Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (1)

CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII. Să fie toată poezia antică scrisă în vers liber? Constrângerile despre care vorbeşti sunt formidabile. Vorba lui Eminescu: „Iambii suitori, troheii, săltăreţele dactile. Peonii sunt patru la număr, după cum cade acceptul pe silabă (Peon I,II,III, IV). Peonul IV are decit trei silabe neaccentuate şi o a patra accentuată… Versul liber nu este libertin. Are la fel de multe constrângeri ca şi versul aşa – zis „clasic”. Uneori el se obţine din versul clasic, inventându-se cezuri inexistente. Cazul lui Ion Minulescu est cel mai elocvent. În ceea ce mă priveşte scriu la fel de uşor (sau de greu!) atât vers liber, cât şi vers clasic. O fetiţă m-a întrebat dacă îmi număr endecasilabii. I-am spus că nu: mă bazez pe un ritm interior, pe un simţ al versului pe care îl am, nu ştiu dacă de la naştere  (aşa cum un muzician se poate naşte cu un auz absolut) sau dacă prin exerciţiu, prin exersare permanentă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (15)

11CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Aş vrea să aduc în discuţie, în acest context, afirmaţia lui T. S. Eliot: „Deosebirea între versul tradiţional şi versul liber nu există, există doar versuri bune, versuri proaste şi haos…” („Reflexii asupra versului liber”). Aş pune accentul pe ultimul cuvânt: „haos”!

LUCIAN STROCHI: T. S. Eliot se joacă. Nici el nu crede în ceea ce afirmă. T. S. Eliot a scris Principiul poetic în care face o radiografie foarte exactă, necruţătoare poeziei. Tot el vorbeşte de el poetic, construit ca personaj dramatic, independent de eul auctorial. Aş spune că până la Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich nu aven o analiză mai exactă, pătrunzătoare a poeziei.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (13)

CORNEL PAIU: Şi, desigur, în muzică?

LUCIAN STROCHI: Pentru muzică mi-e greu să mă pronunţ decisiv. Oricum aş spune că fiecare compozitor cu adevărat important vine cu o viziune nouă. Nu-l poţi confunda pe Bach cu Debussy, pe Beethoven cu Wagner, pe Verdi cu Ceaikovski.

CORNEL PAIU: Coregrafie?

LUCIAN STROCHI: Dansul este un fenomen sincretic. Aş spune că dansul e cel mai aproape de viaţă dintre arte. Nu e vorba de viziune, ci de stări. Un dans războinic nu seamănă cu un tangou, un vals e diferit de o horă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Când s-au despărţit definitiv, viziunile în arta poetică?

LUCIAN STROCHI: La început poezia era eroică. Vezi Homer cu  Iliada sau Odiseeea. Sau oricare dintre epopei. Poezia era epică şi eroică. A trebuit să vină un Arhiloh şi care cu câteva versuri să anuleze o întreagă literatură „eroică”. Iată versurile, aproximative ca expresie, dar fidele ca „înţelegere”: „Mi-am pierdut scutul/ pe câmpul de luptă./ Nu-i nimic:/ voi găsi altul.” Apoi a intervenit poezia lirică. Sapho în primul  rând. A avut curajul să-şi declare şi să-şi cheme iubirea. Au mai fost apoi acele momente lirice de o intensitate incredibilă pe care le oferea un Orfeu,

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (11)

CORNEL PAIU: Pe de altă parte, în muzică întâlnim noţiuni precum „gamă cromatică” şi „interval cromatic”… Acum, din punctul meu de vedere, teologic, de această dată, Unitatea devine Trinitate: Culoare, Cuvânt, „Clopot”. Toate acţionând prin vibraţie şi reverberaţie, prin vestire şi zvonire. Iată-mă, poietizând puţin, deh, meteahnă veche!

LUCIAN STROCHI: Nu pot decât să fiu de acord cu tine. Culoarea, ca şi cuvântul înseamnă ritm. Ritm este un cuvânt suficient de încăpător pentru ca în el să intre vibraţia, reverberaţia, vestirea, zvonirea, revelaţia, răsfrângerea.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (10)

CORNEL PAIU: Îmi doresc, desigur să abordaţi „Culoarea” şi „Cuvântul” (pentru care am văzut că aveţi o stimă aparte, odată ce l-aţi enumerat adăugându-l şirului elementelor tradiţionale), ambele onorate cu majusculă, şi din perspectivă teologică. Eu le privesc, unitar!

LUCIAN STROCHI: Şi eu! Culoarea înseamnă lumină. Cuvântul la fel. Culoarea înseamnă şi iluminare. Cuvântul la fel. Culoarea are mii de nuanţe. Cuvântul la fel. La început a fost cuvântul. La început a fost lumina. Culoarea, adică.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (9)

CORNEL PAIU: Şi, în acelaşi sens cu întrebarea anterioară dedicată funcţiilor culorii/ culorilor, ce funcţii atribuiţi sau acordaţi dvs. Cuvântului/ cuvintelor?

LUCIAN STROCHI: La început şi la sfârşit a fost cuvântul. Cuvântul poate vindeca, îţi poate schimba destinul, te poate condamna sau chiar ucide. Fără cuvânt nu am fi decât nişte animale neperformante. Cuvântul este umbra oricărui lucru, îl însoţeşte, îl pune paradoxal în lumină. Cuvântul poate fi sunet, simbol, sinestezie, sumă de semnificaţii, scris.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (8)

CORNEL PAIU: Şi, în acelaşi sens cu întrebarea anterioară dedicată funcţiilor culorii/ culorilor, ce funcţii atribuiţi sau acordaţi dvs. Cuvântului/ cuvintelor?

LUCIAN STROCHI: La început şi la sfârşit a fost cuvântul. Cuvântul poate vindeca, îţi poate schimba destinul, te poate condamna sau chiar ucide. Fără cuvânt nu am fi decât nişte animale neperformante. Cuvântul este umbra oricărui lucru, îl însoţeşte, îl pune paradoxal în lumină. Cuvântul poate fi sunet, simbol, sinestezie, sumă de semnificaţii, scris.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (7)

CORNEL PAIU: De asemenea, dacă ar fi să susţineţi un discurs despre Cuvânt/ cuvinte, care ar fi structura acestuia?

LUCIAN STROCHI: Trebuie să recunosc că nu-mi pregătesc dinainte discursurile. Atunci când sunt invitat să ţin un discurs cu un anume titlu, îmi fac o ierarhie a lucrurilor pe care trebuie neapărat să le spun. Dar contează foarte mult şi receptorul. El te poate influenţa decisiv. Gândeşte-te la un public ostil, indiferent, plictisit. Prin urmare trebuie să te adaptezi situaţiei. Nu-mi place să vin cu discursuri scrise. Doar când e vorba de o analiză de text… atunci nu ai ce face. Oricum îmi  propun să fiu sincer cu eventualul meu ascultător. Îi voi spune că habar nu am ce este cuvântul, aşa cum nu ştiu ce este curentul electric sau impulsul nervos. Călinescu spunea că nu ştim ce este poezia, ci doar cum este ea. Mărturisesc că nu ştiu ca este cuvântul, ci doar cum este el. pentru mine este un permanent miracol. N-am înţeles niciodată de ce, dacă un cuvânt este expresia adevărului, arată diferit, de la o limbă la alta. Ce legătură poate fi între „privighetoare”, „rossignol” sau „salavei”, de exemplu?