Puterea aduce cu sine orgoliul şi poeta e conştientă de acest lucru: „Orgolioasă cum sunt și extravagantă din fire/am spânzurat de partea nevăzută a Lunii,/ombilicul metaforei din palma lui Cristofor Columb,/pielea de jder a mânzului olog,/să-i ciugulească mădularele din pâraie lăstunii, //Garofița Pietrei Craiului/exilată de Nastratin mucalitul/în Calea Lactee din galaxia noastră/bătută cu diamante și cristale swaroski,//lancea lui Bonaparte, pătimirile crinilor,/din livadă scorușii, persicii, gladiatori prunii/să explodeze de tăcere planeta/din alfa până în Zeta”14(ORGOLIU)

Dar tot puterea îi asigură şi dreptul de a fi liberă:„Uneori când mă trezesc în zori/alerg desculță prin iarba din livadă/trâmbițată de greierii estivali/Vinovată-mi pare, Doamne, vara,/vântul trubadur limbut/mi-a furat din trup vioara/florile sădite-n lut! ” VINOVĂȚIE

Intimitatea cucerită e respectată până şi de soare. Nemulţumită, poeta propune dărâmarea tuturor opreliştilor:„ În odaia mea căptușită /cu floare de măr/soarele intră dimineața pieziș!/Haideți, s-o invadăm,/s-o cuprindem într-un craniu de măr.//Vă destăinui domnilor toate acestea,/astăzi 4 mai a. c. -/supraviețuitoarea acestui /capăt de cer efemer/în semn de salut de pe acoperișul lumii/în numele tuturor îndrăgostiților mileniului trei! ” DESTĂINUIRE

În acelaşi timp, ca îndrăgostită, poeta nu poate renunţa la un confort minimal: „N-am râvnit niciodată/să ajung pe câmpia /despuiată de iarbă și greieri! ” MÂNGÂIATĂ DE LUMINI …

Îşi doreşte nimic altceva decât să fie normală, trăind plenar viaţa:„Acoperită de umbra codrului violet/trăiesc, respir, mă mir./Doar câte-odată mă mai jelui/din întristarea fiecăruia”MOMENT

Ca orice artist autentic, poeta simte falsul, din perspectiva unei eternităţi : „E-un fals de frumusețe/aproape perfect!/Priviți imaginea dirijabilului/luată cu încetinitorul.//Mi s-a poruncit /să fiu prezentă/în muzeul de antichități!//Voi fi dezvăluită văzului public/ca o posibilă nouă statuie/necunoscută (încă)/de esteții lumii de azi! ” POSIBILA STATUIE

Trecând peste orice,  poeta se revendică dintr–o obârşie nobilă, chiar dacă aparent derutantă:„Pe străbunicul meu Andone Logofătu,/(frate de codru),/Lotru de viță herculeană/l-am surprins ghintuind stelele, ” 9 (GHINTUIND STELELE)

Unirea cu iubirea, cu natura, îi permite poetei   realizarea unui pact de neagresiune cu lumea, cu universul, în toate ipostazele sale:„Pecetluim din preajmă răsăritul/pentru un pumn neprihănit de lut și de semințe/adăpostită vatra vastă de sub scut/călăuzindu-ne de dinspre dor spre biruințe//punându-ne zălog adus din ceruri un izvor/râvnit de mii și mii de ani de-un căprior/și-un cocostârc naiv cu dinți de lapte/solfegiindu-mi sufletul îndrăgostit în ton de fa major” 22 (ZĂLOG)

Volumul   ÎNTÂLNIRE PE ACOPERIȘUL LUMII este structurat într-o triadă formând ciclurile: MAI MULT CA PERFECTUL IUBIRII,   BAZAR CU ILUZII ȘI ENIGME și  cel ce dă titlul întregului volum.

Această structură este una pur formală, volumul având o remarcabilă unitate. Să remarcăm însă ingeniozitatea acestor titluri, asigurând ambiguitatea și trimițându-ne spre zone noi ale sintagmelor și metaforelor..

Ligia Stan dovedește și prin acest volum că poate stăpâni perfect câteva obsesii teme majore: iubirea, natura și cuvântul, fiindu-le tuturor mireasă.

Prof. dr. LUCIAN STROCHI

A patra dragoste este cea pentru natură, natura fiind de origine divină, putând fi cadrul unei poveşti de dragoste şi fiind mama absentă, fiind un factor iniţiatic, un catalizator al unui proces unic:

„De la arbori și munți am deprins deplinul tăcerii,/(logosul de porfir al reînvierii),/îndrituită în Câmpiile Elizee de maci/când ți-o fi foame de dragoste să nu taci/pârguindu-și pe ramuri floarea de flacără merii, ” ÎN AMINTIREA GORUNILOR

Natura poate fi şi un cuib al dragostei:„Stă gata în livadă să rodească,/un inorog de foc/cu tâmpla-n văi brumată/amirosind a busuioc/adus de târgoveți la iarmaroc! ” PECETLUIND AMURGUL

Iubirea cere prudenţă, precauţie şi ca orice lucru scump trebuie să fie bine drămuită şi să implice şi farmecul, metamorfoza: „Să fiu a ta/puțin câte puțin, iubitule,/ar fi trebuit/încă de la facerea lumii/să mă nasc privighetoare” POVEȘTI NEMAIAUZITE

Simţurile sunt exacerbate, iar natura co-participativă: „Aud cum țipă iarba de-acasă /strivită sub călcâi./Din sat mă cheamă-o chiparoasă/cu dorul dragostei dintâi”7(SUB RUGUL TOAMNEI)

Atunci când iubire pare împlinită, iubita se poate juca, dedându-se freneziei cuvintelor, în versuri mimând poezie populară, într-un blând delir: „Ala bala portocala/mi-am sădit cu-arbuști ograda/vântul umblă alandala/ urnind cerul rostogol/pârguind cu-argint livada,/trestiei piciorul gol!//Cât n-aș da să-mi fie bine,/ceteraș de viță veche/ ceasul tainic mă seduce/purtând steaua în ureche//dinspre mine pân la tine/să-mi săruți armura dulce/în grădina lui Neculce…//Of, of, dorule, of,/ziurel de ziuă mov/l-am visat pe Lermontov/ purtând spada de argint/dintr-un mai demult colind!/ 11 (DINTR-UN COLIND)

Dintotdeauna poeţii s-au simţit o castă (evident elitistă). De aici şi ideea selecţiei făcută cuvintelor, alegându-se doar cele nobile, demne de un limbaj înalt, aristocratic. Prin urmare sunt evitate cuvintele prea neaoşe, arhaismele, cuvintele alcătuind masa vocabularului. Consecinţa: limbajul poetic nu se vrea premeditat, programatic, a fi unul democratic, în ciuda unora care declară că „poezia a coborât în stradă”.

Ligia Stan este o nonconformistă, acordând tuturor cuvintelor şansa de a intra în poem, de a deveni deci cuvinte poetice. Exemplele sunt numeroase dar merită a fi amintite câteva, extrase evident din volumul ÎNTÂLNIRE PE ACOPERIȘUL LUMII pe care îl avem în faţă, încă în manuscris: drumeag, cristei,  strungă, imaș, ceteraș, chiparoasă, jinduind, tăpşan, a priponi,  agrișe, mezat, şofran, sudalmă, spovadă, pândari, temenele, ru

salină, sulfină, zmeuriş, pitpalac, armindeni,  răruică, stupină, tufănele, merişor, grui, ghizdelele, dumicat, hapsân, grâuşor, soroc etc. Desigur aceste cuvinte au şansa rarisimă de a se insinua într-o poezie „clasică”.