Poezie

Lucian Strochi - Ancadierul

Ancadierul

Cititorului îi este oferit acum un volum impunător: format academic, legat, cinci sute de pagini, ce conţin, după cum se precizează în colofon, „366 de texte literare cuprinse în 40 de specii (menţionate în foaia de titlu, n. n.) încadrate de tot atâtea fonturi şi borduri proprii”, 64 de ilustraţii (reproduceri după tablouri în ulei, color, şi grafică, semnate de autori ce aparţin Ţinutului Neamţ. […] Deosebit de importantă, pentru cititorii obişnuiţi, dar şi pentru filologi, este această carte prin alcătuirea sa. Lăsând la o parte impresia puternică determinată. în primul moment, prin ţinuta grafică aparte, cartea se impune datorită abordării diverselor forme ale speciei poezie de formă fixă arhicunoscute (gazelul şi rondelul, câte 28 de texte, sonetul italian şi cel englez, câte 26, tanka, 27, haiku, 17, glossa, 9 ş. a). a unora mai puţin cunoscute (maqama, preluată din literatura arabă, de ex.) şi, surpriză, a celor inventate de autor: „ancada” (de la prenumele celei căreia îi este dedicat acest impunător volum, profesoara de limba şi literatura română Anca-Dana Strochi, „martoră de peste 40 de ani a acestor versuri”), „lema” (de la cunoscuta regulă matematică) sau „lucansa” ş. a…

Descoperă mai mult

Sonete italiene

Sonete1

Note şi comentarii2

1Iniţial volumul s-a numit „Sonete italiene”. Făcând parte dintr-un proiect mult mai amplu, respectiv din „CANŢONIERUL” (365 de poezii cu formă fixă din toată geografia lirică a lumii: rondeluri, gazeluri, balade, haiku-uri, sonete italiene, sonete engleze etc.), volumul de faţă îşi justifica titlul din nevoia diferenţierii, atât formale, cât şi de loc poetic, fiind un omagiu implicit adus Italiei, în calitatea sa de mare imperiu cultural, leagăn al civilizaţiei şi culturii europene, replică viabilă la cultura şi arta greacă. „Sonetele italiene” acoperă 26 de  zile dintr-un an poetic. Ca operă autonomă, „Sonete” are orgoliul de a descrie, aproape fenomenologic, nu atât o stare poetică, cât mai ales una de atitudine, de definire şi de autodefinire lirică. Primele sonete, două la număr, au fost scrise în 1967. Ultimele datează din 1994. Ultimele intervenţii pe text au fost făcute în 1997. Aşadar, între primul şi ultimul sonet se aştern 30 de ani. Nimic valoric, doar o constatare aproape statistică. (Între timp, CANŢONIERUL a devenit ANCADIERUL, volum definitivat în 2014).

2 Ideea unor „Note şi comentarii” mi-a venit în iulie 1997. Modelul îl constituie, desigur, excelentele note şi comentarii la operele unor Dante, Petrarca, Michelangelo, Shakespeare, Voiculescu etc. Deosebirea e totuşi una esenţială: trecând peste rezerva firească, aceea de a nu intra în tautologic, autorul versurilor a avut curajul de a-şi alcătui singur  aceste note. Gest de sinucigaş, poate. Cine va avea însă curiozitatea de a citi aceste note şi comentarii, va constata că ele alcătuiesc în sine o propunere poetică, nedirecţionând, neinterzicând interpretări personale. Autorul, devenit cititor, are şi el dreptul la o interpretare asupra unei opere care, devenită publică, nu-i mai aparţine decât formal.


