Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul muntelui zeu (XXII – englez)
Sonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ)
Pe culmi2 vin oameni, zeii să-i înfrunte3,
Şi, obosiţi4, ei, zeii-ar vrea să scape5,
Să-ngheţe-n stânci, în cer, în văi mărunte,
În şipot stins, târziu, de-argint de ape6.
Olimpu-i o cetate-n vârf de munte7,
Dar oamenii au început să sape8,
De jos şi până la creneluri crunte,
Sătui de crime, certuri şi agape9.
Cu-eroi destoinici puşi, făţiş, în frunte10,
Sfârşitul lumii pare mai aproape11.
Vezi zei buimaci, înghesuiţi pe punte12,
Insecte incolore-n negre mape13.
Un singur zeu, în ţară şi în vatră14,
Păzit de-oşteni cu straiele de piatră15…
Sonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ) – Acest sonet e unul dintre cele mai dificile. Muntele înseamnă natură (poate cea mai semnificativă reprezentare a ei), înseamnă cuvânt, înseamnă relaţie om – natură împinsă la extrem. Simbolistica muntelui este extraordinară şi în acest comentariu nu ne putem opri decât la câteva semnificaţii; în caz contrar, dimensiunile textului ar distruge sonetul, prin sufocare.
culmi2 – culmea este şi nu este un vârf. Culmea este un vârf tocit, domolit, aplatizat. Dar tocmai această suprafaţă mărită permite culmii să fie terenul unor miracole. E folosit pluralul pentru că muntele apare nu singuratic, ci ca masiv.
vin oameni, zeii să-i înfrunte3 – oamenii îşi dispută cu zeii proprietatea asupra sacralităţii vârfului, culmii, care este centru şi înălţime. Oamenii vor să alunge zeii din acest teritoriu fost sacru, desacralizat chiar de zei, prin comportamentul lor uman şi chiar subuman
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.