Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (11)

CORNEL  PAIU: „Virgil Mazilescu …un Bacovia expresionist” (cf. Dan Gabriel Onteluş). Aşa să fie?

LUCIAN STROCHI: Bacovia este un poet expresionist. Să ne amintim de „copacii albi, copacii negri”, de culorile foarte puternicie şi contrastante pe care poetul băcăuan le foloseşte, de simbolurile cromatice pe care le impune, chiar teoretizând(u-le). Dar ca toţi marii poeţi, Bacovia scapă de orice etichetare sau înregimentare. În ceea ce îl priveşte pe Mazilescu, el are zone expresioniste, dar nu neapărat „via Bacovia.”

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (10)

CORNEL  PAIU: Renoir: „…literatura, duşmanul ereditar al picturii.” Aş accentua pe cuvântul „ereditar”. Cât adevăr găsiţi dvs. în această afirmaţie a marelui pictor impresionist?

LUCIAN STROCHI: Cuvântul poate fi duşmanul imaginii. Cred că Renoir s-a referit la epicul unui tablou, care poate sugruma lirismul culorilor, vibraţia lor. Narativul e mai puternic decât descriptivul pentru că include succesiunea, care ne fascinează. Un subiect istoric sau religios, o parabolă pot schimba accentul unui tablou. La fel forma e mai puternică decât non-formalul. Atunci când vedem câteva pute de culoare, încercăm să le unificăm într-o formă. E greu să evadezi din cătuşele formei. E greu să-ţi imaginezi o celulă fără membrană…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (9)

CORNEL  PAIU: Ce delimitări vedeţi dvs. că se impun între memoria emoţională, memoria filologică şi memoria artistică?

LUCIAN STROCHI: De ce să vedem neapărat delimitări? Ele sunt formale, ţin mai mult de materie şi material. Memoria este şi emoţională, scotocind prin amintiri şi filologică, altfel nu ar putea fi provocată şi evocată, şi organizată în structuri complexe, cum ar fi cele artistice. O parabolă cheamă emoţia, este expresia unui discurs „filologic” cu mare forţă generalizatoare şi generează opere artistice extraordinare.

CORNEL  PAIU: Ce strategii credeţi că are memoria emoţională?

LUCIAN STROCHI: Memoria emoţională urmăreşte declanşarea unor stimuli logici. De aici şi logica emoţională, logica inimii. Cei vechi credeau că sediul emoţiei şi al logicii este inima. Nu cred că greşeau prea mult…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (8)

CORNEL  PAIU: Ce relaţie vedeţi între „întreg” şi „singularitate”?

LUCIAN STROCHI: Întregul şi singularitatea se află într-o sinecdocă, în care singularitatea este partea. Dar aşa cum nu există parte fără întreg, singularitatea absolută nu există.

CORNEL  PAIU: Cu ce se „hrăneşte” un scriitor? În fine, cu ce se „hrănesc” creatorii în general?

LUCIAN STROCHI: Pentru un scriitor, pentru un artist în general, esenţial este imaginarul. E un concept extrem de generos, în care intră realul, fantasticul, straniul, miraculosul, visul, coşmarul, tot ce e legat de imagine. Adică de

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (7)

CORNEL  PAIU: Mai există, oare o justă autocontemplare cu antenele îndreptate către interior adică, dar cu o revelare limpede a naturii?

LUCIAN STROCHI: Da, dar fiecare poet are calea sa, sensibilitatea sa, imaginarul său. Universurile poetice nu sunt nici tangente, nici secante.

CORNEL  PAIU: O întrebare aproape banală: ce atitudine aveţi faţă de „nou” şi faţă de „vechi”?

LUCIAN STROCHI: Avem obligaţia de a privi vechiul pentru a înţelege mai bine noul. Sunt un om al echilibrului temporal, al prezentului. Trecutul îmi stârneşte compasiune sau admiraţie, viitorul – curiozitate.

CORNEL  PAIU: Când aţi simţit/ trăit/ experimentat cea mai mare tristeţe?

LUCIAN STROCHI: Atunci când am avut pentru prima dată  Certitudinea că s-ar putea ca pentru mine să nu mai

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (6)

CORNEL  PAIU: Cât de mult, după părerea dvs., poezia actuală mai este şi veritabilă contemplare a sinelui?