Despre rima din Sonete : catrenele au rima clasică (abba – baab) în toate cele 26 de sonete. În ceea ce priveşte terţetele (terţinele), sonetele I,X, XVIII, XXII, XXV au rimele ccd ccd, sonetele II, XXIII – rimele cdc dcd, sonetele III,V, VIII, XX  – rimele ccd ddc, sonetul IV – rimele ccd dcc, sonetul VII – rimele ccc ccc, sonetele IX, XIV – rimele ccd cdd, sonetele XI, XVI, XXIV – rimele cdd ccd, sonetele VI, XII, XIX, XXI rimele ccc ddd, sonetul XIII – rimele cdc ede, sonetul XV – rimele cdd eed, sonetul XVII – rimele cdd dcc, iar sonetul XXVI – rimele cdd cdc. Pe terţine: pentru prima terţină rima ccd apare de 12 ori, cdc de 3 ori, cdd de 6 ori, iar ccc de 5 ori ; pentru a doua terţină ccd apare de 8 ori, dcd de 2 ori, ddc de 4 ori, dcc de 2 ori, ccc -o dată, cdd de 2 ori, ddd de 4 ori, ede -o dată, cdc -o dată şi eed- o dată. Apar deci 12 tipuri de rimă.

Sonetele sunt scrise în endecasilab, cu o singură excepţie.

Sonetul numelui meu

…Am făcut acest lung drum prin lumea numerelor pentru a arăta că unele valori simbolice, numerice, nu sunt întâmplătoare, că numerele sunt „ţinute sub control” (nu în sens pitagoreic pur, desigur), că există un raport direct între litere şi cifre, între nume şi numere. Nimic nu este întâmplător, totul este întâmplător…

Descoperă mai mult

Sonetul ideii

…lumină lină – ne vom mai întâlni cu această sintagmă integratoare, care provine din religia creştină, având şi o valenţă divină, spre deosebire de lumina naturală. Lumina lină vine din iluminare, ea este lumina aureolei, nimbând lucrurile, cuvintele. Este o lumină interioară sau, mai exact, o lumină care (pro)vine din interioritatea corpului…

Descoperă mai mult

Sonetul ocultului sonet (III-italian)

…un vers pe file moarte-acum învie – dacă în primul sonet versul era o aripă de înger, dacă în al doilea sonet ideea îngheţa în vers cuvântul pentru a rămâne întreagă, acum, prin realizarea operei (sonetului), viaţa învinge moartea, printr-o altă viaţă, cea a operei. Cu alte cuvinte, opera supravieţuieşte creatorului ei, rămânând, prin permanentele interpretări ulterioare, date de diverşi cititori, vie. Spiritul triumfă asupra materiei…

Descoperă mai mult

Sonetul sonetului (IV-italian)

Există foarte multe tipuri de sonete, din care amintim doar câteva mai importante: sonetul retrogradus, care are fiecare vers cu un înţeles unitar, putând fi citit şi de jos în sus, asemeni glossei ; sonetul inversat cu terţetele înaintea catrenelor; sonetul dublu; sonetul glossă (la Tudor George). Peste 300 de autori români au scris sonete, primele sonete în limba română aparţinându-i lui Gheorghe Asachi. S-a preferat în general sonetul italian, cu o excepţie notabilă: Vasile Voiculescu.

Descoperă mai mult

Sonetul craniului de cristal (V-italian)

…oul perfect al păsării măiastre – craniul de cristal este oul perfect al păsării măiestre. Pasărea măiastră este o ficţiune, un produs, un obiect al imaginarului. Oul său va fi tot un produs al imaginarului. În spiritul aceleiaşi logici, oul poate fi perfect într-o altă lume, tocmai pentru că este imperfect în lumea noastră imperfectă. Într-un spaţiu n- dimensional, craniul poate fi o sferă perfectă. În acelaşi timp, pasărea măiastră este încărcată cu puteri magice. Oul ei (craniul de cristal) ar fi un soi de acumulator celest, permiţând energiei cosmice să funcţioneze în continuare. Craniul de cristal este deci atât un simbol al vieţii (prin energia sa potenţială), cât şi un simbol al morţii (nu neapărat fizice)…

Descoperă mai mult

Sonetul mirelui (VI-italian)

Acest sonet poate fi o declaraţie de dragoste a Mirelui; poate fi descrierea unui act de dragoste petrecut între tinerii căsătoriţi (o descriere în poezie, nu una în proză); poate fi mărturisirea faptului că scrierea este singura mireasă a mirelui poet (fructul dragostei dintre poet şi scriere fiind sonetul). Sunt posibile, desigur şi alte interpretări. Oricum, din cele 26 de sonete, acest sonet este cel mai misterios şi mai greu de analizat.

