INTRE CER SI PAMANT – ELENA BORUNDEL

Una dintre cele mai importante expoziţii de icoane din ultimul an în Neamţ a fost cea a pictoriţei ELENA BORUNDEL, deschisă la Galeriile Lascăr Vorel, intitulată „Între cer şi pământ.”

Se cuvine să amintim câteva date definitorii despre artistă despre traseul său artistic.

ELENA BORUNDEL s-a născut la 25 mai 1968 în Bucureşti. Este licenţiată a Academiei de artă  Bucureşti din anul 1996, iar din 2014 este şi absolventă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Iustinian Patriarhul”– specialitatea Artă Sacră și a masterului cu același profil, programul „Arta Sacră în Contemporaneitate” în 2016.

Este expert consultant la secţia Decoraţiuni Interioare – şcoala de Artă Buc.2007-2016.

A obţinut în 2009 –Premiul „In Honoris” pentru contribuţia adusa la renaşterea  „Şcolii de Artă Bucureşti “ din partea Primăriei  Bucureşti.

Are în palmares 17 expoziţii personale de artă decorativă şi religioasă.

A participat la târguri, festivaluri şi workshop-uri la: Târgul Meşterilor Populari Braşov, Bran, Sighişoara, Sibiu,Piteşti, Făgăraş,Focşani, Otopeni, Romexpo-Buc.,în Grecia 2006, Germania 2007 (in cadrul A.N.T.R.E.C.), la  Muzeul Taranului Roman , la Curtea Veche Buc, (550-553 ani ai Zilele Bucureştiului), Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” – 2007-2012,Horezu 2007-2014, Dremel-Bosh 2011-2016.

Victoria FONARI (3)

Iubirea înseamnă anularea oricărui egoism, intrarea în metamorfoză: „Respirația ta mi-a scos cercelul din ureche/L-am căutat printre Frunze/Umbrele l-au ascuns///Respirația ta oferea culoare coroanelor de copaci/Iar umbra metamorfoza frunzele în fluturi/Care au început să zboare/Un fluture mi s-a așezat în brațe/Cuminte s-a transformat în cercel” Fluturii – umbre de frunze.

A treia temă a poetei este timpul şi Victoria Fonari dedică acestui „apriorism” multe versuri inspirate. Pentru a ne acomoda cu ideea de timp trebuie să trecem întâi prin copilărie, singura vârstă pe care omul o trăieşte cu detaşare, cu inconştienţă, cu adevărat liber: „Zâmbetul este jocul celor mici /de a pune aripile lor de fluturi/ în palme celor mari/ Zâmbetul unui nou-născut este zâmbetul universului/Care înflorește indiferent de e observat sau nu”. 20.07.17 Ave, Viață.

Victoria FONARI (2)

Cuvântul are şi el nevoia de autodefinire: „Cuvântul  e transparența materiei/o așchie de antimaterie/ ce plonjează din lumea/ spiritului absolut/De unde atâta individualitate/  în evantaiul contextelor?” Sculptură din lacrimi.

Ultimul sens al cuvântului pleacă de la începutul divin al acestuia: cuvântul înseamnă lumină: „Se scrie cuvântul/ lumină fără de lumină?/Se scrie lumină prin tăierea albului/în litere?/ Lumina are tipare?/Dacă nu, atunci/ să nu ne mire că totul /se prelinge continuu în lumină/și haina continuă/și genele nu se sfârșesc/și aripile își desfac evantaiul pentru zbor/Lumina adoarme în negru/Și mângâie umbra lumina/Și pleacă și vineri/Umbra? Lumina?/Coboară lumina/Urcă în întuneric/Străbate Despică”9.12.2016, 14.30 Semnul luminii.

Înţelegând acest lucru, ne putem întoarce la poezie:„Cariatidele s-au dezbrăcat de poezie/S-au coborât spre izvoare/Și-au sorbit apă vie/Piatra s-a transformat în iele//A început să zboare/Printre mașini și semafoare/Concurând cu cântece/De pe tronsoane//Vântul în frunze dansează/Le strânge, apoi le aruncă/Cariatidele reverberează//Ecoul lunecă/În unde de culori se împletesc/Prin ochi de manechin ielele privesc”  17.10.2015 Ora 14.38, București Cariatide.

