Teatru: Moartea vine cu paşi de turnesol – actul IV

Moartea-vine-cu-pasi-de-turnesol-3ACTUL IV

Scena 1

Sfântul Petru: Nu ştiu ce să mai cred despre tine… Parcă ţi-a luat…Diavolul… minţile. Nu uita: cu bunul Dumnezeu nu te joci ! Împăratul nostru e bun, dar şi când se înfurie ! Te înţeleg, eşti în vacanţă, n-ai mai fost de câteva mii de ani fără vreo obligaţie, dar disciplina e disciplină. Gândeşte-te: dacă aş lăsa eu uşile raiului vraişte, să intre toţi neisprăviţii, cum ar mai fi ?!? Eşti conştient că ai devenit prea moale, că ai avut câteva ocazii excelente pe care le-ai ratat ? Îţi dai seama: eşti chemat… şi tu refuzi… nici nu ştiu ce să mai zic !

Moartea: Sfinte Petre…de când ne cunoaştem noi ?!

Sfântul Petru: Cred că de la început…adică de când există omenire… dar de ce mă întrebi ?

Moartea: Te întreb pentru că aş vrea mai mult respect din partea ta. Când ai avut nevoie de ajutor, nu te-am ajutat ? Ai avut nevoie de suflete curate… nu am venit eu cu epidemiile de poliomielită, de scarlatină, de febră tifoidă, de gripă spaniolă? Ca să nu mai vorbim de holeră, ciumă…Ai uitat de ajutorul meu ?

Sfântul Petru: N-am uitat. Tocmai de aceea îţi vorbesc acum…ca prieten…

Teatru: Moartea vine cu paşi de turnesol – actul III

Moartea-vine-cu-pasi-de-turnesol-2Actul III

Scena 1

Mama: Nu ştiu ce să mai fac. Cât voi mai putea rezista? Nimeni nu-mi dă cea mai mică speranţă. Nimeni nu ştie ce are, nu poate să pună un diagnostic clar. Nu se poate. Pentru ce mai sunt medicii, medicamentele, dacă nimeni şi nimic nu mă pot ajuta? Şi dacă ar fi fost bolnav de la început. Aş fi crezut că poate e vina mea sau a lui. Sau a nu ştiu cărui strămoş, vreo genă care să fie pusă curmeziş sau mai slabă sau spartă sau incompletă. Dar aşa? Şapte ani de zile a fost un copil perfect sănătos şi acum… Cât va mai rezista şi el? Aproape nu mai mănâncă. De băut, bea câteva picături de apă îndoită cu medicamente, cu vitamine, cu sucuri. A ajuns o umbră. E aproape străveziu. Mai are umor. Mi-a spus ieri: „Mamă, am auzit că a fost odată un om invizibil. Dacă eu sunt fiul lui?” Auzi ce-i poate trece prin cap. Acum câteva zile mi-a spus că s-a privit noaptea în oglindă pe întuneric şi că s-a văzut. „Devin fosforescent, mamă, ca licuricii. Sau ca unele meduze.” Îi merge mintea, pare mai matur decât cei de vârsta sa. Poate că eu, ca mamă, exagerez, dar cred că e un copil deosebit. Mi-e teamă să nu-l pierd. Mă rog la Dumnezeu şi la Sfânta Fecioară să mi-l ţină în viaţă. Poate că cineva va găsi numele bolii sale atât de ciudate. Şi dacă se găseşte numele bolii, atunci e mult mai uşor să găseşti şi medicamentele care…


 

Scena 2

Tatal (intrând): Ce face…?

Mama: A adormit în sfârşit. E epuizat. Nu ştiu cât o mai duce. Până ieri mai speram. Astăzi însă…

Tatal: Nu avem dreptul o clipă să ne îndoim. Ca părinţi, trebuie să păstrăm speranţa până în ultima clipă. Şi poate că Dumnezeu, în marea sa milă, ne va auzi ruga.

Mama: Mărturisesc că sunt destule momente când mă îndoiesc şi de Dumnezeu. Adică de dreptatea lui. Poate că Dumnezeu are dreptate întotdeauna, el ştie mai bine ca oricine cum stau lucrurile, dar eu, fiinţă slabă, neajutorată, cu minţile răvăşite, cu puterile sfârşite, eu nu pot să judec ca Dumnezeu. Pentru ce vrea să îmi ia copilul? Ce rău a făcut cuiva acest copil? Sau noi: ce rău am făcut noi vreodată cuiva? Încep să mă întreb dacă există cu adevărat dreptate pe pământ şi în ceruri.

Tatal: Nu huli, femeie. Dacă nu te gândeşti la tine, gândeşte-te măcar la copil.