Descopera mai mult

Sonetul prinţului negru (VII-italian)

De ce am intitulat totuşi cândva acest sonet „Sonetul prinţului negru” ? Răspunsul vine tot din copilărie: singurul personaj care mă impresiona cu adevărat în copilărie era Omul negru. Cunoaşteţi, desigur, versurile: „Ora unu a sosit / Omul negru n-a venit / Ora două a sosit / Omul negru n-a venit” ş.a.m.d. Important pentru mine era aşteptarea, faptul că Omul negru trebuia să vină. Nu-i ştiam chipul: putea să vină oricând, sub orice formă. Sângele meu era cel care intra în alertă. Atunci am stabilit pentru prima dată legătura dintre Omul negru şi sânge.

Descoperă mai mult

Sonetul pocăitului (VIII-italian)

…puteri îmi vin dincolo de tărie – prin pocăinţă şi mărturisire, devii puternic. Pocăinţa nu înseamnă doar absolvirea de păcat, ci şi o formă nouă de energie spirituală. Mărturisirea publică, pocăinţa publică, colectivă (ca în acest caz), este mai puternică decât pocăinţa sau mărturisirea individuală. De aici şi puterile sporite. Scrisul este şi el o formă de pocăinţă şi de mărturisire colectivă, deşi este un act pur individual.

Descoperă mai mult

Sonetul înecatului (IX-italian)

…de spaimă trupul mi-i bătut în dungă – la mare primejdie (deci la mare spaimă), e obiceiul, la sate îndeosebi, să se bată clopotul în dungă. Mai există şi o altă decodare a versului: medicii spun că ultimul simţ care ne părăseşte, înainte de moarte, este auzul. La o mare spaimă, ca cea provocată de iminenţa unei morţi violente, cum ar fi cea prin înec, simţurile se ascut foarte mult şi un corp uman poate căpăta rezonanţa unui clopot de bronz.

Descopera mai mult

Sonetul şahului (X-italian)

…joc şah cu mine – şahul este un joc care a fascinat şi fascinează încă omenirea. Declarat sportul minţii, şahul este în primul rând o luptă dintre două armate, egale la început. Rezultatul acestei lupte poate fi victoria, înfrângerea sau meciul egal (remiza). Şahului i-au fost dedicate biblioteci întregi (nu mă refer la tratatele de specialitate, ci la operele literare). Marin Sorescu are o superbă poezie dedicată şahului. Stefan Zweig are o impresionantă nuvelă intitulată „Jucătorul de şah”. Poţi juca şah şi cu tine însuţi, mutând pe rând (alternativ) piesele albe şi negre, dar este foarte greu, întrucât lipseşte surpriza. Or, şahul presupune, în cel mai înalt grad, surpriza. Este ca şi cum adversarii şi-ar cunoaşte, în fiecare clipă, mişcările, deplasările de trupe, momentul atacului, precum şi întreg planul de luptă.

Descoperă mai mult

Secrete din atelierul de creaţie: Sonetul cavalerului poet (XI-italian)

…mă iscălesc – ezitarea între cavaler, ca simbol al bărbăţiei, al luptei, al cuceririi (de teritorii, dar şi de inimi), fără teamă sau prihană şi poet, perceput, din cauza sensibilităţii sale, ca simbol al femininului, ros de vicii, ocolind agresiunea, reacţia fizică etc., se păstrează permanent în acest sonet. În fond, ei pot fi una şi aceeaşi persoană, cavalerul fiind un trubadur. Ceea ce îi unifică sunt nobleţea spiritului, cultul feminităţii, credinţa.

