MIRCEA BOSTAN SI PROFILUL SAU PSIHOSOMATIC (3)

Ironia poate deveni pamflet patriotic, de bună calitate şi într-o prezentare inedită:Te doare ceva?/Întrebă smerit tânărul./Mă doare România!/Răspunse întunecat /el trecut prin/Războaie, comunism şi revoluţii./Da’ ce bre, România este un organ?/Este!/În amalgamul astă de carne, oase şi sânge,/Cum numai un alchimist ca Dumnezeu putea crea,/România s-a statornicit pentru român/ Între stern şi suflet./ România care mă doare Roman, 29 decembrie 2017

Parabola este acum eliptică, mai puţin explicită, dar convingătoare: „Făcuse de toate la viaţa sa./Fusese şi sus şi jos./Ştia să deosebească răul de bine,/Dar putea identifica şi răul care face bine/Şi binele care face rău./ Alte zeităţi Roman, 31 decembrie 2017

MIRCEA BOSTAN SI PROFILUL SAU PSIHOSOMATIC (2)

Semnele de dragoste fie nu au nume, fie nu pot deveni simboluri decodabile: „Din viaţa ei fără de nume/Se desluşeau/Semne de dragoste.” Drum de îngeri Roman, 2 ianuarie 2018

Sărutul este o pecete, un ritual, într-un spaţiu sacralizat, aureolat, secret: „Minunată şi desăvârşită/Îi rarefia aerul pe care îl respira./ Debarasată de orice convenţii/Îl săruta într-un ritual numai de ei ştiut.”  Fără reţineri Roman, 3 decembrie 2018

Portretul iubitei e năucitor de „modern”, punând în dificultate chiar un trubadur de cartier: „Nebuna mea cu ochi de semafor,/Când verzi dând liber pentru-amor,/Când roşii-atinşi de-anomalii,/Când asaltaţi de stări hepatice de gelozii./Nebuna mea cu capul printre nori/Cu hachiţe şi repoziţionări,/Cu omenesc brăzdat de mult imprevizibil,/Cu multă elocinţă adunată din polifonii,/Învaţă-mă să mă dizolv în armonii.” Nebuna mea Roman, 3 ianuarie 2018

MIRCEA BOSTAN SI PROFILUL SAU PSIHOSOMATIC (1)

MIRCEA BOSTAN ŞI PROFILUL SĂU PSIHOSOMATIC AŞA CUM APARE EL TOMAGRAFIC SAU LA REZONANŢA MAGNETICĂ

 

Într-o posibilă Istorie a literaturii române de la origini şi până azi, Mircea Bostan s-ar regăsi la capitolul: Ironişti şi fantezişti.

Atât ironia, cât şi fantezia sunt concepte romantice, acceptate tacit sau blamate, dar purtând câteva semne şi însemne uşor recognoscibile, veritabile cicatrici metafizice: un deosebit simţ al conotativului, o democratizare a limbajului înalt până la jargon sau argou, o inteligenţă analogică, asociativă deosebită, o pulverizare a liricului, eul liric pierzându-şi identitatea, un anume fel de a fi al discursului poetic, o lume văzută pe dos sau pusă între paranteze, un imaginar debordant, o agresivitate stilistică tipică marilor timizi.