Poezie

Ancadierul

Cititorului îi este oferit acum un volum impunător: format academic, legat, cinci sute de pagini, ce conţin, după cum se precizează în colofon, „366 de texte literare cuprinse în 40 de specii (menţionate în foaia de titlu, n. n.) încadrate de tot atâtea fonturi şi borduri proprii”, 64 de ilustraţii (reproduceri după tablouri în ulei, color, şi grafică, semnate de autori ce aparţin Ţinutului Neamţ. [...] Deosebit de importantă, pentru cititorii obişnuiţi, dar şi pentru filologi, este această carte prin alcătuirea sa. Lăsând la o parte impresia puternică determinată. în primul moment, prin ţinuta grafică aparte, cartea se impune datorită abordării diverselor forme ale speciei poezie de formă fixă arhicunoscute (gazelul şi rondelul, câte 28 de texte, sonetul italian şi cel englez, câte 26, tanka, 27, haiku, 17, glossa, 9 ş. a). a unora mai puţin cunoscute (maqama, preluată din literatura arabă, de ex.) şi, surpriză, a celor inventate de autor: „ancada” (de la prenumele celei căreia îi este dedicat acest impunător volum, profesoara de limba şi literatura română Anca-Dana Strochi, „martoră de peste 40 de ani a acestor versuri”), „lema” (de la cunoscuta regulă matematică) sau „lucansa” ş. a...

Descoperă mai mult

Sonete italiene

Sonete1

Note şi comentarii2

1Iniţial volumul s-a numit „Sonete italiene”. Făcând parte dintr-un proiect mult mai amplu, respectiv din „CANŢONIERUL” (365 de poezii cu formă fixă din toată geografia lirică a lumii: rondeluri, gazeluri, balade, haiku-uri, sonete italiene, sonete engleze etc.), volumul de faţă îşi justifica titlul din nevoia diferenţierii, atât formale, cât şi de loc poetic, fiind un omagiu implicit adus Italiei, în calitatea sa de mare imperiu cultural, leagăn al civilizaţiei şi culturii europene, replică viabilă la cultura şi arta greacă. „Sonetele italiene” acoperă 26 de  zile dintr-un an poetic. Ca operă autonomă, „Sonete” are orgoliul de a descrie, aproape fenomenologic, nu atât o stare poetică, cât mai ales una de atitudine, de definire şi de autodefinire lirică. Primele sonete, două la număr, au fost scrise în 1967. Ultimele datează din 1994. Ultimele intervenţii pe text au fost făcute în 1997. Aşadar, între primul şi ultimul sonet se aştern 30 de ani. Nimic valoric, doar o constatare aproape statistică. (Între timp, CANŢONIERUL a devenit ANCADIERUL, volum definitivat în 2014).

2 Ideea unor „Note şi comentarii” mi-a venit în iulie 1997. Modelul îl constituie, desigur, excelentele note şi comentarii la operele unor Dante, Petrarca, Michelangelo, Shakespeare, Voiculescu etc. Deosebirea e totuşi una esenţială: trecând peste rezerva firească, aceea de a nu intra în tautologic, autorul versurilor a avut curajul de a-şi alcătui singur  aceste note. Gest de sinucigaş, poate. Cine va avea însă curiozitatea de a citi aceste note şi comentarii, va constata că ele alcătuiesc în sine o propunere poetică, nedirecţionând, neinterzicând interpretări personale. Autorul, devenit cititor, are şi el dreptul la o interpretare asupra unei opere care, devenită publică, nu-i mai aparţine decât formal.


 Despre rima din Sonete : catrenele au rima clasică (abba - baab) în toate cele 26 de sonete. În ceea ce priveşte terţetele (terţinele), sonetele I,X, XVIII, XXII, XXV au rimele ccd ccd, sonetele II, XXIII - rimele cdc dcd, sonetele III,V, VIII, XX  - rimele ccd ddc, sonetul IV - rimele ccd dcc, sonetul VII - rimele ccc ccc, sonetele IX, XIV - rimele ccd cdd, sonetele XI, XVI, XXIV - rimele cdd ccd, sonetele VI, XII, XIX, XXI rimele ccc ddd, sonetul XIII - rimele cdc ede, sonetul XV - rimele cdd eed, sonetul XVII - rimele cdd dcc, iar sonetul XXVI - rimele cdd cdc. Pe terţine: pentru prima terţină rima ccd apare de 12 ori, cdc de 3 ori, cdd de 6 ori, iar ccc de 5 ori ; pentru a doua terţină ccd apare de 8 ori, dcd de 2 ori, ddc de 4 ori, dcc de 2 ori, ccc -o dată, cdd de 2 ori, ddd de 4 ori, ede -o dată, cdc -o dată şi eed- o dată. Apar deci 12 tipuri de rimă.

Sonetele sunt scrise în endecasilab, cu o singură excepţie.

Sonetul numelui meu

...Am făcut acest lung drum prin lumea numerelor pentru a arăta că unele valori simbolice, numerice, nu sunt întâmplătoare, că numerele sunt „ţinute sub control” (nu în sens pitagoreic pur, desigur), că există un raport direct între litere şi cifre, între nume şi numere. Nimic nu este întâmplător, totul este întâmplător...

Descoperă mai mult

Sonetul ideii

...lumină lină – ne vom mai întâlni cu această sintagmă integratoare, care provine din religia creştină, având şi o valenţă divină, spre deosebire de lumina naturală. Lumina lină vine din iluminare, ea este lumina aureolei, nimbând lucrurile, cuvintele. Este o lumină interioară sau, mai exact, o lumină care (pro)vine din interioritatea corpului...

Descoperă mai mult

Sonetul ocultului sonet (III-italian)

...un vers pe file moarte-acum învie - dacă în primul sonet versul era o aripă de înger, dacă în al doilea sonet ideea îngheţa în vers cuvântul pentru a rămâne întreagă, acum, prin realizarea operei (sonetului), viaţa învinge moartea, printr-o altă viaţă, cea a operei. Cu alte cuvinte, opera supravieţuieşte creatorului ei, rămânând, prin permanentele interpretări ulterioare, date de diverşi cititori, vie. Spiritul triumfă asupra materiei...

Descoperă mai mult

Sonetul sonetului (IV-italian)

Există foarte multe tipuri de sonete, din care amintim doar câteva mai importante: sonetul retrogradus, care are fiecare vers cu un înţeles unitar, putând fi citit şi de jos în sus, asemeni glossei ; sonetul inversat cu terţetele înaintea catrenelor; sonetul dublu; sonetul glossă (la Tudor George). Peste 300 de autori români au scris sonete, primele sonete în limba română aparţinându-i lui Gheorghe Asachi. S-a preferat în general sonetul italian, cu o excepţie notabilă: Vasile Voiculescu.

Descoperă mai mult

Sonetul craniului de cristal (V-italian)

...oul perfect al păsării măiastre - craniul de cristal este oul perfect al păsării măiestre. Pasărea măiastră este o ficţiune, un produs, un obiect al imaginarului. Oul său va fi tot un produs al imaginarului. În spiritul aceleiaşi logici, oul poate fi perfect într-o altă lume, tocmai pentru că este imperfect în lumea noastră imperfectă. Într-un spaţiu n- dimensional, craniul poate fi o sferă perfectă. În acelaşi timp, pasărea măiastră este încărcată cu puteri magice. Oul ei (craniul de cristal) ar fi un soi de acumulator celest, permiţând energiei cosmice să funcţioneze în continuare. Craniul de cristal este deci atât un simbol al vieţii (prin energia sa potenţială), cât şi un simbol al morţii (nu neapărat fizice)...

Descoperă mai mult

Sonetul mirelui (VI-italian)

Acest sonet poate fi o declaraţie de dragoste a Mirelui; poate fi descrierea unui act de dragoste petrecut între tinerii căsătoriţi (o descriere în poezie, nu una în proză); poate fi mărturisirea faptului că scrierea este singura mireasă a mirelui poet (fructul dragostei dintre poet şi scriere fiind sonetul). Sunt posibile, desigur şi alte interpretări. Oricum, din cele 26 de sonete, acest sonet este cel mai misterios şi mai greu de analizat.

Descopera mai mult

Sonetul prinţului negru (VII-italian)

De ce am intitulat totuşi cândva acest sonet „Sonetul prinţului negru” ? Răspunsul vine tot din copilărie: singurul personaj care mă impresiona cu adevărat în copilărie era Omul negru. Cunoaşteţi, desigur, versurile: „Ora unu a sosit / Omul negru n-a venit / Ora două a sosit / Omul negru n-a venit” ş.a.m.d. Important pentru mine era aşteptarea, faptul că Omul negru trebuia să vină. Nu-i ştiam chipul: putea să vină oricând, sub orice formă. Sângele meu era cel care intra în alertă. Atunci am stabilit pentru prima dată legătura dintre Omul negru şi sânge.

Descoperă mai mult

Sonetul pocăitului (VIII-italian)

...puteri îmi vin dincolo de tărie - prin pocăinţă şi mărturisire, devii puternic. Pocăinţa nu înseamnă doar absolvirea de păcat, ci şi o formă nouă de energie spirituală. Mărturisirea publică, pocăinţa publică, colectivă (ca în acest caz), este mai puternică decât pocăinţa sau mărturisirea individuală. De aici şi puterile sporite. Scrisul este şi el o formă de pocăinţă şi de mărturisire colectivă, deşi este un act pur individual.

Descoperă mai mult

Sonetul înecatului (IX-italian)

...de spaimă trupul mi-i bătut în dungă - la mare primejdie (deci la mare spaimă), e obiceiul, la sate îndeosebi, să se bată clopotul în dungă. Mai există şi o altă decodare a versului: medicii spun că ultimul simţ care ne părăseşte, înainte de moarte, este auzul. La o mare spaimă, ca cea provocată de iminenţa unei morţi violente, cum ar fi cea prin înec, simţurile se ascut foarte mult şi un corp uman poate căpăta rezonanţa unui clopot de bronz.