Descopera mai mult

Sonetul sufletului meu (XII-italian)

…dar viaţa-nvie încă din cuvinte – pesimismul din versul 13 este anulat de optimismul din ultimul vers al sonetului. Chiar dacă viaţa noastră e trecătoare, sufletul nostru, a cărui umbră e versul, e nemuritor, mai exact: reînviind cu fiecare nouă lectură. Sufletul este o permanentă pendulare între material şi imaterial, între trup şi idee, între viaţă şi moarte. Tocmai din această permanentă pendulare, se întăreşte şi reînvie, mereu, acea realitate ireală sau acea irealitate reală pe care o numim suflet.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii impure (XIII-italian)

…ne devastăm, ne năvălim ca hunii – amintirea ancestrală a unor popoare presupune evocarea unor popoare migratoare; pentru poporul român, spaima colectivă i-a reţinut pe huni, pe turci, pe tătari sau pe cazaci. Iată un exemplu dintr-o poezie cântată de copii: tiri biri turca za / prinde musca n-o lăsa. Cercetători serioşi au arătat, cu argumente, la fel de serioase, că primul vers s-ar traduce: ţine-te bine (vin) turcii şi cazacii… Vorbim desigur de vandalism, de faptul că nu dau turcii. În plus, toţi aceşti migratori veneau călare. Într-un anume sens, călărirea se aseamănă, ca mişcare, cu actul sexual.

Descoperă mai mult

Sonetul morţii (XIV-italian)

…turbato – raportul cu moartea nu este unul senin, cordial. Există tendinţa de a se refuza, de către om, fie întâlnirea cu moartea, fie acceptarea ei ca evidenţă, ca realitate. De aici şi invectiva din text. În legătură cu acest vocativ, mai sunt de spus câteva lucruri: sonor, turbarea, boală teribilă, incurabilă, dacă nu se intervine la timp, aminteşte de tulburarea (adică dezordinea). Moartea ne apare deci ca fiind implacabilă (cercurile care se strâng, invers ca cercurile vieţii unui copac), precisă, geometrizată, dar şi ca obiect – subiect al dezordinii, al răvăşirii simţurilor, înaintea momentului final. Oricum, verbul mă încerci sugerează şi ideea unui joc cu moartea, a unei lupte, încă nedecise.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii absolute (XV – italian)

…de-s om sunt lucrurile toate – omul nu este doar o măsură a tuturor lucrurilor. El este şi fiecare lucru în parte, aceste lucruri existând, fie ca o percepţie a omului, fie ca un produs al unei activităţi umane (fizice, psihice, intelectuale). Omul antropomorfizează natura. În acelaşi timp, el este o sinteză a naturii. Raportul om-natură este unul biunivoc. Generatorul acestui raport este iubirea, cea care „mişcă sori şi stele” (Dante). Iubirea absolută este acea iubire care conţine toate raporturile dintre om şi natură, toate „iubirile”. În general, prin iubire absolută, în literatură se înţelege mai mult o amplitudine maximă a intensităţii sentimentului.

Descopera mai mult

Sonetul iubirii (XVI-italian)

…senin s-adorm sub umbră de sărut – din nou aliteraţie, de data aceasta a lui „s”, această literă semnificând liniştea, somnul, susurul izvorului. Sonetul se termină graţios, surprinzător poate. Iubirea devine tandreţe. În acelaşi timp, trebuie acceptată şi varianta unui somn activ ; somnul, visul fiind un decor ideal al unei poveşti de dragoste. Nu degeaba G. Călinescu afirma că poeziile de dragoste ale lui Eminescu sunt făcute cu somnoroasă.

