Prefeţe, articole şi recenzii

Statuile zambitoare din orasul interzis

Se spune că grecii, mari iubitori de palestră, de sport şi de frumuseţe ar fi fost primii care au inventat întrecerile sportive.

Nu ştiu dacă e adevărat, dar un lucru e cert: olimpiadele le aparţin, istoric şi spiritual. Pe timpul olimpiadelor, războaiele dintre polisuri încetau.

Mai mult chiar, bucuria de a avea un campion olimpic a generat conducătorilor unor cetăţi o nebunie frumoasă: atunci când o cetate avea un campion olimpic, se spărgea o porţiune din zidul protector al cetăţii. Se credea că un campion olimpic poate apăra singur un zid de duşmani.

LEGENDA DESPRE CHILE

Era o dată un poet care se născuse în deşert. Poate din nisip, nu din lut. Sigur cu suflarea lui Dumnezeu.

Poetul scria versuri ca toţi poeţii şi le recita cu mult patos. Nu-l asculta nimeni, nici şopârlele, nici păsările.

Şi atunci poetul şi-a îndreptat ochii într-un colţ de cer unde credea că s-ar afla Dumnezeu şi a spus: „Doamne, lasă-mă şi pe mine să văd apa. Am auzit doar că există, că e grea precum nisipul şi uşoară şi limpede precum aerul. Că apa e viaţă.”

Dumnezeu i-a răspuns înduioşat: „Întoarce-te, fiule,  cu spatele la munţi şi mergi până când vei vedea apa. Dar nu te opri decât atunci când  vei vedea şi o corabie.”

DISTIHURI PENTRU CHILE

Tristeţea noastră, cine a ucis-o?

Corăbiile, păsările din Valparaiso

Dragostea noastră unde-i, zăluda?

În versul lui  Pablo Neruda

Să ne întâlnim dragule, drago

Pe străzile din Santiago

Cine sfâşie val după val după val?

CLIPE FRAGILE IN LABIRINT (2)

Uneori textul devine gotic, plin de mistere, de presentimente, de anticipare a unei crime cu sadism sau a unui viol. Sunt destule mişcări şi gesturi rocamboleşti, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva e vorba de un vis, mai exact de un coşmar. Iată cum teroare se instaurează ferm în mintea Karinei:

Ajungând pe trotuarul cu gropi şi denivelări din faţa blocului, avu senzaţia că e urmărită. Era un sentiment straniu care o îngrijoră: Parcă cineva, de undeva, îi urmărea fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare pas. Se întoarse şi se uită în spate. Nimic, nimeni  care să-i acorde un minim interes. (…) Dar umbra cu ochi iscoditori era încă prezentă şi totuşi invizibilă. Devenise de-a dreptul paranoică. Şi totuşi de ce persista acea senzaţie că cineva o supraveghează?

CLIPE FRAGILE IN LABIRINT (1)

Titlul este adesea definitoriu  pentru o operă literară. În cazul ALEXA MIHAELA,  cele două titluri ferme, Labirint la prima carte (apărută în 2014)  şi Clipe fragile (aflată încă în manuscris) confirmă din plin aprecierea.

Labirintul este unul dintre cele mai generoase simboluri ale umanităţii, traversând mituri, fiind imaginea triumfului minţii asupra trupului, cuprinzând toate ezitările noastre venite din ezitări, multiplicări, reveniri. Este prin epură, un mit al zborului, ajuns tragic în mitul icaric, iar şi un mit al iubirii, firul Ariadnei devenind o sintagmă generoasă şi tulburătoare.

