Geografia lirică
Geografie lirică: Olanda (11)
Ajungem pe seară la Apeldoorn. Henk şi Karina ne-au pregătit şi ei o surpriză: o excursie în Imperiul Piramidelor. Nu în Egipt, ci în Imperiile precolumbiene. Civilizaţiile incaşă, aztecă, mayaşă, toltecă, olmecă defilează prin faţa noastră la fel de misterioase şi de magice, ca în urmă cu secole, când spaniolii le întâlneau pentru prima dată, reînvie mari centre culturale şi religioase precum Tikan, Copan, Palenque, Uaxactun, Tenochtitlan, lacul Titicaca, Machu Piccu, Cuzco, zeităţi înfricoşătoare sau blînde precum Quetzalcoatl, Tezcalipoca, Hunabku, Itzamna, Ixchel, Zumkaax, Ah Puch, Ometeotl, Huitzilopochtli, Tlaloc, Chicomecoatl, Tonantzin, Inti, Viracocha, crudul şi tragicul Moctezuma II. Admirăm Marea Piramidă de la Tenochtitlan, închinată lui Tlaloc, zeul fulgerului şi al ploii, piramida circulară a lunii, scările impunătoare ce duceau la sacrificiile rituale. Apoi metafore: oglinda fumegândă, şarpele cu pene, metamorfoze îngheţate, dar atât de expresive. Dar şi o lume viu colorată, smulgând câte o pană din aripa curcubeului.
Îi înţelegi abia acum pe marii muraliştii mexicani, pe care îi pronunţi împreună, ca pe un psalm, ca pe un pomelnic pentru cei eterni, într-o singură suflare: Rivera, Orosco, Siqueiros, pe neîntrecutul Posada (amintiţi-vă de Cavarera huertista şi de Cavalera lui Don Quijote), de Vicente do Rego Monteiro cu a sa Adoraţie a magilor (cea mai ecumenică operă de artă pe care am văzut-o, conciliind totul: epoci, culturi, religii, stiluri), pe Ricardo Martinez cu Femeia cu grâu şi pe câţi alţii…
Pentru a scăpa de agresiunea aproape insuportabilă a imaginilor ce vin peste noi sacadat, implicabil, violent, crud, îndulcită doar de vocile calme, calde ale Karinei şi ale lui Henk Barkhof, mă refugiez într-o pauză în biblioteca gazdelor. Impresionantă, dar oarecum previzibilă.
Geografie lirică: Olanda (10)
Ajungem pe seară la Apeldoorn, la Karina şi Henk, unde vom dormi două nopţi.
Pentru a doua zi e pregătită cea mai mare surpriză din întreaga excursie, vizita la Rijkmuseum Kröller-Müller museum, aflat în cel mai mare parc naţional al Olandei (peste 5.500 de hectare de pădure, cu dune mişcătoare şi iezere, cu animale sălbatice: căprioare, vulpi, iepuri şi porci mistreţi, prin care te poţi plimba cu maşina sau cu biciclete şi, bineînţeles, pe jos, cât te ţin picioarele).
Îl caut pe hartă şi îl găsesc cu greutate: parcul se află între Apeldorn şi Arnhen, de fapt pe un drum lateral între Otterlo şi Hoenderloo. Sunt puţin neîncrezător şi îmi amintesc brusc de un scandal aproape politic, aproape anecdotic, pe care l-am trăit în adolescenţă. Echipa de fotbal Jiul din Petroşani urma să susţină un meci în Cupa Balcanică, cu o echipă albaneză, la Tirana. Amabile, gazdele (relaţiile noastre politice cu Albania erau pe atunci excelente, Albania fiind un copil râzgâiat şi rebel, intrând în conflict cu ruşii) i-au invitat pe fotbaliştii români la o plimbare prin oraş. La un moment dat, gazdele s-au oprit, respectuoase, cu un sentiment aproape religios, în faţa unei macarale, declarate ca fiind… cea mai mare macara din Europa.
Contrariat, un fotbalist şi-a permis să fie sincer şi să declare candid: „Bine-bine, dar numai în cartierul meu sunt vreo patru asemenea macarale!”
