Povestirea La ţigănci este prima capodoperă din seria nuvelelor fantastice. Cu această apreciere au fost, sunt de acord toţi comentatorii.

Până şi Ion Rotaru, reticent în ceea ce priveşte analiza nuvelelor, dedică două pagini din O Istorie a literaturii române (vol. 4), comentariului nuvelei, obligat fiind de valoarea ei intrinsecă:

„Dintre numeroasele-i nuvele, fantasticele îndeosebi sunt demne de toată atenţia, fără însă necesitatea expresă de a intra în amănunte analitice, din moment ce ne-am ocupat mai îndeaproape de cele două mari romane. Ele rămân oarecum în planul al doilea al beletristicii eliadeşti. În afară, poate, de una dintre ele, La ţigănci, intrată în timpul din urmă şi în manualele şcolare, dascălii noştri desfăcînd în mici fărâme „jucăreaua” (împrumutăm cuvântul de la I. Budai Deleanu), spre probabil, minunarea şcolarilor care nu prea înţeleg bine excesele de zel, oportuniste în fond, cum oportuniste, cu siguranţă, fuseseră şi freneziile interpretative la un Lazăr de la Rusca, Minerii din Maramureş sau Oţel şi pâine, pe vremuri.” ¹

Observaţiile profesorului sunt inedite şi nu o dată excesive, în sensul bun al cuvântului, altele decât ale celorlalţi comentatori. Iată câteva dintre ele:

„Viaţa ne este aleatorie, orbecăim prin ea ca într-un labirint. (…) Dar şi „bordeiul” (cuvântul bordei – poate nu întâmplător folosit aici – are o îndepărtată rădăcină comună cu neologismul de origine franceză bordel, cu o etimologie în vechea franconă, însemnând „locuinţă rudimentară, în chip pe gaură în pământ”, se poate recunoaşte, şi colo şi colo, rădăcina, probabil thracică, bor, de unde, iarăşi probabil, moldovenescul bortă ), descris cu ochii lui Gavrilescu, plin de fel de fel de boccele, de dulapuri, cufere şi draperii în loc de pereţi, este un …labirint.” ²

(În legătură cu cuvântul în discuţie, pot fi aduse unele precizări: cuvântul borde însemnând cabană de scânduri, există în limba francă, încă din 1138 şi are ca rădăcină pe bord, scândură. Bordel însemna în secolul al XII-lea cabană mică (căbănuţă), iar către anul 1200 J. Bodel îl foloseşte cu sensul casă de prostituţie, sens care se impune în secolul al XVI-lea, când este întărit de italianul bordello, înlocuindu-l pe bourdeau, derivat şi el de la borde. Interesant este şi cuvântul borne, folosit încă de la 1160 de către Benoît sub forma bodne şi care însemna ce înseamnă şi astăzi, bornă, dar numai pentru frontieră sau chiar borgne, intrat în franceză tîrziu, în 1835 cu sensul de casă rustică). ³

Împrumutând titlul unui roman celebru a lui Puşkin şi având un subiect cumva asemănator cu povestirea După Bal a lui Lev Tolstoi, povestirea Fata căpitanului este una din lucrările mai puţin izbutite ale lui Eliade.

Firul narativ este simplu: un băiat de doisprezece ani, Vasile Brânduş, este pus să boxeze cu Valentin, fiul căpitanului Lopată. Se lasă bătut de acesta, dar îi spune în final că sora sa Agripina a rămas repetentă. Afirmaţia, adevărată, scandalizează pe căpitan şi apoi pe însăşi Agripina, care, s-ar vrea iubită de acest băiat misterios. Ambele personaje au ambiţii mari, secrete mai mult sau mai puţin camuflate, se iluzionează (Brânduş se vrea un nou „Alexandru Macedon”, iar Agripina se crede „zâna zânelor, minunea minunilor”).

Există şi o poveste cu motanul Vasile, tizul lui Brânduş care face minunăţii. Băiatul o părăseşte pe Agripina, intrând în labirint (pădure).

Agripina vorbeşte „radical”, ales, e o grafomană … orală:

„-Am scris deja un ciclu întreg, zeci şi zeci de romane şi nuvele. Ciclul Fata căpitanului. Le-am scris în fel de fel de stiluri. În fiecare nuvelă sau roman sunt alta, nu mai seamăn cu cea dinainte. Mă schimb şi totuşi rămân aceeaşi: Agripina. Prima nuvelă am scris-o în stil romantic, gen Puşkin. Începea aşa: „În urbea X, pe strada Principalele Unite chiar lângă Grădina Publică, se mutase prin anii 193… o familie ciudată şi care a devenit curând de pomină: familia căpitanului Lopată…”

Agripina ar vrea să transforme realitatea într-o ficţiune:

„Dar cu tine am să scriu altfel. Am să scriu o poveste fantastică. Pentru că, recunoaşte, ni se întâmplă ceva fantastic, trăim amândoi o aventură extraordinară. Tu aveai, şi mai ai încă, un secret, şi eu mă dădeam de ceasul morţii să-l descifrez; şi deodată, tu, băieţel de la ţară, desculţ în espadrilele tale murdare, ne descoperi nouă, familia căpitan Lopată, cel mai sinistru secret familial. Dar am să mă răzbun, Brânduş! În nuvela mea am să te chinui, am să te sperii.”