Descopera mai mult

Sonetul şahului (X-italian)

...joc şah cu mine - şahul este un joc care a fascinat şi fascinează încă omenirea. Declarat sportul minţii, şahul este în primul rând o luptă dintre două armate, egale la început. Rezultatul acestei lupte poate fi victoria, înfrângerea sau meciul egal (remiza). Şahului i-au fost dedicate biblioteci întregi (nu mă refer la tratatele de specialitate, ci la operele literare). Marin Sorescu are o superbă poezie dedicată şahului. Stefan Zweig are o impresionantă nuvelă intitulată „Jucătorul de şah”. Poţi juca şah şi cu tine însuţi, mutând pe rând (alternativ) piesele albe şi negre, dar este foarte greu, întrucât lipseşte surpriza. Or, şahul presupune, în cel mai înalt grad, surpriza. Este ca şi cum adversarii şi-ar cunoaşte, în fiecare clipă, mişcările, deplasările de trupe, momentul atacului, precum şi întreg planul de luptă.

Descoperă mai mult

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul cavalerului poet (XI-italian)

...mă iscălesc - ezitarea între cavaler, ca simbol al bărbăţiei, al luptei, al cuceririi (de teritorii, dar şi de inimi), fără teamă sau prihană şi poet, perceput, din cauza sensibilităţii sale, ca simbol al femininului, ros de vicii, ocolind agresiunea, reacţia fizică etc., se păstrează permanent în acest sonet. În fond, ei pot fi una şi aceeaşi persoană, cavalerul fiind un trubadur. Ceea ce îi unifică sunt nobleţea spiritului, cultul feminităţii, credinţa.

Descopera mai mult

Sonetul sufletului meu (XII-italian)

...dar viaţa-nvie încă din cuvinte - pesimismul din versul 13 este anulat de optimismul din ultimul vers al sonetului. Chiar dacă viaţa noastră e trecătoare, sufletul nostru, a cărui umbră e versul, e nemuritor, mai exact: reînviind cu fiecare nouă lectură. Sufletul este o permanentă pendulare între material şi imaterial, între trup şi idee, între viaţă şi moarte. Tocmai din această permanentă pendulare, se întăreşte şi reînvie, mereu, acea realitate ireală sau acea irealitate reală pe care o numim suflet.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii impure (XIII-italian)

...ne devastăm, ne năvălim ca hunii - amintirea ancestrală a unor popoare presupune evocarea unor popoare migratoare; pentru poporul român, spaima colectivă i-a reţinut pe huni, pe turci, pe tătari sau pe cazaci. Iată un exemplu dintr-o poezie cântată de copii: tiri biri turca za / prinde musca n-o lăsa. Cercetători serioşi au arătat, cu argumente, la fel de serioase, că primul vers s-ar traduce: ţine-te bine (vin) turcii şi cazacii… Vorbim desigur de vandalism, de faptul că nu dau turcii. În plus, toţi aceşti migratori veneau călare. Într-un anume sens, călărirea se aseamănă, ca mişcare, cu actul sexual.

Descoperă mai mult

Sonetul morţii (XIV-italian)

...turbato - raportul cu moartea nu este unul senin, cordial. Există tendinţa de a se refuza, de către om, fie întâlnirea cu moartea, fie acceptarea ei ca evidenţă, ca realitate. De aici şi invectiva din text. În legătură cu acest vocativ, mai sunt de spus câteva lucruri: sonor, turbarea, boală teribilă, incurabilă, dacă nu se intervine la timp, aminteşte de tulburarea (adică dezordinea). Moartea ne apare deci ca fiind implacabilă (cercurile care se strâng, invers ca cercurile vieţii unui copac), precisă, geometrizată, dar şi ca obiect - subiect al dezordinii, al răvăşirii simţurilor, înaintea momentului final. Oricum, verbul mă încerci sugerează şi ideea unui joc cu moartea, a unei lupte, încă nedecise.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii absolute (XV - italian)

...de-s om sunt lucrurile toate - omul nu este doar o măsură a tuturor lucrurilor. El este şi fiecare lucru în parte, aceste lucruri existând, fie ca o percepţie a omului, fie ca un produs al unei activităţi umane (fizice, psihice, intelectuale). Omul antropomorfizează natura. În acelaşi timp, el este o sinteză a naturii. Raportul om-natură este unul biunivoc. Generatorul acestui raport este iubirea, cea care „mişcă sori şi stele” (Dante). Iubirea absolută este acea iubire care conţine toate raporturile dintre om şi natură, toate „iubirile”. În general, prin iubire absolută, în literatură se înţelege mai mult o amplitudine maximă a intensităţii sentimentului.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii (XVI-italian)

...senin s-adorm sub umbră de sărut - din nou aliteraţie, de data aceasta a lui „s”, această literă semnificând liniştea, somnul, susurul izvorului. Sonetul se termină graţios, surprinzător poate. Iubirea devine tandreţe. În acelaşi timp, trebuie acceptată şi varianta unui somn activ ; somnul, visul fiind un decor ideal al unei poveşti de dragoste. Nu degeaba G. Călinescu afirma că poeziile de dragoste ale lui Eminescu sunt făcute cu somnoroasă.

Descoperă mai mult

Sonetul otrăvii (XVII - italian)

...bruma din surâsul tău mă frânge - intrăm într-o zonă a graţiosului, a menuetului, în total contrast cu mişcarea din catrene. Prin urmare şi metaforele vor fi din aceeaşi zonă. Dacă este vorba de o floare, de vegetal, atunci concretul este mai puternic prezent. Nu am aflat însă cine este acel tu căruia i se adresează insistent eul.

Descopera mai mult

Sonetul Galateei (XVIII - italian)

...privirea ta mă ardă ca zborul de erete - un vers pe care îl găsesc frumos şi care spune mai multe decât s-ar părea la prima citire. Există, desigur, ca expresie, „privire de vultur”, „privire vulturească” - ca apreciere a unei priviri ferme, necruţătoare, agere, având şi capacitatea de a observa, de la mare distanţă, cele mai fine detalii. Dar aici imaginea se referă la zborul de erete, extrem de rapid, care nu lasă, nici cea mai mică şansă, victimei. Nu este descrisă săgeata, ci zborul ei, văzut din faţă, deci extrem de dinamic. Dinamismul şi dramatismul scenei sunt amplificate de faptul că, fiind statuie, Galateea e practic nemişcată, nu poate schiţa nici cel mai mic gest de apărare.

Descopera mai mult

Sonetul poetului (XIX - italian)

...mi-s slovele neînţelese rune - orice poet trebuie să aibă şi sentimentul zădărniciei demersului său. Runele sunt caracterele grafice ale celor mai vechi alfabete germanice (şi nu numai!). Pentru un contemporan, aceste rune apar de neînţeles. Scrierea poetului este o abatere de la normă. Orice poet scrie altfel decât toţi poeţii de până la el, deşi îi continuă. Poezia cere iniţiere şi nu oricine are acces la misterele ei. Este, în fond, suprema dramă a unui autor: de a nu fi înţeles, de către toţi, din prima clipă. Şi când spun autor, nu mă refer numai la poet, ci la orişicare inovator.

Descoperă mai mult

Sonetul sufletului gângav (XX-italian)

...calpe cuvinte cad cerşind colindă -o aliteraţie spectaculoasă (a lui „c”), a tuturor cuvintelor din vers, amintind din nou de un vers celebru a lui Dante. N-a vrea însă să vedem în acest sonet doar un exerciţiu de virtuozitate, deşi este vorba şi de aşa ceva. Recitit cu atenţie, sonetul are sens, un gust amar la început, tragic, pentru ca, ultimul cuvânt din sonet, „colindă”, să reabiliteze totul: cuvintele false, stătute, calpe, fade cad pentru a cerşi cântecul (colinda). Aşa cum din bălegar, din mâl, din noroi poate răsări cea mai frumoasă floare. E lecţia estetică pe care ne-o oferă urâtul.

Descopera mai mult

Sonetul artiştilor (XXI - italian)

...cărţi ruginite-n lanţuri - din nou ambiguitate. Cărţile erau într-adevăr legate în lanţuri în Evul mediu din cauza rarităţii, a valorii lor. Dar Evul Mediu a fost şi o epoca în care cartea nu s-a bucurat de prea mare trecere, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de negre precum le-a prezentat, ulterior, un secol iluminist sau pozitivist.

Descopera mai mult

Sonetul nebunului (XXII - italian)

...dar ochiul lor din frunte stă la pândă - aluzie atât la ochiul pineal, ochiul de reptilă, cât şi la ciclopi. Ciclopul este un înţelept, chiar dacă, pe plan fizic, el este un monstru. El vede mai bine cu un ochi decât vedem noi cu amândoi. Nu trebuie uitat nici avertismentul conţinut în ultimul vers al sonetului: umilit, marginalizat, trădat, bătut, alungat, nebunul îşi va lua, la vreme potrivită, revanşa. Ochiul său din frunte, înţelepciunea, răbdarea sunt tot atâtea argumente în favoarea sa. Sensul ultim al sonetului poate fi şi acesta: va veni şi lumea nebunilor. Adică a adevărului, a dreptăţii, a justiţiei.

Descopera mai mult

Sonetul Veneţiei (XXIII - italian)

...pictori nebuni se spânzură sub poduri - ultimul vers al sonetului poate fi interpretat extrem de diferit: murind Veneţia, altădată un oraş al artei, pictorii (artiştii, în general) îşi pierd rostul lor firesc în lume, trebuie să se sinucidă; a doua interpretare elogiază tocmai actul artistic: în faţa falsităţii, a unei lumi de paiete, de strasuri, de artificii, adevăraţii artişti se retrag sub poduri, pregătind capodopere, stând (lucrând) spânzuraţi sub aceste poduri, singurele relicve autentice, necosmetizate ale oraşului;...

