Intrebari interviu Lucian Strochi – 26 septembrie – 5 octombrie 2018 (1)

CORNEL PAIU: Între 17-19 mai 2018 s-au desfăşurat la Roman lucrările celei de-„A 47-a REUNIUNI NAŢIONALE DE ISTORIA MEDICINEI” şi  celei de-„A 27-a REUNIUNI NAŢIONALE DE ISTORIA FARMACIEI”, dedicate „Centenarului Marii Uniri”. Amfitrionul exemplar al evenimentului: medicul-scriitor Dan-Gabriel Arvătescu. Aţi participat la toate manifestările prilejuite de eveniment. Cum l-aţi receptat? Ce impresii aţi depozitat în memoria empirică şi afectivă?

LUCIAN STROCHI: Un eveniment remarcabil! Nu pot să mă pronunț desigur asupra nivelului comunicărilor de specialitate, dar pot face aprecierii asupra ambianței, a atmosferei, a înaltului grad de intelectualitate degajat. Au fost expoziții fotografice, seri de muzică, excursii la mănăstiri. Medicii și farmaciștii au demonstrat că sunt în primul rând oameni de aleasă cultură umanistă. Nici nu s-ar putea altfel. Și mai e ceva: în general reuniunile au un factor de sincronicitate, încercând să fie la zi.  Aici a fost vorba și de un important factor diacronic, de istoria a două științe și de omagiul adus unor înaintași iluștri. O meritau pe deplin! În ceea ce îl privește e dr. Dan Gabriel Arvătescu, a fost poate o surpriză plăcută doar pentru unii dintre participanți. S-a dovedit a fi încă o dată un excelent organizator și de ce să nu o spunem, un adevărat mecena.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (8)

CORNEL PAIU: Dialogurile dintre state reprezintă ceva real sau sunt de fapt numai nişte exerciţii de dicţie?

LUCIAN STROCHI: Nici măcar atât. Fiecare vine cu lecția învățată și nu acceptă alte opinii. Ar trebui să gândească. Și asta e foarte greu. Dialogul e arta de a-ți ascunde gândurile spunea cineva. S-ar putea să aibă dreptate. 

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (7)

CORNEL PAIU: Există un micro-dialog şi un macro-dialog?

LUCIAN STROCHI: Nu! Există monolog adresat, monolog interior și poate un „dialog al surzilor”.

CORNEL PAIU: Cum se diferenţiază dialogul dintre intelectuali de alte posibile dialoguri?

LUCIAN STROCHI: Nu există dialog. Intelectualii nu sunt o specie aparte sau o rasă superioară. S-ar putea însă să înjure mai bine…

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (6)

CORNEL PAIU: Sunt de părere că dialogul din spaţiul public de astăzi este tot mai absent, din nefericire cedând locul, nu în favoarea sau folosul unui monolog constructiv, revelator, ci unei flecăreli, lipsite de consistenţă, cum altfel, dar, chiar şi aşa, manipulatoare şi distructivă de climat estetic şi moral, care trebuie să fie firesc şi (de) dorit în cadrul unei societăţi moderne, civilizate. Acestea fiind spuse, v-aş întreba cum vedeţi dvs. rolul şi statutul actual al dialogului din societatea de astăzi?

LUCIAN STROCHI: Singurul dialog real, sincer, magic este monologul unei fetițe care „discută” cu păpușa ei. Dialog nu există, ci, în cel mai bun caz, avem monologuri politicoase. Vorbește tu și după aceea vorbesc și eu.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (5)

CORNEL PAIU: Ce este un portret fotografic de artă? Cât de departe poate merge artistul fotograf în realizarea unui portret?

LUCIAN STROCHI: Arta fotografică este o artă. Dacă fotograful este un artist, atunci portretul va fi o operă de artă.

CORNEL PAIU: Ce fotografi de artă au marcat istoria artei fotografice la noi şi în lume?

LUCIAN STROCHI: Mi-e greu să mă pronunț despre fotografi străini, dar la noi cred că Adolphe Chevalier sau Carol Popp de Szathmari au marcat istoria artei fotografice de la noi. Asta și pentru că au fost pictori sau au avut suflet de pictori.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (4)

CORNEL PAIU: Cum comentaţi invazia actuală de imagine, însă, mai puţin de fotografie, de artă fotografică?

