Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (11)

CORNEL PAIU: Acelaşi, D. R. Popescu, pentru care aveţi de mult o admiraţie deosebită şi pentru care, eu însumi, pot spune că am o admiraţie, e drept, de dată mai recentă, în articolul său „Ivan Turbincă merge mai departe”, face următoare afirmaţie: „Autorii magnifici, printre care se află şi Creangă, ne pun în faţa unor realităţi pline de întrebări!” („Antiteze”, # 46/47, Seria a III-a, nr. 1-2/ 2017, anul XXVII, Piatra-Neamţ, p. 25) Care ar fi după dvs. „autori magnifici” şi care ar fi acele „realităţi pline de întrebări”, pe care ni le înfăţişează prin intermediul operei lor?

LUCIAN STROCHI: Orice scriitor mare, magnific, descriu realităţi şi irealităţi pline de întrebări. Literatura, arta în general, pune întrebări şi nu încearcă neapărat să răspundă la ele. Dacă ar trebui să mă opresc la un număr foarte restrâns de scriitori străini (să spuneam 10), nu i-aş putea evita pe Dante, Cervantes, Dostoievski, Shakespeare, Borges, Gabriel Garcia Marquez, Tolstoi, Balzac, Goethe, Hugo. Şi când mă gândesc că au rămas în afara listei Gogol, Cehov, Petrarca, Boccaccio, Ismail Kadare, Thomas Mann, Franz Kafka, Hesse, Baudelaire şi toţi scriitorii antici, începând cu Homer! Pentru a nu fi nedrept cu literatura română, voi aminti de Eminescu, Creangă, Caragiale, Rebreanu, Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade. Constat cu tristeţe că din această listă lipsesc: Slavici, Coşbuc, Alecsandri, Costache Negruzzi, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, D. R. Popescu, Nicolae Breban, Augustin Buzura, George Bălăiţă, Şerban Bănulescu, Radu Cârneci, Romulus Vulpescu, G. Călinescu.

STAMPA SFASIATA

De-aş crede în iubire,1

Chiar dacă fiecare sărutare a ta

Ar fi un fulg,2

Tot mi-ar fi frică să nu rămân

Îngropat sub troiene.3

Vântul crede: cuvintele sunt petalele timpului.4

Restul a alb.5

Moartea vine spre mine cu paşi de turnesol6

Şi nu crede nimic.7

Lucian Strochi

Stampă sfâşiată 

 De-aş crede în iubire,1 –deşi un text de mici dimensiuni, Stampă sfâşiată are mai multe surse de inspiraţia. Prima ar fi textul intitulat Poem de Nichita Stănescu apărut în volumul O viziunea a sentimentelor (1964), pe care îl citez în întregime: „Spune-mi, dacă   te-aş prinde-ntr-o zi/ şi ţi-aş săruta talpa piciorului,/ nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,/de teamă să nu-mi striveşti sărutul?”. O altă sursă de inspiraţie ar fi senzaţia teribilă pe care am avut-o privind troiene care întreceau în înălţime statura unui om. Atunci am realizat spaima de avalanşă, înţelegând că sub zăpadă se poate muri prin sufocare.

Chiar dacă fiecare sărutare a ta

Ar fi un fulg,2 – sărutul este unul dintre cele mai delicate şi mai profunde semne ale dragostei. Dar aşa cum un fulg de zăpadă pe obraz te arde pentru o clipă şi sărutul te poate marca precum o pecete, o rană.

Tot mi-ar fi frică să nu rămân

Îngropat sub troiene.3 –în cazul nostru figura de stil este hiperbola augmentativă.

Vântul crede: cuvintele sunt petalele timpului.4 –personificare, aforism, metaforă nominală. Toate într-un singur vers.

Restul a alb.5  – aluzie la: „restul e tăcere”. Albul are dintre culori poate cele mai multe semnificaţii, de la simbol al inocenţei, al purităţii până la simbol al morţii. Albul întăreşte orice culoare, dar o şi poate anula.