Descopera mai mult

Sonetul timpului (XXIV - italian)

...veacul sfârşeşte marţi - atât de preocupaţi suntem de acest sfârşit de secol, încât, paradoxal, în primul moment, uităm când se sfârşeşte el, calendaristic vorbind. Secolul XX nu ţine până la 31 decembrie 1999, ci până la 31 decembrie 2000. Mileniul III şi secolul XXI încep deci pe 1 ianuarie 2001. Totul se datorează obsesiei noastre comune în legătură cu anul 2000, văzut, resimţit ca un posibil an apocaliptic...

Descopera mai mult

Sonetul popoarelor migratoare (XXV - italian)

...în loc de cupe vinu-l beau din cranii - obiceiul e vechi şi îl practică multe popoare. Cred că sunt două motive principale pentru practicarea lui: faptul că un craniu are forma şi dimensiune ideală pentru a fi folosit drept recipient pentru băuturi, precum şi credinţa că, bându-se din acel craniu, puterea şi înţelepciunea proprietarului se va transmite la utilizator. Cred că mai e şi un alt motiv: certitudinea luptătorului că adversarul său e învins, e mort, craniul fiind o probă sigură a morţii. Vinul joacă rolul sângelui.

Descopera mai mult

Sonetul ereticului anonim (XXVI - italian)

...de verde otravă - există o otravă numită „verde de Paris” (cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru), foarte toxică. Culoarea tradiţională a otrăvii este însă galbenul (cel puţin în lumea animală), deşi cele mai puternice otrăvuri cunoscute au culoarea albă. S-ar putea însă ca sintagma să trimită spre un alt sens: „ereticul” este un pământean, refuzând cerul „prea sus” şi „prea înalt”. Din perspectiva detractorilor săi, el este pătruns de verdea otravă a vegetaţiei, atras de mirajul naturii pământene, refuzând splendorile paradisului, culorile spectrale ale acestuia.

Descopera mai mult

Sonete engleze

Există foarte multe tipuri de sonete (vom vorbi undeva despre ele, poate), dar pentru a fi sonet, un text trebuie să aibă obligatoriu 14 versuri.

Două ar fi diferenţele dintre sonetul italian şi cel englez: sonetul italian e compus din două catrene şi două terţine (4+4+3+3= 14 versuri), iar cel englez din trei catrene şi un distih (4+4+4+2= 14 versuri). A doua diferenţă e măsura: sonetul italian e scris în endecasilab, iar cel englez în decasilab. Dacă endecasilabul convine limbii române, decasilabul – nu şi se recurge atunci la alexandrinul francez sau la alte formule. Prin urmare, sonetul meu englez este englez doar prin dispunerea strofică şi prin valoarea pe care o acord ideaţiei distihului.

Sonetele engleze, elaborate în anii 2012-2014, au ca temă principală cuvântul, toate celelalte propuneri fiind subteme sau motive. Sonetele engleze se citesc şi se interpretează solitar, dar şi solidar cu cele italiene.

Prefaţa unui nou volum trimis spre publicare: Sonete comentate

Lucian-Strochi_Ancadierul-1Întâlnirea mea cu poezia s-a produs la cea mai fragedă vârstă.

Aveam, cred, vreo patru  ani neîmpliniţi şi recitam poezii. Auzite în prealabil de la bunica, mama sau tata.

Beneficiam de o memorie foarte bună, aşa încât Muma lui Ştefan cel Mare, El – Zorab, Sergentul, Luceafărul sau Scrisoarea III, recitate cu patos şi cu un limbaj paraverbal neobişnuit pentru acea vârstă, stârneau admiraţia şi invidia sinceră a vecinelor venite la noi în vizită, (dar şi  disperarea lor!), obligate fiind de mama să suporte un asemenea moment artistic prelungit.

De la început mi-am dorit să fiu poet. Aveam senzaţia,   fizică aproape, că sunt un pistil care îşi cheamă petalele înapoi. Petalele, adică versurile.

Am început să scriu versuri de la şapte ani. Prima poezie era o Odă, stângace, închinată lui Eminescu. Reţin şi acum prima strofă: „Deşi prea repede s-a frânt/A zborului aripă/ Dulceaţa versului ţi-o cânt/ În fiecare clipă.”

Nici nu concepeam pe atunci că poezia se poate scrie şi fără rimă. Abia în adolescenţă, citind Homer şi alţi poeţi antici, am înţeles că poezia înseamnă în primul rând ritm. Totuşi dragostea mea pentru poezia „clasică” a rămas la fel de puternică.

Dintre toate poeziile, m-a impresionat puternic, iremediabil, sonetul.

Sonetul italian în primul rând. Admiram rima îmbrăţişată şi schimbată din catrene, libertatea de a te juca dezinvolt cu rimele în terţine.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul Limbii române (XXVI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul Limbii româneSonetul Limbii române1 (XXVI – ENGLEZ)

Ca într-o poveste2 te-a scos în cale
Cineva3; eram mut, ca un vas de lut.4
Mă apărau cele şapte vocale5,
Le primisem, semn sacru, ca pe-un sărut.6

Te-nalţi la munte7, te cobori la vale,8
Învăluită-în pace ca într-un scut,9
Şi aflu că mătase este moale,10
Şi că durutul, Doamne, vai, m-a durut.11

Te-a înmuiat fierarii12 şi poeţii,13
Copiii te-au purtat mereu în gânduri,14
Pe cerul tău15 mai zboară, grav, ereţii,16
Şi toţi te urmărirăm rânduri, rânduri.17

Ţăranii te-au primit sfioşi în casă: 18
Şi pentru toţi19 rămâi mereu mireasă.20

Sonetul Limbii române1 (XXVI – ENGLEZ) – Cu acest sonet se încheie „sonetele engleze”. Firesc, ultimul sonet este dedicat limbii române, cuvântului.

Ca într-o poveste2 – forţa limbajului o constituie naraţiunea. Limbajul are în principal trei scopuri: de a informa, de a emoţiona şi de a povesti. A povesti înseamnă a nara, dar şi a in forma şi a emoţiona. Întâlnirea cu limba este o şansă, o fatalitate, o întâmplare unică pentru oricine.

Cineva3 – limba este anonimă, la funcţionalitatea ei contribuind toţi oamenii care o vorbesc. Cineva poate fi oricine. Dar cineva, conotativ, înseamnă şi a fi o persoană importantă. Adică un vorbitor, un povestaş, un poet, un purtător de cuvânt.

eram mut, ca un vas de lut4 – rostul vasului de lut nu e acela de a vorbi, ci de a fi plin. Aluzie la importanţa faptei în raport cu cuvântul.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul Mamei Rusia (XXV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul Mamei RusiaSONETUL MAMEI RUSIA1 (XXV – ENGLEZ)

Taigaua2 uriaşă, nesfârşite
Fluvii
3 şi apoi, măreaţă câmpia4,
Lacuri şi mări5, podişuri infinite5:
Iubeşte şi moare Mama Rusia6.

Cetăţi, măreţe ziduri şi creneluri7,
Mestecenii8, suspinând a primăvară:
Poeţii ruşi duios mor în dueluri9,
Mama Rusia, necuprinsă ţară10.

Amurguri de foc, revoluţii încinse11,
Peste toate se-aşterne războiul12, pustia,
Victorii măreţe, suflete stinse:
Puternică, mare, Mama Rusia.

Peste pământ îşi trimite solia:13
Imens continent e Mama Rusia.14

SONETUL MAMEI RUSIA1 (XXV – ENGLEZ) Dacă în sonetul precedent, închinat Indiei, vedetele erau cuvintele nume proprii, aici accentul cade pe adjective. Evident ele sunt din aceeaşi sferă semantică: uriaş, nesfârşit, măreţ ( – de trei ori, pentru fiecare din cele trei catrene), infinit, necuprins, imens etc. Sunt desigur şi câteva cuvinte cheie pentru Rusia: taigaua, mesteceni, poeţii ruşi, revoluţii… Sonetul are un aspect de imn, iar metafora este sintagma Mama Rusia.

Taigaua2 – pădure boreală, ocupând 16% din suprafaţa terestră a Pământului. Impresionează pădurile de conifere: brazi, molizi, larici şi pini. Doar la extremităţi se întâlnesc plopul, mesteacănul şi arinul. Printre animale: tigrul siberian, elanul, râsul, multe animale cu blană foarte scumpă (samurul – de exemplu). Taigaua dă o primă impresie şi dimensiune a Rusiei infinite

nesfârşite /Fluvii3 – Obi, Lena, Ienisei, Amur, Volga – fluviile ruseşti au peste 4000 de kilometri lungime (Obi -5410 Km!). Volga cel mai mic fluviu din enumerare (doar 3530 km) este cel mai mare fluviu al Europei! Evident fiecare fluviu e „populat” cu legende, e prezent în cântece impresionante (Volga, Volga, mamă Volga/ Volga, Volga, fluviu rusesc…)

măreaţă câmpia4 – Marea Câmpie Rusă are mărimea unui continent…

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul măreţei Indii (XXIV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul măreţei IndiiSONETUL MĂREŢEI INDII1 (XXIV – ENGLEZ)

În piept îmi simt lumina ca pe-o cange2,
Prin Kamasutra3 trăiesc divin, plenar,
Mă scald mereu, devreme-n Gange4,
Şi-n noapte prelungă, mă visez Akbar5.

Duşmanii i-am învins – sunt Chandragupta6,
Duşmanii cred că-s Şiva7, când aud de mine
Refuză chiar să mai înceapă lupta,
Şi se refugiază–n rugi, suspine.

Citesc străvechi Upanişade8, Vede9,
Mahabharata10, poate Ramayana11.
Sunt Buddha Sakia Muni12 – cel ce vede
Istoria, cum îşi învinge rana.

Dar, peste toate, fluvii, munţi şi ore,
Maharajah13 deplin e doar Tagore14.