Vexate, gazdele au renunţat la amabilitate şi au acuzat direct delegaţia română de atitudine duşmănoasă, de toate relele. A trebuit să intervină diplomaţia portarului, care a declarat că „de fapt colegul său a vrut să spună că şi în România sunt asemenea macarale, dar nu atât de mari şi totul se datorează unei traduceri inexacte, chiar dacă limba română seamănă atât de mult cu limba albaneză, ca limbi surori!”.
Geografie lirică: Olanda (9)
Prima oprire semnificativă este la KAMPEN.
Kampenul e situat pe râul Ijssel. (Râul se scrie şi cu J mare întrucât iniţial IJ erau de fapt Y!)
Kampenul avea până în secolul al XIX-lea încă intacte zidurile de apărare cu cele şapte turnuri de poartă. Astăzi mai sunt în picioare doar trei.
Ne oprim întâi la Beuerderpoort, datând din 1460 (poarta ce dădea spre un câmp cultivat), apoi la Koornmarktspoort (Intrarea dinspre râu-piaţă pentru grâu). În drum spre cel de al treilea turn dăm şi de o insuliţă, ridicată artificial, de doar câteva zeci de metri pătraţi, pentru a proteja câţiva copăcei. Parcul are câteva ronduri cu flori albastre şi mov, extrem de firave, semn că primăvara abia s-a anunţat pe aici.
Ajungem şi la Cellebroederspoort, al treilea turn, cu un nume cel puţin ciudat. În trecut se numea Horstpoort (1460) şi era închisoare. În 1527 îşi schimbă numele şi devine mănăstire a fraţilor din Celle (Germania). Şi din nou celebrele, de acum, obloane-scuturi heraldice (aici sunt albastre, cu clepsidre rombice albe).
Kampenul rămâne centrul învăţământului superior teologic protestant. Vin aici studenţi din toată lumea protestantă, în primul rând din Germania.
Tot în Kampen se află o biserică a fraţilor franciscani datând din secolul al XIV-lea, cu ferestre având nervuri gotice, ingenioase, masivă, solidă, semănând cu un hangar pentru reparaţii de avioane sau cu o gară, cu o orgă superbă (1620), încă funcţională.
Turnul nou a fost terminat în 1664 şi se remarcă printr-o clopotniţă cu 47 de clopote.
Geografie lirică: Olanda (8)
Luăm masa de prânz în restaurantul De Waag. Restaurantul se găseşte deasupra unui canal. Primesc, prompt, explicaţia: De Waag înseamnă „cântar mare pentru mărfuri” ; aici era locul unde se cântăreau mărfurile venite pe apă; de aceea se află pe un pod. În faţa restaurantului o statuie dedicată meşterilor argintari. Olandezii, oameni care se consideră simpli, considerând că nobleţea stă în caracterul omului şi nu în titluri sau averi (nu spunea o butadă că la originea oricărei mari averi se află o crimă, o trădare sau un incest?!), înţeleg să elogieze prin statui munca cinstită, oricât de măruntă ar părea unora aceasta. Până şi o modestă vânzătoare de păsări îşi are statuia ei. (Deschid o paranteză: deşi canalele din Amsterdam se numesc Canalul Prinţilor, Canalul Regilor, Canalul Împăraţilor, cel mai aproape de Dam, adică de inima oraşului, cel mai important canal cu alte cuvinte este cel al Domnilor. O ilustrare a zicalei româneşti, puţin parafrazată: „A fi Domn e lucru mare”). Şi din nou lucruri practice: restaurantul este şi cafenea şi bar şi restaurant. Preţurile sunt la vedere, scrise cu cretă pe tăbliţe negre. Există desigur şi liste cu meniuri, pentru cei care nu se grăbesc. Pe mese, întotdeauna proaspete, flori. E vremea trandafirilor acum şi trandafirii se găsesc pretutindeni. Trandafiri olandezi, cu zeci de nuanţe plecând din alb şi ajungând în roşu cardinal, din galben până spre umbră arsă de pământ. Fiecare restaurant, fiecare cafenea, fiecare bar au un „ce” al lor, numai al lor. Unele localuri amintesc de anii ’30, altele de epoca Art Nouveau; altele de perioada colonială. Sunt localuri regale, după cum altele sunt republicane. Cele regale conţin imagini din viaţa regilor, a prinţilor, a familiei regale. Vin în aceste localuri şi destui republicani. N-am văzut însă nici o regină, Wilhelmina, Iuliana sau Beatrix cu mustăţi. Dreptul la opinie este un drept absolut, respectat cu sfinţenie.