Moartea vine spre mine cu paşi de turnesol6 –titlul final al unei piese de teatru pe care am publicat-o, cu acest titlu, în revista „ASACHI”. Turnesolul m-a fascinat dintotdeauna. Nu înţelegeam cum o substanţă poate fi când albastră, când roşie. La fel moartea – despre care nu ştiu nici acum mare lucru. Moartea poate fi roşie, când e vorba de sânge, de un accident mecanic şi albastră când e vorba de cianozare. Pe alt plan, moartea poate fi un sfârşit,  dar şi un început. Dar moartea este un pseudonim al dragostei (şi invers!). Marile iubiri sfârşesc întotdeauna în/prin moarte. Moartea nemureşte iubirea.

Şi nu crede nimic.7 –vers enigmatic întrucât nu ştim cine este receptorul. Iubita? Moartea? Dacă e vorba de iubire, iubirea se crede nemuritoare, chiar dacă stă sub semnul efemerului. Dacă e vorba de moarte, ea nu alege omul după credinţă, idealuri, rasă, sex, vârstă. Moartea este unul dintre cele mai democratice lucru.

Această stampă nu este scrisă în rime, dar se aproape poate cel mai mult de definiţia primară a stampei, plecând de la o imagine „gravată”.

Dar imaginea ultimă a Stampei sfâşiate (şi a titlului) o datorez tocmai unei imagini apărute în Le Monde. Un om purtând un steag. Numai că pânza steagului apare din pielea jupuită a stegarului. Dacă memoria nu mă înşeală, grafica îi aparţinea lui Tudor Banuş (fiul poetei Maria Banuş), considerat un „Dürer al secolului XX”.

STAMPA IN BIBLIOTECA (COLECTIA: CARTI ALBUME, STAMPE, HARTI) (3)

Bibliotecase certa cu Aristotel33 –Aristotel (n.384-322 î.h.)  a fost unul dintre cei mai importanţi filosofi ai Greciei Antice. Disputa cu Dante este o trimitere fantezistă, ironică.

Pentru premiul Nobel.34 – evident, nici Dante, nici Aristotel nu auziseră de premiul Nobel.

Shakespeare35 –William Shakespeare (1564-1616) poet şi dramaturg englez, cel mai mare scriitor al literaturii de limbă engleză, supranumit „bardul din Avon”. Autor al unor piese istorice şi comedii celebre. A scris valoroase Sonete. A publicat şi trei poeme narative: Venus şi Adonis, Violul Lucreţiei, Plângerile unui îndrăgostit.

Căuta un fir36 –aluzie poate la piesa „Hamlet”, care poate fi considerată şi o piesă poliţistă.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (10)

CORNEL PAIU: Revăzând, după ani, Piatra-Neamţul, acelaşi D. R. Popescu face o afirmaţie sentimentală de sinceră emoţie: „Piatra – Neamţ este un oraş pe care-l iubesc. A rămas la fel de frumos, nu seamănă a oraş românesc.” Cele spuse merită un comentariu, din punctul meu de vedere.

LUCIAN STROCHI: Într-adevăr oraşele româneşti sau schimbat mult în ultimii ani şi nu întotdeauna în bine. Oraşele şi-au pierdut parcă personalitatea, specificitatea. Multe oraşe seamănă atât de mult între ele, încât dacă ai primi o vedere, nu ai şti în prima clipă de unde vine şi ce oraş reprezintă.

CORNEL PAIU: Plecând de la afirmaţia plină de emoţionantă revelaţie afectivă a scriitorului laureat la Piatra-Neamţ, D. R. Popescu, v-aş întreba de ce iubiţi dvs. oraşul Piatra Neamţ, în care trăiţi şi creaţi de peste 35 de ani. Îmi permit nu doar să presupun, Lucian Strochici chiar să cred că-l iubiţi, pentru că nu pot concepe altfel de sentimente, în ceea ce vă priveşte, pe această chestiune. Nu am cum să mă înşel, deşi niciodată nu se ştie!

STAMPA IN BIBLIOTECA (COLECTIA: CARTI ALBUME, STAMPE, HARTI) (2)

Într-o noapte cu lună plină,1 –multe din întâmplările lirice se petrec pe lună plină, natura arătându-se complice, coparticipativă la tribulaţiile eroilor, ale poetului.

