Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (6)

CORNEL  PAIU: Cât de mult, după părerea dvs., poezia actuală mai este şi veritabilă contemplare a sinelui?

LUCIAN STROCHI: Atâta timp cât mai identificăm în poezie eul liric, poezia este şi o contemplare a sinelui. Dar, de la E. A. Poe încoace, poezia tinde şi-şi creeze un personaj care să devină o voce auctorială neutrală. În rest, să nu uităm că poezia nu se scrie cu cuvinte, ci cu sintagme şi prin urmare şi discursul poetic îşi are importanţa sa formală.

CORNEL  PAIU: Dar, contemplare a naturii sau a naturalului, altfel spus a exteriorului?

LUCIAN STROCHI: Există se ştie două tipuri de natură: natura naturata şi natura artifex, cea făurită de om. Contemplăm natura, atât cea exterioară, obiectivă, cât şi cea umană, subiectivă.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (5)

CORNEL  PAIU: Am lansat la Roman, pe 15 feb. 2018, volumul de debut în proză al tinerei Yasmina I. Bonciu, „Castelul din Infern” (Colecţia „Centenar – Proză – Debut”, Editura „Papirus Media”, Roman, 2018, 574 pp.), pe care, de altfel, l-aţi şi prefaţat şi recenzat la evenimentul romaşcan. Cum aţi receptat evenimentul şi ce părere v-a făcut tânăra, dar prolifica autoare, care, deja a scris sute de pagini de proză?

LUCIAN STROCHI: O nonconformistă. Astăzi, când un roman care se respectă arareori depăşeşte o sută de pagini, a debuta cu un roman de aproape 600 e un lucru de mirare. Şi suntem ameninţaţi cu continuarea lui, un roman de peste 700 de pagini. M-a impresionat tânăra autoare mai ales că este studentă la chimie, iar chimia e o altă iubire a mea, e o mână de om dar de o energie formidabilă. Am rămas impresionat şi de calitatea publicului: numeros, receptiv, de cea mai bună condiţie.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (4)

CORNEL  PAIU: Există în România mai multe comunităţi de oameni aşa-zis  închise, care se dirijează sau se conduc după legi şi cutume proprii. Între acestea momârlanii… Din ce ştiu, cu aceştea aţi intrat în contact mai des. De ce? Ce-mi puteţi spune despre societatea aceasta? Cunoaşteţi şi altele? De ce sunt ele unice în România şi chiar în lume? V-au inspirat în scrierile dvs.?

LUCIAN STROCHI: De momârlani m-am apropiat pentru că ei erau foarte… aproape de mine. Populau un sat numit Slătioara care se află deasupra Petroşaniului, oraşul meu natal, la doar doi kilometri de şoseaua principală. Nu puteau ajunge în Parâng fără să nu dai de momârlani. Momârlanii vindeau lapte de vacă orăşenilor. Îl aduceau în doniţe de

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (3)

CORNEL  PAIU: Apropos… Formula „subconştientul colectiv”, nu vi se pare cel puţin ciudată?

LUCIAN STROCHI: Nu. Dacă acceptăm subconştientul, de ce ar fi el strict individual, privilegiul al doar câţiva indivizi hiperdotaţi? Şi, dacă nu ar exista subconştientul colectiv, ar mai exista manipularea?

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (2)

CORNEL  PAIU: Mai ţineţi minte prima carte de Sadoveanu citită?

LUCIAN STROCHI: Da, Dumbrava minunată şi Lizuca a fost prima mea prietenă de suflet… Apoi a urmat Baltagul, Nicoară Potcoavă, Comoara Dorobanţului, Fraţii Jderi, Hanu Ancuţei şi toate celelalte, de la Mitrea Cocor până la Uvar sau Creanga de aur.

CORNEL  PAIU: Credeţi că opera sadoveniană, în prezent, poate şi în trecut, a fost tratată cu destulă superficialitate sau, altfel spus, tendenţios, urmărindu-se anumite şabloane, tributare unui semnificant dorit, impus de un anume sistem sau, poate numai sugerat prin mecanismele adânci ale subconştientului?

