Uneori textul devine gotic, plin de mistere, de presentimente, de anticipare a unei crime cu sadism sau a unui viol. Sunt destule mişcări şi gesturi rocamboleşti, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva e vorba de un vis, mai exact de un coşmar. Iată cum teroare se instaurează ferm în mintea Karinei:

Ajungând pe trotuarul cu gropi şi denivelări din faţa blocului, avu senzaţia că e urmărită. Era un sentiment straniu care o îngrijoră: Parcă cineva, de undeva, îi urmărea fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare pas. Se întoarse şi se uită în spate. Nimic, nimeni  care să-i acorde un minim interes. (…) Dar umbra cu ochi iscoditori era încă prezentă şi totuşi invizibilă. Devenise de-a dreptul paranoică. Şi totuşi de ce persista acea senzaţie că cineva o supraveghează?

Titlul este adesea definitoriu  pentru o operă literară. În cazul ALEXA MIHAELA,  cele două titluri ferme, Labirint la prima carte (apărută în 2014)  şi Clipe fragile (aflată încă în manuscris) confirmă din plin aprecierea.

Labirintul este unul dintre cele mai generoase simboluri ale umanităţii, traversând mituri, fiind imaginea triumfului minţii asupra trupului, cuprinzând toate ezitările noastre venite din ezitări, multiplicări, reveniri. Este prin epură, un mit al zborului, ajuns tragic în mitul icaric, iar şi un mit al iubirii, firul Ariadnei devenind o sintagmă generoasă şi tulburătoare.