A CARTE IN CARE E BINE SA TE PRIVESTI CA SA AFLI CINE ESTI SI UNDE ESTI: ASEZAMANTUL LUI GHEORGHE ANDREI NEAGU

Poet redutabil, partener de dialog incomod, romancier  de succes, Gheorghe Andrei Neagu nu e totuși doar un prozator.

E mai mult de atât: un povestaș (având nevoie ontologică de narațiune, de poveste – un narator pur-sânge), adorând narațiunea scurtă, nervoasă, scurtcircuitată, fără arcane și nișe, cu un singur fir narativ, asemenea basmului, cu o morală ce se adresează nu conștientului, ci subconștientul și inconștientului nostru.

Scriitura sa este un imens monolog adresat, chiar dacă, abil, naratorul schimbă, pentru circumstanță și circumstanțial, personajele.

GHEORGHE ANDREI NEAGU – TABARA DAMNAŢILOR sau O LUME PE DOS

Gheorghe Andrei  Neagu este, cu certitudine, un prozator important, de primă mână, pur sânge.Asta pentru că este şi un poet la fel de valoros. Poate că e o prejudecată, dar cred mult în proza poeţilor. Asta şi pentru faptul că poeţii simt cel mai bine simbolurile, le mânuiesc cu dezinvoltură, au un auz perfect, iar fraza nu se trădează cu vreo ezitare rebarbativă..

Tabăra damnaţilor este un microroman simbolic, deşi el pare, la prima vedere, violent realist.

Fabula e simplă, poate fi redusă la o singură frază. Un grup de trei indivizi, deveniţi penali cam fără voia lor, sunt eliberaţi oarecum pe neaşteptate; primesc o repartiţie, li se asigură reeducarea prin muncă, dar unul dintre ei evadează, încercând o altă soluţie a „libertăţii”;  eşuează însă şi se sinucide.

Gheorghe Andrei Neagu despre Lucian Strochi

Mi-am propus de mai multe ori să mă opresc asupra acestui mare autor, dar n-am reuşit. Vă recomand acest volum, ce pare a fi chiar o rană a existenţei umane, ce face parte din primul volum al operelor complete. Nădăjduiesc să vă bucuraţi de lectura acestui roman.

(Gheorghe Andrei Neagu despre Cicatricea)

Aş spune că autorul este de departe un maestru al prozei scurte româneşti, hotărât să şi-o valorifice într-o antologie ce merită a fi citită din scoarţă în scoarţă. Întotdeauna l-am admirat atunci când l-am citit, dar mai ales când am meditat asupra rândurilor din prozele sale.

(Gheorghe Andrei Neagu despre Ultima sirenă)

Un volum de lux, în care grafica e abundentă, dar nu poate să sufoce metafora de excepţie ce străjuieşte sau răsare din câmpul bogat ilustrat, sporindu-i valoarea

(Gheorghe Andrei Neagu despre Ancadierul)

Gheorghe Andrei Neagu – Aesopicae

GA-Neagu-AesopicaeUn autor mai mult decât talentat, histrionic, şotios, pendulând între un naturalism bine temperat şi un fantastic cu origini livreşti, dar cu deschideri fertile, insolite şi insolente în imaginar este Gheorghe Andrei Neagu, revendicat, ca orice autor ce se respectă, de mai multe zone culturale şi revendicându-şi la rându-i, îngândurat ca o lebădă şi intransigent ca un condotier, teritorii doar ale sale, pe care, odată botezate, le restituie cu generozitate semenilor.

Trei nuvele (le-am numi „exemplare” – în spiritul lui Cervantes) reunite sub acelaşi titlu Aesopicae (Povestirile lui Axie, Noile legende ale Olimpului şi Aventurile unui Kakanez în Pokerania) sunt bântuite de ludic, autorul sugerând indirect că jocul poate fi, ca şi râsul, expresia unui spirit superior, gata să pună în paranteză stereotipiile noastre culturale.

Se pot face destule trimiteri culturale, unele fertile, altele inutile, posibile toate, pentru că autorul crede că originalitatea este expresia ultimă a unei scrieri şi nu un punct de plecare.

În Povestirile lui Axie, protagonistul este Esop, un fel de Socrate pentru Platonul nostru. Parabolele sunt epure din Anton Pann sau Cilibi Moise, sentinţele – grave, solemne, aforistice – se strecoară printre paradoxuri, calambururi, vorbe de duh, toate extrase dintr-un metalimbaj mimând spiritul elen, atenian, dar şi spartan, cu destule plonjări ce par prolepse în realitatea imediat contemporană nouă: miedul are 5 stele şi poartă nume devenite branduri, Tomis  sau Milcov, agora e traversată de tramvaie şi poartă numele de Universitas, iar xenodochionul pe cel de Trocadero; înţelegem până la urmă că Esop e doar un pretext sau, după cum însuşi mărturiseşte: „Eu sunt fiecare dintre voi, cei ce nu aţi părăsit speranţa în Libertate, cei ce aţi rostit sau aţi murmurat în fiecare clipă de restrişte pildele pline de umor şi sarcasm împotriva celor ce încearcă să înăbuşe libertatea OMULUI.”

Din când în când, textul e străfulgerat de metafore-sentinţe precum: „Noi suntem mereu desculţi, ca Libertatea.” sau „Calul voia să se răzbune pe răufăcător, dar nu alerga cu iuţeala cerbului”.