De câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne-a obişnuit ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă. Nu invitându-ne la somptuoase recepţii în saloane de cinci stele, nici în spelunci cu iz de boemă, ci într-o galerie de artă, povestindu-ne, nu cu verb, ci cu vervă, în culoare, desen şi compoziţie, ce a mai făcut el peste an.

Un bilanţ sentimental, necesar tuturor, pictorului în primul rând.

Totuşi, artistul se spovedeşte şi cu / în cuvinte, proclamându-şi adevărate arte poetice, adevărate mărturisiri de credinţă:

„Semnificaţia formei în pictura mea este expresia emoţiei pe care modelul o declanşează şi se retrage pentru a lăsa loc stării de trăire care se desfăşoară pe fondul unei amintiri – urcuşuri şi coborâri în timp – încercări de a reda viaţa născută din viaţă. Caut să eliberez forma de tutela motivului real fără s-o opun acestuia, desenez obiectele şi fiinţele lumii, le pictez de acord cu simţirea momentului recepţiei, imaginea naturii în pictura mea constituindu-se ca o problemă ce exclude simpla plăcere rezultată din transfigurarea senzaţiilor în imagini stereotipe.”

Recenta expoziţie retrospectivă de la Galeriile Lascăr Vorel din Piatra Neamţ adună peste 40 de lucrări din aproape toate etapele sale de creaţie. Sunt reunite peisaje văzute caleidoscopic, dar nu cu o lumină descompusă, spectrală, ci tinzând spre monocromii, verdele otrăvit de galben fiind culoarea predilectă.

Paleta pictorului s-a deschis mult în ultimii ani, unui realism neguros substituindu-i-se acum un postimpresionism luminos. Gheorghe Vadana realizează semianamorfoze, peisajele sale fiind acum traversate de vârtejuri blânde, circulare, paralele cu axa pământului.

Scriam, cu mai bine de un deceniu, despre Gheorghe Vadana: „De câţiva ani buni, Gheorghe Vadana ne-a obişnuit ca, de ziua lui, în februarie, să-i fim prin preajmă. Nu invitându-ne la somptuoase recepţii în saloane de cinci stele, nici în spelunci cu iz de boemă, ci într-o galerie de artă, de obicei Galeriile Lascăr Vorel din Piatra-Neamţ, povestindu-ne, nu cu verb ci cu vervă, în culoare, desen şi compoziţie, ce a făcut el peste an. Un bilanţ sentimental, necesar tuturor, pictorului în primul rând.”

Acum, în 2015, datele problemei s-au schimbat foarte puţin.

Gheorghe Vadana a rămas acelaşi rapsod al munţilor Neamţului, îmbinând lirismul cu narativul, descrierea cu invitaţia la dialog. Peisajele sunt văzute caleidoscopic, totuşi cu dominante (altădată verdele, apoi albastrul, acum galbenul şi chiar rozul). Vadana este un postpostimpresionist, lumina şi nu culoarea interesându-l ca primă instanţă.

Peisajul e de tip anamorfozic, se recompune după vârtejuri blânde, dar întreg tabloul are o unitate severă, inconfundabilă.

Portretele şi autoportretele, altădată măşti ale tristeţii metafizice, sunt acum măşti de sărbătoare, în universul artistului intrând acum tot mai decis ceremonialul, umanitatea strecurându-se astfel în natură firesc, fără vreo contrazicere sau împotrivire.

Deşi pare a avea un pact nescris, pictural cu natura, Gheorghe Vadana nu reţine decât melodia naturii, ritmul ei, practic numai ce convine personalităţii sale deosebite, sensibilităţii sale neobişnuite.

Pictorul nu istoriseşte, nu este contemporan cu o poveste, rapsodul din el are ambiţia relevării mitului, sacrului, ritualului.