Poezia înseamnă şi autenticitate, natural, firesc, trăire reală: „butoanele nu pot înlocui/atingerile frunzelor/palparea ecranului/nu conține pigmenții degetelor oamenilor dragi/imaginile nu conțin/ respirația emotivă/bătăile de inimă/trăiește dorul tălpilor de pământ –/dulcele negru/înflorește lumina/prin genele căprioarei” deSkTOP.

Dar poezia nu poate fi despărţită de autorul ei fizic şi moral şi poeta îşi ia ca lampadofor un poet cu adevărat important al literaturii române, GRIGORE VIERU,  omagiindu-l în frumoase litanii: „Plânge soarele/Tace izvorul/Încremeneşte ploaia/Plină de culori/A murit… sau trăieşte?/ Maşina încă duce poetul la cititori…/Atât timp cât versurile sunt şoptite, strigate, pălmuite,/Cât în melodie se aud bătăile inimii/Grigore Vieru trăieşte” ECOUL TĂCERII; Scrise la moartea poetului Grigore Vieru: „Carnea e lut!? /Dar sufletul are carnea lui /care doare mai mult /decât fibrele de muşchi, /decât vine şi oase./Cum să opreşti durerea?/Prezentul lacrimă/Prea mult pentru a fi înţeles,/ Prea tăcut pentru a fi auzit./Prea invizibil… în interiorul copilăriei noastre./Vreau să trăiesc!/Doresc să depăşesc!/Cruzimea ce mă devorează,/Forţa ce mă crispează,/Vocea ce urlă,/Cuvântul ce înjunghie./Cum?/Prin vers/.Dorinţa cuvântului va învinge voinţa altora/Regret că liniştea nu se vede./E prea dură calea… aleasă în aşteptare/Tăcere. Lumini de tăcere!/Dormi în pace, Grigore Vieru./ LUMINI DE TĂCERE; „Poeziile lui Grigore Vieru/Sădesc flori/Care trec prin zăbrele/Prin poemele lui cuvintele limbii române/(dor, doină, Meșterul Manole)/Tresar în limbile străine.” Trepte din versuri.

Dar poezia înseamnă şi muzică, iar muzica înseamnă şi vals şi muzician şi poeta se opreşte la marele compozitor Eugen Doga : „Treptele de pe portativul muzical/Colorate în alb și negru asemenea clapelor de la pian/Transformă degetele în aripi, iar sufletul – un corifeu/Nu-și mai știe locul pe scena vieții/ Timpul se oprește/Însuflețiți trăim ce am uitat să trăim,/Vedem ce am pierdut capacitatea să vedem/Auzim cum galaxiile se mișcă în undele apelor/Gândim în tăceri muzicale/și sufletul începe să zboare/ 1.03.2017, ora 3:38 Eternitatea din clape; „Muzica ne deschide ochii/Simțim ce am uitat că putem simți./Muzica ne aruncă pe pietrele uitărilor noastre/Undele ne învăluie/Simțim marea/Muzica ne aduce aroma florilor/Din unde fotonice/Simțim viața/Muzica ne vorbește cu eternitatea///Și noi depășim spațiul din firea noastră/Și ne culegem din firele de rouă de pe păienjenișul destinului./Între coloanele în care se citesc cărți/Scrise cu cuvinte și note muzicale/Cu binecuvântarea lui Ștefan cel Mare și Sfânt”.       1 martie 2017, Ora 3:55 Muzica și revelația trăirii

După ce a fost poezie şi muzică, cuvântul se poate întoarce devenind din nou eu liric: „Azi sufletul meu e de mătase/Mă învăluie/Mă alintă/Îmi pasă/Mâine sufletul meu va citi lumina/Iar acum prin întuneric/ Mi-e bine…” Mătasea din cioburi de lumină.

Şi tot cuvântul asigură trecerea spre o altă temă majoră a poetei, convertindu-se în iubire: „Mărgăritarul ascuns/ în monstru/să fie oare tangoul din contratimp/care dezvăluie/șerpuiri de pași/a tingeri suave/pasiune care fortifică iubirea /voalează dragostea/ Mărgăritarul din monstru.