SONETUL MĂREŢEI INDII1 (XXIV – ENGLEZ)  – Acest sonet este o demonstraţie despre puterea cuvântului: cu doar douăsprezece cuvinte se încearcă şi cred că se reuşeşte descrierea spirituală a unui sub-continent – care este măreaţa Indie.

lumina ca pe-o cange2 lumina şi căldura sunt insuportabile în India. În primul rând din cauza umidităţii. Dacă în alte ţări lumina poate fi blândă, lilială, diafană, spectrală, boreală, în India ea loveşte necruţător, aşa cum îl lovise şi pe Meursault din Străinul lui Camus. Numai că în India cuţitul e înlocuit de cange, deci aici materialitatea luminii e şi mai mare.

Kamasutra3Kama Sutra este un vechi text indian, lucrare de referinţă despre dragoste în literatura sanscrită. Veritabil tratat de sexologie, Kamasutra reprezintă o filozofie a vieţii, de la „spiritual la carnal”. Kamasutra este primul tratat erotic al omenirii.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul copilăriei (XXIII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul copilarieiSonetul copilăriei1 (XXIII – ENGLEZ)

Mă-ntreb de ce delfinul nu e peşte2,
De ce rechinul nu este mamifer3,
De ce nu cade-uşor, un nor, plâns, din cer4,
De ce, pe ţărmuri, marea scade, creşte5,

De ce cocoşul luptă vultureşte6,
De ce rugina muşc-un braţ de fier7,
De ce, de e fierbinte, crezi că-i prea ger8,
De ce-n covată, pâinea mai dospeşte9,

De ce nu mă mai bucur, ca-n alte dăţi,
Iarba de ce, sub mângâierea coasei
Suspină
10, şi-i alb bradu-n faţa casei11
De ce se trag, grav, bunicii de mustăţi12?

Cad peste mine întrebările o mie13:
De ce copilăria nu învie14?

Sonetul copilăriei1 (XXIII – ENGLEZ)  – dedicat copilăriei, acest sonet este în egală măsură şi un sonet al cuvântului. Două sunt atributele esenţiale ale omului: timpul şi cuvântul. Toate performanţele omului sunt legate de timp şi de cuvânt. Vorbim de întârziaţi mintali, dar şi de copii precoce. În acelaşi timp, copilul devine fiinţă umană după ce rosteşte primele cuvinte. A doua întâlnire a omului cu timpul şi cuvântul ca binom se produce în jurul vârstei de cinci ani, numită de psihologi „vârsta de ce-urilor”. Copilul pune enorm de multe întrebări, pentru a căpăta cât mai multe răspunsuri. Intuieşte că are nevoie de cuvânt, de sensuri, de adevăruri, de definiţii.

de ce delfinul nu e peşte2 – sonetul foloseşte ca principale figuri de stil, anafora (de ce), enumeraţia şi desigur interogaţia retorică. Întrebările copilului sunt la vârsta primelor adevăruri contrazise: delfinul ar trebui să fie un peşte, are forma peştelui, trăieşte în mediul acvatic, se hrăneşte cu peşte etc., dar este un mamifer.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul muntelui zeu (XXII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul muntelui zeuSonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ)

Pe culmi2 vin oameni, zeii să-i înfrunte3,
Şi, obosiţi4, ei, zeii-ar vrea să scape5,
Să-ngheţe-n stânci, în cer, în văi mărunte,
În şipot stins, târziu, de-argint de ape6.

Olimpu-i o cetate-n vârf de munte7,
Dar oamenii au început să sape8,
De jos şi până la creneluri crunte,
Sătui de crime, certuri şi agape9.

Cu-eroi destoinici puşi, făţiş, în frunte10,
Sfârşitul lumii pare mai aproape11.
Vezi zei buimaci, înghesuiţi pe punte12,
Insecte incolore-n negre mape13.

Un singur zeu, în ţară şi în vatră14,
Păzit de-oşteni cu straiele de piatră15

Sonetul muntelui zeu1 (XXII – ENGLEZ) – Acest sonet e unul dintre cele mai dificile. Muntele înseamnă natură (poate cea mai semnificativă reprezentare a ei), înseamnă cuvânt, înseamnă relaţie om – natură împinsă la extrem. Simbolistica muntelui este extraordinară şi în acest comentariu nu ne putem opri decât la câteva semnificaţii; în caz contrar, dimensiunile textului ar distruge sonetul, prin sufocare.

culmi2 – culmea este şi nu este un vârf. Culmea este un vârf tocit, domolit, aplatizat. Dar tocmai această suprafaţă mărită permite culmii să fie terenul unor miracole. E folosit pluralul pentru că muntele apare nu singuratic, ci ca masiv.

vin oameni, zeii să-i înfrunte3 – oamenii îşi dispută cu zeii proprietatea asupra sacralităţii vârfului, culmii, care este centru şi înălţime. Oamenii vor să alunge zeii din acest teritoriu fost sacru, desacralizat chiar de zei, prin comportamentul lor uman şi chiar subuman

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul naturii (XXI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul naturiiSONETUL NATURII1 (XXI – ENGLEZ)

Puternică şi peste toţi stăpână2,
Apare cerşetoare3 sau mireasă4,
Prea tânără5, adesea prea bătrână6,
Când câmpuri sterpe7, când pădure deasă8.

Învinsă-n văi9, în munţi biruitoare10,
Când leneşă11, când prea grăbită este12;
Iubeşte tainic, verde,13 mândrul soare14,
Iubirea lor e demnă de-o poveste15.

Adesea se ascunde-n crengi şi muguri16,
Şi toamna – în fructele aflate-n pârg17,
Pe dealuri ard târziu, albastru, ruguri18,
Speriate, casele se ascund în târg19.

E întuneric pur şi e lumină20,
Femeie măritată21 şi virgină22.

Sonetul naturii1 (XXI – ENGLEZ)  – Acest sonet urmează firesc logic sonetelor dedicate luminii, întunericului (nopţii) şi iernii. Aşa cum se va observa sonetul e construit pe antonime, antiteza fiind procedeul artistic uzitat. Am găsit că doar în acest mod pot surprinde natura, o pot înţelege şi eventual descrie. În acelaşi timp, natura este şi cuvânt. De fapt doar ea, în complexitatea ei imensă, supremă, se poate opune cuvântului tiranic, cel care dă nume şi se lipeşte de orice obiect.

Puternică şi peste toţi stăpână2 – nu e vorba de panism, ci de o recunoaştere a forţei naturii. Cutremurele, vulcanii, dar şi inundaţiile sau alte cataclisme dau măsura forţei impresionante, unice a naturii.

cerşetoare3 – natura ne cerşeşte dragostea, implicarea, coabitarea.

mireasă4 – natura este, în oferta ei, în frumuseţea ei, imposibil de descris, o mireasă perpetuă.

tânără5 – natura reînvie mereu. Pare a se naşte în urma noastră, lăstarii mugurii, pui nou-născuţi, formarea norilor pe cer, roua, deschiderea unui boboc în floare, fructul sunt atribute ale tinereţii

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul iernii (XX – englez)

Lucian Strochi - Sonetul ierniiSONETUL IERNII1 (XX – ENGLEZ)

Iarna coboară în suflet, decisă2;
Eu cad în somn, o scurtă hibernare3;
De vis4, culoarea e-n fine ucisă5
Şi gândul meu, întors,6 n-are hotare7.

În inocenţa ei, poate să curme
Vieţi prăbuşite noaptea în zăpadă8.
Cruzimea ei nu lasă roşii urme9,
Căci nu e suflet, dramele să vadă.

E prefăcută: fulgii par păpădie10,
Sau puf de pasăre albă, măiastră11
Şi cântec toarce blândă monodie12
Cu cerul se confundă, e albastră13.

Chiar moartea de aduce, pare vis14,
Şi mori, zâmbind la floarea de cais15.

SONETUL IERNII1 (XX – ENGLEZ) – Sonetul iernii se bazează pe o personificare, dar şi pe un raport interesant Om-Natură.

Iarna coboară în suflet, decisă2  – iarna descrisă este o iarnă interioară, contând mai mult resorturile intime, psihologice. Iarna e văzută ca fiind o stare de spirit.

scurtă hibernare3  – comportamentul fiinţelor vii se schimbă, hibernarea fiind o cauză-efect al acestei schimbări. Iarna înseamnă somn şi uitare.

vis4 – visul este o consecinţă directă a somnului.

culoarea e-n fine ucisă5   – visul sănătos este incolor; doar coşmarurile, visele bolnave sunt colorate.

gândul meu, întors 6 – în vis, gândul nu are nicio restricţie. Pentru mulţi visul este o retrăire, deci şi o regândire a faptelor trăite în cursul zilei.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul nopţii magice (XIX – englez)

Lucian Strochi - Sonetul nopţii magiceSONETUL NOPŢII MAGICE1 (XIX – ENGLEZ)

Sunt stele ugere pline de lapte2,
Iar luna nară-adâncă, de jivină3.
Planetele par mere roşii, coapte,4
Murate-n siderala lor lumină5.

Pădurile-s imperiul ferm al fricii6,
În care locuiesc silvani7 şi iele8,
Ca ochi de pradă parcă, licuricii9
Se-ascund amar, în cetini verzi şi grele10.

În case, toţi copiii lumii vag-adorm11,
Părinţi lor vorbesc puţin, în şoapte12.
Şi peste tot pluteşte cav, clar, enorm,
Un negru pur, lucid, muiat în noapte13.

E noaptea dealurilor, ogoarelor14:
Aricii poartă–n herb, iarba fiarelor15.

SONETUL NOPŢII magice1 (XIX – ENGLEZ) – După lumină, este firesc ca întunericul să aibă şi el un sonet. Un întuneric polidimensional este noaptea. Sonetul nopţii magice are o structură ideatică severă: primul catren e dedicat nopţii siderale, al doilea nopţii în natură, în pădure, al treilea nopţii în universul casnic, iar distihul se vrea o ridicare în stemă prin arici, animal nocturn şi prin iarba fiarelor, vizibilă doar la lumina lunii.