Primăria din Schoonhoven datează din 1452 şi e construită din piatră albă de Gobertingen, la fel ca şi primăria din Gouda.
Geografie lirică: Olanda (7)
Amsterdam
Oraş-port în Olanda septentrională şi capitala oficială a ţării, Amsterdamul este aşezat pe ţărmul de sud-est al lui IJselmerer, la 16, 5 km de IJmuiden.
Cel mai mare oraş al Olandei, cu peste 866.000 de locuitori.
A fost supranumit Veneţia Nordului de către italianul Luigi Guicciardini.
Peste 100 de canale şi 600 de poduri, numeroase construcţii pe piloni.
Cel mai important centru de şlefuire a diamantelor din întreaga lume.
Întreprinderi constructoare de maşini (avioane, nave), echipament electrotehnic, uzine chimice de îngrăşăminte, fabrici textile, de prelucrare a lemnului, industrie alimentară.
Sediu al 35 de bănci, al unei burse renumite.
Este legat de toate regiunile ţării printr-un sistem complex de canale, căi ferate, şosele.
Geografie lirică: Olanda (6)
Patronul spiritual al oraşului rămâne Erasmus. Statuia sa îl înfăţişează cu o carte în mâna stângă, cu dreapta pregătindu-se să mai întoarcă o pagină. E o carte a sa sau un tratat medieval? Greu de spus. Activitatea sa e mai puţin cunoscută astăzi. Cine îşi mai aduce aminte de Adagii, de Manualul cavalerului creştin (Enchiridion militis christiani), de Instituţia principelui creştin (Institutio principis christiani), scrisă pentru viitorul Carol al V-lea, de Novum Testamentum, de Colocvii, de Eseu asupra liberului arbitru, de De sarcienda Ecclesiae concordia? Pentru toţi el rămâne autorul neuitatului volum Elogiu nebuniei, lucrare dedicată prietenului său Thomas Morus. Prin creaţia sa, Erasmus a încercat concilierea între antici şi învăţăturile Evangheliei, pamfletele şi scrierile sale satirice cu caracter antifeudal şi anticlerical netezind drumul Reformei. Nu departe de statuia lui Erasmus se află clădirea bibliotecii, clădire ultramodernă, amintind prin ţevile sale multicolore, de o uzină, în care domină culoarea orange, de Beaubourg, de Centre Pompidou. Numai că, aveam s-o aflu imediat, clădirea bibliotecii din Rotterdam e anterioară cu câţiva ani celebrului Centru din Paris! Alături de ea, „Creionul”, un simplu bloc cu 13 etaje dar terminat cu un vârf amintind de cel al unui creion proaspăt ascuţit.
Lângă Creion, celebrele locuinţe rombice, sfidând parcă simţul nostru comun. De fapt, despre arhitectura olandeză aflasem câte ceva chiar înainte de a intra în Boijmans van Beuningen Museum. În stânga, imediat după ce treci de o impresionantă biserică, se află o clădire modernă. Este Institutul de arhitectură. Aici lucrează, pentru Uniunea Europeană, sute de arhitecţi. În centrul Rotterdamului, arhitecţii au ajut ocazia să se dezlănţuie, să dea frâu liber fanteziei lor debordante.
Gândit ca un enorm centru cultural, centrul cuprinde între altele un teatru, cimematografe, săli de spectacole muzicale, o piaţă acoperită cu un pavaj metalic. Macarale performante, vopsite în carmin sau brun par sculpturi dintr-o perioadă recentă. Când însă intră în funcţiune, tot peisajul se schimbă, pregătind un megaconcert în aer liber, de exemplu.
Geografie lirică: Olanda (5)
DELTA
Vizităm portul Rotterdam. Mergem pe o şosea paralelă cu portul, perpendiculară cu docurile. Kilometri întregi. Admirăm fantasticul balet mecanic al macaralelor. Nu vreau să mai dau cifre, dar o comparaţie se impune: Rotterdamul, ca port, este de trei ori mai mare decât Marsilia, de exemplu. Nu văd nici o corabie cu pânze, nici un iaht de agrement. „Le vom întâlni la Kampen şi la Deventer” –mă linişteşte Henk.
