CULIŢĂ IOAN UŞURELU- Convorbiri esenţiale

Culita-Usurelu-Convorbiri-esentialeÎn Cuvântul înainte la Convorbiri esenţiale, Culiţă Ioan Uşurelu se contrazice cu graţie, modest, afirmând că: Se ştie că o carte de interviuri, deşi este o întreprindere destul de dificilă, nu ridică valoarea de scriitor a autorului.

Evident, urmează imediat o frumoasă şi necesară pledoarie pentru acest gen, dificil de încadrat, pendulând între genul dramatic şi cel epic, trecând prin eseu, jurnal, pamflet şi/sau spovedanie: …într-un interviu, personalitatea intervievată face exact ceea ce nu consideră necesar să facă în volumele pe care le publică: anumite destăinuiri despre sine şi despre modul său de creaţie, despre persoanele cu rol decisiv în evoluţia literară şi socială, în unele cazuri chiar despre rolul nefast al politicului restrictiv…

Culiţă Ioan Uşurelu este unul dintre cei mai periculoşi intervievatori, interlocutorul fiind cucerit de o anumită bonomie a acestuia, de un zâmbet complice, de ochelarii de profesor cu gradaţie de merit şi cu gradul I didactic, cel intervievat trezindu-se din anestezia lilială, abia după ce a mărturisit câteva lucruri teribile, esenţiale despre sine şi ceilalţi. Modest, declarându-se provincial,

Culiţă Uşurelu pare a fi interlocutorul ideal pentru un pahar de vin sau de vorbă. Întrebările sale sunt însă teribile: directe ca un croşeu, subtile ca un upercut, intervievatorul procedând des la eschive şi permiţând şi adversarului aceeaşi atitudine.

Uşurelu nu insistă, nu agresează, dar nu renunţă până când prietenul devenit adversar de ocazie nu se pronunţă în cutare sau cutare chestiune, personală sau colectivă.

Nu încearcă să fie protagonist, mulţumindu-se cu statutul de antagonist, îşi lasă interlocutorul să nareze, să se dezvolte, intervenind rar, corectând doar direcţia naraţiunii. Nu e nici umil, nici arogant, ci partener; stăpâneşte perfect domeniul de definiţie, ştiind despre interlocutor date importante, uneori esenţiale.