Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (2)

Din iubire şi cuvânt, poeta obţine, vectorial, lumina, cuvânt ce ascunde şi descoperă o lume, având fizic o natură duală (corpuscul şi undă) şi metafizic fiind divină şi lumească: Caută-mă întotdeauna/ pentru că știu: mai departe de mine, mai departe de tine/ e o mare de lumină… (Pentru tine); Azi sunt pasăre.// Numai în aer pasărea pare lipită de cer într-un desen nemișcat/ captat de retină… Ea se consumă în aer, precum mirosurile frumoase/ primăvara.// Prin nopțile lumii, aripile păsării luminează ca niște lumânări pe zăpadă… (Despre mine); Dă-mi Doamne,/ lumină în ochiul meu visător (Rugă); Din când în când, mă trage-n jos dorul/ Sidef de lumină-mi curăță aripile/ Cenușa se-mprăștie pe pământ discret și lin. (Cred); Copacii rup lumina/ și-o dau frunzelor/ care strălucesc în bătaia vântului,// frunzele aurii de lumină/ visează zborul păsărilor/ și plonjează pe pământ,/ iar timpul pregătește nașterea altor copaci… (Imaginație); Mi-am dorit odată lumină,/ și copacii bătrâni au rupt lumina pentru mine (Dorință); Aș vrea să fiu copac,/ din ramuri să-mi fac,/ cuiburi pentru păsări de lumină…/ Aștept să vină cineva,/ din mine pasăre de lumină/ ar putea să facă/ Să m-arunce-n Lume,/ și zborul să-nceapă (Aș vrea); n-o sa te aprob, voi trage de la ușă al tău zăvor!/ La un cer cu mult mister, mă voi ruga,/ să-ți lumineze cu iubire inima (Ar fi păcat…); Aici lumina are motive întemeiate când apare, și scaldă toată lumea mea; (Scrisoare…); Aprinde lumina,/ găsește-mi întrebările grele… (Împreună); Sufletul e doar lumină și singurul care poate să zboare! (Schimbare); Am încercat demult să descifrez o taină/ Am încercat cheia de la ușa misterelor…/ Am încercat să pășesc în camera unde nu ne e permis/ să călcăm, decât atunci când vine timpul…/ Am încercat să dezleg taina unui suflet învăluit de lumină/ și să gust din fructul oprit… Într-o zi am știut:/ în pântecele meu era un suflet de lumină învăluit/ Și pentru că vremea aceea a venit/ am știut că exist! (Maternitate); Iubesc lumina şi culorile, așa că am spart zidurile și am lăsat să intre lumina, frumusețea vieții. Știu că mi-am privit sufletul și am ieșit din nou în lume. Știu că inimii mele i s-a pus o carapace pentru că doar așa va face față celor care au uitat că „realitatea cea mai de preț a fiecăruia dintre noi este sufletul” (Căutare).

Iulia Stoleriu – IN SPATELE OGLINZII (1)

TRIADELE IUBIRII

Perfecţionistă, amânând parcă nepermis de mult o apariţie editorială, Iulia Stoleriu şi-a gândit volumul de debut sub forma unor triade, plecând poate din modelul slav: Vera – Nadejda – Liubovi (Adevăr – Speranţă – Iubire). A schimbat uşor primii doi termeni – în locul Adevărului a pus Credinţa, în locul Speranţei –Lumina, păstrând intactă Iubirea. Primul text din volum este edificator, chiar… statistic: în 8 versuri apare de 9 ori cuvântul lumină, cred apare de 6 ori, iar am iubit de 2 ori. Să recunoaştem că e o frecvenţă neobişnuită, generând anafore, repetiţii, asigurând poemului o eufonie subtilă, dar pregnantă. Triada, tradusă geometric prin triunghi este cea mai stabilă figură, iar unghiurile interne au în total 180 de grade, adică atât cât poate (cu)prinde privirea.

Cine nu vrea in paradis sau despre o nuvela devenita piesa de teatru

Splendoarea Paradisului este o scriere greu încadrabilă într-o specie epică, având elemente de povestire, de nuvelă şi chiar de microroman.

