Mihnea Baran – voluptatea întâlnirii cu materia

MihneaBaranExistă o prejudecată care funcţionează impecabil în plastica românească şi anume aceea că grafica (acuarela, guaşa, creionul, ceracolorul, gravura etc.) e o specie minoră, că un artist se va realiza plenar doar în ulei, că natura statică sau chiar portretul nu pot concura cu o compoziţie complexă, abstractă sau nu, că monumentalul este trăsătura specifică a epocii noastre.

Nu e deloc aşa, o dovedesc ţări cu o artă plastică verificată în/prin secole de cultură: Olanda, Germania, Anglia, chiar Spania sau Italia, ca să nu mai vorbim de Japonia sau China.

Mihnea Baran, artist din Bacău, muzeograf la Muzeul de Artă, pictor şi grafician cu bogată activitate, în ciuda relativei sale tinereţi, expune la Piatra-Neamţ grafică, propunând când un dialog incitant, când un monolog adresat tandru, publicul numeros de la vernisaj receptându-i cu căldură arta.

Confesiunile sale pendulează între o pictură intelectualistă, am spune chiar livrescă, cu trimiteri la mari maeştri niponi (Hokusai, Utamaro, Hiroshige), dar şi la glacilitatea liniilor unor lucrări de Art Nouveau şi o pictură viscerală, aproape lascivă, aşa cum ar fi privit-o pe Suzana bătrânii libidinoşi sau candid uimiţi. Inteligenţa artistului conciliază însă eleaticul cu heracliticul şi rezultatul este o încântătoare sinteză.