În biblioteca învelită în lumină

De sidef,2 –lumina de sidef are o strălucire se alb mat.

de argint,3 –evident şi lumina argintie e tot albă.

de pulberi de stele,4 –mai slab, dar şi pulberea stelelor poate lumina.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (9)

CORNEL PAIU: În acelaşi dialog, D. R. Popescu, face o afirmaţie, pe care aş vrea să v-o supun atenţiei, pentru că ilustrează într-un mod admirabil şi condensat personalitatea lui Ion Creangă, deşi undeva cu o notă de tristeţe: „Creangă este un geniu, pe care românii îl consideră de mâna a doua. Se înşeală. Geniile nu pot fi decât genii. El este la nivelul marilor noştri creatori şi marilor scriitori ai Europei.” Adevăruri rostite hotărât, admirabil, lucid, tranşant, nu credeţi? Eu cred că avem cu adevărat nevoie de astfel de rostiri ferme, în ceea ce priveşte adevăratele valorile pe care le deţinem şi pe care trebuie să le cultivăm, să le promovăm şi să le apărăm de ignoranţă şi de denigratori de ocazie!

LUCIAN STROCHI: De acord. Cred că Ion Creangă este unul din primii cinci umorişti ai lumii.

Intrebari interviu Lucian Strochi – 1 septembrie 2017 (8)

CORNEL PAIU: Cât priveşte afirmaţia secundă, v-aş întreba dacă dvs. aţi avut şansa şi privilegiul de a „conlucra” cu unele „spirite frăţeşti, identice”, tutelare, diriguitoare, altruiste şi înţelepte?

LUCIAN STROCHI: Am cunoscut foarte mulţi critici şi cred că fiecare din numele pe care le evoc acum m-au învăţat câte ceva. Am învăţat enorm de la ei. Unii mi-au fost profesori: Ion Rotaru, Matei Călinescu, Eugen Simion, Paul Cornea, Marian Popa, Savin Bratu, Ovid Crohmălniceanu, George Munteanu, Nicolae Manolescu, Alexandru Piru, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Eugen Cisek, Mircea Martin, Dumitru Micu, Ion Dodu Bălan, Romul Munteanu, Tudor Olteanu; alţii mi-au fost colegi: Alexandru Dan Condeescu, Mircea Scarlat, Silviu Angelescu, Valentin F. Mihăescu, Paul Drogeanu, Paul Dugneanu, Sanda Angelescu, Mircea Dinutz, Ioan Dănilă, Andreea Andruşcă; pe alţi critici i-am întâlnit mai târziu: Laurenţiu Ulici, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Cristian Livescu, Ioan Holban, Florea Firan, Ioan Lascu, Gh. A. M. Ciobanu, Emilia Chiriţă, Mihai Mancaş, Constantin Dram, Ion Pop, Al. I. Brumaru, Constantin Tomşa, Răzvan Theodorescu.  Foarte mulţi poeţi şi prozatori sunt şi foarte buni critici. Mulţi m-au onorat cu atenţia lor, comentându-mi textele: Dumitru Radu Popescu, Ioan Dobreanu, Gheorghe Simon, Emilian Marcu, Lucian Vasiliu, Cornel Paiu, Nicolae Sava, Liviu Apetroaie, Daniel Corbu, Petruş Andrei, Gheorghe Aurel Neagu, Eva Lazea, Culiţă Ioan Uşurelu şi alţii…

MIX AGE

Expozitia celor doi graficieni, Oana Gavriliu din Piatra Neamt si Mihail Voicu din Iasi, dezvaluita publicului iubitor de arta la Piatra Neamt reuneste pe simezele Galeriei de Arta „Lascar Vorel” doua entitati diferite, doi creatori – unul devenit deja un nume in grafica romaneasca, Mihail Voicu, si celalalt expoxant, oana Gavriliu, artista aflata pe drumul afirmarii artistice. Nota critica: Emil Nicolae si Lucian Strochi.