Spaţiul-limită este destul de larg, dar necruţător: Teafăra. Așezare ascunsă după munți, pitită între coline, ștearsă, decolorată de timp și  de uitare. Aici poți trăi și muri într-un deplin anonimat, aici poți iubi dureros sau înălțător, fără  ca semnul sufletului inundat de lumină și sublim să fie încrustat pe undeva.  Cer și lut, murmur înghițit de văzduh.

Ca atmosferă, nuvela (s-o numim aşa pentru că analiza primează, înlocuind naraţiunea) aminteşte atât de Decameronul lui Boccaccio, cât şi de scrierile clasicilor ruşi precum Cehov, Goncearov sau Turgheniev.

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (3)

Geta Stan Palade pare o adolescentă travestită în femeie, derutându-ne cu o vârstă incertă, trăirile ei fiind contradictorii şi evadând dintr-un timp cronologic şi biologic: Încinsă sunt de-o flacără,/mi-am culcușit uitarea sub saboți/azi am fugit în Cosmos de la școală/să văd pe Lună dacă sunt roboți!//Enigmă/clipitele le-am adunat/dintr-un exil de teamă macerat,/lăsați s-alerge caii prin omăt,/e-un chilipir pecetea de-împărat!… (CAI DE STELE)

Peisajul poate fi apocaliptic, aparent fără vreun motiv, având rolul de contrapunct imaginar, duplicitar: Cele mai armonioase /statui din Evul Mediu,/cele mai de vază /atlase de aripi subțiri,//cele mai focoase /grădini de trandafiri/vor fi decapitate în zori/de-un fulger limbut /adorat de privighetori,//de limbile dulci /ale cântecului/acaparat de neliniștea /unui deal de mălini/pe unde se înalță /oiștea de mărgăritar /a Carului Mare!… (NELINIŞTEA UNUI DEAL DE MĂLINI)

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (2)

Încurajată de izbânzi lingvistice, Geta Stan Palade schimbă receptorul, acesta fiind acum un scriitor celebru, creatorul unui personaj nemuritor, respectiv Cervantes şi Don Quijote de la Mancha: Îţi scriu/Don Miguel/în fapt de seară/despre morile noastre de vânt/care macină vorbe (SCRISOARE DIN MANCHA)

E momentul când poeta poate scrie foarte frumoase versuri, bazate pe paradox: Să-ntineresc/îmbătrânind de frumuseţe,/ sortită-am fost ca să te port în piept/eşti dorul meu din suflet înţelept/lumina ce-mi descântă cu blândeţe!//În tine cred/cum crede lutu-n soare să mă-mbete foaia verde!… (DOR) Să recunoaştem că „Să-ntineresc/îmbătrânind de frumuseţe” nu o poate spune prea mulţi poeţi…

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (1)

Fulgerul este un simbol generos, aflat la intersecţia elementelor fundamentale; el este incontestabil Foc; e generat de Apă; se manifestă în Aer şi se odihneşte adesea pe Pământ. De asemenea Fulgerul e simbolul forţei şi Zeul Zeilor la greci, Zeus, avea în fulger o  armă de temut. Dar fulgerul este o „efemeridă temporală”, durează fracţiuni de secundă, devine un etalon al vitezei şi al gândului: „fulgerător”, „ca fulgerul.” Destăinuirea  (spovedania, mărturisirea) cere timp, este un discurs monologat, dar şi un presupus dialog, iar înainte de orice o naraţie.  Se doreşte o eliberare, dar şi o iertare, o izbăvire. Aşadar Destăinuirile fulgerului este un oximoron, având ca subiect timpul, fiind dublu metaforizat (intervine şi personificarea), pentru a se obţine o umanizare a textului poetic.

ELISABETA VARTIC SAU DESPRE STRUCTURA PSIHOSOMATICA A VERSURILOR (1)

Elisabeta Vartic a debutat editorial în 1979 într-o plachetă de doar 16 pagini (cu coperţi cu tot!), dar sub auspiciile a nu mai puţin de trei instanţe: Comitetul de cultură şi educaţie socialistă al judeţului Botoşani, Centrul judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă şi Festivalul naţional Cîntarea României ediţia a II-a.