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (6)

victor-stanTonul devine stins, rostit parcă de altcineva, poate un înger: Atât de tineri, Doamne, eram/în faţa scutierilor,/sângele nostru scut străveziu,/roată de aduceri aminte suflet viu.//Venisem să culegem licuricii tăcerii:/guruitul hulubilor surghiuniţi în pustiu,/neliniştea doritelor noastre icoane,/lutul însetat cu miros azuriu,/atât de tineri… ATÂT DE TINERI sau: Mi-e steaua vinovată de azur/din clipa-n care-am vrut să zbor/izbind cu tâmpla verdele contur/din lut osânda florilor de măr! VISÂND PRIVIGHETORI sau: Mă vor statuile sub crângul nopţii/pe tâmplă mă sărută-aceeaşi stea/iarba-n livezi îşi înspăimântă roua,/un vulture boltindu-se mă bea! TÂRZIU ŞI LUNG şi încă: Dacă-o fi când n-oi mai fi,/lujer de lumină gri/să nu-mi faci culcuş de iască/verdele să mă bocească!//Fă-mi altar tăcut din flori/cu stele la subţiori!/Cerul cu arzânde ape/să mă mângâie sub pleoape! LUJER DE LUMINĂ GRI

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (4)

victor-stan Impresionismul se transformă în expresionism, trecând printr-un simbolism bacovian:

În abatoarele oraşului/înflorise din zăpezi trandafirii!/Abureşte carnea de tun!/Şi eu nu mai ştiu cine sunt!/Am uitat de pe-acum tabla înmulţirii/de tot ce văd mă simt că-s vinovat! ARITMETICĂ

În momentele de răgaz, asistăm la un limbaj jurnalistic, devenit absurd în context, ridicol prin redundanţă: Conform obiceiului suntem cu ritmul la zi:/recoltele record sunt contabilizate/în arhive migălos ticluite;/cifrele sunt toate a-ntâia!/Curând vor fi trecute în Europa/în tratatele de istorie!//Un grup de ţărani au fost surprinşi/(în piaţa Obor) înghesuindu-se să aducă în sat/câteva pâini aburite de lacrimi!/Era decembrie! Pe străzi delirau clopoţeii/prevestind în câmpia română o nouă prognoză!… FILE DIN ARHIVĂ sau: Rezervaţia a fost împrejmuită /cu sârmă ghimpată! /Mai marele stăpân al gheţarilor a dispus/să se facă un experiment ştiinţific de importanţă istorică necunoscut de tratatele de biologie!//Vietăţilor asemănătoare la chip cu viitorul om/din „Epoca de Aur” le-au fost transformate/locuinţele în camere frigorifice, tipice timpului nostru modern! Unii au fost de părere că în /condiţiile date proviziile de alimente pot fi dramatic reduse. Riscul supravieţuitorilor devenind /astfel mai sigur. EXPERIMENT şi încă: Respiraţia muribunzilor din groapa comună/a fost sesizată de satelitul plasat pe orbită./Bătăile inimii sunt urmărite de-un radar /de tip special mai afurisit decât cel al poliţiei!//Ochiul lunetei va fi folosit în caz de primejdie!/Tactica rămâne valabilă până la capăt.//Vă salut şi vă doresc /o demonstraţie de forţă plăcută!/Pe măsura puterilor şi gloanţelor fiecăruia;/a jeturilor de apă potabilă/şi-a mult îndrăgitelor /şi preferatelor gaze lacrimogene… ARSENAL PREISTORIC

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (3)

victor-stanPoemele pendulează între imagini dilatate statice, supuse contemplaţiei şi meditaţiei:

Lacrimile care au curs/au fost strânse cu grijă -/devenise un fel de obicei personal,/un fel de beţie! LUĂRI DE POZIŢIE şi ca într-un delir proleptic, pre viziuni: În parlament cleveteala se vinde cu milionul/şi răsar peste noapte partidele ca ciupercile!/Explodează în stele de-atâta intrigă atomul;/la tarabe se scumpesc de mâine scovergile! PARLAMENTARĂ

Din acest moment se declanşează apocalipsa. Victor Stan intră în Infern asemenea lui Dante. Numai că Victor e singur:

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (2)

victor-stanInteligenţa ascuţită a poetului îl face să evite amplitudinile, frescele, panoramele generoase, în favoarea unui detaliu aparent insignificant, dar care poate fi, proustian, declanşator de analepse, dar şi de posibile proiecţii viitoare: Am mers o vreme pe brânci descoperind/în ţărână o agrafă de aur!O mai văzusem cândva!/Trebuia să i-o înapoiez tinerei actriţe/care-mi făcuse semn!//Înaintasem pe brânci! /Răsfoiam parcă o carte cu file de lut/mirosind a gutui!/Între mine şi ceilalţi păstram distanţa!… //O armată de îngeri rămaşi pe pământ/să-ngroape sămânţa sub brazde!… AMFITEATRUL SPERANŢEI (Cât de departe suntem totuşi de desenele lui Damian, din perioada Gândirii, când îngerii făceau muncile agricole, aşa cum altădată soldaţii, studenţii şi elevii!)

