Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Aş vrea să aduc în discuţie, în acest context, afirmaţia lui T. S. Eliot: „Deosebirea între versul tradiţional şi versul liber nu există, există doar versuri bune, versuri proaste şi haos…” („Reflexii asupra versului liber”). Aş pune accentul pe ultimul cuvânt: „haos”!

LUCIAN STROCHI: T. S. Eliot se joacă. Nici el nu crede în ceea ce afirmă. T. S. Eliot a scris Principiul poetic în care face o radiografie foarte exactă, necruţătoare poeziei. Tot el vorbeşte de el poetic, construit ca personaj dramatic, independent de eul auctorial. Aş spune că până la Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich nu aven o analiză mai exactă, pătrunzătoare a poeziei.

BOCET PENTRU UN MORT NECUNOSCUT (2)

Bocet pentru un mort necunoscut 

 Ce duh necurat1după părerea mea, poporul român are o situaţie singulară, cei mai importanţi termeni ce definesc spiritualitatea nu sunt, aşa cum par, sinonimi. Duhul se adresează sufletului, inimii; spiritul este legat de minte, de inteligenţă, de spiritualitate. Aş spune chiar că dualitatea duh-spirit pleacă dintr-o realitate anatomică şi anume faptul că emisfera stângă este specializată pe afecte, pe nuanţe, pe creativitate artistică, iar emisfera dreaptă este specializată pe raţionament, calcule, logică. Duhul, de origine slavă (duhu), este legat de religia noastră ortodoxă. Dar prin duh înţelegem  şi o fiinţă supranaturală, o arătare, un spirit, rău, un strigoi, o stafie, chiar un drac sau un diavol. Cu aceste sensuri cred că este folosit în text. Duhul necurat este antonim cu Sfântul Duh, care este o parte a Sfintei Treimi.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (13)

CORNEL PAIU: Şi, desigur, în muzică?

LUCIAN STROCHI: Pentru muzică mi-e greu să mă pronunţ decisiv. Oricum aş spune că fiecare compozitor cu adevărat important vine cu o viziune nouă. Nu-l poţi confunda pe Bach cu Debussy, pe Beethoven cu Wagner, pe Verdi cu Ceaikovski.

CORNEL PAIU: Coregrafie?

LUCIAN STROCHI: Dansul este un fenomen sincretic. Aş spune că dansul e cel mai aproape de viaţă dintre arte. Nu e vorba de viziune, ci de stări. Un dans războinic nu seamănă cu un tangou, un vals e diferit de o horă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Când s-au despărţit definitiv, viziunile în arta poetică?

LUCIAN STROCHI: La început poezia era eroică. Vezi Homer cu  Iliada sau Odiseeea. Sau oricare dintre epopei. Poezia era epică şi eroică. A trebuit să vină un Arhiloh şi care cu câteva versuri să anuleze o întreagă literatură „eroică”. Iată versurile, aproximative ca expresie, dar fidele ca „înţelegere”: „Mi-am pierdut scutul/ pe câmpul de luptă./ Nu-i nimic:/ voi găsi altul.” Apoi a intervenit poezia lirică. Sapho în primul  rând. A avut curajul să-şi declare şi să-şi cheme iubirea. Au mai fost apoi acele momente lirice de o intensitate incredibilă pe care le oferea un Orfeu,

MARTIRII (DOINA)

Frunză verde de gutui,

Ui ui ui,

De dis-de-dimineaţă mă strădui

Să bat un cui2

Amărui,3

În gură-l ţinui,

În lemn de gutui,

Cum o să baţi cu ciocanu-n floare,4

Că doare,5

Chiar de e de fiară fiară6

Şi nu-i prea mirositoare?

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (11)

CORNEL PAIU: Pe de altă parte, în muzică întâlnim noţiuni precum „gamă cromatică” şi „interval cromatic”… Acum, din punctul meu de vedere, teologic, de această dată, Unitatea devine Trinitate: Culoare, Cuvânt, „Clopot”. Toate acţionând prin vibraţie şi reverberaţie, prin vestire şi zvonire. Iată-mă, poietizând puţin, deh, meteahnă veche!