„Nu poţi cunoaşte şi înţelege Olanda, dacă nu cunoşti şi înţelegi Delta”- mai adaugă filozofic Henk. Pornim spre deltă. Traseul e destul de complicat: vom traversa pe rând marea şi urcatul în partea de sud-vest a Olandei, până la Middelburg, capitala Zeelandei. Aşadar: Waterworks Delta, Haringvlietdam, Ouddorp, Brouwersdam, Haamstede, Delta expo, Neeltje Jans, Veere, Middelburg. Ne vom întoarce prin Goes, apoi Zeelandbrug, Bruinisse, Grevelingendam, Oude Tonge, Hellegatsplein, Numansdorp, Rotterdam. Un oval uriaş, destul de turtit.
Dar mai întâi trecem prin Brille (den Bril), o anexă a Rotterdamului. Două fapte istorice, legate de Brille. Prima se referă chiar la numele aşezării. Numele îi vine se spune de la ochelarii Ducelui de Alba, care şi-a pierdut aici ochelarii (zün brille), atunci când olandezii au obţinut aici prima victorie, în 1572 împotriva spaniolilor. Şi poate nu întâmplător locuitorii sărbătoresc această victorie chiar de 1 aprilie! Al doilea fapt istoric este statuia reginei Wilhelmina, bunica reginei Beatrix, înfăţişând-o intorcându-se de la Londra, unde a fost şefa guvernului în exil, întorcându-se în Olanda prin Brille, după înlăturarea ocupaţiei naziste. O bunicuţă simpatică, îmbrăcată cam gros, cu căciulă şi palton şi cu o cizmuliţă (cea de pe piciorul stâng) lustruită (statuia e din bronz). Explicaţia e simplă: olandezii simpli îi mângâie sau îi sărută piciorul, apreciindu-i curajul şi iubirea faţă de popor. Regina Wilhelmina are mâna dreaptă ridicată cu un arătător ameninţător îndreptat spre nazişti. Statuia îmi aminteşte de toiagul lui Mircea cel Bătrân în celebrul dialog (ficţional totuşi!) cu Baiazid.
Drumul spre deltă nu e monoton, aşa cum credem la început. Oprim în câteva rânduri. Iarba miroase sărat, a mare. Sărat şi amar. E destul de frig. Facem câteva poze pe Brouwersdam cu panoramare către insula Goeree. Traversăm podul Zeelandbrug cu o lungime de 6,3 km. Îmi propun să renunţ la superlative. Vizităm Muzeul Deltei Neeltje Jans. E cel mai scump muzeu din Olanda. Poate şi pentru faptul că are multe piese în mişcare. Retrăiesc momentul inundaţiilor din 1953. Printru-un sistem ingenios, eşti plasat chiar în mijlocul viiturii. Eşti înconjurat numai de ape. Filmările sunt de atunci. Nimic trucat, nimic animat, nimic prelucrat pe calculator, nimic digital. Retrăieşti ceva din spaima şi disperarea acelor oameni care şi-au pierdut bunurile, sau chiar viaţa, acum exact cincizeci de ani. În câteva sertare, câteva amintiri: o jucărie a unui băieţel, o păpuşă, un plic care nu va mai ajunge niciodată la destinaţie.
Geografie lirică: Olanda (4)
Rotterdam
Câteva date despre Rotterdam. Cel mai mare port din lume (294.800.000 t), aflat în dubla deltă a Rinului şi a Meusei, legat de Marea Nordului prin Nieuwe Waterweg (30 de kilometri). Al doilea oraş ca mărime al Olandei, aflat în competiţie directă cu Amsterdamul. „Rotterdamul câştigă, iar Amsterdamul cheltuieşte” –cred rotterdamezii.
