Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (6)

CORNEL PAIU. Ce mi-aţi putea dezvălui despre colecţia de artă permanentă deţinută de Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ? Personal am văzut acolo nişte lucrări – picturi şi sculpturi – care mi-au tăiat respiraţia! Un patrimoniu de artă inestimabil!

LUCIAN STROCHI: Orice muzeu conține piese inestimabile. Opera de artă nu poate fi corect evaluată. O pictură poate fi achiziționată prima oară cu câțiva lei, pentru ca după câteva decenii să valoreze milioane.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (5)

CORNEL PAIU. Dar cel care v-a fost dedicat şi la care au participat personalităţi culturale şi artistice din Piatra-Neamţ şi din Roman?

LUCIAN STROCHI: Am încercat în câteva rânduri să apropii pictorii de poeți, muzicienii de prozatori, actorii de critici… În fond alcătuim același popor artistic. La fel se întâmplă și cu „geografiile” artistice. Nu le accept. Ce înseamnă pictor romașcan, pietrean, ieșean? Un artist se poate naște la Roman, se poate forma ca artist la școala ieșeană și poate trăi la Piatra – Neamț…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (4)

CORNEL PAIU. După părerea mea, expoziţia recentă a dnei Mariana Papară de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ, „Materia convulsivă – pictură, instalaţie, obiect”, prima a artistei, în această instituţie, pe care, de altfel, şi dvs. aţi vernisat-o în data de 21 martie, a fost un eveniment de talie naţională şi internaţională. Am avut bucuria de a o vedea şi eu într-o după-amiază, înaintea unui eveniment care vă era dedicat – „Lucian Strochi şi prietenii”. Cum aţi cataloga/ comenta/ analiza dvs. acest eveniment expoziţional?

LUCIAN STROCHI: Mariana Papară este un artist important și, ca orice artist autentic, se îndreaptă mereu spre izvoarele artei. Materia convulsivă nu este una maladivă, ci, dimpotrivă, o materie vie, trezită la viață de penelul artistei. Prin urmare, apar denivelările, așa cum putem avea o hartă atârnată pe perete, bidimensională, dar și una în relief, mai adevărată, cred. Pictura Marianei Papară oscilează între istorie și mit, iar aliatul ei permanent ester religiozitatea. Această inițiere inversă (un poet vorbea de „calea negativă din deșert”) o fac să se apropie tot mai mult de arta parietală, acolo unde arta se desparte pentru prima dată de om, supunându-i-se.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (3)

CORNEL PAIU. În altă ordine de idei, v-aş întreba, cât de mult se poate lăsa influenţat un autor (indiferent de genul artistic în care creează), de opera unuia sau a mai multor autori? Oare, după un anumit nivel, autenticitatea actului artistic respectiv nu devine cel puţin discutabil?

LUCIAN STROCHI: Marile teme sunt universale: iubirea, destinul, timpul. Artiștii sunt influențați de opera altor artiști. Sunt și câteva specii care chiar presupun obligatoriu această influență. Un exemplu: Parodiile originale ale lui Topârceanu. Multe din parodiile lui sunt superioare „originalului”… Să nu uităm că pe timpul lui Shakespeare ideea de pastișă (sau chiar de plagiat!) nu exista. Nimeni nu poate avea pretenția că el e primul care a impus o specie, un gen, un anume tip de scriere. Oricând poate fi contrazis… Capodoperele sunt tiranice, dar orice artist autentic va încerca să le dea o replică viabilă, să polemizeze cu ele. Și așa apare Mona Lisa cu mustăți…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (2)

CORNEL PAIU. Până unde poate merge interpretarea operei de artă, indiferent, desigur, de gen? Ce i se îngăduie criticului sau nu, fără a-i fi ştirbită libertatea de exprimare?

