,5e sugerată chiar o furtună.

se-ntuneca şi cerul şi pământul,6 –natura se dezlănţuie, cerul şi pământul par „totuna”.

doar străveziu7o obsesie de-a mea: cuvântul străveziu. Aşa cum am aflat, din legende bogomilice, că era şi pământul. L-au întunecat păcatele omeneşti. La fel şi cuvântul, silit să ducă injurii, cuvinte licenţioase, realităţi din câmpul semantic al urâtului.

mai era, aşa cum îl ştiu, cuminte,  în minte,8cuvântul rămâne pur, străveziu  doar în minte.

cuvântul.9 –cuvântul, ca şi scrisul, trebuie să fie de origine divină. Mai mult chiar, cred că scrisul e numai umbra cuvântului, iar cuvântul înseamnă lumină.

Stând pe divan,10e poziţia obişnuită a celor care povestesc sau ascultă.

un pehlivan11 – pehlivanul este un nume turcesc, derivat din persană (pehlevan) şi înseamnă campion, erou, om puternic. În română numele are conotaţie negativă, însemnând un personaj comic (acrobat, scamator, jongler) care se producea la spectacole de circ sau de bâlci. Mai înseamnă om mucalit, glumeţ, ghiduş, dar şi şarlatan, escroc. În această maqamă el joacă rolul cerşetorului, dervişului sărac.

roşcovan,12 –roşcovanii erau prin definiţie „suspecţi”, datorită culorii neobişnuite a părului.

năzdrăvan,13termenul se referă tocmai la calităţile lui de bufon, de scamator, de acrobat, stârnind admiraţia privitorilor prin exerciţiile sale.

în haină havan,14de culoare maronie, culoarea havanei.

lâng-un paravan,15 –paravanul este un element asiatic, putând fi folosit şi drept decor pentru un spectacol. Se  remarcă monorima în „-van”.

ne zise: „E mare bravură,16aici cu sensul de „performanţă”.

să ai cenzură,17cenzura implică o selecţie, o staţionare, o interdicţie. În principal cenzura previne diseminarea informaţiei către public de către un grup de control (cenzorii). Cenzura este asigurată de autoritate: guvern, armată, grup religios, mass-media. Cenzura poate fi una de război (militară)  sau una practicată de Totalitarism. Uneori cenzura purifică textul de cuvinte şi expresii obscene, triviale  etc.

în dreaptă cezură,18cezura este o pauză în vers, de obicei marcată printr-un semn grafic (o virgulă – cel mai des) şi care împarte versul în două părţi egale (emistihuri).

versul să-ţi fie captură,19adică să fie „prins”.

ieşită pe gură,20 –e vorba de recitare.

cu măsură,21rostirea poetică se deosebeşte mult de rostirea obişnuită, intervenind puternic paraverbalul. E vorba de a emoţiona, nu atât de a comunică, a informa.

a minţii dublură”.22versul trebuie să fie, pe lângă aspectul formal, şi o expresie a minţii, a gândului. Pehlivanul dă o lecţie de rostire poetică, implicit de actorie.

ZAPADA ESCHIMOSILOR (2)

Zăpada eschimoşilor (ELEGIE) 124

Nu ştiu ce credeţi voi despre zăpada eschimoşilor,1 –această elegie aparţine mai mult epicului şi dramaticului decât liricului. Zăpada eschimoşilor este o expresie precum castraveţii grădinarului sau funia spânzuratului sau frizează absurdul cum ar fi să vinzi nisip în deşert.

Dacă aţi aflat măcar de faptul că ea există.2 –tonul ironic pe care se bazează această elegie este contrapunctat de unele inserţii lirici, după cum vom vedea. Această falsă îndoială e un procedeu frecvent folosit în basm: „Şi mai trăiesc şi astăzi, dacă n-o fi murit…”

Am fost printre ei, prietenos şi deschis,3 –eul narativ simte nevoia unei detaşări superioare, comportându-se asemenea unui colonialist.

E drept doar în vis,4 –din nou relativizarea epicului, a faptelor.

Privind îndelung, împreună,

Prin ochiul lunetei.5la pol un observator astronomic percepe altfel realităţile cerului,m atât din cauza poziţiei, cât şi a atmosferei infinit mai purificate. Prin urmare a privi prin ochiul lunetei nu mai pare atât de absurd.

ZAPADA ESCHIMOSILOR (1)

Nu ştiu ce credeţi voi despre zăpada eschimoşilor,1

Dacă aţi aflat măcar de faptul că ea există.2

Am fost printre ei, prietenos şi deschis,3

E drept doar în vis,4

Privind îndelung, împreună,

Prin ochiul lunetei.5

Am discutat pe larg despre soarta planetei,6

Despre petele de pe lună,7

Despre subţierea statului de ozon8

Şi despre orizontul care se curbează tot mai mult,9

Despre rezonanţa Schumann10, despre freon,11

Despre ultraşi12 şi despre ultraviolete,13

LUMI SIDERALE (ELEGIE)

Aşa a fost, aşa va fi mereu,1

Fulgerele au rămas de la celălalt zeu,2

Îngropate-n văzduh,3

Fără trup, doar duh,4

Ca nişte mine antipersonale,5

Pe regească, moartă cale,6

Peste care trec infanterişti celeşti,7

Sau ofiţeri în caleşti.8

ELEGIE (IV)

Jucându-ne printre pietre,1

Feriţi de priviri indiscrete,2

M-ai întrebat într-o zi,3

Dacă şi cuvintele pot năpârli.4

Apoi, privind în zare, departe:5

„Ştii, cândva, am crezut că sunt o carte6

Sau un palimpsest mai curând;7

Trupul meu e un rând, nesfârşit rând8

De semne ciudate, ce nu le-nţelegi,9

Literele cresc din mine ca negi,10

ELEGIE (III)

Timpul s-a oprit într-o permanentă amiază,1

Spaţiul se descoperă pe sine, palid, în metastază,2

Luna e mereu în aceeaşi fază în harţi3

Şi e mereu doar ziua de marţi.4

„Prea abstract” – protestează cititorul;5

„Prea abstract” – crede şi Ziditorul.6

„Vezi să nu fi furat de rimă:

Caută altă materie primă…7

Dacă ai putea găsi altceva, ceva între sunete8

Care să nu fie nici muzică, nici tunete

ELEGIE (II)

Privirea e a cincea stare a materiei:1

Iubeşte forţa seriei,2

După trufaşa răsfrângere a diamantului,3

După prăbuşirea neantului,4

După umila, insidioasa răsfrângere a apei,5

După faldurile perfide-ale capei,6

După aburul morţii lustruind oglinzi,7

După schelete şi grinzi,8

După flacăra care despică stelele,9

După focul muşcând surcelele.10

Sau poate nu e decât o amintire dinamică11 a celorlalte

Stări12: măreţe, friguroase, înalte,13

Aşa cum calul e amintirea potcoavei,14

ELEGIE (I)

Cu un surâs, un zâmbet, un cuvânt1

Mă ascund în pală subţire, amăgitoare, de vânt.2

E un fel de ceaţă uscată, e un fel de smog;3

Nu mi se mai vede nici cornul de inorog.4

Iarna făpturii mi-e cald şi tihnit bârlog.5

Pentru cuvintele rămase,6

Descărnate de timp, stelare oase.7

Mă-nchin şi mă rog:8

Poveştile lumii sunt acum farse,9

Păşunile raiului sunt acum arse,10

Ca-ntr-un peisaj neterminat de van gogh.11