DESPLETITE PLOI

E-o lege-a firii fructul şi sămânţa:

Lumină şi-ntuneric le desparte;

E albă şi e neagră sfânta carte.

Nădejde, adevăr, iubire-s toate.

A mirosind a viaţă e-albastrul de Săpânţa.

 

Tânjim, visăm, gândim ce nu se poate;

Inimi zvâcnind în ritmul grav, în arte;

Mirări ne vin de-aproape, de departe.

O limpede privire tristeţea ţi-o împarte:

Fii deci pe veci, pe drept aceea ce desparte

Timpuri, răstimpuri, vremuri noi…

E-n noi speranţa unor despletite ploi…

Lucian Strochi

THEORIA – fotografii din expozitie

Galeria de Artă „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț a găzduit în perioada 1 – 14 iulie 2018 expoziția personală “Theoria” a artistul Matei Enric.

Vernisajul expoziției a avut loc marți, 3 iulie, orele 17.00, la Galeria „Lascăr Vorel” din Piatra Neamț (Piața Ștefan cel Mare, nr. 15). Expoziția a fost deschisă de către criticul de artă Lucian Strochi și Președintele U.A.P. Neamț Ștefan Potop. Un proiect realizat cu sprijinul U.A.P. Piatra Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț.

http://matei-enric.blogspot.com/2018/07/theoria-fotografii-din-expozitie.html

MASTILE POEZIEI SAU INTRE IUBIRE SI CUVANT, AGONIZEAZA TIMPUL (2)

Fratele apare  în parabola fiul risipitor, dar este interesant aici că între fiu şi mamă se stabileşte un raport esenţial, biunivoc, de inerenţă: „A venit  la ea fiul/risipitor și i-a zis:/eu sunt Fiul Risipit,/Mamă/nu-ți întoarce fața de la mine -/știu /că ochii te dor,/și mâinile,/dar inima ta/e mai aproape de mine/ca de oricare fiu al tău -/binevoiește, Mamă/și iartă /ca n-am pus pază gurii mele/și acum/„vox  clamat in deserto…”//A venit la Ea fiul risipitor/și Ea a spus:/iartă-mă, Fiule,/întoarce-ți fața către mine -/ochii te dor/și tot trupul,/dar inima mea/sălășluiește în tine /ca în oricare fiu al meu!//binevoiește, dar/și nu te risipi/decât în fiecare oglindă/a mea/ca într-o cămară daurită… PARABOLĂ (OGLINDIREA FIULUI)

Dar mama nu poate fi mamă fără copilul ei. Versurile sunt în acest caz cutremurătoare, unind dragostea, hotărârea şi miracolul: „Tu vei veni într-o seară de vară,/o dată cu stelele, o dată cu luna,/cu lacrimi în glas, mama și buna/vor porunci dimineții s-apară!//Din leagănul nopții, tatăl tău, lin,/te va desprinde ca pe un fluture,/rouă să-ți dea din izvor cristalin,/zorile-n părul tău să le scuture//Te iubim de pe-acum și ni-i grea așteptarea,/vrem să fii chipul sfânt al luminii;/știm că atunci curcubeu va fi  zarea/și-n alb se vor înveșmânta crinii.” TU VEI VENI 

MASTILE POEZIEI SAU INTRE IUBIRE SI CUVANT, AGONIZEAZA TIMPUL (1)

ELISABETA VARTIC–CRISTEA este un poet cult(ivat), frecventând cu succes câteva culturi străvechi, biblia şi miturile eline, lumea romană, dar primind şi sugestii din lirica germană (Rilke), americană (Walt Whitman), română (Bacovia, Blaga).

În acelaşi timp,  poeta are un auz fin, percepând semitonuri din „cântecul popular”,  fie că e vorba de descântec sau rugă, practicând o poezie intelectualistă, dar care nu exclude, dimpotrivă, potenţează, filtrează sau chiar amplifică  sentimentul.

Temele poeziei sale sunt cele ale poeziei mari dintotdeauna: iubirea, cuvântul, între ele fiind – dreaptă cumpănă şi balanţă – timpul.

MIHAI HORGA – ARHIVA VISURILOR

După gândurile din Gânduri pe litere ce te îndeamnă la gândire, cititorul se poate întreba ce mai poate spune un autor după ce a oferit cu generozitate fulgeraţii şi fulguraţii, cuvinte şlefuite până când acestea capătă strălucirea diamantină.

Ultimul volum pe care îl am în faţă se numeşte oximoronic „Arhiva visurilor”.

