POEMUL COMENTAT – Concurs de receptare critică a poeziei moderne

Ediţia VI:  ION BARBU, Joc secund

Două mi se par a fi atitudinile posibile de definire a raportului poet – artă – natură (arta fiind, evident, un catalizator): o atitudine omniscientă, auctorială şi o atitudine de in – genuitate, de in – creat, textul poetic fiind în fapt o realitate care se creează ad hoc, autor şi cititor participând, printr-un efort comun, la o iniţiere cu valenţe ontologice şi gnoseologice.

G. Călinescu vedea în Joc secund una dintre cele mai explicite arte poetice, oferind textului o „decodare” paralelă cu textul, decodare convingătoare, dar rămasă la stadiul de metaforă, cu alte cuvinte dogmatică: „Poezia (adâncul acestei calme creste) este o ieşire (dedus) din contingent(din ceas) în gratuitate (mântuit azur), joc secund, ca imaginea cirezii răsfrântă în apă. E un nadir lent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieţii prin retorsiune”.

Poezia rămâne în acest caz o umbră a ideii, viziunea fiind clar platoniciană. Un alt reproş posibil: Călinescu nu analizează, un text atât de redus ca dimensiune precum „Joc secund”, în integralitatea sa, oprindu-se la un semn de exclamare.

În ceea ce ne priveşte, considerăm „Joc secund” o antiartă poetică, poetul intrând (prin text) într-un proces iniţiatic.

Raportul poet – artă – natură are un factor comun: timpul. Un simbol al timpului este ceasul, în cazul nostru o clepsidră. Contemplaţia (deducţia) permite o primă observaţie: nisipul clepsidrei (amorful) se nivelează, devenind calm. El este adânc pentru că se află sub sugrumarea clepsidrei, văzută ca o linie de demarcaţie, ca o tăiere. În natură acest rol de împărţire, de înjumătăţire îl are oglinda. Ea relevă privirii o lume ascunsă şi ascunde o lume.

„Azurul mântuit” este tocmai jumătatea clepsidrei eliberându-se de nisip, de amorf. Sticla clepsidrei uneşte trei elemente: azurul (prin irizare), oglinda (prin reflectare) şi apa (prin consistenţă).