UN POET EZOTERIC – EMIL NICOLAE

emil-nicolae-foto-liviu-ioan-stoiciu-225x300Cine îl cunoaşte superficial şi cotidian pe Emil Nicolae, va crede despre el că este un poet subtil, distilând ingenios imagini şi vocabule, un eleatic, adăugând, lent şi implacabil, pietre perfect dăltuite pentru templul său. Derutează cultura întinsă, spiritul ironic, detaşarea aparentă, o neîncredere în poezie, în poet şi uneltele sale (reale sau virtuale).

Realitatea e alta: masca sa (persona) e o platoşă, nu doar a timidităţii, ci şi una a agresiunii (intelectuale, desigur).

Adevăratul Emil Nicolae e mereu imprevizibil (cel puţin de la volumul „Studii/Confesiuni/ Capricii” -1983), surprinzându-şi confraţii prin propuneri din ce în ce mai şocante („Psihodrom”, 1994), „Femeia şi femela – recurs la erogenia textului”, 1997).

Insolitul vine atât din colajul textelor propuse în dezbatere (des – batere), cât şi din reflexele pe care le capătă acestea în contact cu textul propriu al poetului. Rezultă un aliaj ciudat, obţinut prin topire, din cauza febrei poetice,rezultând un material nou,cu proprietăţi proprii, dar şi unul mai vechi, în care metalele componente se comportă ca într-un amestec, păstrându-şi proprietăţile iniţiale, individuale.

Atins de o tristeţe metafizică (bacoviană şi a rasei sale vechi, istorică şi culturală), Emil Nicolae cultivă în ultima sa carte (roman, scenariu cinematografic, melodramă?) versul amplu, forjat în atelierele unui Isidor Lucien Ducasse, conte de Lautremont, dar şi a lui Walt Whitman, T.S. Eliot, Ezra Pound sau Rainer Maria Rilke.

Thriller-ul său „OMUL DE HÂRTIE” nu e decât o „Elegie duineză” întoarsă, pregătită să-şi întâmpine prin cuvânt nu îngeri, ci trâmbiţa apocalipsei.

Nu voi cădea în capcana întinsă de poet, aceea de a intra în analiză minuţioasă pe text. Aş găsi atunci un fals roman, cu un fals personaj (omul devenit poem sau chiar…hârtie (v. titlul!), cu martori falşi.