Statuile zambitoare din orasul interzis

Se spune că grecii, mari iubitori de palestră, de sport şi de frumuseţe ar fi fost primii care au inventat întrecerile sportive.

Nu ştiu dacă e adevărat, dar un lucru e cert: olimpiadele le aparţin, istoric şi spiritual. Pe timpul olimpiadelor, războaiele dintre polisuri încetau.

Mai mult chiar, bucuria de a avea un campion olimpic a generat conducătorilor unor cetăţi o nebunie frumoasă: atunci când o cetate avea un campion olimpic, se spărgea o porţiune din zidul protector al cetăţii. Se credea că un campion olimpic poate apăra singur un zid de duşmani.

LEGENDA DESPRE CHILE

Era o dată un poet care se născuse în deşert. Poate din nisip, nu din lut. Sigur cu suflarea lui Dumnezeu.

Poetul scria versuri ca toţi poeţii şi le recita cu mult patos. Nu-l asculta nimeni, nici şopârlele, nici păsările.

Şi atunci poetul şi-a îndreptat ochii într-un colţ de cer unde credea că s-ar afla Dumnezeu şi a spus: „Doamne, lasă-mă şi pe mine să văd apa. Am auzit doar că există, că e grea precum nisipul şi uşoară şi limpede precum aerul. Că apa e viaţă.”

Dumnezeu i-a răspuns înduioşat: „Întoarce-te, fiule,  cu spatele la munţi şi mergi până când vei vedea apa. Dar nu te opri decât atunci când  vei vedea şi o corabie.”

DISTIHURI PENTRU CHILE

Tristeţea noastră, cine a ucis-o?

Corăbiile, păsările din Valparaiso

Dragostea noastră unde-i, zăluda?

În versul lui  Pablo Neruda

Să ne întâlnim dragule, drago

Pe străzile din Santiago

Cine sfâşie val după val după val?

Geografie lirică: TOPLITA, LACRIMA TOPITA

toplitaExistă un anume moment al copilăriei, când cuvintele se înfrăţesc precum grâul, se apropie cu sfială un îndrăgostiţi unul de altul.

Atunci am auzit cuvântul IISUS şi imediat l-am tradus, l-am logodit şi l-am nuntit cu „ÎI SUS”.

Şi tot atunci am auzit cuvântul TOPLIŢA, pe care l-am tradus, l-am logodit şi l-am nuntit cu TOPITA, „l”-ul cel atât de lichid şi de atotputernic în copilărie, topindu-se.

CELE ZECE MINUNI DE LA BALUSESTI

cronica-03-nov-2016Dacă, vorba fabulistului „Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face” ar fi adevărată, cred că lumea noastră ar fi mult prea cenuşie, fără surprize şi ocolită de revelaţii şi de emoţii.

Şi totuşi vreau să vă vorbesc despre zece minuni petrecute în zece zile, la Băluşeşti, în acest an.

Nu ştiţi unde e Băluşeşti? E un sat din comuna Icuşeşti, împărţit frăţeşte între două confesiuni: ortodoxă şi catolică. Asta nu ar fi o minune, dar ca un preot ortodox să slujească în biserica catolică, iar ortodocşii (băştinaşi şi oaspeţi) să participe la o nuntă catolică e un lucru de mirare.

Geografie lirică: DESPRE VALE

geografie-lirica-valeaÎntr-o scriere de acum câteva sute de ani, un călugăr a scris: „În bunătatea Sa nemărginită, Domnul Dumnezeul nostru a avut mare şi înţeleaptă grijă ca, pe lângă un oraş, să pună şi un câte un râu.”

Butada s-a putea extinde şi în ceea ce priveşte muntele şi valea şi am putea spune că Creatorul a avut grijă ca pe lângă fiecare munte să fie şi câte o vale.

Altfel muntele nu ar fi munte şi oamenii nu i-ar putea contempla de acolo de jos, din vale, măreţia.

OFELIA HUŢUL şi TERAPIA FLORII ALBASTRE

OFELIA-HUŢULCine  intra la o „personală” a Ofeliei Huţul va fi derutat de multitudinea propunerilor şi atitudinilor: pe de o parte arhitecturi severe, monumentale, având răceala nervurilor dintr-o catedrală gotică, pe de altă parte, minuţia incredibilă dintr-o natură statică.

La fel, există în pictura artistei din Iaşi o pendulare permanentă între real şi imaginar, între cumsecădenia unui personaj şi asprimea nefirească, parcă nemotivată, a altuia.

Uneori pictura Ofeliei Huţul se apropie de mirajul copilăriei, manifestând acel „fenomen de transparenţă”, copilul arătându-ne nevăzutul, pentru că el nu pictează ce vede, ci ceea ce ştie.