Dumitru Bezem – Candoare, culoare

Luna mai este luna primei expozitii de pictura semnata Dumitru Bezem. Culoare si candoare. Asa poate fi caracterizat „Miticul ” Bezem in doar doua cuvinte. Prezentare: Stefan Potop, artist plastic si presedinte al UAP Romania, filiala Neamt si Lucian Strochi, scriitor si critic de arta. Piatra Neamt, Galeria de Arta „Lascar Vorel” , mai 2017.

GHEORGHE VADANA SI METAFIZICA FIZICULUI

O expoziţie Ghoerghe Vadana în iulie este într-adevăr o surpriză. De câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne obişnuise ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă.

Ritmicitatea  acestor expoziţii din februarie ne obligau să ne gândim la un bilanţ sentimental  necesar tuturor, pictorului în primul rând.

Spuneam, la un vernisaj că, după părerea mea, Gheorghe Vadana nu este un pictor. Afirmaţia a şocat, mai ales că era vorba de o aniversare, deci erau toate premisele rostirii unor cuvinte amabile.

Îmi menţin şi acum această părere, cu precizarea că Gheorghe Vadana este mai mult decât un pictor, este un rapsod,

CRISTINEL IONUT PRISACARU SI RITMURILE NATURII

Cristinel Ionuţ Prisacaru este un artist complet şi complex.

Frescar, caricaturist, peisagist, iconar, pictor de şevalet, artistul romaşcan are destule izbânzi, cele mai evidente fiind compoziţia în ulei „mozaicată” şi grafica, unde excelează, ajutându-l atât un desen foarte bun, sigur, inspirat, dar şi un imaginar care îi permite să se mişte cu uşurinţă prin toate cotloanele existenţe umane şi nu numai.

În grafică, Cristinel Prisacaru realizează „zoosofii”, calul, bizonul, leul fiind animalele sale cap de serie imagistică. Calul are dezvoltări ingenioase, fantastice, incluzând inorogul sau pegasul; bizonul devine, într-o metamorfoză inversă, om; leul devine un leu heraldic.

MIRCEA RASVAN CIACARU –O MARCA INCONFUNDABILA

La editura Cetatea Doamnei şi prin grija tipografiei Autograf, ambele din Piatra Neamţ, a apărut în 2016 albumul MIRCEA RĂSVAN CIACÂRU- O MARCĂ INCONFUNDABILĂ, un album monografic sub semnătura a doi cunoscuţi autori: Constantin Tomşa şi Viorel Nicolau.

Acest volum se adaugă altora apărute cu  ani în urmă în Neamţ, acestea fiind dedicate unor artişti plastici precum Dumitru Bezem, Iulia Hălăucescu, Titus Romanescu, Laurenţiu Dimişcă, Dumitru D.   Bostan, Petre Petrescu, Constantin Filimon etc. Cu alte cuvinte pictorii se prezintă acum cu albume, uneori   redactate în mai multe limbi, semn că s-a depăşit faza simplelor pliante,  care erau mai mult sau mai puţin restrictive şi/sau conjuncturale.

Monica D. Carp (2)

Pasărea măiastră este albastră şi morala fabulei propuse e simplă: pe un cer albastru o pasăre albastră e invizibilă. Adică aşa cum trebuie să fie o pasăre măiastră. E greu să precizezi dacă pasăre aparţine unei specii necunoscute sau nu. Forma ei ne îndreaptă şi spre o pasăre de hârtie, care, nu-i aşa, şi ea zboară. Sau este o creaţie a pictoriţei, un patent, un proiect de pasăre.

Tabloul Pasărea conţine un avertisment. Pasărea este o sinecdocă pentru toate păsările din t
ablou (aşa cum unu înseamnă şi tot). Sunt şapte păsări, poate cocoşi (parcă am fi în ghicitoarea din copilărie: la cap pieptene/ la coadă seceră/, la picioare/ răşchitoare). Poziţia păsărilor, goana lor haotică (trei aleargă spre stânga, patru spre dreapta) sugerează spaima. Dar culorile păsărilor sunt cele fundamentale: albastru, roşu, verde, ca în vitralii sau ca în treimea Iubire – Speranţă –Adevăr. Având în spate acest triunghi al certitudinii, spaima e una doar aparentă.

