ELISABETA VARTIC SAU DESPRE STRUCTURA PSIHOSOMATICA A VERSURILOR(2)

O parabolă interesantă, derivată dintr-un cunoscut  text kafkian este Rost:

Dincolo de zid: zidul/dincolo de zidul acesta: zidul zidului,/dincolo de zidul zidului: alt zid/dincolo de alt zid:/mai multe ziduri laolaltă…//şi numărătoarea creşte, se complică/are un rost

Timpul capătă uneori o concreteţe halucinantă: părinţii cerneau făina anilor în albie,/viermii creşteau în carnea poamelor roşii. //Am sosit –în urma mea toate himerele se culcaseră/blând, pe cozile lor ca şopârlele.

Penelopa nu mai ţese fire care să fie destrămate noapte, ci cuvinte. Pedeapsa e oarecum aşteptată: Şi-am început să ţes pânza cuvintelor/şi-am început să-nălbesc de aşteptare…

Elisabetei îi reuşesc poemele replică, opera sa fiind însă independentă de tiparul originar, cum sunt aceste versuri ce amintesc de mistreţul cu colţi de argint al lui Ştefan Aug. Doinaş: