DONATORII DE SUFLETE (36)

Așa că acum comuna nu mai era comună, ci se despărțise, se împărțise și oamenii se potoliră cu greu, în câteva  luni, ca la un cutremur puternic, însoțit apoi de mai multe replici.

Și moartea lor năprasnică, fu înțeleasă și acceptată ca o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru încălcarea legilor firești ale Firii.

VENISE MULTĂ LUME ÎN BISERICĂ, NEAȘTEPTAT DE MULTĂ.

ERA VARĂ, PERIOADA VACANȚELOR ȘI A CONCEDIILOR ȘI ZI DE DUMINICĂ, OMUL STĂ MAI MULT PE LA CASA LUI ȘI MAI RAR PE LA CASA DOMNULUI. Practic, dacă intrai, nu prea mai puteai ieși. Și locurile de pe scaune fuseseră toate ocupate.

DONATORII DE SUFLETE (35)

Căruța era mai domnească, avea covoare puse chiar pe lături, cu cai puternici și nervoși, care băteau pământul cu copitele puternic, ori de câte ori erau opriți. Ca și cum ar fi vrut să meargă continuu.

Accidentul s-a produs în jurul orei 18, 18 și ceva. A fost vorba de impactul dintre căruță și un tren de marfă. Dacă ar fi fost personalul, poate că mecanicul ar fi putut să frâneze.

De fapt nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu adevărat.

Căruțașul a încercat să se strecoare între cele două bariere. Fluierul locomotivei a speriat caii. Aceștia s-au întors întâi de-a latul, apoi s-au izbit de barieră.

DONATORII DE SUFLETE (34)

Se uita tot mai îndelung la fată, Paraschiva creștea frumos, îi plăcea să o spele îndelung, cu palma, nu cu buretele, și copila părea să reacționeze normal, adică se excita sau se gâdila, protesta râzând, mami, ce faci, mă gâdili, mi-e rușine, să-ți fie rușine de un bărbat, nu de mine, se gândi să o inițieze în arta dragostei, ce nebunie ar fi să facă dragoste în trei, adică ele amândouă și cu Vivi, puteau să o facă oricând și oriunde, nimeni n-ar fi bănuit nimic.

DONATORII DE SUFLETE (33)

În mai puțin de trei ani, biserica era gata. Trebuia sfințită și veni un mitropolit s-o târnosească. Venise lume multă, căci isprava preotului era una de mirare. Reușise să ridice aproape singur această biserică.

Între timp se căsătorise. Fata părea cuminte, nu foarte frumoasă, nu foarte bogată, dar părea cu suflet bun și ascultătoare. N-a știut niciodată dacă l-a iubit cu adevărat, adică din tot sufletul, sau doar l-a respectat. Nu i-a spus niciodată pe nume; chiar când erau în doi, îi spunea Părinte și îi săruta mâna. Părinții fetei erau mulțumiți: preotul era chipeș, era plin de energie, iubea oamenii și, cu siguranță, avea să fie un părinte iubit și respectat de enoriașii săi. Și fata lor avea să fie Coana Preoteasă, adică cea mai respectată femeie din comunitate.

DONATORII DE SUFLETE (32)

Altă dată, în vis, se credea o pasăre Phoenix. Nu mai știa câți ani are. El și pasărea. Unii cred că pasărea trăiește 13000 de ani. Adevărul e că nimeni nu a văzut-o murind. Își face un cuib din plante aromate și tămâie, apoi dă foc cuibului și se adăpostește în el, arzând odată cu ierburile. Din cenușa ei se formează o altă pasăre. Noua pasăre o îngroapă pe precedenta, punându-i rămășițele într-un veșmânt de smirnă și tămâie în formă de ou și le duce la sanctuarul din Heliopolis.  Este un simbol solar al timpului, Imperiului Roman, metempsihozei, consecrației, reînvierii; simbolizează viața în Paradis, Iisus Hristos, Fecioara Maria, virginitatea, omul excepțional…

DONATORII DE SUFLETE (31)

După hirotonie, arhiereul i-a dat sfatul, după Sf. Vasile:

„Străduiește-te, o, preotule, să fii lucrător fără rușine, drept îndreptând cuvântul adevărului. Niciodată să nu mergi la slujbă având vrăjmășie împotriva cuiva, ca nu cândva să alungi pe Mângâietorul  în  ziua sfintei slujbe. Nu te judeca și nici nu te certa, ci stând  în  biserică roagă-te și citește până la ceasul când trebuie să săvârșești dumnezeiasca slujbă tainică și astfel să pășești la sfântul altar cu pocăință și cu inima curată, neprivind încoace și încolo, și cu frică și cu cutremur să stai  în  fața împăratului cerurilor. Nu grăbi sau scurta rugăciunile din cauza purtării de grijă omenești și nu ține seamă de fața oamenilor, ci privește numai la împăratul ce este de față și la puterile cerești care stau împrejur.

Fii vrednic împlinitor al canoanelor sfinte. Nu liturghisi împreună cu cei ce sunt opriți de la slujbă. Bagă de seamă înaintea cui stai, cum liturghisești și pe cine împărtășești. Nu uita porunca Domnului și a Sfinților Apostoli care zice: „Nu dați cele sfinte câinilor și nu aruncați mărgăritarele  în  fața porcilor (Matei 7, 6).     Păziți-vă de câini (nepocăiții) și de alte curse. Vezi să nu cazi (din credință) de frica oamenilor.

DONATORII DE SUFLETE (30)

„Când cineva vrea să se facă preot, acela trebuie să fie de treizeci de ani, iar diaconul de douăzeci și cinci, iar citețul de optsprezece. Iar păcatele care opresc de preoție sunt acestea:

„De-l va strica alt copil sau el, copil fiind, va strica pe alt copil”.

„Sau va curvi cu muiere sau cu voinic, sau cu dobitoc sau cu femeia sa afară de fire” (sodomie, gomorie).

„Sau de nu-i va fi fost femeia fecioară când a luat-o”.

„Sau va fi fost logodit cu altă femeie, sau femeia lui cu altul”.

DONATORII DE SUFLETE (29)

„Noi trebuie să avem grijă de toate cele ce sunt spre zidirea sufletească a poporului și spre slava sfintei biserici, căci este scris: „Faceți evlavioși pe toți fiii Iui Israil” (Lev. 15, 31). Deci, părinții mănăstirilor din Tebaida, bărbați evlavioși și cu viața vrednică de admirat, venind la Alexandria, i-am întrebat despre starea duhovnicească a mănăstirilor de acolo și mi-au spus că mulți se smintesc din următoarele cauze: „Unii dintre mireni, care s-au însurat de curând, și abia ieșiți din camera miresii amăgesc pe unii dintre episcopii evlavioși, și, deși n-au fost recomandați de nimeni, se hirotonisesc clerici, adică preoți”.”

DONATORII DE SUFLETE (28)

ARHIEREUL ÎȘI PUSE MÂINILE PE UMERII LUI, ÎN TIMP CE ROSTEA RUGĂCIUNEA SFINȚIRII, DUPĂ ARHIERTICON, TRANSMIȚÂNDU-I DARUL DE A SLUJI CELE SFINTE LA ALTAR. Ca o continuare a misiunii apostolice întru slava lui Dumnezeu, pentru mântuirea sufletului aproapelui și a sa.

Era după Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom și, desigur, era singurul hirotonit ca preot.

Îi rămăseseră în minte, perfect decupate, cuvintele Episcopului, ce reluau cuvintele Sf. Ignatie:

Sârguiți-vă de a face toate după voia lui Dumnezeu, având în frunte pe episcop ca locțiitor al lui Dumnezeu, pe preoți ca pe soborul apostolilor și pe diaconi care sunt bine plăcuți, care au încredințată slujirea lui Iisus Hristos„.

DONATORII DE SUFLETE (27)

Plecară împreună, ținându-se de mână. Apoi, la un stop, se despărțiră, el luând-o spre stânga, ea spre dreapta. Nu-i luase numărul de telefon. Poate pentru că erau siguri că se vor mai întâlni. Poate că era convins că, de fapt, nu se mai puteau despărți.

Timpul trecea repede: slujbe, examene, emoții, întrebări. Din când în când vizitele Părintelui. Acum venea chiar de trei ori pe săptămână. Ca și cum ar fi vrut să-l ajute cumva prin prezenta sa.