LUCIAN STROCHI: Atâta timp cât mai identificăm în poezie eul liric, poezia este şi o contemplare a sinelui. Dar, de la E. A. Poe încoace, poezia tinde şi-şi creeze un personaj care să devină o voce auctorială neutrală. În rest, să nu uităm că poezia nu se scrie cu cuvinte, ci cu sintagme şi prin urmare şi discursul poetic îşi are importanţa sa formală.

CORNEL  PAIU: Dar, contemplare a naturii sau a naturalului, altfel spus a exteriorului?

LUCIAN STROCHI: Există se ştie două tipuri de natură: natura naturata şi natura artifex, cea făurită de om. Contemplăm natura, atât cea exterioară, obiectivă, cât şi cea umană, subiectivă.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (5)

CORNEL  PAIU: Am lansat la Roman, pe 15 feb. 2018, volumul de debut în proză al tinerei Yasmina I. Bonciu, „Castelul din Infern” (Colecţia „Centenar – Proză – Debut”, Editura „Papirus Media”, Roman, 2018, 574 pp.), pe care, de altfel, l-aţi şi prefaţat şi recenzat la evenimentul romaşcan. Cum aţi receptat evenimentul şi ce părere v-a făcut tânăra, dar prolifica autoare, care, deja a scris sute de pagini de proză?

LUCIAN STROCHI: O nonconformistă. Astăzi, când un roman care se respectă arareori depăşeşte o sută de pagini, a debuta cu un roman de aproape 600 e un lucru de mirare. Şi suntem ameninţaţi cu continuarea lui, un roman de peste 700 de pagini. M-a impresionat tânăra autoare mai ales că este studentă la chimie, iar chimia e o altă iubire a mea, e o mână de om dar de o energie formidabilă. Am rămas impresionat şi de calitatea publicului: numeros, receptiv, de cea mai bună condiţie.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (4)

CORNEL  PAIU: Există în România mai multe comunităţi de oameni aşa-zis  închise, care se dirijează sau se conduc după legi şi cutume proprii. Între acestea momârlanii… Din ce ştiu, cu aceştea aţi intrat în contact mai des. De ce? Ce-mi puteţi spune despre societatea aceasta? Cunoaşteţi şi altele? De ce sunt ele unice în România şi chiar în lume? V-au inspirat în scrierile dvs.?

LUCIAN STROCHI: De momârlani m-am apropiat pentru că ei erau foarte… aproape de mine. Populau un sat numit Slătioara care se află deasupra Petroşaniului, oraşul meu natal, la doar doi kilometri de şoseaua principală. Nu puteau ajunge în Parâng fără să nu dai de momârlani. Momârlanii vindeau lapte de vacă orăşenilor. Îl aduceau în doniţe de

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (3)

CORNEL  PAIU: Apropos… Formula „subconştientul colectiv”, nu vi se pare cel puţin ciudată?

LUCIAN STROCHI: Nu. Dacă acceptăm subconştientul, de ce ar fi el strict individual, privilegiul al doar câţiva indivizi hiperdotaţi? Şi, dacă nu ar exista subconştientul colectiv, ar mai exista manipularea?

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (2)

CORNEL  PAIU: Mai ţineţi minte prima carte de Sadoveanu citită?

LUCIAN STROCHI: Da, Dumbrava minunată şi Lizuca a fost prima mea prietenă de suflet… Apoi a urmat Baltagul, Nicoară Potcoavă, Comoara Dorobanţului, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei şi toate celelalte, de la Mitrea Cocor până la Uvar sau Creanga de aur.

CORNEL  PAIU: Credeţi că opera sadoveniană, în prezent, poate şi în trecut, a fost tratată cu destulă superficialitate sau, altfel spus, tendenţios, urmărindu-se anumite şabloane, tributare unui semnificant dorit, impus de un anume sistem sau, poate numai sugerat prin mecanismele adânci ale subconştientului?

LUCIAN STROCHI: Mihail Sadoveanu nu a lăsat pe nimeni indiferent. E un munte. Şi muntele are şi mlaştini şi cărări pierdute, şi culmi semeţe şi limpezimi incredibile şi o înţelepciune care poate fi a pietrei, a apei sau a cerului. A fost