Lui Viorel Crăciun

Aş vrea să tai o halcă de lumină,¹

Să spintec apa,² burta unui peşte,³

Să fac statui de bronz, din plastilină,⁴

Să-ndrept un curcubeu, de pot, fireşte,⁵

S-adorm în umbră caldă de săruturi,⁶

Să pot rosti-n slavonă, româneşte,⁷

Să-nnebunesc, într-un galop de fluturi,⁸

Şi îngeri blânzi, să-i am drept călăuze,⁹

Şi ochii tăi să-mi fie veşnic scuturi,¹⁰

Să-mi cânte fericirea în havuze.¹¹

Să fiu un calm, antic, brav argonaut,¹²

Iubit să fiu şi de femei şi  muze.¹³

Să înving un continent necunoscut.¹⁴

Pentru destin, să-mi trag câte o tuşă,¹⁵

Culeg albastre flori din absolut.¹⁶

Un foc mai viu, aripă din cenuşă.¹⁷

Lucian Strochi

Terţină unde se ascund nedibaci dorinţele poetului 

Aş vrea să tai o halcă de lumină,¹ –lumina este unul dintre motivele mele poetice cele mai frecvente. Obsesia luminii decupate, tăiate, despicate, sfâşiate (ultimii trei termeni sunt heraldici) e mai veche. Iată un vers argument: „cum poţi tăia o virgulă-n lumină” (Balanţa din volumul Cuvântul cuvânt).

Să spintec apa,² – aici cu sensul de a străbate asemenea unei nave mările şi  oceanele. Un alt sens ar fi: să mă nasc, adică „să rup apa”.

burta unui peşte,³ –aşa cum încearcă Iona.

Să fac statui de bronz, din plastilină,⁴ –toată terţina se bazează de dublu sens: să fac statui, adică să fiu sculptor sau să produc asemenea oameni valoroşi care să devină statui.

Să-ndrept un curcubeu, de pot, fireşte,⁵ –e vorba de a îndrepta vremea, ştiut fiind că un curcubeu apare cel mai adesea după ploaie. Sau, curcubeul fiind curb, să încerc să-l fac drept ca o rază.

S-adorm în umbră caldă de săruturi,⁶ –adică în atingerea tandră a unui sărut. Sau, sărutul să nu fie decât umbra unei iubiri.

Să pot rosti-n slavonă, româneşte,⁷ –vers greu de „tradus”. Adică, chiar dacă biserica noastră ortodoxă are terminologie slavonă, să vorbesc, să simt şi să gândesc în limba română. Sau, mai clar, situaţia unui basarabean în relaţie cu limbile română şi rusă.

Să-nnebunesc, într-un galop de fluturi,⁸  – galopul  e legat de cal; fluturii au aripi. Dar dacă e vorba de un cal înaripat precum Pegas? Atât galopul, cât şi zborul unui fluture sunt pentru noi traiectorii imprevizibile.

Şi îngeri blânzi, să-i am drept călăuze,⁹  – e vorba de „îngerul păzitor”  care stă pe umărul drept al fiecăruia dintre noi, dar şi de roiul de îngeri care ne înconjoară în momente faste, aşa cum apar în pictura religioasă.

Şi ochii tăi să-mi fie veşnic scuturi,¹⁰  – adică să mă apere. Sau să-mi permită să aflu întreaga ta poveste, aşa cum un scut heraldic spune multe despre o familie sau un individ.

Să-mi cânte fericirea în havuze.¹¹  – adică în palate demne de nopţi arabe. Sau fericirea să se reverse asemeni apei dintr-un havuz.

Să fiu un calm, antic, brav argonaut,¹²  – aluzie la argonauţii conduşi de Iason, plecaţi în căutarea Lânii de aur. Sau e vorba de un marinar încercat, care nu se teme de furtuni.

Iubit să fiu şi de femei şi  muze.¹³ –vers şăgalnic. Evident ambele posibilităţi îl încântă pe eul liric. Dar şi femeia şi muza pot aduce poetului inspiraţia.

