Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (9)

CORNEL PAIU: Am cunoscut, prin domnia voastră, spre finele anului trecut (17 noiembrie 2016), o distinsă familie de colecţionari de artă. Familia Neagoe. Primitoare, entuziastă, emoţionantă, caldă sufleteşte… În acest context, v-aş ruga să-mi descrieţi lumea colecţionarilor din Piatra-Neamţ, din zona Neamţ, în general şi, în particular să-mi oferiţi un portret al acestor extraordinari prieteni pe care aţi avut generozitatea, pentru care vă mulţumim, de a ni-i face cunoscuţi şi nouă celor sosiţi de la Roman, pentru a participa la un vernisaj, dacă mi-amintesc bine, cel al personalei de pictură a artistului plastic romaşcan, membru UAP – Neamţ, Cristinel-Ionel Prisacaru. O expoziţie reuşită, perfect închegată, de pictură şi grafică, intitulată „Himeriada”, pe care aţi şi prezentat-o, într-un quartet critic şi autocritic, ca să spun astfel, din care aţi făcut parte dvs., pictorul Ştefan Potop, preşedintele UAP – Neamţ, pictorul Iosif Haidu şi pictorul expozant. Personal consider că distinsa familie de colecţionari, face parte dintr-o categorie umană foarte, foarte rară, tot mai rară, unică în felul plin de respect şi admiraţie faţă de opera de artă, dar, mai ales, faţă de creatorii de artă? Mi-amintesc cum îmi spuneau simplu, dar solemn-epifanic: „Uşa noastră vă este mereu deschisă!”

LUCIAN STROCHI: Există mulţi colecţionari în Piatra Neamţ. Eu îi cunosc doar pe câţiva:   Tincuţa şi Emil Neagoie, Constantin Paţilea, Viorel Nicolau, Ion Cârnu, familia Stoiciu,  Emilian Simion, Emil Nicolae, Dumitru Varodin, Cornel Agăleanu, Elena Ionescu, Adrian Vais etc.

RUBAIAT IV

Luă cupa1 forma sânului femeii,2

Băură până-n miez târziu de noapte.3

Dar n-au putut să dea răspuns ideii:

De ce e în cupă-i vin, în loc de lapte?4

Lucian Strochi

RUBAIAT IV 6 

 Luă cupa1 –simbolistica şi mitologia cupei este extrem de arborescentă. Paharul, cupa, pocalul au fost recipientele setei şi prin urmare au fost legate de această dorinţă. Graalul este un asemenea exemplu. Dar cupa poate păstra şi veninul şi sângele şi orice elixir. Forma cupei este de asemenea esenţială.

forma sânului femeii,2  – se pare că o asemenea cupă având şi forma dorinţei este una perfectă.

Băură până-n miez târziu de noapte.3 –cupa poate fi şi un simbol al beţiei, al desfrâului, după cum poate fi legată şi de sacralitate. Oricum, cupa se opune antitetic bastonului, fiind un simbol feminin. O demonstraţie amplă o oferă Gilbert Durand în Structurile antropologice ale imaginarului.

Dar n-au putut să dea răspuns ideii:  

De ce e în cupă-i vin, în loc de lapte?4  –ultimul vers face apel la logica unui beţiv, dar întrebarea e îndreptăţită. Dacă această cupă are forma unui sân de femeie, normal ar fi ca în cupă să fie lapte.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (8)

CORNEL PAIU: Revin pe aceeaşi temă şi cu privire la poezie. Cum este tratată/ analizată/ introspectată/ tatonată/ developată/ abordată, poate chiar experimentată tema morţii în lirica românească contemporană. Dar în lirica străină?

LUCIAN STROCHI: Repet, nu cred că timpul poate eroda literatura. Cântarea lui Roland e contemporană cu Moartea căprioarei sau cu Odă (în metru antic). Îmi ceri prea mult! De la O fată tânără pe patul morţii până la moartea lui Toma Alimoş sau a Anei din Meşterul Manole, a ciobanului din Mioriţa până la moartea din Matca nu e decât un pas, temporal, spaţial, psihologic.

RUBAIAT III

Se sinucide-un soare înecat în struguri1

Şi calm mor struguri roşii torturaţi în teascuri.2

Din must şi vin învie bucuroşii muguri,3

Se-aprinde iarăşi soare din amare vreascuri.4

Lucian Strochi

 

RUBAIAT III 5 

 Se sinucide-un soare înecat în struguri1 unul dintre cele mai frumoase rubaiate. E închinat vinului, băutură divină, ce are în toate culturile mari un zeu. Metaforă pentru a spune că soarele dă dulceaţă boabelor de struguri, c se topeşte în aceste boabe.

Şi calm mor struguri roşii torturaţi în teascuri.2 –este sintetizat procesul obţinerii vinului, strugurii fiind mai întâi zdrobiţi, torturaţi în teascuri.

Din must şi vin învie bucuroşii muguri,3 –şi mustul şi vinul se pot acoperi de floare. De aici şi ideea mugurilor.

Se-aprinde iarăşi soare din amare vreascuri.4ciclul e complet. Asemenea soarelui, vinul aduce bucurie oamenilor.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (7)

CORNEL PAIU: Dar în proza străină?