Descoperă mai mult

Sonetul otrăvii (XVII – italian)

…bruma din surâsul tău mă frânge – intrăm într-o zonă a graţiosului, a menuetului, în total contrast cu mişcarea din catrene. Prin urmare şi metaforele vor fi din aceeaşi zonă. Dacă este vorba de o floare, de vegetal, atunci concretul este mai puternic prezent. Nu am aflat însă cine este acel tu căruia i se adresează insistent eul.

Descopera mai mult

Sonetul Galateei (XVIII – italian)

…privirea ta mă ardă ca zborul de erete – un vers pe care îl găsesc frumos şi care spune mai multe decât s-ar părea la prima citire. Există, desigur, ca expresie, „privire de vultur”, „privire vulturească” – ca apreciere a unei priviri ferme, necruţătoare, agere, având şi capacitatea de a observa, de la mare distanţă, cele mai fine detalii. Dar aici imaginea se referă la zborul de erete, extrem de rapid, care nu lasă, nici cea mai mică şansă, victimei. Nu este descrisă săgeata, ci zborul ei, văzut din faţă, deci extrem de dinamic. Dinamismul şi dramatismul scenei sunt amplificate de faptul că, fiind statuie, Galateea e practic nemişcată, nu poate schiţa nici cel mai mic gest de apărare.

Descopera mai mult

Sonetul poetului (XIX – italian)

…mi-s slovele neînţelese rune – orice poet trebuie să aibă şi sentimentul zădărniciei demersului său. Runele sunt caracterele grafice ale celor mai vechi alfabete germanice (şi nu numai!). Pentru un contemporan, aceste rune apar de neînţeles. Scrierea poetului este o abatere de la normă. Orice poet scrie altfel decât toţi poeţii de până la el, deşi îi continuă. Poezia cere iniţiere şi nu oricine are acces la misterele ei. Este, în fond, suprema dramă a unui autor: de a nu fi înţeles, de către toţi, din prima clipă. Şi când spun autor, nu mă refer numai la poet, ci la orişicare inovator.

Descoperă mai mult

Sonetul sufletului gângav (XX-italian)

…calpe cuvinte cad cerşind colindă -o aliteraţie spectaculoasă (a lui „c”), a tuturor cuvintelor din vers, amintind din nou de un vers celebru a lui Dante. N-a vrea însă să vedem în acest sonet doar un exerciţiu de virtuozitate, deşi este vorba şi de aşa ceva. Recitit cu atenţie, sonetul are sens, un gust amar la început, tragic, pentru ca, ultimul cuvânt din sonet, „colindă”, să reabiliteze totul: cuvintele false, stătute, calpe, fade cad pentru a cerşi cântecul (colinda). Aşa cum din bălegar, din mâl, din noroi poate răsări cea mai frumoasă floare. E lecţia estetică pe care ne-o oferă urâtul.

Descopera mai mult

Sonetul artiştilor (XXI – italian)

…cărţi ruginite-n lanţuri – din nou ambiguitate. Cărţile erau într-adevăr legate în lanţuri în Evul mediu din cauza rarităţii, a valorii lor. Dar Evul Mediu a fost şi o epoca în care cartea nu s-a bucurat de prea mare trecere, chiar dacă lucrurile nu sunt atât de negre precum le-a prezentat, ulterior, un secol iluminist sau pozitivist.

Descopera mai mult

Sonetul nebunului (XXII – italian)

…dar ochiul lor din frunte stă la pândă – aluzie atât la ochiul pineal, ochiul de reptilă, cât şi la ciclopi. Ciclopul este un înţelept, chiar dacă, pe plan fizic, el este un monstru. El vede mai bine cu un ochi decât vedem noi cu amândoi. Nu trebuie uitat nici avertismentul conţinut în ultimul vers al sonetului: umilit, marginalizat, trădat, bătut, alungat, nebunul îşi va lua, la vreme potrivită, revanşa. Ochiul său din frunte, înţelepciunea, răbdarea sunt tot atâtea argumente în favoarea sa. Sensul ultim al sonetului poate fi şi acesta: va veni şi lumea nebunilor. Adică a adevărului, a dreptăţii, a justiţiei.

