GETA STAN PALADE – ARIPA ROZALBA DE MAR (2)

Poeta nu se fereşte să fie uneori nostalgică, meditativă, visătoare, cultivând un ton elegiac: La vremea vremii îmi voi dărui sufletul/cireşilor din livada bunicului/călătorind spre Ursa Mare//sau unei câmpii de maci/să-mi pască liniştea florile câmpului,/trilul privighetorilor agăţat de copaci!//Atât va rămâne din mine/amintindu-le oamenilor pajura lacrimii… (PAJURA LACRIMII); E-un labirint îndelung disperarea./Am descifrat împreună ambrozia florilor,/ dialectica aştrilor de la facerea lumii!//Mi-am scris sintagmele cu inima/cugetând îndelung la calculator!…//           Petalele roşii ale macilor le-am folosit/ drept interjecţii în albumul color de familie… (LABIRINT); Faţa pământului, Doamne, este o floare/zilnic îndrăgostindu-mă de ea!/În piept simt o evlavie liturgică, /albă, de stea!… (PEISAJ CU PĂSĂRI); Însinguraţi în doi din vanitate/ne ducem jugul traşi pe roţi/dintr-un imperiu neatins de moarte,/ne vindem puritatea pe icusari şi zloţi (TĂLĂNGILE DOGITE DE OMĂT).

GETA STAN PALADE – ARIPA ROZALBA DE MAR (1)

Aflată la a noua carte de poezie (Cerul din oglindă – versuri – Ed. Nona, 2008, Leac pentru lebede – versuri –Ed. Răzeşu, 2011,Văzduh de aripi – versuri –Ed. Ateneul Scriitorilor, 2012, Mladă romantică – versuri -Ed. Citadela, 2013 Testamentul privighetorii –versuri –Ed. Ateneul Scriitorilor, 2013, Templu retinei –versuri – Ed. Ateneul Scriitorilor, 2014, Întoarcerea Zeiței, versuri – Ed. Ateneul Scriitorilor, 2015, Destăinuirile fulgerului, versuri – Ed. Ateneul scriitorilor, 2016), intitulată metaforic şi enigmatic  ARIPĂ ROZALBĂ DE MĂR, GETA STAN PALADE este cu siguranţă un poet ce nu mai poate fi ignorat, chiar dacă poezia ei are „marele păcat” că nu-şi flatează cititorul sau criticul, obligând, pe oricine îi citeşte textele, la o gimnastică a minţii deloc facilă. În primul rând, paleta stilistică a poetei este extrem de largă, de la versul cu inflexiuni folclorice până la textul suprarealist, de la un antiromantism declarat până la un sentimentalism bine temperat, de la demitizări feroce la mitizări convingătoare, de la hiperluciditate şi acuitate vizuală la imprecaţia acribologică. În al doilea rând, Geta Stan Palade relativizează istoria, spaţiul şi timpul propunând, când un erotism atent distilat, când o rugă insolită. Poeta cultivă o ironie fină ce alunecă uneori în autoironie, dar îşi afirmă ferm o demnitate tipic feminină. Livrescul prezent peste tot nu anulează nevoia de dialog, după cum descriptivismul liric se conjugă convingător cu absurdul. Câteva mărci personale sunt de remarcat şi în acest volum, după cum poeta îşi păstrează adesea vocaţia de demiurg, avidă fiind de spaţii siderale. Artele poetice propuse sunt convingătoare, după cum trebuie să observăm neapărat voluptatea cultivării aforismului şi a unui stil metaforic. Imaginarul poate fi dezlănţuit, biciuit totuşi de o hiperluciditate convingătoare.

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (3)

Geta Stan Palade pare o adolescentă travestită în femeie, derutându-ne cu o vârstă incertă, trăirile ei fiind contradictorii şi evadând dintr-un timp cronologic şi biologic: Încinsă sunt de-o flacără,/mi-am culcușit uitarea sub saboți/azi am fugit în Cosmos de la școală/să văd pe Lună dacă sunt roboți!//Enigmă/clipitele le-am adunat/dintr-un exil de teamă macerat,/lăsați s-alerge caii prin omăt,/e-un chilipir pecetea de-împărat!… (CAI DE STELE)

Peisajul poate fi apocaliptic, aparent fără vreun motiv, având rolul de contrapunct imaginar, duplicitar: Cele mai armonioase /statui din Evul Mediu,/cele mai de vază /atlase de aripi subțiri,//cele mai focoase /grădini de trandafiri/vor fi decapitate în zori/de-un fulger limbut /adorat de privighetori,//de limbile dulci /ale cântecului/acaparat de neliniștea /unui deal de mălini/pe unde se înalță /oiștea de mărgăritar /a Carului Mare!… (NELINIŞTEA UNUI DEAL DE MĂLINI)

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (2)

Încurajată de izbânzi lingvistice, Geta Stan Palade schimbă receptorul, acesta fiind acum un scriitor celebru, creatorul unui personaj nemuritor, respectiv Cervantes şi Don Quijote de la Mancha: Îţi scriu/Don Miguel/în fapt de seară/despre morile noastre de vânt/care macină vorbe (SCRISOARE DIN MANCHA)

E momentul când poeta poate scrie foarte frumoase versuri, bazate pe paradox: Să-ntineresc/îmbătrânind de frumuseţe,/ sortită-am fost ca să te port în piept/eşti dorul meu din suflet înţelept/lumina ce-mi descântă cu blândeţe!//În tine cred/cum crede lutu-n soare să mă-mbete foaia verde!… (DOR) Să recunoaştem că „Să-ntineresc/îmbătrânind de frumuseţe” nu o poate spune prea mulţi poeţi…

GETA STAN PALADE – DESTAINUIRILE FULGERULUI sau SCURT TRATAT DESPRE TRATAREA TIMPULUI (1)

Fulgerul este un simbol generos, aflat la intersecţia elementelor fundamentale; el este incontestabil Foc; e generat de Apă; se manifestă în Aer şi se odihneşte adesea pe Pământ. De asemenea Fulgerul e simbolul forţei şi Zeul Zeilor la greci, Zeus, avea în fulger o  armă de temut. Dar fulgerul este o „efemeridă temporală”, durează fracţiuni de secundă, devine un etalon al vitezei şi al gândului: „fulgerător”, „ca fulgerul.” Destăinuirea  (spovedania, mărturisirea) cere timp, este un discurs monologat, dar şi un presupus dialog, iar înainte de orice o naraţie.  Se doreşte o eliberare, dar şi o iertare, o izbăvire. Aşadar Destăinuirile fulgerului este un oximoron, având ca subiect timpul, fiind dublu metaforizat (intervine şi personificarea), pentru a se obţine o umanizare a textului poetic.