Poate c-ai fost cândva, demult¹ şi sclavă,²
Dar eu, de când te ştiu, te ştiu regină, ³
Conducătoare poate–n revoluţii,⁴
În vremuri de restrişte, sigur sfântă.⁵

Da, când te văd, inima mea cântă,⁶
Să te răpesc e una din soluţii.⁷
Iubirea mea desigur e de vină⁸
Şi-apoi făptura ta blândă, suavă.⁹

Nu voi scrie nicicând despre o luptă,¹
Războiul mi se pare-o aberaţie,²
Nu prea înţeleg de aceea odele,³
Nici cultul dezmăţat al eroilor.⁴

Nu-mi plac, deşi-s gustoase, trufele,¹
Pentru că-mi sunt oferite de porci,²
Dar mă dau în vânt după pagode,³
Pentru că-mi amintesc de corăbii.⁴

Ador lupta-n pumnale şi săbii,⁵
Detest psalmi⁶, imnuri⁷, oraţii⁸ şi ode⁹,

A fost odată ca niciodată,¹
A fost odată, când pământul era străveziu,²
Când fratele nu-şi ucisese încă fratele,³
Când nicio femeie nu murise încă.⁴

Când apa era limpede, ca un cristal de stâncă,⁵
Când departele, îţi era prea aproapele,⁶
Când sângele era incolor, ca lumina, şi viu,⁷
Când pământul nu era despicat de lopată,

Dacă-am privi cu ochii vii senini natura,¹
I-am admira imaginarul lui Dumnezeu²
Şi ne-am mirat pentru tot ce palpită şi-i viu,³
Dar, cel mai mult, am admira gândirea.⁴

Să fii în ale iubirii palate,¹
Să iubeşti şi să fii la rându-ţi iubit,²
Să fii mai puternic, ca un prinţ, rege,³
Şi sub ochi să-ţi crească imense, mari bogăţii.⁴

Să fii capabil de cele mai mari nebunii,⁵
Să fii, pentru supuşi, spadă şi lege.⁶
Să fii, mai mult ca povestea⁷, un mit,⁸
Să fii toate acestea, da, se poate.⁹

Ce greu se desparte, ziua de noapte,¹
Ce greu se naşte, din neguri, lumina,²
Ce greu se desparte, noaptea de ziuă,³
Ce greu se desface, raza în culori,⁴

Ce greu, în lumină divină, să mori,⁵
Ce greu se sfarmă, lumina în piuă,⁶
Ce greu se desface-n floare, stamina,⁷
Ce greu se desface, tăcerea-n şoapte.⁸

Eram cu tine-n cumpăna amiezii,¹
La marginea unei părelnice păduri²
Şi ascultam chemarea de cicade,³
Iubirii îi plăteau plăcut tribut.⁴
Eram doar un molatic atribut,⁵
Din care se-nfruptau, avid, balade,⁶
Cântate de absenţii trubaduri⁷
Ce  adăstau în umbra deasă a cirezii.⁸

Trăim, cu-adevărat, vremuri demente, ¹
Totul-i leneş, dulceag, ca de melasă,²
Într-un deşert, plin de ciulini şi cremeni,³
Într-o mare, plină de alge şi negi,⁴
Un timp haotic, buimac, fără de legi.⁵
Nu e nimic adevărat, să-ţi semeni⁶
Şi nicăieri nu eşti aici şi-acasă,⁷
Iar omul e doar cifre⁸ şi  segmente.⁹

Am vrut să fiu şi eu un Nostradamus,¹
Să spun ce va fi în prezent, viitor,²
Să prevăd când va veni o cometă,³
Să fiu obligatoriu-n pergamente.⁴
Minunile mele fi-vor prezente,⁵
Savanţii lumii găsi-vor secretă,
Profundă orice rimă⁶, vers sclipitor,⁷
Studenţii-mi vor cânta Gaudeamus.⁸
Deci vă declar, clar, solemn, sub jurământ⁹
Că Leul Roşu vă mai răcni cândva,¹⁰
Că râu de foc încă va fi-n Ciclade ¹¹
Că Europa rămâne fără Regi.¹²
Aceste profeţii¹³, de poţi să le dezlegi,¹⁴
Vom fi-mpreună prinşi în acolade.¹⁵
Da, vom mai salva ceva din Marmara¹⁶
Şi, poate, o jumătate din pământ.¹⁷

Lucian Strochi 

LUCANSA MEA PE CÂND AM VRUT SĂ FIU UN NOSTRADAMUS  88

Am vrut să fiu şi eu un Nostradamus,¹  – această lucansă are ca temă speranţa şi încheie triada credinţă – iubire – speranţă. Nostradamus (pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un celebru medic, cabalist şi farmacist francez). Les Propheties, lucrarea sa fundamentală, a apărut în 1555. E considerat cel mai mare prevestitor al marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să aibă loc în toată lumea.

