OCCIDENT vs. ORIENT (I)

Occident-OrientExistă, se ştie, patru puncte cardinale importante: Nord, Sud, Est,Vest. Aflate în opoziţie dinamică.

Nordul apare unora ca fiind rece, sobru, inteligent, raţional, pragmatic, practic, bogat; Sudul, dimpotrivă: fierbinte, imaginativ, sărac, temperamental, pasional, iraţional. Ideea de Nord şi Sud, de separaţie dintre cele două puncte cardinale e veche, mai veche decât migraţia spre sud şi spre est a vikingilor.

Spaima de Nord e şi ea veche: a început, se pare, o dată cu migraţia spre Elada(Grecia de astăzi) a Hiperboreenilor (nume generic prin care îi cuprindem pe toţi migratorii din nordul şi din sudul Dunării). Americanii mitizează acest raport dintre Nord şi Sud prin evocarea unui război civil, care a fost atât un război economic, cât şi unul –să-i spunem – moral.

Mult mai interesant este însă relaţia Est – Vest, sau, pentru a respecta titlul de faţă, Orient – Occident.

Raţionalist, bigot şi, ulterior, catolic şi protestant, având ca limbă universală latina în întreg Evul Mediu, Occidentul a fost cucerit nu prin Est, ci prin Sud, de către arabii lui Tariq (de unde şi amintirea, prin nume, a Gibraltarului).

Existase e drept şi o ofensivă a Occidentului spre Orient, în perioada romană, cu Mediterană devenită „Mare nostrum”, mare interioară romană, cu Pax romana, cu o civilizaţie surprinzător de bine articulată, având o administraţie performantă.

Numai că Roma se putea revendica drept axis mundi, centru al universului, pentru că Europa era continentul dominant (ceea ce îi permitea peste secole unui Pico de la Mirandola să afirme, orgolios şi mărginit, că „ştie tot şi încă ceva pe deasupra”). Deci centru şi nu Occident.