Poetul se adresează dublului său, Caligraful, prietenul, martorul, umbra, stenodactilograful personal, responsabil cu zicerile poetului: Preumblă-te, Caligrafule,/peste imperiul de purpură!/Peste prundişul hidromelului verde!/Acolo unde aerul ţipă bezmetic, /melodios unduindu-se/în pofida tuturor vitregiilor! AERUL MELODIOS UNDUINDU-SE

Notaţia e scurtă, chiar dacă e vorba de o rugă adresată Divinităţii: Înzdrăveneşte-ne Doamne puterile şi privirile/să putem supravieţui;/să nu ne strivească aripa crunta obidă; RUGĂ

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (1)

victor-stanRevoluţia se opune poeziei. Afirmaţia pare hazardată, întrucât revoluţia începe cu o luptă, iar lupta şi revoluţia sunt surori bune.

Epopeea nu e altceva decât o luptă. Homer fără Iliada e greu de conceput. La fel vom găsi lupte crâncene în Cântarea lui Roland, Beowulf, Cântarea Nibelungilor, Cântecul Oastei lui Igor sau orice altă epopee. Pentru că vom găsi în ea ideea de întemeiere, iar orice întemeiere sau descălecare este o luptă. Există şi o poezie dedicată luptei, eroismului. Avem Ostaşii noştri, Cântece de vitejie, Legende istorice, cărţi întregi dedicate problemei.

Avem chiar un concept, o sintagmă, cea de poeta vates, de poet tribun, dar poeţii sunt ascultaţi şi se găsesc în faţa maselor doar la vreme de zaveră, de revoltă, de cumpănă.

Şi cu toate acestea revoluţia se opune poeziei. Şi asta din mai multe motive: revoluţia se scrie numai la prezent, nici nu poate fi altfel, în timp ce poezie este atemporală sau, în cel mai bun caz, e  un prezent suspendat.

OGLINDA, FLAMANDA PRECUM GURA FIAREI SI OCHIUL POETULUI (2)

cerul-din-oglindaDe această dată, în Cerul din oglindă (cât de departe suntem de acel „Ceru-i ca oglinda” al lui Şt. O. Iosif!), poeta renunţă parcă la acele acumulară calitative, care îi aduseseră notorietatea şi se concentrează pe o singură, mare problemă: raportul cu Dumnezeire. Dumnezeu este în versurile Getei Stan Palade, când spectator, martor, pieton, când actor,regizor, demiurg, maestru.

Poezia Getei devine amplitudinală, tensionată, plină de ardoare şi fervoare. Normal, volumul începe cu o invocaţie către Creator:

OGLINDA, FLAMANDA PRECUM GURA FIAREI SI OCHIUL POETULUI (1)

cerul-din-oglindaAm scris, nu o dată, despre poezia Getei Palade Stan. M-au obligat deopotrivă imaginarul ei debordant, aproape ireverenţios (dar de ce ar trebui poetul să fie un politicos?), perfecta mimare a versului popular (în spirit, nu în formă), o anumită sfidare a timpului şi a spaţiului (Geta străbătând spaţiile siderale cu dezinvoltura cu care ar merge pe o cărare de munte şi discutând pe prispa unei case de ţară cu Neculce!), cultivarea oximoronului, dialogul cu un personaj adesea inventat.