Sunt stele ugere pline de lapte2 – aluzie la calea lactee, dar şi o încercare de apropiere, de umanizare a stelelor, o foame de concret

luna nară-adâncă, de jivină3 – şi în alte poezii apare luna văzută ca o nară (Marele câine), adică nu sferică, ci dimpotrivă, o gaură luminoasă. Copil, aşa am perceput-o întâia oară.

Planetele par mere roşii, coapte 4 – viziunea este domestică, bucolică, un kitsch imagistic. Toate par a fi la locul lor, sferele sunt coapte, rotunde, roşii.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonet despre taina luminii (XVIII – englez)

Lucian Strochi - Sonet despre taina luminiiSonet despre taina luminii1 (XVIII – ENGLEZ)

Murind, poetul a cerut lumină2,
Să poată să străbată întuneric,3
Spre calea-n cer4, senină şi divină5,
Spre un tărâm târziu, de vis feeric6.

Lumina din lumină oare naşte?7
Din sori, din pulbere de stele…8
Lumina naşte, ca în nopţi de paşte,9
Ca val uşor sau ca mătăsuri grele.10

Ca negre, strălucesc albele rânduri;11
De ea, nimic nu poate să se-ascundă:
Tâlhar12 sau fiară13, inimă14 sau gânduri15.
Dar eu mă-ntreb: corpuscul e sau undă?16

 

E blândă, caldă, rece sau văpaie:17
Doar inima curată o îndoaie.18

 

Sonet despre taina luminii1 (XVIII – ENGLEZ) – Aventura cuvântului continuă prin ipostaza sa sub formă de lumină. Lumina e cuvânt, cuvântul e lumină. Atât lumina cât şi cuvântul luminează şi iluminează: Atât cuvântul , cât şi lumina cuvântează.

Murind, poetul a cerut lumină2 – e vorba desigur de celebrele cuvinte Licht, mehr Licht (lumină, mai multă lumină) pe care le-ar fi spus Goethe, puţin înainte de a muri. Evident cuvintele sale au mai multe decodări. Puţin înainte de moarte poetul nu mai vedea, întunecându-i-se totul şi a cerut lumină. Într-o altă interpretare, oarecum apoteotică, în ipostază de poeta vates, Goethe cerea mai multă lumină pentru viitorime. Nu trebuie uitat şi că Goethe a scris un tratat despre lumină, mai exact despre culori. Cuvintele sale pot fi un îndemn pentru a căuta esenţa lucrurilor, lumina, aura lor.

Să poată să străbată întuneric 3 – rostul primordial al luminii este acela de a străbate şi învinge întunericul, luminându-l, făcându-l vizibil.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul heraldic (XV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul heraldicSONETUL HERALDIC 1 (XV – ENGLEZ)

Mai râd şi-acum în scuturi sfâşiate2,
Culori vestite2 şi regeşti metale4,
Bătrâne fiare îmbrăcate-n zale5,
Creneluri vechi, de piatră, de cetate6.

Trist cavaler din vremuri triumfale,7
Eşti însetat de luptă şi dreptate8
Ce vălmăşag de arme e în spate:9
Un inorog10 semeţ îţi iese-cale,

O acvilă11, din zămisliri alpine,
Şi urşi măreţi12, cu nume vechi de burguri13,
Lei afrontaţi14, privesc viclean spre tine,
Vin să-şi devore15 prada, în amurguri.

Oştean, orfan de mamă şi de tată,16
Ţi-e inima străpunsă de-o săgeată.17

SONETUL HERALDIC 1 (XV – ENGLEZ)  Acest sonet dezvoltă un limbaj paralel: mimează descrierea heraldică, tehnică, extrem de precisă şi de restrictivă şi în acelaşi timp dă frâu liber imaginarului, fiind text literar, cuvânt şi sintagmă.

scuturi sfâşiate2   -„termenul de „sfâşiat” atât de dramatic în literar, defineşte în heraldică un scut „despicat” şi „tăiat”, adică un scut împărţit în patru câmpuri (cartiere). Un scut despicat este un scut despărţit în două câmpuri în urma unei linii verticale; un scut tăiat are două câmpuri tăiate de o linie orizontală.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul gândului (XVII – ENGLEZ)

Lucian Strochi - Sonetul ganduluiSonetul gândului1 (XVII – ENGLEZ)

Unii cred că sunt scânteie2, femeie3,
Alţii că-s fulger4, vorbă5, veste6 sau nerv7,
Sau că vin din tării8, ca o idee9,
Sau că, oricărui muritor, îi sunt serv10.

Mă caută mulţi, căci mă cred panaceu11,
Că-mpart tuturor bucurie divină12;
Alţii coboară în mituri13, mă cred un zeu14
Ce s-a născut, negreşit, din lumină.15

Unii mă cred negru16 şi-aprins tăciune17
Sau şarpe rătăcit într-o otavă18,
Fiu al satanei19, ce-n inimă pune
Pentru fiecare, un spin şi otravă.

Sunt peste toate, tandru echilibru20,
Şi pentru om, o pată pe un tigru21.

Sonetul gândului1 (XVII – ENGLEZ) – Sonet dedicat unei „replici” a cuvântului care este gândul. imposibil de definit, gândul a fost perceput în mii de forme, formule, imagini. Bazat pe enumerări, sonetul gândului rămâne o laudatio adusă unei cuvânt care a făcut istorie, cu o familie de cuvinte impresionantă şi cu un câmp semantic unic.

Unii cred că sunt scânteie2 – una din definiţiile gândului: gândul este o scânteie: o descărcare energetică, o sinapsă la nivelul terminaţiei unui axon. Definiţia pare bună, descrie traseul gândului dar nu îl defineşte.

femeie3 – aluzie la muze, la inspiraţie. Spiritul gânditor, de esenţă masculină are nevoie de element contrar, pentru a crea o tensiune, adică o diferenţă de potenţial, în cazul nostru cuplul Bărbat – Femeie.

fulger4 – fulgerul e invocat de multe ori atunci când e vorba de gând. Este luminos, extrem de rapid, împrăştiat, adică imprevizibil ca formă şi în plus conţine energie, ceea ce îl apropie direct de gând.

vorbă5 – adică un „cuvânt”; legătura e şi aici directă, gândul şi cuvântul trăind în „simbioză”.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul bibliotecarului nebun (XVI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul bibliotecatului nebunSONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI – ENGLEZ)

Ascuns în umbra albă2a-unei biblioteci3,
Te crezi în sumbru peisaj din Dante4,
Sau într-o peşteră de diamante,
Dar tu ai vrea să scoţi cuvinte din teci5

Şi vrei lumina, ca pe pisoi s-o-neci6,
S-asculţi din muzici, note doar andante7,
Să ai silabe pure ca amante8,
Sau versul sterp, calp, să îţi trăiască-n veci9.

Pe lumea toată ţi-ai vărsat veninul10,
În colţ tocit de frază, stai la pândă11;
Ai pune vers, poemul la osândă12:
Prin inimă-ţi cutreieră doar spinul13.

Nu-mparţi o dragoste ce se împarte14
Şi arzi nebun, în taină, sfântă carte15.

SONETUL BIBLIOTECARULUI NEBUN1 (XVI – ENGLEZ) – De data aceasta personajul este bibliotecarul, personaj tradiţional pentru Evul Mediu. Astrolog, vrăjitor, poet – bibliotecarul are un renume malefic tocmai datorită puterilor conferite de cărţile din bibliotecă la rândul lor vrăjite şi de cele mai multe ori malefice.

umbra albă2 –oximoron puternic, folosit şi de Eminescu. Are câteva decodări: dacă ne aflăm într-o lume de vis, lucrurile ne apar ca negativul lor, negrul devenind alb. Într-o altă accepţie biblioteca este tihnită, liniştită, ca o umbră în calea soarelui, a diurnului. Este albă din cauza cărţilor care iluminează fosforescent, aproape spectral o bibliotecă, un spaţiu limită.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul dansului (XIV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul dansuluiSONETUL DANSULUI1 (ENGLEZ) XIV

Sinucigaşa sete de simetrie
Sau tandră amintire androgină3,
Dorinţă-adâncă, aprigă şi vie,4
Şi două trupuri ce îşi cer virgină

Unirea5, cea dintâi şi de pe urmă.6
Cu mâini pierdute, în păgână rugă,7
Mişcări ce liniile ştiute scurmă8,
Foc alb şi solzi de şarpe9, de păstrugă,10

Ca picuri de sudoare şi mistere11,
Dezlănţuiri de fiară12, pas de înger13,
Tămâie, mosc, lămâie, floare, miere,14
Ne luminăm: te-nalţi uşor, mă sânger.15

Un singur vis, un gând, un sens, o floare,16
Ce face hâda moarte să se înfioare. 17

SONETUL DANSULUI1 (XIV – ENGLEZ)  Acest sonet este un elogiu adus dansului. Dacă ar fi să credem în limbaje, dansul este antonimul perfect al cuvântului, fiind limbaj pur nonverbal, gestual şi eventual, rar, paraverbal.

Sinucigaşa sete de simetrie2  – o imagine care mă obsedează de multă vreme. Asimetriile dansului se tind în perfecta simetrie pe care tot el, dansul  o reclamă.

amintire androgină3 – aluzie la mitul platonician al androginului; dansul în doi este imaginea dinamică a androginului.

Dorinţă-adâncă, aprigă şi vie 4 –dansul este expresia aproape paroxistică a unui visceral pur.

două trupuri ce îşi cer virgină /Unirea5 – dansul este un act sexual, dar şi expresia unei dragoste platonice.

cea dintâi şi de pe urmă6 – dansul este cea mai pură imagine a bucuriei şi a vieţii, dar poate fi şi o moarte anunţată, aşa cum se întâmpla în triburi primitive

păgână rugă7  – mâinile, palmele se întâlnesc ca într-o rugă a trupurilor, nu a sufletelor

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul poetului (XIII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul poetuluiSONETUL POETULUI1 (XIII – ENGLEZ)

A fost sărac, hulit întotdeauna2,
Adesea alungat şi din cetate3,
E singurul care miroase luna4
Şi-ntrebă soarele de sănătate5.

