IULIA HĂLĂUCESCU – ÎNTÂLNIRE CU ATLANTICUL

Iulia-Halaucescu-reflexele-bayonnului-in-l'adourCălătoria este un motiv literar tiranic: primele capodopere ale umanităţii sunt jurnale de călătorie; mitul eternei reîntoarceri presupune cel puţin două călătorii.

Lirică, epică sau dramatică, reală sau fictivă, solitară sau în grup, călătoria a fascinat şi fascinează încă.

Într-o excelentă carte – Călătoriile epocii romantice, (Univers, 1972) – Marian Popa este tranşant: „Posibilităţile călătoriei şi ale comunicării ei se reduc în ultimă instanţă la o problemă de raportare a experienţei la imaginaţie. Călătoriile variază între aspectul pur informativ, experienţial şi cel tinzând către ficţiunea pură” (p.464).

Expoziţia de acuarelă şi desene (tuş filtru şi pastel) a Iuliei Hălăucescu deschisă, la un an de la călătoria pe care a efectuat-o în Franţa (Bayonne-Biarritz – 2-9 iunie 1992), la Casa Prieteniei Neamţ –Champagne – Ardenne, începând cu 18 iunie 1993, stă sub semn ul călătoriei.

Genericul – Întâlnire cu Atlanticul se vrea fertil, mai ales în varianta franceză. Memoria afectivă a artistei e necruţătoare: de la reflexele Bayonnului în l’ Adour, până la felinarele din Saint Jean de Luz, pe ploaie; de la o stradă veche din Bidart, la palatul imperial din Biarritz, la casele basce din Anglet, la stâncile de pe coasta Atlanticului, de la un apus de soare până la curcubeu. Desenul e nervos, expresiv, notaţia definitivă.

VESPASIAN LUNGU – ACUARELĂ

MUZEUL DE ARTĂ DIN PIATRA NEAMŢ

VespasianLunguBucovinean prin naştere (21 iulie 1927, Costişa, judeţul Suceava) şi brăilean prin adopţie, Vespasian Lungu rămâne fidel în acuarelă spaţiului moldav.

Nu este doar o opţiune geografică: Moldova este un spaţiu al curgerii leneşe (o curiozitate: aproape nici un râu nu izvorăşte din Moldova), al spaţiilor calme, al obcinilor şi dealurilor, pictural vorbind – al curbelor, ceea ce convine de minune lirismului.

Portretist de reală, certă vocaţie, Vespasian Lungu se contrazice cu dezinvoltură, refuzând modelul şi propunând o viziune care, cu puţină şansă, ar putea deveni ea însăşi norma.

E cazul cu un Creangă spiritualizat, bonjurist, liric; e cazul cu Eminescu devenit (pre)text liric.

Sigur, mi se poate replica, – dar şi Blaga, Noica, N. Steihardt, chiar Panait Istrati sau Perpessicius sunt ei moldoveni? Există şi un amurg al zeilor şi din această perspectivă Lucian Blaga e mai moldovean decât chiar Iorga.

Expoziţia deschisă de joi, 24 septembrie 1992, la Muzeul de Artă ar avea patru secţiuni relativ distincte dacă, printr-o inspiraţie de veritabil artist, Vespasian Lungu nu ar refuza didacticismele, în favoarea unei dezordini abil regizate.

Prima secţiune, s-o numim Eminesciana, e monografia plastică a Poetului: sunt evocate sincronic şi diacronic ascendenţe şi descendenţe, iubiri, spaţii secrete, reale sau ideale.

A doua secţiune este o veritabilă Istorie ilustrată a culturii române. Sunt prezenţi, pe lângă Eminescu, Creangă, Veronica Micle, Lucian Blaga, Panait Istrati, Perpessicius, N. Steinhardt, Constantin Noica, George Bacovia, Petre Ţuţea etc.

A treia secţiune, onirico-monumentală, e o Ştefaniadă cu frumoase rezolvări de laviuri cu o forţă de sugestie remarcabilă, cu un simbolism cu valenţe heraldice.

În fine, ultima secţiune, netematică, ar cuprinde peisaje din Deltă sau Bărăgan, din spaţii eminesciene etc..

Prin ce are ea mai bun, expoziţia lui Vespasian Lungu e o prefaţă densă, exactă, metaforică la o Istorie a culturii române.

Lucian Strochi
(ASACHI, nr.29, 1992, p.6)