LUCIAN STROCHI: Mihail Sadoveanu nu a lăsat pe nimeni indiferent. E un munte. Şi muntele are şi mlaştini şi cărări pierdute, şi culmi semeţe şi limpezimi incredibile şi o înţelepciune care poate fi a pietrei, a apei sau a cerului. A fost

Intrebari interviu Lucian Strochi – 17 februarie – 5 aprilie 2018 (1)

CORNEL  PAIU: Ce surse de inspiraţie aţi avut pentru proza scurtă?

LUCIAN STROCHI: Ca răspuns, aş putea  jongla cu doar câteva cuvinte care sunt de fapt marile teme ale literaturii, al artei în general: natura, iubirea, destinul, mitul, istoria, religia, întemeierea, jertfa, moartea, naşterea. Dar, de fapt, între aceste zece cuvinte este un raport de inerenţă, de intercondiţionare: destinul implică şi naştere şi iubire şi moarte şi mit şi istorie şi natură şi religie şi jertfă şi întemeiere. Iubirea la fel. Ş.a.m.d.. Dar, ca să răspund mai direct, aş spune că în 70 la sută din cazuri sursa de inspiraţie a fost viaţa „trăită”, în 20 la sută sursa a fost livrescă şi în 10 la sută din cazuri am inventat o poveste…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (24)

Cu privire la ultimele evenimente care au îndoliat Casa Regală a României şi, aş îndrăzni să spun, un întreg popor parcă trezit o clipă din amorţire… Credeţi că ar fi posibil în viitor, nu spun apropiat sau îndepărtat, ci numai în viitor, ca regalitatea din România să fie resuscitată.

LUCIAN STROCHI: Orice este oricând posibil. Regalitatea este o realitate istorică. Inclusiv la noi. Eu mă simt însă republican. Îmi place să fiu considerat „cetăţean”, nu „supus”. Dar asta nu-mi dă dreptul să nu acord altora dreptul de a crede în monarhie. Şi poate cândva vom avea o monarhie  luminată. Şi poate că va fi şi una românească.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (22)

Cum credeţi că a rezistat, rezistă şi va rezista creatorul-victimă?

LUCIAN STROCHI: Cred că sunt prea multe întrebări pe această temă. Adevăratul artist, adevăratul creator nu poate fi ca ultimă accepţie a termenului o victimă. Creatorul este un învingător. Dacă striveşti sau tai degetele unui pianist, el nu va mai cânta fizic nicio melodie. Dar în mintea sa pot zbura simfonii nemaiauzite…

În acest context, aş dori să vă întreb, când aţi conştientizat dvs. pentru prima dată libertatea? Ce sentimente v-a stârnit revelaţia adevărului ei? Momentul depăşea, să spunem, anumite graniţe, anumite îngrădiri de ordin autoritar, afectiv sau ierarhic? Ce aşteptări aveţi de la Poezie?

LUCIAN STROCHI: Libertatea se descoperă mereu. Prima dată când te desparţi de mamă prin tăierea cordonului ombilical. A doua oară când ieşi din găoacea familiei şi devii elev, prima calitate umană. Apoi când evadezi în natură şi eşti singur (sau cel puţin aşa crezi).Apoi te eliberezi în/prin iubire, când înţelegi că doi este egal cu unu. Apoi când înţelegi rostul unei vacanţe, a unei zile de sfârşit de săptămână. Şi aşa mai departe, cu fiecare libertate. Poezia te eliberează şi ea. Atunci eşti cineva, mai exact altcineva. Un spirit liber, cu adevărat liber.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 21 decembrie 2017 (21)

În cazul creatorului cât de mult se poate lărgi sensul noţiunii de victimă? Oare, un sistem închis, nedeschis sau care atrofiază, perverteşte sau, pur şi simplu nu recunoaşte şi nu consolidează valoare, nu-şi apără, ocroteşte, promovează creatorii, nu este generator de victime?

LUCIAN STROCHI: Ba da. Dar nu îmi cere soluţii. Există victime şi călăi. Totul e la plural.

Cum îşi exorcizează creatorul-victimă suferinţa? Oare nu prin creaţie, prin singurătate şi prin autoizolare, care au rost de apărare, de protecţie?

LUCIAN STROCHI: Creaţia nu trebuie să fiu un panaceu, un paliativ. Eu îi acord creaţiei un sens dinamic, demiurgic. Singurătatea nu e nici ea o soluţie. Dimpotrivă. La urma urmelor, întemniţarea tocmai asta încearcă: să te izoleze.