E slab, de bolile celeste şi ftizii
Atins
6, nu ştie adesea floarea vieţii7,
Dar el, doar el aduce grav, din tării,
Parfumul amărui al dimineţii
8.

Doar el tiveşte9, tainic, universuri10,
Şi leagă, abil, stelele-n constelaţii11.
Etern îşi potriveşte, silnic, versuri12
Şi ne coboară timpuri, ample spaţii.13

Cerşeşte mult, dorindu-ne lumina,14
Şi asta-i este măreţia, vina.15

SONETUL POETULUI1 (XIII -ENGLEZ) – ne întoarcem, prin acest sonet, din nou la cuvânt şi la creatorul acestuia, poetul

A fost sărac, hulit întotdeauna2   – cu rare excepţii, poate şi din cauza dezinteresului său faţă de tot ce este material, poetul a fost dintotdeauna un om sărac. La aceasta s-a adăugat şi imaginea poetului vagabond, tâlhar, chiar ucigaş (a se vedea cazul Villon)

Adesea alungat şi din cetate3   – aluzie şi la Republica lui Platon. Acesta, filozof, nu preţuieşte un poet nici măcar cât un soldat.

E singurul care miroase luna4  – în realitate poetul este un geniu, un individ cu calităţi excepţionale, cu performanţe senzoriale ce nu pot fi atinse de alţi oameni.

Şi-ntrebă soarele de sănătate5   – poetul este nonşalant, indiferent la mărimile din zona socialului. El e singurul care poate purta un dialog de la egal la egal cu natura

de bolile celeste şi ftizii / Atins6  – poetul este atins de cele mai stranii maladii, maladiile celeste fiind nostalgia spre absolut, neostoita sete de cunoaştere, dar şi de bolile cele mai comune, cum era la un moment dat ftizia, supranumită „boala poeţilor” şi care a secerat multe vieţii în secolele XIX-XX.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul castelanei (XII englez)

Lucian Strochi - Sonetul castelaneiSONETUL CASTELANEI1 (XII – ENGLEZ)

Prinţesa are astăzi faţa tristă,2
De-un an întreg nu are nicio ştire,
De când a fluturat tăcut batistă3
Celui plecat, prea tânăr, la oştire.4

Plecat-au toţi, zâmbind, la cruciadă,
Spre-a apăra, dârz, sfintele morminte;
Coif lângă coif, de-argint vie cascadă,5
C-un singur ţel, în inimi şi cuvinte.

Doar ea rămasă albă castelană6
Şi, biciuit de patimi şi păcate,
I-e trupul tot
7: dorinţă vagă, rană
Cerşind tăcut iubire cât se poate
8

Corăbii negre poartă echipajul9:
În pat de nuntă se strecoară pajul10

SONETUL CASTELANEI1 (XII – ENGLEZ)  – acest sonet pare o frumoasă şi graţioasă poveste de dragoste dintre o prinţesă castelană şi iubitul ei, tânăr cavaler.

Prinţesa are astăzi faţa tristă2  – poza prinţesei e conformă cu ritualul medieval

batistă3  – incredibilă istoria acestui cuvânt, obiect şi simbol în artă. Pentru o batistă s-au purtat chiar bătălii la propriu (v. Hernani  de Victor Hugo). Batista anunţă moartea eroului în basm prin picăturile de sânge care apar pe o batistă albă. Batista albă e semn de solie şi de capitulare, e semn de despărţire şi de rămas-bun. Batista e cuibul lacrimilor. Batista e cea care „trădează” ftizia. Batista poate fi şi o emoţie pură, atunci când este strânsă în palmă, în pumn.

Celui plecat, prea tânăr, la oştire4 – a participa la o cruciadă era un gest comparabil cu hagia, de exemplu. Era o iniţiere, o datorie sacră, chiar dacă s-a văzut cruciadele au însemnat şi multe lucruri negative, ca să nu spunem altfel.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul cavalerului trist dar care nu şi-a pierdut speranţa (XI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul cavalerului trist dar care nu si-a pierdut sperantaSONETUL CAVALERULUI TRIST
DAR CARE NU ŞI-A PIERDUT SPERANŢA1 (XI – ENGLEZ)

Sunt cavalerul trist al tristei figuri2,
Păzitorul onoarei şi-al iubirii,
Amantul desfrânat  şi tandru3al firii4
Şi port, drept veşminte, cuvinte, armuri.5

Prăsesc numai cai fantomatici şi suri,6
Crinii detest7, dar iubesc trandafirii8;
Păzesc acasa9, bătrânii10 şi mirii11
Şi apăr de furi, nevăzute trăsuri12.

O singură icoană – Dulcineea13,
Un singur cal iubit e Rosinanta14,
Ce nu cunoaşte frigul, biciul, panta,
Şi mă iubeşte, ca pe-un sfânt, de-aceea15.

Sunt trist, dar n-am pierdut încă speranţa:16
Din urmă mă ajunge Sancho Panza17.

SONETUL CAVALERULUI TRIST DAR CARE NU ŞI-A PIERDUT SPERANŢA1 (XI – ENGLEZ) – un sonet omagiu adus literaturii, poetului, scriitorului de geniu. Cele mai multe trimiteri se fac  la o capodoperă: Don Quijote de la Mancha a lui Miguel Cervantes.

Sunt cavalerul trist al tristei figuri2 – aluzie la caracterizarea celebră a lui Don Quijote:  cavaler al tristei figuri. Evident, cavalerul trist al tristei figuri poate fi poetul.

Amantul desfrânat  şi tandru3 – o metaforă cred frumoasă a firii atât de nestatornice a cavalerului, dar şi a poetului „obligat” să iubească toate cuvintele.

al firii4 – firea este un cuvânt încăpător, extrem de sugestiv, trimiţând şi la fire (din care e toarsă viaţa), şi la personalitate şi la „a fi –fire” adică la existenţă.

Şi port, drept veşminte, cuvinte, armuri5 – un vers eliptic care naşte ambiguităţi fertile. Cavalerul, personajul Don Quijote şi poetul poartă „drept veşminte, cuvinte, drept armuri” , adică cuvinte care îl apără. În enumerarea „cuvinte, armuri”, cuvintele pot fi arme, sentimente, bogăţii, orice.

Prăsesc numai cai fantomatici şi suri6 – simbolistica acestui animal este extraordinar de complexă. Calul este psihopomp şi terimorf, la începuturi, pentru a deveni simbol al vieţii în final. Calul poate fi o expresie a întregului univers. Aici e vorba de o „naştere onirică”, dar şi o aluzie la caii Apocalipsei.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul timpului îndrăgostit (X – englez)

Lucian Strochi - Sonetul timpului indragostitSONETUL TIMPULUI ÎNDRĂGOSTIT1 (X – ENGLEZ)

Buimac2 se împletesc, spre hanuri, drumuri3;
Oşteni răspund la vagi chemări de goarnă4;
Spre vechi cântări şi inima se-ntoarnă5
Şi, dinspre deal, coboară ceaţa-n fumuri.6

Miroase-a busuioc, a brumă, coarnă7
Şi, azi, albastre depărtări par fumuri.8
Toamna se îmbată-n gravele-i parfumuri,9
Când, blând, domniţa blondă mustul toarnă.10

Sărbătorim cu toţii vreo izbândă;11
Vreun nevăzut fir vrea-vei să dezlegi:12
Dintr-un noian de fapte, gânduri şi legi13,
Îţi dai singurătatea drept osândă14.

Te-ntorci atunci pe vechile poteci15,
Dator vândut16, cu mii de ipoteci17.

SONETUL TIMPULUI ÎNDRĂGOSTIT1 (X-ENGLEZ) – Un sonet singular, având un personaj alegoric, timpul, trăind o stare unică, cea de îndrăgostire.

Buimac2 – timpul apare ca personificat. Buimac pentru că el nu poate fi decis, decisiv, unic.

drumuri3 – drumul este o metaforă a timpului şi al cuvântului, caracterizaţi ambii termeni prin valori comune: devenirea şi iniţiere.

vagi chemări de goarnă4 – goarna sună din diverse motive, anunţând lupta, sfârşitul luptei, un moment solemn, un moment de relaxare etc.

inima se-ntoarnă5 – inima, personificată şi ea, este sensibilă la trecut. Inima ca sediu al  sensibilului, este martora tuturor întâmplărilor faste şi nefaste din trecut.

coboară ceaţa-n fumuri6 – ambiguitatea percepţiei: ceaţa se poate confunda cu un fum. Ca elemente: apa şi focul.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul trădătorului (IX – englez)

Lucian Strochi - Sonetul tradatoruluiSONETUL TRĂDĂTORULUI1 (IX – ENGLEZ)

Ochi lunecoşi2, privirea de omidă3,
Voce şoptită, sâsâind, de şarpe4,
Şi mâna răsucită5, juri că-i harpe6,
Iar trupu-i şui şi strâmb7, ca de aspidă8.

Când îl asculţi, simţi gust de aguridă9,
Vorbeşte, spumegă, dar are har10 pe
Care fals de-adevăr nu îl desparte.
Tu îl asculţi cu inima lividă,

Îl crezi prieten11, sfânt fără pereche12,
Căci vorba blândă-i poleieşte chipul13,
Prin minte se strecoară ca nisipul14,
Şi-otrava îţi ajunge în ureche15.

Ai vrea să strigi, durerea e atroce,
Dar nu mai ai nici chip, nici duh, nici voce16.

SONETUL TRĂDĂTORULUI1 (IX – ENGLEZ) – Un sonet dificil, din cauza persoanelor, eul liric fiind la persoana a II-a, iar „descrierea”, pamfletul, diatriba fiind la adresa persoanei a III-a.