Mai relevanţi sunt lectorii: Lucian Valea şi Dumitru Lavric.

Titlul opului este neconcludent, dar în spiritul vremii: La ţărmul cuvîntului (Theodor Neculuţă avea un volum cu un titlu şi mai tranşant: Spre  ţărmul dreptăţii.). Poeta scria versuri în manieră blagiană (Blaga, cel din Mirabila sămânţă): Cuvintele, /seminţe de suflet sînt/din carre se-nalţă culoarea privirilor,/zîmbetul/ şi caldă atingerea mîinii.//Laudă lor,/celor care nu se sfiesc să adaste-odrăslirea…/…/Cuvintele ca nişte boabe de grîu –lanuri de gînd etc. Pământul trebuia să fie …rotund ca o pîine./noi îi spunem ţară sau dor/ şi ştim că de strămoşi el a fost plămădit,/din trupul şi sângele lor./…/ Străbunii s-au schimbat în pîine şi vin/ acolo, sub rădăcinile ierbii, amare. (Dacă tovarăşii de la cenzură ar fi auzit de Iisus, cu siguranţă nu am fi citit aceste versuri!).

CLIPE FRAGILE IN LABIRINT (2)

Uneori textul devine gotic, plin de mistere, de presentimente, de anticipare a unei crime cu sadism sau a unui viol. Sunt destule mişcări şi gesturi rocamboleşti, dar trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva e vorba de un vis, mai exact de un coşmar. Iată cum teroare se instaurează ferm în mintea Karinei:

Ajungând pe trotuarul cu gropi şi denivelări din faţa blocului, avu senzaţia că e urmărită. Era un sentiment straniu care o îngrijoră: Parcă cineva, de undeva, îi urmărea fiecare mişcare, fiecare gest, fiecare pas. Se întoarse şi se uită în spate. Nimic, nimeni  care să-i acorde un minim interes. (…) Dar umbra cu ochi iscoditori era încă prezentă şi totuşi invizibilă. Devenise de-a dreptul paranoică. Şi totuşi de ce persista acea senzaţie că cineva o supraveghează?

CLIPE FRAGILE IN LABIRINT (1)

Titlul este adesea definitoriu  pentru o operă literară. În cazul ALEXA MIHAELA,  cele două titluri ferme, Labirint la prima carte (apărută în 2014)  şi Clipe fragile (aflată încă în manuscris) confirmă din plin aprecierea.

Labirintul este unul dintre cele mai generoase simboluri ale umanităţii, traversând mituri, fiind imaginea triumfului minţii asupra trupului, cuprinzând toate ezitările noastre venite din ezitări, multiplicări, reveniri. Este prin epură, un mit al zborului, ajuns tragic în mitul icaric, iar şi un mit al iubirii, firul Ariadnei devenind o sintagmă generoasă şi tulburătoare.

POETUL SI REVOLUTIA. PORTRET IN MISCARE INTR-O IARNA HIPNOTICA (6)

victor-stanTonul devine stins, rostit parcă de altcineva, poate un înger: Atât de tineri, Doamne, eram/în faţa scutierilor,/sângele nostru scut străveziu,/roată de aduceri aminte suflet viu.//Venisem să culegem licuricii tăcerii:/guruitul hulubilor surghiuniţi în pustiu,/neliniştea doritelor noastre icoane,/lutul însetat cu miros azuriu,/atât de tineri… ATÂT DE TINERI sau: Mi-e steaua vinovată de azur/din clipa-n care-am vrut să zbor/izbind cu tâmpla verdele contur/din lut osânda florilor de măr! VISÂND PRIVIGHETORI sau: Mă vor statuile sub crângul nopţii/pe tâmplă mă sărută-aceeaşi stea/iarba-n livezi îşi înspăimântă roua,/un vulture boltindu-se mă bea! TÂRZIU ŞI LUNG şi încă: Dacă-o fi când n-oi mai fi,/lujer de lumină gri/să nu-mi faci culcuş de iască/verdele să mă bocească!//Fă-mi altar tăcut din flori/cu stele la subţiori!/Cerul cu arzânde ape/să mă mângâie sub pleoape! LUJER DE LUMINĂ GRI