MARTIN ABRAMOVICI –DIN ZORII IADULUI PÂNĂ ÎN GROTA ÎNGERILOR

Scriam, în iulie 1999 (în ASACHI, nr.125, p.13) despre Martin Abraham (Martin Abramovici) şi despre volumul său Decalog liric: „Surpriza o oferă calitatea, valoarea intrinsecă a „materialului” propus cititorului: o auto antologie, o operă de o viaţă, excelent articulată, cu univers modern, nervos tăiat, cu o înţelepciune(şi o profunzime) venită din Talmud, căpătând virtuţile aforismului. Metafora e revelatoare, iar siguranţa poetului – dezarmantă.”

Martin Abramovici „recidivează”, în acelaşi an(1999) şi la aceeaşi editură, Universal Dalsi, cu un volum de poeme, intitulat Din zorii iadului până în grota îngerilor. E firesc să mă întreb ce anume din afirmaţiile şi etichetările mele anterioare rămân, ce surprize ne mai oferă acum autorul.

Minus prefaţa (cam grăbită, cam orgolioasă) semnată de Vasile Baghiu (3 pagini), volumul de azi are exact acelaşi număr de pagini ca precedentul (208p.). Simplă „potriveală” sau ironie? O aluzie la Patul lui Procust? Greu de spus.

Să pornim de la titlu: din două oximoroane (zorii iadului şi grota îngerilor), Martin Abramovici obţine un chiasm, volumul putându-se citi şi Din grota iadului până în zorii îngerilor, dar ar fi fost, desigur, banal.

De fapt, în întreg volumul, poetul procedează astfel, amendând sau reabilitând metafore lexicale, expresii. Un exemplu: de la expresia „tace ca mortul în popuşoi”, Martin Abramovici construieşte un poem opus celebrului „Le reveur du val” al lui Arthur Rimbaud, dar la fel de impresionant: „Mort în popuşoi /trăiesc/cu un călcâi pe lună/am aerul, în cămaşa umflată ca o paraşută / am aerul de a fi /boem „ (p.190).

Ironic, poetul lansează graţioase „lapalisade”, cu adevăruri gen „Oul lui Columb”: „Nu poţi câştiga la loterie/fără să cumperi măcar un bilet.”(p.9).

Atâta doar că ironia devine brusc autoironie, cu reflexe tragice.