MIHAI HORGA – GANDURI PE LITERE

Ceea ce anticipam atunci când analizam volumul anterior (Trecător… pe zebra vieţii)  s-a adeverit în volumul următor intitulat oarecum neutral Gânduri pe hârtie.  Volumul poartă şi un subtitlu inspirat: Cugetări concluzii/Constatări iluzii.

Nu e vorba doar de o culegere, o antologie de aforisme, grupate pedant, pe litere, ci de o operă moralistă.

Autorul simte nevoia unei „autoprefeţe” intitulate „Cuvântul autorului” din care cităm: „O cugetare o întăreşte pe alta, o poate contrazice sau poate fi emisă într-o altă perspectivă. Probabil prima cugetare a fost a lui Adan, după ce a muşcat din măr.”

LIGIA STAN sau DE TREI ORI MIREASA PE ACOPERISUL LUMII (4)

Puterea aduce cu sine orgoliul şi poeta e conştientă de acest lucru: „Orgolioasă cum sunt și extravagantă din fire/am spânzurat de partea nevăzută a Lunii,/ombilicul metaforei din palma lui Cristofor Columb,/pielea de jder a mânzului olog,/să-i ciugulească mădularele din pâraie lăstunii, //Garofița Pietrei Craiului/exilată de Nastratin mucalitul/în Calea Lactee din galaxia noastră/bătută cu diamante și cristale swaroski,//lancea lui Bonaparte, pătimirile crinilor,/din livadă scorușii, persicii, gladiatori prunii/să explodeze de tăcere planeta/din alfa până în Zeta”14(ORGOLIU)

Dar tot puterea îi asigură şi dreptul de a fi liberă:„Uneori când mă trezesc în zori/alerg desculță prin iarba din livadă/trâmbițată de greierii estivali/Vinovată-mi pare, Doamne, vara,/vântul trubadur limbut/mi-a furat din trup vioara/florile sădite-n lut! ” VINOVĂȚIE

Intimitatea cucerită e respectată până şi de soare. Nemulţumită, poeta propune dărâmarea tuturor opreliştilor: În odaia mea căptușită /cu floare de măr/soarele intră dimineața pieziș!/Haideți, s-o invadăm,/s-o cuprindem într-un craniu de măr.//Vă destăinui domnilor toate acestea,/astăzi 4 mai a. c. -/supraviețuitoarea acestui /capăt de cer efemer/în semn de salut de pe acoperișul lumii/în numele tuturor îndrăgostiților mileniului trei! ” DESTĂINUIRE

În acelaşi timp, ca îndrăgostită, poeta nu poate renunţa la un confort minimal: „N-am râvnit niciodată/să ajung pe câmpia /despuiată de iarbă și greieri! ” MÂNGÂIATĂ DE LUMINI …

Îşi doreşte nimic altceva decât să fie normală, trăind plenar viaţa:„Acoperită de umbra codrului violet/trăiesc, respir, mă mir./Doar câte-odată mă mai jelui/din întristarea fiecăruia”MOMENT

Ca orice artist autentic, poeta simte falsul, din perspectiva unei eternităţi : „E-un fals de frumusețe/aproape perfect!/Priviți imaginea dirijabilului/luată cu încetinitorul.//Mi s-a poruncit /să fiu prezentă/în muzeul de antichități!//Voi fi dezvăluită văzului public/ca o posibilă nouă statuie/necunoscută (încă)/de esteții lumii de azi! ” POSIBILA STATUIE

Trecând peste orice,  poeta se revendică dintro obârşie nobilă, chiar dacă aparent derutantă:„Pe străbunicul meu Andone Logofătu,/(frate de codru),/Lotru de viță herculeană/l-am surprins ghintuind stelele, ” 9 (GHINTUIND STELELE)

Unirea cu iubirea, cu natura, îi permite poetei   realizarea unui pact de neagresiune cu lumea, cu universul, în toate ipostazele sale:„Pecetluim din preajmă răsăritul/pentru un pumn neprihănit de lut și de semințe/adăpostită vatra vastă de sub scut/călăuzindu-ne de dinspre dor spre biruințe//punându-ne zălog adus din ceruri un izvor/râvnit de mii și mii de ani de-un căprior/și-un cocostârc naiv cu dinți de lapte/solfegiindu-mi sufletul îndrăgostit în ton de fa major” 22 (ZĂLOG)

Volumul   ÎNTÂLNIRE PE ACOPERIȘUL LUMII este structurat într-o triadă formând ciclurile: MAI MULT CA PERFECTUL IUBIRII,   BAZAR CU ILUZII ȘI ENIGME și  cel ce dă titlul întregului volum.

