MARTIRII (DOINA)

Frunză verde de gutui,

Ui ui ui,

De dis-de-dimineaţă mă strădui

Să bat un cui2

Amărui,3

În gură-l ţinui,

În lemn de gutui,

Cum o să baţi cu ciocanu-n floare,4

Că doare,5

Chiar de e de fiară fiară6

Şi nu-i prea mirositoare?

DOINA DESPRE CEI CINCI BRANCOVENI DECAPITATI IMPREUNA CU DE DOUA ORI CREDINCIOSUL IANACHE SFETNICUL (3)

Unul fu tot Constantin,12 –Constantin era cel mai mare dintre fii săi. În continuare, toate aprecierile îmi aparţin. În troparul din 1726 a mitropolitului grec Calinic al Haricleei, fiii lui Constantin sunt caracterizaţi astfel: Constantin cel Viteaz, Ştefan cel minunat, Radu cel vrednic de laudă, Matei cel mic, dar cu mintea ca un bărbat desăvârşit.

Verde ca un mândru pin,

Muri fără vreun suspin,

Fără vreo ocară,

În oraşul ce-i purtară,

Numele, ultima oară.13 Adică Constantinopol. În realitate, la acea vreme oraşul se numea Stambul (Istambul).

DOINA DESPRE CEI CINCI BRANCOVENI DECAPITATI IMPREUNA CU DE DOUA ORI CREDINCIOSUL IANACHE SFETNICUL (2)

DOINĂ DESPRE CEI CINCI BRÂNCOVENI1– această doină se apropie foarte mult de o baladă populară. În folclorul românesc chiar circulă câteva variante a unei balade având acelaşi subiect. Am considerat textul ca fiind totuşi o doină pentru că textul are un epic minimal, dar esenţializat, punctul culminant luând locul desfăşurării acţiunii. Intensitatea sentimentelor, atitudinea lirică, elegiacă, durerea – toate acestea transformă textul dintr-unul epic într-un text liric. Există şi unele argumente exterioare, cum ar fi sintagma frunză verde specifică doinei sau folosirea monorimei în mai multe situaţii. Au existat desigur mai mulţi Brâncoveni, dar ne-am oprit la un singur moment şi anume execuţia celor cinci; de altfel ei apar explicit într-o gravură, inclusiv cu numele lor.

DOINA DESPRE SCRIEREA IN LIMBA DACA (2)

 DOINĂ1doina este cântecul identitar al românului. El se caracterizează printr-o vibrantă, adâncă emotivitate şi are un caracter elegiac tipic. Doina este însoţită de obicei şi de melodie. A doini înseamnă şi a cânta, a hori. Originea termenului este necunoscută, deşi s-au emis destule ipoteze.

DESPRE SCRIEREA ÎN LIMBA DACĂ2, – nu există o limbă dacă. Dacă a existat, nu s-a păstrat. Există câteva zeci de cuvinte care se presupune că ar fi de provenienţă dacă, în general cele care conţin pe „z”: mânz, viezure, brânză, grumaz, mazăre, varză. Propunerea mea se referă la o scriere mitică. Neavând urme în pământ, limba dacilor s-a refugiat în cer.

ARCADIA (DOINA)

„Nadia1,

Şi eu am fost în Arcadia.2

E un ţinut cu multă verdeaţă,3

Cu apă neîncepută,4

Din ceruri căzută,5

Pentru spălatul de dimineaţă,

Pe faţă.6

Acolo florile cresc,