Fondat la 1228, pe un dam (baraj) pe râul Rotte. Cel mai mare port din lume şi ca suprafaţă: 10.000 ha. Anual vin 232.000 cargouri cu 250 milioane tone de marfă. Prelungirea Rotterdamului în mare prin Europoort se face pe 2000 de hectare. În estul Rotterdamului un oraş satelit cu peste 175.000 de locuitori (Prins Alexanerpolder). Muzeu maritim şi muzeul Boijmans van Beuningen. La început, un port de importuri: cărbune, cereale, minereuri, fosfaţi, iar din 1938 un important port petrolier. Complex siderurgic. Petrochimie. Construcţii şi reparaţii navale. Aparatură electrică. Industrie alimentară. Industrie textilă şi de confecţii. Şlefuirea diamantelor. Bănci importante (Amro Bank). Universitate. Teatre. Locul de naştere al lui Erasmus şi a lui Pieter de Hooch. Din 1340 Rotterdamul beneficiază de importante privilegii. Reconstruit aproape în întregime, după sălbaticul bombardament nazist din 1940.
Impresia generală e de oraş modern, dinamic, şi, poate surprinzător pentru o aglomerare urbană atât de industrializată, cultural.
Prima întâlnire cu fenomenul numit cultură se produce în staţiile de metrou. Zeci de poezii, scrise de poeţi din toată lumea, având ca temă comună călătorie, puse la loc de cinste, sub sticlă. O inedită antologie, într-un punct de aglomeraţie maximă.
Aşteptăm deschiderea Muzeului Boijmans van Beuningen. Câteva statui din… plastic, multicolore, la intrare. Ceva între manechin şi clovn. Muzeul e încă unul particular. Primăria face eforturi de a construi o aripă nouă, modernă, de stat.
Geografie lirică: Olanda (3)
Plecarea a avut loc la ora fixată. Parcurgem fără nici un incident teritoriul României, traversând ţara de la est la vest. Vama la Borş. Nu-mi stăpânesc un zâmbet: numele punctul de frontieră îmi mai aduce aminte de Moldova, borşul fiind o mâncare pe care cu siguranţă nu o voi găsi în Olanda. (Sau poate vine din maghiară, borş însemnând piper?)
Vamă formală la Borş, ni se urează drum bun şi trecem în vama maghiară. Ungurii, foarte amabili, nu pun prea multe întrebări, examinează documentele, văd că suntem în tranzit, aşa că ne dau drumul imediat. Planul nostru e să facem cât mai mult din Ungaria, să dormim undeva la graniţa cu Austria. Henk reuşeşte să parcurgă aproape 1200 de kilometri şi, la îngânarea nopţii cu ziua, găsim un loc de dormit. Foarte ieftin, doar 20 de euro de persoană, fără mari pretenţii, dar curat şi odihnitor. Adică exact ceea ce ne trebuie.
Intrăm în Austria, înregistrând un mic incident. Pentru că maşina are număr de România, suntem invitaţi de către un poliţist, destul de brutal, să aşteptăm, să tragem pe dreapta. Aşteptăm aproape un sfert de oră, celelalte maşini cu numere de Ungaria, Austria, Germania, Olanda, Italia trec pe lângă noi, nepăsătoare, poliţistul se răzgândeşte, văzând paşapoartele olandeze ale Rodicăi şi ale lui Henk, ne dă drumul fără vreo explicaţi, fără vreun control al bagajelor. Avea să fie, de altfel, singurul semn că Estul rămâne Est, cortina de fier mai are falduri, mentalităţile rămân mentalităţi, dar totul e bine, când prostia nu durează prea mult.
Traversăm Austria, trecem prin Viena, care, din goana maşinii, nu mai pare atât de impresionantă. Un oraş mare, modern, cu multe construcţii ultramoderne, curios, destul de industrializat, departe de romantica Vienă, cea cu palatele, cu trăsurile, cu uniformele de operetă, cu oamenii care nu se grăbesc, un oraş uşor melancolic, dar imperial, un burg cu multe biserici şi clădiri seculare…
Facem un popas într-o zonă viticolă, la un motel cu o privelişte superbă, panoramică, bem o cafea, luăm prânzul, rezervele sunt aproape intacte, genţile frigorifice îşi fac pe deplin datoria. Intrarea în Germania e spectaculoasă, Germania pare uşor adormită, n-am ajuns încă în Walhala, acolo unde spiritul zeilor se răzvrăteşte perpetuu. Autostrăzile din Germania nu impun restricţii de viteză, suntem mereu depăşiţi deşi rulăm cu 130-140 de kilometri la oră, scăpăm, ca prin minune, de ambuteiaje şi, timid, încerc o abatere de la traseu: „N-am putea trece prin Aachen? E destul de aproape…” Rodica îşi doreşte şi ea să reviziteze Aachenul aşa că Henk, amabil, se supune „majorităţii”. De altfel abaterea nu înseamnă nici o sută de kilometri…
Ajungem la Aachen în mai puţin de o oră şi jumătate. Şi, pentru că nu era în program, şi pentru că pregăteşte într-un fel intrarea în spiritul Olandei, deşi mi-am propus să nu comentez decât Olanda, nu şi celelalte ţări prin care am trecut, Aachenul va fi o excepţie.