Această structură este una pur formală, volumul având o remarcabilă unitate. Să remarcăm însă ingeniozitatea acestor titluri, asigurând ambiguitatea și trimițându-ne spre zone noi ale sintagmelor și metaforelor..

Ligia Stan dovedește și prin acest volum că poate stăpâni perfect câteva obsesii teme majore: iubirea, natura și cuvântul, fiindu-le tuturor mireasă.

Prof. dr. LUCIAN STROCHI

LIGIA STAN sau DE TREI ORI MIREASA PE ACOPERISUL LUMII (3)

A patra dragoste este cea pentru natură, natura fiind de origine divină, putând fi cadrul unei poveşti de dragoste şi fiind mama absentă, fiind un factor iniţiatic, un catalizator al unui proces unic:

„De la arbori și munți am deprins deplinul tăcerii,/(logosul de porfir al reînvierii),/îndrituită în Câmpiile Elizee de maci/când ți-o fi foame de dragoste să nu taci/pârguindu-și pe ramuri floarea de flacără merii, ” ÎN AMINTIREA GORUNILOR

Natura poate fi şi un cuib al dragostei:„Stă gata în livadă să rodească,/un inorog de foc/cu tâmpla-n văi brumată/amirosind a busuioc/adus de târgoveți la iarmaroc! ” PECETLUIND AMURGUL

LIGIA STAN sau DE TREI ORI MIREASA PE ACOPERISUL LUMII (2)

Iubirea cere prudenţă, precauţie şi ca orice lucru scump trebuie să fie bine drămuită şi să implice şi farmecul, metamorfoza: „Să fiu a ta/puțin câte puțin, iubitule,/ar fi trebuit/încă de la facerea lumii/să mă nasc privighetoare” POVEȘTI NEMAIAUZITE

Simţurile sunt exacerbate, iar natura co-participativă: „Aud cum țipă iarba de-acasă /strivită sub călcâi./Din sat mă cheamă-o chiparoasă/cu dorul dragostei dintâi”7(SUB RUGUL TOAMNEI)

Atunci când iubire pare împlinită, iubita se poate juca, dedându-se freneziei cuvintelor, în versuri mimând poezie populară, într-un blând delir: „Ala bala portocala/mi-am sădit cu-arbuști ograda/vântul umblă alandala/ urnind cerul rostogol/pârguind cu-argint livada,/trestiei piciorul gol!//Cât n-aș da să-mi fie bine,/ceteraș de viță veche/ ceasul tainic mă seduce/purtând steaua în ureche//dinspre mine pân la tine/să-mi săruți armura dulce/în grădina lui Neculce…//Of, of, dorule, of,/ziurel de ziuă mov/l-am visat pe Lermontov/ purtând spada de argint/dintr-un mai demult colind!/ 11 (DINTR-UN COLIND)

LIGIA STAN sau DE TREI ORI MIREASA PE ACOPERISUL LUMII (1)

Dintotdeauna poeţii s-au simţit o castă (evident elitistă). De aici şi ideea selecţiei făcută cuvintelor, alegându-se doar cele nobile, demne de un limbaj înalt, aristocratic. Prin urmare sunt evitate cuvintele prea neaoşe, arhaismele, cuvintele alcătuind masa vocabularului. Consecinţa: limbajul poetic nu se vrea premeditat, programatic, a fi unul democratic, în ciuda unora care declară că „poezia a coborât în stradă”.

Ligia Stan este o nonconformistă, acordând tuturor cuvintelor şansa de a intra în poem, de a deveni deci cuvinte poetice. Exemplele sunt numeroase dar merită a fi amintite câteva, extrase evident din volumul ÎNTÂLNIRE PE ACOPERIȘUL LUMII pe care îl avem în faţă, încă în manuscris: drumeag, cristei,  strungă, imaș, ceteraș, chiparoasă, jinduind, tăpşan, a priponi,  agrișe, mezat, şofran, sudalmă, spovadă, pândari, temenele, ru

 

salină, sulfină, zmeuriş, pitpalac, armindeni,  răruică, stupină, tufănele, merişor, grui, ghizdelele, dumicat, hapsân, grâuşor, soroc etc. Desigur aceste cuvinte au şansa rarisimă de a se insinua într-o poezie „clasică”.