LUCIAN STROCHI: Există mai multe modalități și metode de cercetare a operei de artă. Se poate folosi opera ca punct de plecare, iar eșafodajul critic să fie el însuși o operă de artă. Criticului i se îngăduie orice, cu obligația de a fi logic, coerent, convingător. Nu există rețete. Opera de artă dictează până la urmă abordarea. Există însă și o critică –  pe care o constat, dar nu o accept, – care încearcă să „traducă” opera de artă, încercând să-i spună cititorului (sau privitorului) „ce a vrut să spună artistul”.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 15-24 mai 2018 (1)

CORNEL PAIU. În preocupările dvs. ce loc aţi acordat psihologiei?

LUCIAN STROCHI: Psihologia nu este doar o știință despre suflet cum se trădează etimologic, ci și o știință a raporturilor interumane, a știință a comunicării și non-comunicării, a fobiilor, a obsesiilor, teritorii care interesează orice cuceritor precum autorul. Nu întâmplător avem nuvela psihologică, romanul psihologic, vorbim de psihologia personajelor etc.. Limbajul psihologiei  și cel al psihiatriei au influențat enorm  limbajul critic. Într-un fel e normal: literatura nu tratează (despre) oameni sănătoși. Sunt neinteresanți, previzibili, normali. Literatura înseamnă diferență de potențial, tensiune, anormalitate.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (15)

11CORNEL PAIU: Dar, oare, cu adevărat, există „vers liber”? Sau altfel scris: „VERS LIBER”! Nu cumva, şi versul aşa zis liber este supus unor legi, unor constrângeri, unor precepte etice ori morale, unor principii, unor structuri interne şi, chiar, şi de ce nu, externe, prin care se conectează unei realităţi prezente?

LUCIAN STROCHI: Versul, liber sau nu, trebuie să aibă obligatoriu ritm. Rima, cea care aparent desparte versul liber de versul clasic, este o invenţie destul de târzie, de prin secolele XII-XIII.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (14)

CORNEL PAIU: Aş vrea să aduc în discuţie, în acest context, afirmaţia lui T. S. Eliot: „Deosebirea între versul tradiţional şi versul liber nu există, există doar versuri bune, versuri proaste şi haos…” („Reflexii asupra versului liber”). Aş pune accentul pe ultimul cuvânt: „haos”!

LUCIAN STROCHI: T. S. Eliot se joacă. Nici el nu crede în ceea ce afirmă. T. S. Eliot a scris Principiul poetic în care face o radiografie foarte exactă, necruţătoare poeziei. Tot el vorbeşte de el poetic, construit ca personaj dramatic, independent de eul auctorial. Aş spune că până la Structura liricii moderne a lui Hugo Friedrich nu aven o analiză mai exactă, pătrunzătoare a poeziei.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (13)

CORNEL PAIU: Şi, desigur, în muzică?

LUCIAN STROCHI: Pentru muzică mi-e greu să mă pronunţ decisiv. Oricum aş spune că fiecare compozitor cu adevărat important vine cu o viziune nouă. Nu-l poţi confunda pe Bach cu Debussy, pe Beethoven cu Wagner, pe Verdi cu Ceaikovski.

CORNEL PAIU: Coregrafie?

LUCIAN STROCHI: Dansul este un fenomen sincretic. Aş spune că dansul e cel mai aproape de viaţă dintre arte. Nu e vorba de viziune, ci de stări. Un dans războinic nu seamănă cu un tangou, un vals e diferit de o horă.

Cornel PAIU in dialog cu Lucian STROCHI – 1 septembrie 2017 (12)

CORNEL PAIU: Când s-au despărţit definitiv, viziunile în arta poetică?

LUCIAN STROCHI: La început poezia era eroică. Vezi Homer cu  Iliada sau Odiseeea. Sau oricare dintre epopei. Poezia era epică şi eroică. A trebuit să vină un Arhiloh şi care cu câteva versuri să anuleze o întreagă literatură „eroică”. Iată versurile, aproximative ca expresie, dar fidele ca „înţelegere”: „Mi-am pierdut scutul/ pe câmpul de luptă./ Nu-i nimic:/ voi găsi altul.” Apoi a intervenit poezia lirică. Sapho în primul  rând. A avut curajul să-şi declare şi să-şi cheme iubirea. Au mai fost apoi acele momente lirice de o intensitate incredibilă pe care le oferea un Orfeu,