Să înving un continent necunoscut.¹⁴  – e vorba de un continent încă necunoscut, un continent geografic sau cu un profil spiritual. Prin continent înţelegem lumile pe care încă nu le-am cunoscut şi desigur nu le-am cucerit.

Pentru destin, să-mi trag câte o tuşă,¹⁵ –poate fi vorba de un semn ca cel de pe un răboj. Sau poate fi o linie la un desen autoportret.

Culeg albastre flori din absolut.¹⁶  – absolutul are culoarea albastră. O floare albastră este o floare a absolutului.  Aluzie şi la Trandafirii albaştri (care nu există) şi la Floare albastră a lui Mihai Eminescu.

Un foc mai viu, aripă din cenuşă.¹⁷  – aluzie la pasărea Fenix care renaşte din propria cenuşă. Sau la pala unui foc ce seamănă cu o aripă de pasăre.

Terţina se remarcă prin anafora „să” la cap de vers, dar şi interioară. „Să” este marcă a conjunctivului arătând o acţiune posibilă, realizabilă, dar nu una certă. Cu excepţia ultimelor două versuri, toate celelalte conţin conjuncţia „să”.

Terţina are cinci strofe cu rimele dispuse astfel:

ABA BCB CDC DED EFE F.

Acest vers este propriul meu autograf,¹

Sau, poate, propriul meu, distilat, panaceu,²

Pentru gândurile mele aspru vătaf,³

Poate-i aripă stingheră, de curcubeu,⁴

O amintire vie a unei plante⁵  

Unii mai cred în univers păgân,¹ ateu,²

Şi calculează-n van ipotenuze,³

Iar alţii cred în lacrimi⁴ sau în curcubeu,⁵

Alţii în unghiuri ascuţite⁶ sau obtuze;⁷

Unii cred că universu-i o cămilă,⁸  

Universul a început cu o carte,¹

Poate s-a făurit dintr-un singur cuvânt,²

Poate că e viaţă,³ poate că e moarte,⁴

Poate că e altceva, mai înalt, mai sfânt,⁵

Sau poate că moare, pentru a renaşte;⁶

Poate că a început în apă, pe pământ,⁷

Poate că din hăuri, o stea se va naşte,⁸

În colosale tunete,⁹ în urale,¹⁰

Din fulgere albe,¹¹ din sfere,¹² din moaşte,¹³

Sau din cine mai ştie ce materiale,¹⁴ 

Din stei stins,¹⁵ din cristal,¹⁶ din praf din boabab,¹⁷

Sau din blânde vânturi,¹⁸ din ploi în rafale,¹⁹

Într-un somn de flutur²⁰ sau într-un vis arab,²¹

Vopsit în verde,²² negru²³ sau cinabru,²⁴

În versul meu căznit, şchiop,²⁵ dodecasilab.²⁵

Universul e un imens candelabru.²⁶

Lucian Strochi

Primele Terţine  sau unde aflăm ceva despre naşterea universului 

Universul a început cu o carte,¹ –terţina este o strofă cu trei versuri. Se mai numeşte şi terţet (dacă e vorba de strofă). Terţina este o poezie cu formă fixă alcătuite din terţine rimate: aba, bcb, cdc, ded, e…Are un număr variabil de strofe, ultima fiind un vers izolat (monostih) rimând cu versul din mijloc al ultimei strofe. Originea sa este neclară: provine din poezia provensală probabil. A impus-o însă Dante. Au scris terţine la noi: Ion Heliade-Rădulescu, Mihai Eminescu, Al. Macedonski, Al. Vlahuţă, George Coşbuc, Şt. O. Iosif, Ion Pillat. Intră adesea în componenţa sonetului italian (ultimele două strofe). O terţină e legată prin sistemul rimelor de terţina următoare, formând o sextină. De obicei versurile sunt iambice, iar măsura este un endecasilab. Imaginea universului considerat o carte deschisă este una dintre cele mai vechi. Cartea e un labirint; universul de asemenea. Am putea spune şi că o carte este umbra unui univers, o idealitate a unei realităţi. Într-o altă abordare, universul începe cu Biblia, mai exact cu Cartea facerii. Universul începe cu naraţiunea, cu mitul, cu memoria, componente esenţiale ale cărţii.

