MARIO VARGAS LLOSA
Secolul XX are meritul de a fi descoperit un nou imperiu cultural, care se adaugă şi chiar înlătură pe cele europene, tradiţionale (englez, rus, francez, italian,spaniol, german): imperiul cultural sud-american. Scriitori precum Asturias, Neruda, Borges, Marquez, Verissimo, Sabato, Bioy Casares, Scorza, Carpentier, Roa Bastos etc., au impus teme sud-americane, obsesii sud-americane, o scriitură sud-americană, inconfundabilă.
Influenţa sud-americană în Europa este indiscutabilă, tiranică (orice influenţă imperială e tiranică), încât marea şi bătrâna Europă nu a mai putut evita şi ignora la nesfârşit o literatură care, beneficiind de o limbă comună (spaniola), de latinitate (am adăugat şi portugheza, dar şi spiritul latin) se impune acum în faţa tradiţiei, Europa nemaiputând protesta decât timid şi neconvingător, prin scriitorii est- europeni, între care lideri par a fi albanezul Ismail Kadare şi turcul Omar Pamuk.
Europenii au alte probleme: desfac şi refac hărţi „din cuţite şi pahară”, de „federalizează”, se „imperializează” de la Atlantic la Urali, redescoperă America.
Mario Vargas Llosa este un exemplu tipic de prozator sud-american. Peruan (candidează chiar la preşedinţia Peru-ului), prolific (peste 30 de cărţi9, senzual şi ascet (sau poate asceza e forma sublimă şi sublimată a senzualităţii), dezlânat şi plin de acribie, fantast şi realist, procuror şi avocat al apărării, modest şi trufaş, apărând cauze pierdute şi trădând cauza câştigate, ultranaţionalist şi cetăţean al lumii, Llosa năuceşte, cucereşte, intrigă, declamă, şopteşte, demască, insinuează,blestemă şi se roagă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.