Datele de dicţionar sunt destul de zgârcite:
Aachen (Aix la Chapelle)
Oraş din Germania occidentală, capitala districtului (landului) Renania de Nord- Westfalia, la 5 km de graniţa cu Belgia şi Olanda.
Aproape 250.000 de locuitori. Arhiepiscopie. Universitate renumită. Staţiune termală celebră încă din timpul romanilor, oraşul posedă numeroase monumente vechi sau restaurate. Remarcabilă este capela Palatină, un frumos exemplu de arhitectură carolingiană de inspiraţie bizantină şi ravennată, înălţată între 796 şi 805 (după alte surse din 789) pentru Carol cel Mare (Charlemagne), ca o reprezentare a Noului Ierusalim, monument UNESCO, singura catedrală carolingiană din Germania ce a rezistat timpului.
Geografia lirică: Olanda (2)
Călătoria se anunţă, de la început, fabuloasă. Vom merge cu maşina, o Mazda MPV mai mult decât spaţioasă, cu Henk pe post de şofer, dar şi de driver, adică el va hotărî unde şi când vom opri pentru a lua masa, pentru a ne odihni. Oricum, fiecare etapă va însemna, până în Olanda, peste 700 de kilometri zilnic.
Aşadar, Ungaria, Austria, o bună parte din Germania, apoi Olanda. Henk, conştiincios, meticulos, îmi prezintă programul vizitei. Locuri cunoscute (Rotterdam, Amsterdam, Utrecht şi multe altele, de care nici nu am auzit: oraşele hanseatice Deventer şi Kampen, Het Loo, Thorn, Middelburg, Kinderdijk). Totul pe ore şi minute. Ordonat, precis, „tipic olandez”. Aşadar, un olandez vrea să-mi prezinte ţara sa, de la nord la sud, de la est la vest, timp de o săptămână. O ocazie unică, recunosc.
Încep pregătirile: aparate foto, aparat de filmat, binoclu, hărţi, valută, medicamente, schimburi, hrană pentru câteva zile, apă minerală, cafea, zahăr, sucuri, umbrele, mici cadouri pentru rudele lui Henk, acte: permise, legitimaţii, paşapoarte, carte verde, sacoşe, genţi frigorifice, tacâmuri de unică folosinţă, dicţionare, periuţe, perii, curele, geamantane. Toate intrând în pântecul, incredibil de încăpător, al Mazdei.
Încerc o documentare pe ultimii metri. Constat că enciclopediile mă ajută prea puţin, bibliotecile au mai mult albume, găsesc o singură carte despre Olanda, a lui Nicolae Cordoneanu, apărută cu exact 30 de ani în urmă, în 1973.
Sursa principală rămâne tot Henk, care, amabil, zâmbind mereu, îmi răspunde evaziv, dar mă asigură că vom vedea tot ce e în program, că totul e gândit, pentru ca eu să pot înţelege Olanda şi pe olandezi…
Din nou perifraze şi superlative: Amsterdam-Veneţia Nordului, Rotterdam-cel mai mare port din lume, Utrecht-cel mai catolic oraş al Olandei… Prima bursă din lume, inima verde a Olandei, catedrala din adâncuri – a opta minune a lumii, muzeul morilor de vânt, patria lui van Gogh – căruia tocmai i se sărbătoreau 150 de ani de la naştere, Heet Loo, Kröller-Müller şi din nou Maurits Cornelis Escher, cu peştii săi fabuloşi, completând complementar orice spaţiu liber, cu monştrii săi bionici, cu reptilele sale devorând timpul, cu păsările sale devenind peşti într-o involuţie savant orchestrată, cu fluturi ţâşnind dintr-un caleidoscop, magicianul şi matematicianul, cel care m-a făcut să înţeleg cel mai bine spiritul olandez.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.