Poate s-a făurit dintr-un singur cuvânt,² –se crede că Dumnezeu este un cuvânt suprem, unicul şi că de la acel cuvânt începe şi sfârşeşte universul. De aceea Dumnezeu ne apare doar perifrastic, întrucât nu cunoaştem numele, Cuvântul. Dacă l-am cunoaşte, am fi egalii lui Dumnezeu.

Poate că e viaţă,³ –ceea ce numim univers poate fi împărţit brutal şi în viaţă şi moarte, dar nu putem şti dacă nu cumva viaţa noastră e moartea altcuiva. „Căci vis al morţii eterne a viaţa lumii întregi” –spunea Eminescu, traducând poetic un mit indian.

poate că e moarte,⁴ –după cum viaţa nu e absolută, nici moartea nu e. Eternă rămâne alternanţa viaţă/moarte.

Poate că e altceva, mai înalt, mai sfânt,⁵  – dar această abordare viaţă vs. moarte e una îngustă, umană. Realitatea poate

depăşi limitele acestei formule, prin religios, prin revelaţie, prin imaginar dezlănţuit.

Sau poate că moare, pentru a renaşte;⁶   – moartea poate fi o condiţie a renaşterii. Cel mai cunoscut mit despre acest aspect este cel al păsării Fenix.

Poate că a început în apă, pe pământ,⁷ –nu putem stabili cu adevărat originea vieţii, apa şi pământul având aici rolul de sinecdocă.

Poate că din hăuri, o stea se va naşte,⁸ –originea noastră e şi una cosmică.

În colosale tunete,⁹ –nu ne putem imagina începutul lumilor, nici măcar al pământului, sufocat de fulgere, neprotejat de o atmosferă.

în urale,¹⁰  – există şi ipoteza universului născut cu „martori”, aşa cum se poate naşte ceva dintr-un experiment.

Din fulgere albe,¹¹ –oricum, alături de materie, trebuie să intre în ecuaţie şi energia.

din sfere,¹² –sfera este o formă perfectă, de la care se pleacă sau la care se ajunge.

din moaşte,¹³  – dacă universul este unul al imaginarului, moaştele pot genera universuri, evident sensibile, emoţionale.

Sau din cine mai ştie ce materiale,¹⁴ –e greu de precizat care sunt cărămizile din care s-a zidit universul.

Din stei stins,¹⁵ –ar putea fi vorba de amorf.

din cristal,¹⁶ –sau de cristalizat, adică de forme perfecte care se pot degrada.

din praf din boabab,¹⁷  – adică din orice. Prin praf înţelegem până la urmă cele mai mici particule vizibile.

Sau din blânde vânturi,¹⁸ –vânturile reprezintă în primul rând energie pură.

din ploi în rafale,¹⁹ –ploaia poate fi un element constitutiv al universului.

Într-un somn de flutur²⁰ – nu ştim dacă un fluture visează, dar cred că aici e vorba de parabola cu chinezul care se visa un fluture care se visa un chinez…

sau într-un vis arab,²¹  – poate fi o creaţia artificială, gen povestiri în ramă din 1001 de nopţi. Aluzie şi la dezvoltările fractalice.

Vopsit în verde,²² –verdele este adesea culoarea vieţii (cel puţin în cazul plantelor).

negru²³ –negru, ca  şi albul sunt culori absolute, practic sume de culori. Dacă pe o suprafaţă aşezăm straturi succesive de culori, în final obţinem negru.

sau cinabru,²⁴ –şi roşul este culoarea vieţii, întrucât e culoarea sângelui.

În versul meu căznit, şchiop,²⁵ –aluzie la „piciorul” metric.

dodecasilab.²⁵ –vers care conţine douăsprezece silabe. Aluzie poate şi la faptul că 12 este cifra timpului, încheind un ciclu.

Universul e un imens candelabru.²⁶  – universul poate fi contemplat în splendida sa măreţie.

Această terţină are versurile în următoarea formulă:  ABA BCB CDC DED EFE F.