Ochi lunecoşi2  – datorită limbajului, sonetul pare a fi rupt în două. Trădătorul are toate atributele unui monstru, nu doar moral. Ochii lunecoşi sunt ai celui care, trădând, nu are totuşi curajul de a te privi drept în ochi, ştiind că ochiul trădează cel mai uşor

privirea de omidă3  – evident se face trecerea, prin privire, de la ochi la omidă. Se reţine din omidă proprietatea acesteia de a se târî, de a se camufla.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul zmeului (VIII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul zmeuluiSONETUL ZMEULUI1 (VIII – ENGLEZ)

Arc falnic mi-am făcut din curcubeu2.
Puternic sunt, în aurită-armură.
Galben, întorc priviri pline de ură.3
Vrăji vechi, obscure, m-au îngropat în zmeu.4

Aş vrea să pot iubi, cum ştiu doar eu,
Cu foc domol şi cald, nu-s doar arsură.
Dar nu-s decât gândac pe arătură5
În ochii dragei; dar eu, ca scarabeu6

O lume-ntreagă pot uşor învinge;
Dacă e singur, chiar şi pe Făt-Frumos7.
Dacă mă vrei, ai mire credincios8
Ce singuratec, în palat, azi plânge.

Aşa rămân tăcut, la margini de poveste9:
Căci totu-a fost, va fi, dar nu mai este10.

SONETUL ZMEULUI1 (ENGLEZ- VIII) –un sonet enigmatic, întrucât personajul este de mai multe ori ficţional. Zmeul este un produs al imaginaţiei infantile, opozantul lui Făt-Frumos, monstrul, simbolul absolut al răului. În acelaşi timp ar simboliza increatul, haosul, informul. De multe ori el este însă un Făt-Frumos blestemat şi metamorfozat astfel de o vrăjitoare. Dar zmeul poate fi şi scrisul care pleacă din increat şi ajunge creat.

Arc falnic mi-am făcut din curcubeu2.  Vers ambiguu. Dacă zmeul e scrisul, Cu unduirile sale de dragon, atunci salturile de la o literă la alta sunt arce de curcubeie, scrisul fiind o jubilaţie. Zmeul poate fi şi scriitorul, cel care transformă ficţionalul într-un ficţional al realităţii. În acelaşi timp, zmeul, scriitorul, scrisul, sunt efecte demiurgice.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul martorului soldat (VII – englez)

Lucian Strochi - Sonetul martorului soldatSONETUL MARTORULUI SOLDAT1 (VII – ENGLEZ)

Mărturisesc c-am fost de faţă şi ştiu2,
Cum s-au petrecut toate, ca-n poveste3,
Ca un vis deşirat, tăcut şi saşiu4;
Da, totu-a-nceput fără de veste5.

Căzuserăm, se vede,-n ambuscadă6,
De peste tot veneau, vâjâind, săgeţi.
Şi sânge roş curgea în zăpadă,
Din aer amar7, ne certau albi ereţi.8

Voinicii au murit cum se cuvine,
Cu faţa la vrăjmaş9, se înţelege.
Nu-mi amintesc de răgete, suspine,
De moartea neagră pentru al nostru rege.10

Şi nici acum, mărturisesc, nu ştiu
De vă vorbesc ca mort, sau de sunt viu11.

SONETUL MARTORULUI SOLDAT1 (ENGLEZ) – O nouă  şi dublă ipostază a poetului: cea de soldat şi de martor. Poetul îşi apară opera de intruşi, e martorul luptelor care se dau în interiorul textului, între personaje şi idei.

Mărturisesc c-am fost de faţă şi ştiu2 – martorul are iluzia că el ştie adevărul, neînţelegând că el poate şti, în cel mai bun caz, doar o parte a unui adevăr

ca-n poveste3  – e vorba de ficţiune, dar acel ca adverb de mod comparativ relativizează torul, înclinând balanţa spre adevăr. Numai că adevărul nu poate fi decât unul ficţional.

vis deşirat, tăcut şi saşiu4 – realul este mai slab decât visul, care este o chintesenţă a realului. Prin urmare realul devine un vis deşirat şi inexpresiv.

totu-a-nceput fără de veste5 – începutul ficţiunii, care trebuie să fie brusc, tăiat pentru a interesa cititorul sau ascultătorul.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul regelui de-o seară (VI – englez)

Lucian Strochi - Sonetul regelui de-o searaSONETUL REGELUI DE-O SEARĂ1 (VI- ENGLEZ)

Poartă coroana-n fiecare ceas2
Şi-n fiecare seară – e rege3.
Mândria-l urmăreşte pas cu pas,
Dorinţa ascultată fie-i lege.4

Alb se-nclină, gânditori, curtenii.5
Nimic nu-l mişcă-n gândul său ciudat:
Nici prinţul, soaţa… negre vedenii
Pe chip i se perindă ne-ncetat.

Ar vrea să sfarme cercul de minciuni,6
Mulţimile să-l cheme în delir,7
Să-i fie aproape nu blajini nebuni, 8
Vesel să bea cu toţii din potir.9

Încă o clipă… se retrage-uşor…
Pe scenă-i rege, altfel… doar actor…10

SONETUL REGELUI DE-O SEARĂ1 (VI- ENGLEZ)  – De această dată personajele sunt regele, actorul şi, desigur, poetul (scriitorul), toate (con)topite într-un singur personaj.

Poartă coroana-n fiecare ceas2 – coroana este un semn al puterii, al regalităţii. Dacă este de aur este pentru rege, dacă e de lauri pentru poet, de hârtie, pentru nebun,  de mucava pentru actori, de spini, pentru martiri. A purta mereu coroana e un semn de putere, de consacrare.

Şi-n fiecare seară – e rege3. Iluzia aparţine nocturnului, când contururile sunt estompate. Sera scriitorul, actorul şi chiar regele sunt în deplinătatea activităţilor lor (scriere, spectacol, pat nupţial, sfat de taină etc.)

Dorinţa ascultată fie-i lege.4 – semnul sigur al autorităţii consacrate e ascultarea. Fiecare cuvânt devine lege. Cuvântul scriitorului din operă, cuvântul actorului de pe scenă, ca şi cuvântul regelui adresat tuturor au valoare de text definitiv, indiscutabil, de lege.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul călătorului (V – englez)

Lucian Strochi - Sonetul CalatoruluiSONETUL CĂLĂTORULUI1 ( V-ENGLEZ)

Orice drum trebuie să ducă-undeva2,
Orice om trebuie să încerce-un drum3,
Chiar dacă decorul e de mucava4
Şi praful galben un părelnic, palid fum
5.

Există încă pete albe pe hartă6,
Mai sunt deşerturi7 şi junglă8 destulă,
Mai sunt şi drumuri ce soarte împarte9
Şi zaruri din a omului rotulă10.

Mereu, fractalic11, drumul se desparte12:
E un copac al vieţii13-n care moartea-adie14,
Mereu deschisă, cunoscută carte15,
Mereu cuvinte care-n pas învie16.

Mereu nu-i greu sfârşitul, ci-nceputul17,
Dar pentru mine lămurit e lutul18.

SONETUL CĂLĂTORULUI1 (V-ENGLEZ) – Aşa cum precizam în sonetul anterior, există mai multe identităţi ale unui acelaşi personaj şi, de aici, mai multe interpretări posibile. Astfel călătorul este un călător, un scriitor, un cititor, un om care se iniţiază. Drumul este şi el un drum, un fum, o alternativă a vieţii, un fractal, o opţiune, arborele vieţii (dacă drumul e vertical), o carte deschisă, cuvinte, un început, un sfârşit, un lut, adică materie de început.

Orice drum trebuie să ducă-undeva2  –  o replică de tip lapalisadă, prin evidenţă. Replica se găseşte şi în filmul lui Abuladze, Căinţa. Afirmaţie e conclusivă, dar înseamnă şi uimire şi speranţă.

Orice om trebuie să încerce-un drum3 – omul trebuie să încerce o iniţiere, să-şi urmeze drumul vieţii, văzut ca un parcurs cu obstacole.

Chiar dacă decorul e de mucava4 – aluzie şi la satele lui Potemkin. Acesta aranjase un „decor” cu sate şi oraşe pentru Împărăteasa Ecaterina cea Mare care făcea o călătorie în sudul Rusiei. Satele lui Potemkin este o expresie ce înseamnă un decor artificial care încearcă să păcălească realitatea. Se spune că şi copacii erau vopsiţi uneori în verde atunci când treceau conducătorii care nu trebuiau stresaţi cu arbori îngălbeniţi sau chiar uscaţi. Într-o altă interpretare, opera de artă are decorul de mucava, fiind o operă artificială, nu naturală.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul neguţătorului bătrân (IV – englez)

Lucian Strochi - Sonetul negutatorului batranSONETUL NEGUŢĂTORULUI BĂTRÂN1 ( IV-ENGLEZ)

Ar vinde tot: mătăsuri2, porţelanuri3,
Aur curat4 sau sarea din bucate5,
Munţii semeţi6 sau generoase lanuri7,
Cuvinte  vii8, măreţe sau trucate.

Ar vinde sclavi9, cu pieile lucioase.
Sau, arătându-şi, nesupuse, colţii
Fiare10, sfărmând flămânde, hulpav, oase…
Sau, hâdă, moartea11-aflată-n pragul porţii…

Adesea, trupuri de copii12-i trecură
Prin mâini şi n-a avut creştină milă.
Chiar sentimente13 vinde: pizmă, ură,
Invidie sau ucigaşă silă.

Dar l-a ajuns tăcutele blesteme:
E-ndrăgostit14, dar e strivit de vreme15.