LUCIAN STROCHI: De ce trebuie s-o comentăm? Imaginea a învins cuvântul, asta e clar. Limbajul ei este unul universal, nu are nevoie de traducere.

CORNEL PAIU: Ce credeţi despre fotografiile de grup?

LUCIAN STROCHI: Cineva câștigă din această asociere. Eu numesc aceste grupări „Sindromul Vlahuță”. Vlahuță vroia să fie considerat un clasic îl literaturii române și nu scăpa prilejul să se pozeze cu Caragiale, cu Coșbuc sau cu Delavrancea. Nu devii mai genial dacă te pozezi cu un academician sau mai celebru dacă te pozezi cu un actor. Le accept pe cele făcute cu ocazia unor aniversări, comemorări, întâlniri colegiale de peste ani.

DAN GABRIEL ARVATESCU – POVESTILE MEDICINEI ROMASCANE

După două cărți de ficțiune de mare succes, succes tradus prin numeroase premii literare, ne-am fi așteptat ca Dan Gabriel Arvătescu să „recidiveze”, oferindu-ne o a treia carte de proză, eventual un roman, mai ales că anunțase că lucrează la o asemenea operă.

Pe de altă parte, formația sa de medic, aflat într-o genealogie profesională impresionantă, prezentă în mișcare, dragostea pentru meseria aleasă, dar și curiozitatea de a vedea dincolo de timp ce se întâmplă cu această artă și

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (3)

CORNEL PAIU: Ce sentimente aveţi în faţa aparatului de fotografiat? LUCIAN STROCHI: Am o relație cu el ca Voltaire cu Moartea: ne salutăm, dar nu ne zâmbim. Fotografia, în sine, e alienantă: îngheață timpul, e un act pur de narcisism. A face o poză e o punere la zid. Prima mea poză de buletin era de groază: apăream ras în cap și pus la zid (zidul școlii). Apoi am acceptat ideea. Ne „imortalizăm”. Fotografia nu ajută memoria, ci o pulverizează. Singurul aspect frumos într-o fotografie e numele ei: „foto(s)” înseamnă lumină și „grafein” a scrie. Deci „a scrie cu lumină”, ceea ce e frumos, să recunoaștem.

A CARTE IN CARE E BINE SA TE PRIVESTI CA SA AFLI CINE ESTI SI UNDE ESTI: ASEZAMANTUL LUI GHEORGHE ANDREI NEAGU

Poet redutabil, partener de dialog incomod, romancier  de succes, Gheorghe Andrei Neagu nu e totuși doar un prozator.

E mai mult de atât: un povestaș (având nevoie ontologică de narațiune, de poveste – un narator pur-sânge), adorând narațiunea scurtă, nervoasă, scurtcircuitată, fără arcane și nișe, cu un singur fir narativ, asemenea basmului, cu o morală ce se adresează nu conștientului, ci subconștientul și inconștientului nostru.

Scriitura sa este un imens monolog adresat, chiar dacă, abil, naratorul schimbă, pentru circumstanță și circumstanțial, personajele.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 3 iulie 2018 (2)

CORNEL PAIU: Cât de mult credeţi dvs. că a influenţat Serghei Esenin poezia română? Când întreb asta, am în vedere că speranţa lui de a avea urmaşi e mărturisită clar în versul: „Şi mulţi din tine îşi vor face ţel.” Dintre aceşti „mulţi”, pe cine aţi evidenţia? Unul, poate cel mai important, de la noi, este, desigur, Nicolae Labiş.

LUCIAN STROCHI: Orice poet e unic, exercită și primește influențe. E și cazul lui Serghei Esenin, poet iubit în România, bine tradus de George Lesnea și de Zaharia Stancu. A spune că a influențat literatura română e cam mult și asta pentru că la noi sămănătorismul și tradiționalismul cam trecuseră pe vremea când Esenin își publica primele opere. Totuși, în afară de Lesnea și Stancu, Esenin i-a mai influențat pe Mircea Dinescu, pe Ioan Alexandru (pe vremea când semna Ion Alexandru) și chiar pe Adrian Păunescu. Dar pe toți acești poeți la începuturilor lor. Nu reușesc să depistez influențe reale ale poetului rus asupra lui Nicolae Labiș. Acesta se trage mai mult din Rimbaud, pe care îl și evocă în versurile sale.