LUCIAN STROCHI: Nu pot decât să fiu de acord cu tine. Culoarea, ca şi cuvântul înseamnă ritm. Ritm este un cuvânt suficient de încăpător pentru ca în el să intre vibraţia, reverberaţia, vestirea, zvonirea, revelaţia, răsfrângerea.

BLESTEMUL URSITOAREI CARE TE-A CREZUT CA TE-AI NASCUT SA FII POET (2)

Blestemul ursitoarei care te-a crezut că te-ai născut să fii poet    

„Blestemat să fii” – mi-a spus urzitoarea cea rea –

„Tot ce gândeşti, să se prefacă în cuvânt,1istoria acestui blestem este extrem de interesantă. La început, pe la vreo 8 ani, când am luat pentru prima dată contact cu miturile Greciei Antice, am fost impresionat de întâmplarea cu regele Midas, cel care transforma în aur orice cuvânt (sau care transforma în aur tot ce atingea cu buzele – nu mai ţin minte) şi care a murit din această cauză de sete şi de foame. Peste vreo câţiva ani m-am gândit la un scriitor blestemat care vrea să scrie un text şi scrie un alt text fără voia lui, făcând astfel imposibilă comunicarea. Eram foarte mândru de ideea mea, până când, adolescent fiind, am întâlnit (nu mai ştiu precis anul), un text asemănător, scris de marele poet Ştefan Augustin Doinaş, text intitulat „Vânătoare cu şoim”. Am fost complet derutat. Mi se părea că e vorba de acelaşi text pe care îl visasem şi eu. Apoi m-am liniştit. Erau totuşi destule diferenţe: la mine era vorba de o experienţă personală, se schimbau doar cuvinte, nu sintagme sau chiar propoziţii ca la Doinaş. Am încercat apoi un sentiment de mândrie: dacă un mare poet gândeşte ca mine (sau, mă rog –invers) e foarte onorant pentru mine. Am mai avut o experienţă, tot în adolescenţă. Scrisesem o poezie intitulată Sohodol şi două versuri sunau cam aşa: „Aici copacul creşte întors şi aiurea/ Visul himeră a lui Paciurea.” Eram mândru de rima rară pe care o găsisem. Peste ani, am citit un volum de versuri de Virgil Teodorescu apărut în BPT intitulat Poezie neîntreruptă (parcă în 1976). Am găsit într-o poezie a sa rima mea rară şi furios mi-am sfâşiat poemul. Acum n-aş mai face-o. Acest text a trecut prin mai multe variantă până a lua forma blestemului. Ideatic el face parte din ceea ce am numit Trilogia cuvântului.

În apă, în aer, în foc şi pământ

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (10)

CORNEL PAIU: Îmi doresc, desigur să abordaţi „Culoarea” şi „Cuvântul” (pentru care am văzut că aveţi o stimă aparte, odată ce l-aţi enumerat adăugându-l şirului elementelor tradiţionale), ambele onorate cu majusculă, şi din perspectivă teologică. Eu le privesc, unitar!

LUCIAN STROCHI: Şi eu! Culoarea înseamnă lumină. Cuvântul la fel. Culoarea înseamnă şi iluminare. Cuvântul la fel. Culoarea are mii de nuanţe. Cuvântul la fel. La început a fost cuvântul. La început a fost lumina. Culoarea, adică.

BLESTEMUL URSITOAREI CARE TE-A CREZUT CA TE-AI NASCUT SA FII POET (1)

„Blestemat să fii” – mi-a spus urzitoarea cea rea –

„Tot ce gândeşti, să se prefacă în cuvânt,1

În apă, în aer, în foc şi pământ

Şi fiecare cuvânt să rimeze cu altul,2

Să-ţi fie, ca-ntr-o cutie, prea jos înaltul,3

Totul să se sfarme, ca-n farmec, în melodie,4

Să nu fii crezut, să nu fii ştiut, să nu fii urmat,5

Rândul să pară prea uşor, prea sprinţar,6

Superficial, banal, săltăreţ ca un zar,7