Ieşeanul Florin Teodorescu este un caz: doctor în ştiinţe, genetician cunoscut, cu lucrări de specialitate editate şi apreciate, cu o practică solidă în domeniul atât de fascinant şi ingrat al psihiatriei, intelectual de rasă, s-ar vrea considerat, ironic, un „pictor de duminică”, un artist naiv, din seria acelor pictori – ţărani care nu cunosc deloc legile perspectivei, dar perfect pe cele ale moralei, au un epic pictural irezistibil, un umor de cea mai bună calitate, o stângăcie care devine paradoxal, un efect artistic, o marcă înregistrată.

Nu e cazul să insistăm, întrucât ne aflăm pe o pistă falsă, dar există şi pictori naivi celebri, Henri Rousseau –Vameşul sau Ivan Generali

– de exemplu, pictori pe care orice istorie serioasă a picturii nu-i poate ocoli. La noi, un caz similar cu cel al lui Florin Teodorescu, l-ar reprezenta Petru Vintilă, scriitor cunoscut, dar, ironia soartei, cu o notorietate certă în lumea plasticii prin pictura sa „naivă”.

Pictura lui Florin Teodorescu este, aşadar, una polemică: Dali, Picasso, Van Gogh, Velasquez, dar şi Petraşcu, Pallady sau Baba devin puncte de plecare ale unui demers ironic, fals naiv: pictori celebri, capodoperele lor sunt luate „în răspăr”, în ideea, nu a demolării lor, ci a complementarizării lor, cu convingerea fermă că o capodoperă nu este o operă statică, închisă şi închistată în clasicitatea ei, ci una vie, permanent în mişcare, în devenire, o opera aperta: Mona Lisa poate avea mustăţi (ca într-un tablou celebru), clovnii lui Baba pot fi călătorii compartimentului de clasa a III-a condus de mecanicul de locomotivă Daumier, superbul nud în oglindă a lui Velasquez îşi poate pierde eleganţa şi supleţea pentru a deveni o realitate mult mai cotidiană, flască, iar peisajele campestre ale lui Van Gogh pot fi răscolite de o furtună între munţi, ciorile metamorfozându-se în vulturi.

Florin Teodorescu luptă împotriva stereotipiei, reflex facil al culturalului. A rămâne permanent candid în faţa naturii, cu simţurile treze, nealterate de labirintul cultural, comod, dar facil, iată ce îşi doreşte (şi ne doreşte ) pictorul.