Iată câteva dintre acele rânduri scrise cu ani în urmă, toate adevărate, dar ce poate fi mai efemer decât adevărul?):

„Poezia Getei Stan Palade are un prim merit faptul că nu lasă pe nimeni indiferent. Va avea prin urmare partizani sau chiar fani de nădejde, dar şi detractori pe măsură. Explicaţia e simplă: tipul de scriitură practicat de poeta nemţeană. Nu oricine suportă barocul, nu oricine acceptă trimiterile livreşti, iar unele atitudini ale poetei par blasfematorii pentru cei obişnuiţi cu un anume tip de poezie. Adevărul e că şi poeta îşi provocă cititorul, spunând lucruri teribile, greu de acceptat.    

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (3)

cronica-literara-listanLigia Stan simte acut nevoia de autentic: Cuvintele profesorului nostru de limba română/erau dulci și amare! /Mi s-a părut c-am descins/ dintr-un solstițiu cu lună nebună; /colegele erau plecate cu capul în nori, /aveau pletele de dor amețite: /le sărutase poetul Nichita Stănescu pe buze! //„Copii priviți-mă atenți /începem lecția de limba română!” //În fereastră /am văzut strălucind inorogul, /în sufletul meu lăcrima un colind!… (SOLSTIȚIU)

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (2)

listan-2Cineva observa cu luciditate şi tristeţe faptul că umanitatea şi-a structurat,  de câteva milenii bune, masculin, cultura.

De aici câteva consecinţe: numărul artistelor este infim în comparaţie cu cel al artiştilor.

Dacă totuşi o artistă reuşea să supravieţuiască unui mediu ostil, trebuia să treacă prin câteva metamorfoze: lirică impersonală, luciditate, invenţie verbală.

Cu alte cuvinte femeia trebuia să împrumute şi să poarte haine bărbăteşti, să imite ticurile „masculului matur”.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (1)

cronica-literara-listan Nota autoarei

Ligia Stan, născută la 4 mai 1969 în Piatra Neamț, Absolventă a Facultății de Drept.

Debut: Revista Ateneu,  1988 cu un grupaj de versuri însoțit de un cuvânt de laudatio din partea regretatului poet Sergiu Adam.

A publicat în mod frecvent în aproape toate revistele literare : Convorbiri literare, Ateneu, Tomis, Familia, Flacăra, Cronica, Luceafărul, Amfiteatru și altele.

CELE ZECE MINUNI DE LA BALUSESTI

cronica-03-nov-2016Dacă, vorba fabulistului „Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face” ar fi adevărată, cred că lumea noastră ar fi mult prea cenuşie, fără surprize şi ocolită de revelaţii şi de emoţii.

Şi totuşi vreau să vă vorbesc despre zece minuni petrecute în zece zile, la Băluşeşti, în acest an.

Nu ştiţi unde e Băluşeşti? E un sat din comuna Icuşeşti, împărţit frăţeşte între două confesiuni: ortodoxă şi catolică. Asta nu ar fi o minune, dar ca un preot ortodox să slujească în biserica catolică, iar ortodocşii (băştinaşi şi oaspeţi) să participe la o nuntă catolică e un lucru de mirare.

Geografie lirică: DESPRE VALE

geografie-lirica-valeaÎntr-o scriere de acum câteva sute de ani, un călugăr a scris: „În bunătatea Sa nemărginită, Domnul Dumnezeul nostru a avut mare şi înţeleaptă grijă ca, pe lângă un oraş, să pună şi un câte un râu.”

Butada s-a putea extinde şi în ceea ce priveşte muntele şi valea şi am putea spune că Creatorul a avut grijă ca pe lângă fiecare munte să fie şi câte o vale.

Altfel muntele nu ar fi munte şi oamenii nu i-ar putea contempla de acolo de jos, din vale, măreţia.

POETUL ADAPOSTIT IN METAFORA

cronica-14-oct-2016Dacă în alte volume (SPADA ŞI ARMURA LUI ARES – de exemplu) protagonistul poeziei lui Victor Stan era Timpul, acum, în TERAPIE TERESTRĂ, poetul se arată un amant fidel al  unei singure iubiri, Metafora, chiar dacă aceasta  – capricioasă, imprevizibilă, uneori ingenuă -, nu i se predă necondiţionat şi imediat poetului.

Metafora mi se pare a fi deci supratema obsedantă a acestui volum şi deschiderea e generoasă, atât în planul