Iubirea înseamnă esenţializare a raporturilor umane, până când devine element heraldic: „Eu scriu, iar el citește/Eu strig, iar el sărută/Eu mușc, iar el îmi atinge/ Durerea din suflet/Și simt cum aceasta se cicatrizează/De la săruturile lui/Mă sfâșii de neștire/Și îmi aduce apă/Apoi mă ia în brațe/Și mă transformă-n roza/Din stema lui Ștefan cel Mare/Devin secret cu lună fără soare.”7.11.2017, 1.50 Uniți în contradicții.

Iubirea înseamnă sfidarea aritmeticii, pentru că în iubire „doi” înseamnă  „unu”:„Am plecat împreună/Prinşi de mână/Am venit fiecare cu eul său în buzunar///Am plecat  încălţaţi în aripi/ Cu priviri dilatate/Am venit ferecaţi în propriile gânduri/ Clipe sigilate. Sau: „Iubirea/ e liniştea tăcerii/din scârţâitul de constelaţii/e foaia toleranţei/ divagate/de plăcere/Iubire/fulgi fierbinţi/ce pătrund/în noi/în cifra doi/ Iubirea.

Prof. dr. Lucian STROCHI

Victoria FONARI (1)

Poetă cu experienţă, autoare a unor eseuri extrem de percutantedes pre poezie, traducătoare, cadru universitar şi doctor în filologie, participantă la multe „întâmplări” literare europene,  Victoria Fonari este în primul rând o conştiinţă lirică, implicată.

Poezia sa e concentrată în câteva blocuri semnificante, în câteva câmpuri semantice, generând teme, subteme şi motive literare ale poeţilor autentici din toată lumea. Cele trei câmpuri semantice detectate în acest volum au ca nucleu timpul, iubirea şi cuvântul, aceste teme despletindu-se permanent, aproape fractalic. Astfel Timpul are ca motive anotimpul, o parte a zilei, dar şi considerarea acestui apriorism ca fiind un arhetip, o forma mentis.

Cuvântul se va deghiza în literă, în poezie, în artă poetică, într-o stare lirică, în mit(ologie), în conştiinţă, în protest sau pamflet.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (3)

cronica-literara-listanLigia Stan simte acut nevoia de autentic: Cuvintele profesorului nostru de limba română/erau dulci și amare! /Mi s-a părut c-am descins/ dintr-un solstițiu cu lună nebună; /colegele erau plecate cu capul în nori, /aveau pletele de dor amețite: /le sărutase poetul Nichita Stănescu pe buze! //„Copii priviți-mă atenți /începem lecția de limba română!” //În fereastră /am văzut strălucind inorogul, /în sufletul meu lăcrima un colind!… (SOLSTIȚIU)

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (2)

listan-2Cineva observa cu luciditate şi tristeţe faptul că umanitatea şi-a structurat,  de câteva milenii bune, masculin, cultura.

De aici câteva consecinţe: numărul artistelor este infim în comparaţie cu cel al artiştilor.

Dacă totuşi o artistă reuşea să supravieţuiască unui mediu ostil, trebuia să treacă prin câteva metamorfoze: lirică impersonală, luciditate, invenţie verbală.

Cu alte cuvinte femeia trebuia să împrumute şi să poarte haine bărbăteşti, să imite ticurile „masculului matur”.

INTRE SINESTEZIE SI SINECDOCA SAU SCURT TRATAT DESPRE INCARUNTIREA STATUILOR (1)

cronica-literara-listan Nota autoarei

Ligia Stan, născută la 4 mai 1969 în Piatra Neamț, Absolventă a Facultății de Drept.

Debut: Revista Ateneu,  1988 cu un grupaj de versuri însoțit de un cuvânt de laudatio din partea regretatului poet Sergiu Adam.

A publicat în mod frecvent în aproape toate revistele literare : Convorbiri literare, Ateneu, Tomis, Familia, Flacăra, Cronica, Luceafărul, Amfiteatru și altele.