SONETUL NEGUŢĂTORULUI BĂTRÂN1  (IV-ENGLEZ) – începând cu acest sonet se pot face cel puţin două interpretări diferite, una ţinându-se cont de „arhetipul” cuvânt  având ca engrame carte, litera, silaba, autorul, cititorul, scrisul, imaginea, sunetul, simbolul, un întreg câmp semantic – o interpretare a conotativului, alta a denotativului, deloc analogică. Prin urmare, într-o primă interpretare neguţătorul bătrân este scriitorul, poetul, artistul în general. În a doua interpretare, neguţătorul bătrân este chiar… neguţătorul bătrân.

mătăsuri2  – aluzie la valorile pe care le au cuvintele: ele sunt mătăsoase, şoptesc, trimit spre un Extrem Orient, spre un imaginar populat de o poezie rafinată, delicată, graţioasă. Aluzie la drumul mătăsii, mătasea fiind un obiect extrem de căutat.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul cărţii ciudate (III – englez)

Lucian Strochi - Sonetul cartii ciudateSONETUL CĂRŢII CIUDATE1 (III – ENGLEZ)

E lumea-nchisă toată într-o carte2:
Nu-i ştiu nici titlul3, nimic despre-autor4;
Vag, aurite cuvinte pe cotor5
Şi-un fir de sânge6 paginile-mparte7.

E-o carte vie8, literele-s moarte9.
Nemaivăzută, în înveliş sonor10,
Cu sensuri grele, ca apa dintr-un nor11,
O ştii aproape12, totuşi e departe.13

Şi cuib de taină îşi găsesc lăstunii14:
O preţuiesc şi regii15 şi nebunii16;
Din ea, cresc rădăcini de dor şi pace17,
Din ea, o pâine caldă se desface18.

E plină de icoane19, nu de gânduri20.
Ciudată21: se citeşte printre rânduri.22

SONETUL CĂRŢII CIUDATE1 (III- ENGLEZ) – după cuvânt şi literă, urmează firesc Cartea.

Cartea a fascinat omenirea prin puterea ei, prin faptul că este stăpâna timpului şi a spaţiului.

Cartea este cascada perfectă, dar şi capcana perfectă.

E lumea-nchisă toată într-o carte2 – metaforă des folosită, cu unele variaţii, sugerând  universul pe care îl conţine o carte, dar şi faptul că o carte fiind vrăjită poate înghiţi o lume. Copil fiind am visat de multe ori că mă plimbam printr-o câmpie care se vădea a fi o uriaşă pagină de carte şi îmi era teamă ca acea pagină să nu fie răsfoită cumva de cineva. În plus, o carte este infinită prin interpretările ei, aşa cum interpretăm natura, cuvântul sau litera.

titlul3  – o carte fără titlu este orice carte sau o carte infinită. Titlul unei cărţi poate fi o literă („F” de D. R. Popescu) sau o pagină întreagă, fiind rezumatul cărţii. Un titlu este de fapt aforismul ce conţine carte.

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul cuvântului (I – englez)

Lucian Strochi - Sonete englezeSONETUL   CUVÂNTULUI1  ( I – ENGLEZ)

Cuvintele2 sunt roiuri mari de fluturi3
Ce-ţi năpădesc fără de veste-ograda,
Corăbii părăsind în grabă rada4,
Iar pentru inimă şi mintescuturi.5

Cad peste tine, cum din munţi cascada,6
Ca steaguri vii, imagini7: poţi să fluturi
Vagi bucurii, tristeţi adânci să scuturi…
Ca pentru peşti, cuvintele-ţi sunt nada8.

Cuvintele sunt prinse-n grele ruturi9
Şi lumea-ntreagă pune-n acoladă10;
Versu-n poem rămâne grav dovada
Că fiece silabă11 sapă începuturi.

Cuvântu-i sunet12, semn13, simbol14, înscrisuri15
Ce împleteşte vieţi, dorinţe, visuri. 16

SONETUL  CUVÂNTULUI1

Este primul dintre sonetele engleze şi este dedicat, firesc, cuvântului

Cuvintele2 – aşa cum afirmam anterior, cuvântul este metafora obsedantă şi mitul personal al autorului.

roiuri mari de fluturi3 – într-o noapte am avut un vis sau un coşmar: mă înecam în cuvinte. Mii, milioane de cuvinte mă împresuraseră, deveniseră lichide, mă sufocau, mă înecau. Mă zbăteam să fiu deasupra lor, când, printr-un miracol, toate cuvintele s-au preschimbat în fluturi. În roiuri de fluturi galbeni, milioane de fluturi. Atunci am înţeles că cuvintele au independenţa lor, că nu se supun unor reguli prea precise, că nu se lasă schingiuite în rânduri paralele. De atunci cred că cuvintele sunt roiuri de fluturi şi le port un infinit respect

Corăbii părăsind în grabă rada4 – se face legătura cu Sonetele Italiene, mai exact cu primul şi ultimul sonet italian. Să recunoaştem că aceste puternice cuvinte sunt încărcate totuşi cu o spaimă inexplicabilă dar reală. Aluzie şi la unele poezii semnate de Baudelaire, Pablo Neruda  sau Puşkin.

Alfabetul animalelor – volumul I

Primul Alfabet al animalelor
aşa cum a fost visat şi văzut de
poetul Lucian Strochi
şi de
pictorul George Romilă

Pentru copiii de toate vârstele

Alfabetul animalelor: ZIMBRUL

ZIMBRUL - ilustratie de George Romila

ZIMBRUL – ilustratie de George Romila

Z, z
ZIMBRUL

Altadata, cimbrii
Se razboiau în paduri întunecate,
De Elba-necate,
Cu zimbrii.
Apoi cimbrii s-au razboit cu romanii
Si au fost învinsi… si asa au trecut anii
Si, odata cu cimbrii,

Alfabetul animalelor: ZEBRA

ZEBRA - ilustratie de George Romila

ZEBRA – ilustratie de George Romila

Z, z
ZEBRA

Si asa, încet, încet,
Am ajuns la sfârsit de-alfabet.
Pe cine sa mai caut, pe cine sa mai chem,
Din minunata lume a lui Brehm?
Am lasat la urma pe cea mai celebra
Faptura: e vorba de zebra.
Pe vremea când nu eram nici tu, nici eu,
Zebra s-a dus la bunul Dumnezeu:
„Mai Mare al nostru si peste toata fiinta
Vreau sa-mi cunosti suferinta:
Cal alb sunt, în plina câmpie…
Fiare cu ghiare ma-nconjur, o mie.
Fa ceva, sa scap, fa-ma fioroasa,
Da-mi fuga gazelei, caci e sanatoasa;
Da-mi corn fioros de rinocer,

Alfabetul animalelor: YAPOK

YAPOK - ilustratie de George Romila

YAPOK – ilustratie de George Romila

Y, y
YAPOK

Chiar daca traieste în apa, Yapok
Nu e un mormoloc,
Ci un marsupial
Care traieste în apa, e drept, partial;
Traieste-n Americi: Centrala si de Sud
Si nu e niciodata ud
Pentru ca, extrem de abil,
Si-a facut din blana un impermeabil;
Are coada de sobolan si se hraneste,
Cum ati banuit, cu peste;
Nu-i un animal de consum,

Alfabetul animalelor: XILIPA

XILIPA - ilustratie de George Romila

XILIPA – ilustratie de George Romila

X, x
XILIPA
În bibliotecă am o aripă
De xilipă:
E o pasăre mică,
Strălucitoare, ca un bob de mică,
Cât o furnică,
Cât o clipă;
Cu ea nu a făcut Domnul risipă…
E tăvălită-n culori,
De mai multe ori:
Pare un sticlete, un mic papagal,
Un ciob de cristal,
O prismă;
Are carismă,
Nu cunoaşte invidie, pismă.
Când stă pe ouă,
Parcă-i un ghem de rouă
Strălucitoare,
Scăldată,
Udată,
În prima rază de soare.
Şi, mai cred eu,
Că-i o lacrimă de curcubeu,
O răşină
Din a trunchiului lumină divină.
Xilipa
Îţi adoarme urâţenia, frica.
Când îţi vine clipa,
Îţi trece peste pleoape închise
De moarte, de vise,
Aripa.

Alfabetul animalelor: VULPEA

VULPEA - ilustratie de George Romila

VULPEA – ilustratie de George Romila

V, v
VULPEA

Cine vrea sa prinda
O vulpe, sa stie
Ca nu exista
– Falsa pista –
Pana de vulpe la palarie.
Vulpea-i o oglinda
A contradictiilor omenesti,
Asa ca nu gresesti,
Daca spui ca-i un animal îndraznet
Poate nu ca un mistret,
Dar si temator, nelinistit si siret.

Alfabetul animalelor: WOBBEGONGUL

WOBBEGONGUL - ilustratie de George Romila

WOBBEGONGUL – ilustratie de George Romila

W, w
WOBBEGONGUL

Onorând un contract,
Adica un act
Cu multe drepturi, dar si obligatii,
Ma aflam voiajor,
Printre spatii si chiar constelatii.
Trebuiau sa stabilesc un contact
Cu firma Globus.
Atunci am vazut, pentru prima data,
În calitate privata,
Desi purtam cravata,

Alfabetul animalelor: WALL

WALL - ilustratie de George Romila

WALL – ilustratie de George Romila

W, w
WALL
Wall
E un dromader colosal,
Amant al eternului
Si print al infernului.
Vorbeste egipteana perfect, cu accent;
Stie tot despre trecut, viitor si prezent.
Cam atâta stiu
Despre acest animal cafeniu,
Desi, mi-a spus un demonolog,
S-ar putea sa fie olog,
De piciorul stâng, din spate
Si ca poarta în spate
Pete ciudate.
Asa ca s-ar putea ca Wall
Sa nu fie un simplu animal.
La ideea asta si eu ader:
Cum sa nu fie demon un dromader?

Lucian Strochi

Alfabetul animalelor: VASILISCUL

VASILISCUL - ilustratie de George Romila

VASILISCUL – ilustratie de George Romila

V, v
VASILISCUL
E un oarecare risc
Sa vorbesti despre vasilisc.
Pliniu cel Batrân, cel din vechime
Vorbeste de sarpe de douasprezece degete lungime;
Are pe cap, ciudata,
În chip de diadema
Sau stema,
O alba pata.
Suieratul lui sfârâie,
Alunga pe ceilalti serpi