În alt Colaj ţesătură populară avem un triptic  iniţiatic de scoarţe:  prima în culori mai mult decât sobre, vorbeşte parcă despre naşterea universului: o farfurie poate fi un ochi, după cum inversul se naşte din puncte, linii, lungimi de unde. Suntem înaintea Facerii. În a doua scoarţă apar primele certitudini: un disc roşu, ce poate fi al soarelui şi al lunii, o încercare timidă de a fixa punctele cardinale, doar patru la număr. Culoarea se desface spectrală iar primele cuvinte se desprind de obiect, devenind nume. În fine, a trei scoarţă încheie devenirea : rotundul devine Hora, după ce fusese ochi sau astru.
În acelaşi timp hora sugerează o farfurie inscripţionată aşa cum apar uneori farfuriile populare. Dar dincolo de această horă apar numele: Maria, Ioana, Hora (Cora), Gherghina, Răsura (sau Frăsina),  Marghioala, Vitoria, Călina (?)Parascheva, Casandra, Venera, Dochiţa, Verginica, Catrina, Vergina. Paisprezece, fără a socoti Cora, adică de două ori şapte, o dublă iniţiere. Dar ultima scoarţă mai are cel puţin două valori simbolice: cea de pisanie, de pomelnic, de rememorare şi cea de palimpsest, literele desluşindu-se cu greu. Unele nume dispar, altele reapar, semn că nimic nu e pierdut, dar nici veşnic. Ne aflăm acum într-o dimensiune umană, timpul învingând spaţiul.

Pomul vieţii e prezentat ironic, fie ca un stâlp de telegraf, fie ca o sorcovă. O verticală e tăiată de trei linii orizontale; iar interpretarea acestui semn este multiplă. Verticala e cea care uneşte subpământeanul, pământeanul şi celestul. Pomul e traversat de flori într-un fenomen de transparenţă, copacul nereuşind să anuleze fundalul. Păsările simetric şi elicoidal dispuse sunt trei albastre şi trei verzi, împreună cu fondul roşu refăcând triada cromatică primordială: roşu, albastru şi verde. Frunzele şi florile au aceeaşi culoare, sugerând nediferenţierea.

Monica D. Carp (1)

Nemţeană prin naştere (s-a născut la 1 martie 1956 la Bozienii de Jos), Monica D. Carp este romaşcană prin reşedinţă şi activitate. A absolvit Facultatea de Arte plastice, Decorative şi Design, specializarea pictură, Universitatea de Arte George Enescu – Iaşi. Are studii doctorale la   aceeaşi universitate, titlul tezei de doctorat fiind Simboluri din arta populară şi artă creştină-ortodoxă integrate în pictură, îndrumător prof. dr. Dimitrie Gavrilean. Activitatea profesională se întinde pe trei decenii, artista debutând în 1986 la Sala Ateneu din Bacău, ultimele, din 2016, fiind la Muzeul de Artă din Roman şi Piatra Neamţ. Are peste 20 de expoziţii personale, la Roman (Muzeul de Artă: 1987, 1992, 1997, 1999, 2002, 2016, Casa Armatei, 1998), Piatra Neamţ (Galeria Lascăr Vorel (2004, 2010, 2012),  Muzeul de Artă (2016), Muzeul de Istorie (2003)), Bacău (Sala Ateneu, 1986), Galeriile Alfa (2005), Complexul muzeal Iulian Antonescu (2015), Centrul internaţional George Apostu (2000), Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, (2004), Hanu Ancuţei (2001), Iaşi Galeriile Bibliotecii Gheorghe Asachi, Palatul Culturii (2004, 2005). A participat la diverse expoziţii colective şi de grup organizate în oraşele: Iaşi, Roman, Piteşti, Botoşani, Bârlad, Suceava, Bucureşti.

IOAN ROSCA – SPRE UN ALFABET SECRET

Grafica  lui Ioan Roşca conţine câteva lucruri extrem de interesante, personale, definitorii.

Peisajul este esenţializat ca la Eminescu, în Mai am un singur. Toate elementele naturii coexistă în devălmăşie: copacii, drumul, gardul, casa, dealul, muntele. Toate par naturale, acolo de când lumea şi meritul artistului ar fi acela că el le imortalizează încă o dată.

În realitate ele sunt jocuri ale imaginarului, pictorul selectează în prealabil ceea ce i se pare a fi demn de o reprezentare.

De obicei e preferată o margine de sat: acolo natura îşi reintră în drepturi, pare virgină, izvorul sau drumul traversând-o vremelnic. Tocmai acest joc dintre efemer şi etern mi se pare a fi secretul artei sale.