LUCIAN STROCHI: Acelaşi lucru. Num ai că mie îmi vine tot mai greu să-i separ pe scriitori, să-i împart în contemporani sau… Pe Tolstoi, Dostoievski, Flaubert, Maupassant, Balzac, Stendhal, Joyce, Kafka, Bulgakov, Faulkner îi simt contemporani cu mine. Şi pe Ismail Kadare sau Borges, Marquez, Bioy Casares, Sabato. Ce scriitori, ce cărţi, ce morţi surprinse. Scoate moartea din operele lor  şi vor deveni scriitori obişnuiţi.

RUBAIAT II

Cu el, prieten eşti la toartă1

Şi te conduce pân-la poartă.2

Vrei să împarţi, cu dânsul, orice soartă:3

Dar te trezeşti… şi o laşi moartă.4

Lucian Strochi

 

RUBAIAT II 4 

 Cu el, prieten eşti la toartă1acel „el” neindividualizat poate fi orice companion, care îţi devine prieten la beţie.

Şi te conduce pân-la poartă.2beţivii se despart greu unul de altul, cuprinşi de o bruscă amiciţie.

Vrei să împarţi, cu dânsul, orice soartă:3într-o stare de beţie, poţi deveni generos, împărţind cu partenerul de băutură soarta şi lumea.

Dar te trezeşti… şi o laşi moartă.4trezirea, brutală,  dar necesară, pune lucrurile la punct.

 

 

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (6)

CORNEL PAIU: Tema tanatosului, la noi, în proza contemporană, cum a fost şi este abordată?

LUCIAN STROCHI: Moartea este una din temele majore ale literaturii, poate cea mai importantă, alături de cea a dragostei. Prin urmare, orice scriitor adevărat va vorbi, va scrie despre moarte. Să-l luăm pe Rebreanu. Moartea e prezentă în Ion, în Pădurea spânzuraţilor, În Răscoala, în Catastrofa. Aproape nu există scriere a sa unde să nu fie

RUBAIAT I

De te priveşti prea mult într-o oglindă,1

Ea, moartea, s-ar putea să te cuprindă.2

Pe ea nu mai poţi s-o cumperi şi s-o vinzi,3

Dar ascunde-te între două oglinzi.4

Lucian Strochi

RUBAIAT I 3 

 De te priveşti prea mult într-o oglindă,1 –oglinda este un simbol cu multiple semnificaţii. Oglinda reflectă  „adevărul, sinceritatea,conţinutul inimii şi al conştiinţei”.

Ea, moartea, s-ar putea să te cuprindă.2 –Există credinţa că oglinzile trebuie acoperite atunci când a murit cineva. Altfel oglinda ar putea reflecta moartea şi ar putea influenţa destinului celui care o priveşte.

Pe ea nu mai poţi s-o cumperi şi s-o vinzi,3oglinda este obiectivă, nu minte şi nu înfrumuseţează. Este incoruptibilă.

Dar ascunde-te între două oglinzi.4Oglinda prezintă totuşi o particularitate interesantă: dacă te plasezi între  două oglinzi, imaginea ta se multiplică la infinit şi în acest fel te îndepărtezi de moarte.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 18 februarie 2017 (5)

CORNEL PAIU: Pe de altă parte, ce filiaţii credeţi că ar putea avea „Poezia locaţiei”? Înrudiri specifice? Manifestări asemănătoare?

LUCIAN STROCHI: Există desigur şi câteva note specifice ale unei poezii naţionale. Dar repet, poezia este valoroasă doar atunci când devine „anonimă” , când nu mai ştii cărui popor îi aparţine un vers genial. S-a scris e drept şi o poezie regională, dialectală. E cel mult un lucru curios şi/ sau amuzant.

OMAGIU (RUBAIAT)

Mă-nclin,  suspin1 şi îţi spun: O, mare, cai am,2

Dever şi-averi, de veri, aferim, prin veri; 3

Livezi, cu ochii nu le vezi, le-aş da de ieri4

Pe toate, pe un vers sublim, de-Omar Khayyam.5

Lucian Strochi

OMAGIU (RUBAIAT) 2 

 Mă-nclin,  suspin1acest rubaiat are o muzicalitate aparte, rime interioare, jocuri de cuvinte, omofone, dintre cele mai inedite, mai interesante.

şi îţi spun: O, mare, cai am,2o mare, cai am care poate fi decodat în două feluri, prin invocaţie adresată mării sau unui conducător nenumit O, mare…(urmează titlul). Dar ca omofonie expresia seamănă cu numele poetului numit în ultimul vers, Omar Khayyam. Acest text este de fapt un elogiu adus de un învăţător, unul mare maestru, cum este poetul persan.

Dever şi-averi, de veri, aferim, prin veri; 3 –impresionant joc de cuvinte, de eufonii.

Livezi, cu ochii nu le vezi, le-aş da de ieri4aceeaşi observaţie

Pe toate, pe un vers sublim, de-Omar Khayyam.5   -ultimul vers conclusiv, conţine cheia între gului poem. Mai trebuie spus că rubaiatul, vine de la rub (patru, – în arabă indicându-se astfel numărul versurilor).