Descopera mai mult

Sonetul Veneţiei (XXIII – italian)

…pictori nebuni se spânzură sub poduri – ultimul vers al sonetului poate fi interpretat extrem de diferit: murind Veneţia, altădată un oraş al artei, pictorii (artiştii, în general) îşi pierd rostul lor firesc în lume, trebuie să se sinucidă; a doua interpretare elogiază tocmai actul artistic: în faţa falsităţii, a unei lumi de paiete, de strasuri, de artificii, adevăraţii artişti se retrag sub poduri, pregătind capodopere, stând (lucrând) spânzuraţi sub aceste poduri, singurele relicve autentice, necosmetizate ale oraşului;…

Descopera mai mult

Sonetul timpului (XXIV – italian)

…veacul sfârşeşte marţi – atât de preocupaţi suntem de acest sfârşit de secol, încât, paradoxal, în primul moment, uităm când se sfârşeşte el, calendaristic vorbind. Secolul XX nu ţine până la 31 decembrie 1999, ci până la 31 decembrie 2000. Mileniul III şi secolul XXI încep deci pe 1 ianuarie 2001. Totul se datorează obsesiei noastre comune în legătură cu anul 2000, văzut, resimţit ca un posibil an apocaliptic…

Descopera mai mult

Sonetul popoarelor migratoare (XXV – italian)

…în loc de cupe vinu-l beau din cranii – obiceiul e vechi şi îl practică multe popoare. Cred că sunt două motive principale pentru practicarea lui: faptul că un craniu are forma şi dimensiune ideală pentru a fi folosit drept recipient pentru băuturi, precum şi credinţa că, bându-se din acel craniu, puterea şi înţelepciunea proprietarului se va transmite la utilizator. Cred că mai e şi un alt motiv: certitudinea luptătorului că adversarul său e învins, e mort, craniul fiind o probă sigură a morţii. Vinul joacă rolul sângelui.

Descopera mai mult

Sonetul ereticului anonim (XXVI – italian)

…de verde otravă – există o otravă numită „verde de Paris” (cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru), foarte toxică. Culoarea tradiţională a otrăvii este însă galbenul (cel puţin în lumea animală), deşi cele mai puternice otrăvuri cunoscute au culoarea albă. S-ar putea însă ca sintagma să trimită spre un alt sens: „ereticul” este un pământean, refuzând cerul „prea sus” şi „prea înalt”. Din perspectiva detractorilor săi, el este pătruns de verdea otravă a vegetaţiei, atras de mirajul naturii pământene, refuzând splendorile paradisului, culorile spectrale ale acestuia.

Descopera mai mult

Sonete engleze

Există foarte multe tipuri de sonete (vom vorbi undeva despre ele, poate), dar pentru a fi sonet, un text trebuie să aibă obligatoriu 14 versuri.

Două ar fi diferenţele dintre sonetul italian şi cel englez: sonetul italian e compus din două catrene şi două terţine (4+4+3+3= 14 versuri), iar cel englez din trei catrene şi un distih (4+4+4+2= 14 versuri). A doua diferenţă e măsura: sonetul italian e scris în endecasilab, iar cel englez în decasilab. Dacă endecasilabul convine limbii române, decasilabul – nu şi se recurge atunci la alexandrinul francez sau la alte formule. Prin urmare, sonetul meu englez este englez doar prin dispunerea strofică şi prin valoarea pe care o acord ideaţiei distihului.

Sonetele engleze, elaborate în anii 2012-2014, au ca temă principală cuvântul, toate celelalte propuneri fiind subteme sau motive. Sonetele engleze se citesc şi se interpretează solitar, dar şi solidar cu cele italiene.

Alfabetul animalelor – volumul I

Primul Alfabet al animalelor
aşa cum a fost visat şi văzut de
poetul Lucian Strochi
şi de
pictorul George Romilă

Pentru copiii de toate vârstele