Florin Mircea Zaharescu aminteşte, prin polivalenţa sa, de figurile ilustre ale Renaşterii: sculptor, grafician, iconar, pictor, autor de basoreliefuri, ceramist, designer. Supune piatra, răşina sintetică, ghipsul, lemnul, argila, bronzul, aluminiul, oţelul, porţelanul, piatra artificială, hârtia, creionul, vopselurile în ulei.

Îl suspectez că scrie, în anume ceasurile ale amurgului, în scurtele clipe de răgaz, sonete sau alte poezii de formă fixă, ba chiar că interpretează şi compune şi muzică religioasă sau profană.

Sibian prin naştere, deci ardelean (s-a născut la 3 iulie 1949), Florin Mircea Zaharescu devine pentru o vreme muntean (în timpul studiilor liceale de la Ploieşti şi a celor universitare de la Bucureşti),  pentru a ajunge moldovean prin adopţie, mai exact romaşcan.

Expoziţiile sale sunt veritabile demonstraţii, artistul etalându-şi realizările şi disponibilităţile tematice şi plastice, expunând atât grafică, cât şi picturi în ulei, sculpturi şi basoreliefuri.

Grafica a reprezentat pentru artist o demonstraţie de vigoare şi de virtuozitate: linii ferme, figuri geometrice perfect desenate, un hexagon format din capul unei femei cu broboadă, triunghiuri tragice, doar ochii trişti umanizând imaginea (Portret de femeie I). Într-un alt portret figura realizată este un octogon, iar privitorul e obligat să intre într-o zonă tragică. Un Nud (I) întors, ţine mai mult de geologic decât de carnal, dialogând antitetic cu un alt Nud (II) graţios de astă dată curbura a cinci linii generând o feminitate adolescentină. Nimic senzual, totul fiind nevinovăţie şi ingenuitate, o vagă trezire a simţurilor.