Teatru: Moartea vine cu paşi de turnesol – actul II

Actul II

Scena 1

Moartea-vine-cu-pasi-de-turnesol-4Omul de afaceri: Trebuie să recunosc că viaţa a fost generoasă cu mine. Sunt unul dintre acei puţini oameni care pot spune că au avut întotdeauna tot ce şi-au dorit. Şi sunt un om pretenţios, vă asigur. Copil fiind, am avut dragostea celor doi părinţi care şi-ar fi dat şi viaţa pentru fericirea mea. Am avut orice jucărie mi-am dorit. Mi-au fost cumpăraţi prieteni şi prietene, pentru a nu fi singur. Nu vreau să vă plictisesc: am avut tot ce îşi poate dori şi imagina un copil şi încă ceva pe deasupra. Ca elev am avut note bune, – nu excepţionale, dar bune – pentru că Dumnezeu mi-a dat destulă minte, să pot judeca corect şi destulă memorie, pentru a reţine uşor toate datele necesare pentru un răspuns convenabil dat profesorilor. Aşa că pot spune că nici nu ştiu cum a trecut şcoala, aproape fără peripeţii. Am avut petrecerile pe care mi le-am dorit, cărţile pe care le-au vrut. Am avut o înfăţişare plăcută şi femeile m-au iubit pentru că eram tandru, delicat, prevenitor. Dacă mai adaug şi faptul că eram destul de bogat – pentru standardele noastre, desigur – pot spune că nimic nu m-a împiedicat să fiu un om fericit sau – cum bine spunea un prieten – un om fără umbre. Dar am băut şi eu din cupa amară a plictisului. Spuneţi-i mal du siècle, spleen, weltschmertz –tot una e, tot plictis e. Pur şi simplu nu mă mai bucura nimic, nu-mi mai doream nimic, nu mai făceam nimic. Simţeam că devin unul din acei oameni de prisos din romanele şi piesele ruseşti. Mă sleiam, mă uscam din picioare, ca un pom neîngrijit. Am încercat orice: m-am refugiat în iubire, în sex. Am cunoscut sute de femei, de toate tipurile: prinţese şi prostituate, tinere abia nubile şi femei trecute de floarea vârstei, blonde, brune, şatene, inteligente şi proaste, temperamentale şi placide, fecioare şi femei pentru care eram un număr într-o serie.

Teatru: Moartea vine cu paşi de turnesol – actul I

Moartea-vine-cu-pasi-de-turnesolPersonajele:

Dumnezeu
Moartea
Diavolul
Sfântul Petru
Bătrâna
Omul de afaceri
Mama
Tatăl
Tânăra


Actul I

Scena 1

(Decor extrem de simplu. În dreapta, Dumnezeu îmbrăcat în alb, Moartea în verde. Discuţia se poartă în picioare. În stânga un pat metalic, vopsit în alb, cu gratii)

 

Dumnezeu: Ştii bine că nu primesc duminica în audienţe. E singura mea zi liberă. Ziua în care… mă gândesc la toţi şi la toate. Crezi că e aşa de uşor? Tu ai o singură treabă de făcut şi recunoaşte că şi pe aia o faci de multe ori de mântuială. Am aici zeci de reclamaţii. Ştii că nimeni nu e de neînlocuit.

Moartea: Atoateştiutorule, eşti singurul care nu greşeşte niciodată şi care are întotdeauna dreptate.

Dumnezeu: Hai, hai, nu mai umbla cu linguşeli. La mine nu ţin chestiile astea. Te ascult, dar n-o lungi-o prea mult, cum ţi-e adesea felul…

Moartea: Aş vrea să-mi iau un scurt concediu, o… vacanţă de vreo câteva zile. Să mă mai odihnesc puţin. Planul pe anul ăsta l-am realizat şi chiar depăşit…

Dumnezeu: Înţeleg că mă critici!?! Vrei ajutoare, o suplimentare de posturi? Nu se poate. Sunt şi eu monitorizat…

Moartea: Atoateziditorule, cum e posibil!?! Cine ar îndrăzni să vă…

Dumnezeu: PRESA! Se spune că unii nu mai au nici un Dumnezeu, se iau şi de mine… Deunăzi m-au criticat pentru… dar n-ai venit la mine să stăm la taclale?!? Cererea ta se respinge. Moartea nu poate intra niciodată în vacanţă, e clar. E foc continuu…

Moartea: dar şi la foc continuu se lucrează în schimburi!

Dumnezeu: da, dar la tine e post unic. Nu poţi fi restructurat, ţi se plăteşte dublu concediul neefectuat, îţi merge indemnizaţia de conducere, ai şi sporul de fidelitate, sporul de stres, sporul de radiaţii, sporul de praf, de muncă în condiţii grele, sporul de… Nici magistraţii nu au atâtea sporuri… ca să nu mai vorbim de măririle de salariu, de indexări…

Moartea: da, dar plătesc degeaba pentru ajutorul de şomaj şi pentru pensie… Măcar un concediu de boală…

Dumnezeu: Moartea intrată-n boale ! Unde s-a mai auzit una ca asta!?(După un prelungit moment de tăcere) Dar astăzi m-ai prins într-o zi bună. Recunosc, n-ai mai avut un concediu… stai să mă gândesc… de la ultima glaciaţiune…

Moartea: Măcar o săptămână. În bahamas… bermude… bali… balcani…