Să spun ce va fi în prezent, viitor,²  – Nostradamus şi-a realizat opera în catrene, forme de poezie fixă. Poezia sa este intens metaforică, ambiguă, interpretabilă.

Să prevăd când va veni o cometă,³–cometele sunt corpuri cereşti a căror apariţie (şi traiectorie) poate fi prevăzută cu zeci de ani înainte.

Să fiu obligatoriu-n pergamente.⁴– e vorba  de opera sa, care înfruntă veacurile.

Minunile mele fi-vor prezente,⁵– minunile, adică prezicerile sunt considerate valabile şi pentru evenimente pe care Nostradamus nu le cunoştea şi prin urmare nu le putea anticipa.

Savanţii lumii găsi-vor secretă,

Profundă orice rimă⁶, – textul lui Nostradamus a fost cercetat până la virgulă, tocmai pentru a nu scăpa ceva interpretării.

vers sclipitor,⁷ –multe versuri din catrene sunt magnifice, reuşind să spună foarte multe şi…nimic

Studenţii-mi vor cânta Gaudeamus.⁸  – Gaudeamus igitur este un cântec studenţesc din Evul Mediu. Se traduce prin Să ne bucurăm aşadar şi poate fi considerat un cântec al tinereţii şi al speranţei.

Deci vă declar, clar, solemn, sub jurământ⁹ –acest catren este realizat în maniera lui Nostradamus. Este uşor ironic, dar şi admirativ. Jurământul întăreşte orice afirmaţie.

Că Leul Roşu vă mai răcni cândva,¹⁰  -mostre din posibile versuri din Nostradamus şi mai ales din decodările acestor versuri. Cine este Leul Roşu? Imperiul britanic? Cel Rus? Iranul? Afirmaţiile ţin şi ele de evidenţe. E normal, obligatoriu ca un leu să ragă cândva. În limbaj paralel, putem spune că o mare putere îşi va impune la un moment dat voinţa. Lucru valabil pentru orice imperiu.

Că râu de foc încă va fi-n Ciclade ¹¹ – e vorba de vulcani. Vulcanii activi erup din când în când. Nu e o profeţie. E ca şi cum ai spune că, peste un număr de ani, într-o zonă seismică, va fi un cutremur catastrofal

Că Europa rămâne fără Regi.¹²  –  un vers mai greu de tradus. Poate fi o idee republicană, dar şi posibilitatea ca Europa să înregistreze la un moment dat, un singur, suprem Împărat.

Aceste profeţii¹³, – toate versurile puse la viitor au rolul de prolepse. Ele sunt neverificabile, tocmai pentru că nu putem cunoaşte obiectiv viitorul.

de poţi să le dezlegi,¹⁴ –profeţiile au fost decodate, de multe ori satisfăcător. Centuriile şi catrenele lui Nostradamus au farmecul lor pentru că se potrivesc multor situaţii şi acceptă multiple interpretări.

Vom fi-mpreună prinşi în acolade.¹⁵ – acolada este o paranteză. Aici se sugerează rolul de protecţie al acoladei. Iubiţii scapă de profeţii, de timp, iubirea dându-le acest statut special.

Da, vom mai salva ceva din Marmara¹⁶  – această fericire, stare unică, această iubire integratoare  poate salva vaste teritorii, care pot fi cucerite e drept prin ură (război(, dar şi prin iubire (pace).

Şi, poate, o jumătate din pământ.¹⁷  – ultimul vers e unul al speranţei. Prin iubire, prin speranţă, prin credinţă, omenirea se poate salva.

Lucansa e una dublă, cu următoarele rime:

Nostradamus  – Gaudeamus

  viitor – sclipitor 

  cometă – secretă

  pergamente – prezente

  jurământ – pământ

  cândva – Marmara

  Ciclade – acolade  

  regi – dezlegi